ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

- in Actualitate
274
0
Spread the love

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unelemăsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 1057 de persoane aflate în carantină, 1382 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 733 de persoane. Alte 137 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.)

Au fost controlate 25 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 128 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost informați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte, în contextul pandemic actual. Au fost verificate 137 de mijloace de transport persoane, din care 54 mijloace detransport în comun.)Echipele de control au depistat și sancționat 62 de persoane care nu au respectatmăsurile de protecție individuală și două care nu a respectat restricțiile dedeplasare. De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare care a avut loc, la datade 18 noiembrie, pe raza municipiului Alba Iulia, au fost legitimate 161 depersoane, verificate 108 mijloace de transport și 11 localuri publice.

Au fost aplicate, în total, 36 de sancțiuni contravenționale, din care 4 la Legea55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. La acțiune, alături de polițiști, au participat reprezentanți DSVSA și jandarmi. Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirearăspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Poliţiştii vor continua atât acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, cât și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Alba Iulia Music & Film Festival sub reflectoare: o selecție spumoasă de filme românești, producții care celebrează viața și concerte pentru toate generațiile

Spread the love Între 23 și 25 august,