În ultimele două zile, au fost verificați 225 de agenți economici și 164 de mijloacede transport în comun, în cadrul acțiunii care vizează modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă.
Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba,polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea,Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru SiguranțaAlimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
Astfel, în ultimele două zile au fost verificați 225 de agenții economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.
De asemenea, au fost verificate 164 de mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus În urma controalelor au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, din care 9 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii 55/2020, 9 pentru fapte de natură economică și 18 la Legea 61/1991 privind liniștea publică.
Acțiunile, organizate în sistem integrat, vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV2.
Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață dar și pentru a-i proteja pe toți ceidin jur.