Controale la agenții economici

Controale la agenții economici

- in Actualitate
335
0
Spread the love

În ultimele două zile, polițiștii specializați în combaterea criminalității economico-financiare au verificat peste 230 de agenți economici și au aplicat amenzi în valoare de 87.500 lei.

Au fost confiscate produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat. Controalele vor continua. În perioada 14 – 16 aprilie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare aCriminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat controale la agenții economici din județ, pentru verificarea modului încare sunt respectate normele legale privind comerțul și cele impuse de starea de urgență.

Astfel, au fost verificați 236 de agenți economici și au fost constatate 64 de abateride natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 87.500 de lei.

Dintre sancțiuni, 34 au fost aplicate la Legea 12 privind comerțul, 7la OUG 28 din 1999 privind obligația de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale, 11 la ordonanțele militare în condițiile stării de urgență, iar restul la alte acte normative.

În urma controalelor au fost identificate și confiscate băuturi și produse alimentare a căror termen de valabilitate era expirat, în valoare de 4.475 de lei și a fost indisponibilizată suma de 1.020 lei. Acțiunile de control vor continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Secretara de la Federația Română de Canotaj a primit mai mulți bani după desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Paris decât multiplul campion la natație David Popovici. 

Spread the love Fostul ministru Eduard Novak a