Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu reprezentanţii instituţiilor partenere, au desfăşurat în ultimele două zile acţiuni informativ – preventive dedicate siguranţei tinerilor.
Peste 250 de elevi din municipiile Alba Iulia și Aiud au fost consiliați pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor. În zilele de 5 și 6 februarie 2020, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Anti drog Alba, cu sprijinul cadrelor didactice, au continuat acţiunile informativ – preventive dedicate siguranței copiilor.
Astfel, peste 150 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”și ai Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia și peste 100 de elevi ai Colegiului Național „Titu Maiorescu” și ai Școlii Generale „Axente Sever” din Aiud au participat la activităţi în cadrul cărora poliţiştii au prezentat teme privind prevenirea hărţuirii în şcoli, prevenirea consumului de alcool și droguri precum și prevenirea din infracțiuni contra patrimoniului.
Elevii au primit informaţii legate de formele şi cauzele manifestărilor violente în şcoală, vârsta de la care o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele sale, consecinţele comiterii unor infracţiuni, factorii favorizanţi pentru un comportament agresiv, capcanele unui anturaj nepotrivit și consecinţele absenteismului şcolar.
Polițiștii i-au sfătuit să fie precauți atunci când se împrietenesc cu diverse persoane,care, pentru a-i accepta în noul grup le pot impune condiții, cum ar fi să fumeze, să consume alcool sau droguri sau să facă anumite lucruri ilegale. Au fost îndemnați sa facă sport, să-și găsească hobby-uri, să facă orice activitate care să îi determine să se abțină de la tentații nesănătoase .