Peste 100 proiecte din Regiunea Centru

Peste 100 proiecte din Regiunea Centru

- in Actualitate
295
0
Spread the love

Noi proiecte REGIO in valoare totala de peste 285 milioane euro vor intra in perioada urmatoare la contractare, pe baza cererilor de finantare care au fost deja evaluate, crescand astfel gradul de  imbunatatire al calitatii vietii din cele sase judete  ale Regiunii Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Decizia vine ca urmare a demersurilor intreprinse de Agentiile de Dezvoltare Regionala si potentialii beneficiari de finantare din tara pentru contractarea unui numar cat mai mare de proiecte depuse in cadrul axelor prioritare ale Programului REGIO 2014-2020. Daca initial contractarea era conditionata de o limita de buget alocata, prin decizia aprobata recent la nivel national, toate proiectele din listele de rezerva de pe patru axe prioritare ale POR 2014-2020 vor intra la contractare.

Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA), a adoptat ”Memorandumul de supracontractare a proiectelor aflate in lista de rezerva pentru Axele Prioritare 3, 4, 10 si 13, din cadrul Programului Operational Regional (POR) 2014-2020”, pentru a raspunde eficient prevederilor privind absorbtia fondurilor europene, prevazute in cadrul OUG 80/20.12.2019. Valoarea totala a finantarii aprobate prin Memorandumul mentionat este de peste 2,4 miliarde euro la nivel national. Aplicarea acestui memorandum ofera Regiunii Centru si Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, bugetul necesar pentru a sustine nevoile de finantare nerambursabila necesare dezvoltarii comunitatilor locale, iar autoritatile locale pot astfel sa utilizeze solutiile existente si sa isi realizeze proiectele depuse spre finantare ce prevad reabilitarea unitatilor de invatamant, eficienta energetica a cladirilor sau modernizarea oraselor din regiune.

  ”La nivelul regiunii noastre avem depuse peste 2000 de cereri de finantare, care au o valoare totala de peste 2,5 miliarde euro si solicita spre finantare nerambursabila circa 2 miliarde euro. Nevoia de resurse este de aproape trei ori mai mare decat alocarea regionala de fonduri nerambursabile, in valoare de circa 860 milioane euro. Pe de alta parte, avem semnate peste 680 contracte si este pentru prima data, in activitatea noastra in Regiunea Centru, cand am depasit valoarea totala de un miliard euro a proiectelor care vor asigura dezvoltarea regiunii. Prin aprobarea procesului de supra-contractare vom ajunge, la nivel regional, la peste 1000  de contracte de finantare a caror valoare totala va fi de peste 1,5 miliarde euro, din care suma nerambursabila atrasa va depasi 1,25 miliarde euro, pentru a sustine dezvoltarea si modernizarea infrastructurii in domeniile specificate”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru

Axele vizate pentru finantarea tuturor proiectelor din lista de rezerva de la nivel regional sunt: Axa prioritara 3 ce finanteaza sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon – Operatiunea privind masurile de iluminat public; Axa prioritara 4 ce finanteaza proiectele ce vizeaza sprijinirea dezvoltarii urbane durabile pentru municipiile resedinta de judet privind investitii in mobilitate urbana, regenerare urbana, comunitati marginalizate, regenerare urbana si educatie; Axa prioritara 10 cu proiecte prin care se aduc imbunatatiri la infrastructura educationala – investitii privind modernizarea creselor, gradinitelor, scolilor, liceelor tehnologice si universitatilor; precum si Axa prioritara 13 cu proiecte ce sprijina regenerarea oraselor mici si mijlocii – prin investitii privind infrastructura sociala, de petrecere a timpului liber si de reabilitare a spatiilor publice.

Expertii ADR Centru au inceput procedurile de evaluare si contractare a proiectelor aflate in listele de rezerva ale celor patru axe prioritare, mentionate anterior. Astfel, lista noilor contracte de finantare din Regiunea Centru ar putea include: doua noi proiecte cu o valoare solicitata de 3,88 milioane euro, pentru a fi investiti in iluminat public urban; 8 proiecte ce solicita fonduri pentru proiecte de mobilitate urbana in municipiile resedinta de judet, cu o valoare de 36,14 milioane euro; 70 de proiecte ce vizeaza modernizarea creselor, gradinitelor, scolilor, liceelor tehnologice si universitatilor cu o valoare totala solicitata de peste 100 milioane euro; si alte 37decereri de finantare depuse de primariile de orase mici si mijlocii cu o valoare solicitata de aproape 123 milioane euro, necesari pentru investitii in infrastructura sociala, de petrecere a timpului liber si de reabilitare a spatiilor publice din orasele mici si mijlocii.

In acelasi timp, trebuie mentionat faptul ca MLPDA ia in considerare relansarea unor noi apeluri de proiecte in cadrul POR 2014-2020, pentru axele prioritare cu finantare disponibila, daca vor fi indeplinite mai multe conditii impuse de reglementarile europene.

Acest material v-a fost comunicat de către sau în numele ADR Centru. Materialul din această comunicare poate fi subiect pentru dreptul de autor. Orice altă comunicare sau reproducere a acestui material de către dvs. poate fi subiect apărat prin legea dreptului de autor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Secretara de la Federația Română de Canotaj a primit mai mulți bani după desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Paris decât multiplul campion la natație David Popovici. 

Spread the love Fostul ministru Eduard Novak a