La data de 03 aprilie 2020, în jurul orei 15.00, polițiștii din Sebeș, în timp ce acționau pe strada Luncii din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 17 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.Totodată, față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, întrucât nu a putut justifica prezența pe stradă.
La data de 04 aprilie 2020, în jurul orei 00,05, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în timp ce acționau pe DJ 107 H, pe raza localității Șard, l-au depistat pe un bărbat de 42 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența bauturilor alcoolice..
La data de 05 aprilie 2020, în jurul orei 21,00, polițiștii rutieri din Blaj, în timp ce acționau pe B-dul Republicii din municipiu, l-au depistat pe un bărbat de 41 de ani,din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.Totodată, față de bărbat, a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru încălcarea Ordonanței Militare nr 3 din 2020,întrucât nu a putut justifica prezența pe stradă.
La data de 05 aprilie 2020, în jurul orei 20,50, polițiștii din Zlatna, în timp ce acționau pe strada Gării din oraș, l-au depistat pe un bărbat de 61 de ani, din Zlatna,în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.