Compania națională Tarom are din nou zboruri spre Cluj, Timișoara și Iași, pe care le operează însă, la capacitate redusă. Din iunie, inclusiv Wizz Air ori Lufthansa își reiau o parte din curse, iar Blue Air, de la 1 iulie.
Pe toată durata zborului purtarea măștii este obligatorie.
Tarom a reluat de luni zborurile interne pe care le operează la capacitate redusă. Practic, efectuează un zbor comun în triunghi: București – Cluj – Timișoara sau București – Cluj – Iași pentru început, pentru că cererea nu este mare.
În următoarele zile se va zbura și la Oradea și Satu Mare. În aeronavă, deocamdată, sunt puțini pasageri și prin urmare nu sunt probleme cu asigurarea distanțării fizice. Și alte companii au planuri să reia o parte din curse.