Un tanar de 20 de ani din Alba Iulia si-a pus viata in pericol din inconstienta

Un tanar de 20 de ani din Alba Iulia si-a pus viata in pericol din inconstienta

- in Actualitate
332
0
Spread the love

La data de 17 aprilie 2020, în jurul orei 03,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier care a avut loc pe strada TudorVladimirescu din municipiu.

Un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcția Ampoi – Centru, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea carosabilului.

În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni la membrele inferioare și superioare și a fot transportat la spital. Dată fiind starea sa de sănătate a tânărului, nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre de sânge, pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența alcoolului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea permisul deconducere suspendat.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis șivătămare corporală din culpă.

Cercetările sunt continuate

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Satul care nu se schimbă – Hăpria(între nostalgie și nevoia de renaștere)

Spread the love Copilăria mea s-a scris pe