Polițiștii de investigare a criminalității economice au indisponibilizat jucării, învaloare de peste 10.000 de lei, susceptibile de a fi contrafăcute și au constatat 9 infracțiuni de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
În perioada 3 – 6 decembrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Alba au verificat 20 de societăți comerciale din județ, specializate în comercializarea de jucării. În urma controalelor, polițiștii au descoperit 521 jucării, purtând însemnele unei mărci înregistrate, susceptibil de a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 10.700 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit 9 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei (comunicat IPJ)