Acțiune de combatere a deținerii ilegale de arme

Acțiune de combatere a deținerii ilegale de arme

- in Actualitate
337
0
Spread the love

Polițiștii din Alba au confiscat 10 arme deținute ilegal, muniție, dispozitive de iluminare și termoviziune, neautorizate la vânătoare. Au fost efectuate două percheziții.

La data de 9 iulie 2020, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Alba, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de polițiștii din Blaj, au desfășurat o acțiune de combaterea faptelor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și a celor de braconaj cinegetic. Cu ocazia acestei acțiuni au fost organizate două percheziții la reședința unor persoane în legătură cu care exista suspiciunea că dețin, în mod ilegal, arme. Astfel, în urma percheziției care a avut loc la locuința de rezidență din Alba Iulia a unui cetățean italian, au fost identificate 8 arme deținute fără drept, muniție aferentă acestora precum și dispozitive de vedere pe timp de noapte despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la braconaj cinegetic. Din verificări a rezultat faptul că armele au fost introduse legal în țară însă deținătorul acestora nu și-a prelungit valabilitatea permisului de armă.

Potrivit legislației învigoare, unele dinte armele găsite, ale căror încărcătoare pot conține mai mult de 3 cartușe, sunt interzise la vânătoare.Tot cu ocazia acțiunii au fost identificat un bărbat din Alba Iulia, la domiciliul căruiaau fost găsite două arme neletale (o pușcă și un revorver), din categoria celor supuseautorizării, pentru care nu deținea autorizație.

Au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor respectiv braconaj cinegetic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Satul care nu se schimbă – Hăpria(între nostalgie și nevoia de renaștere)

Spread the love Copilăria mea s-a scris pe