1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.
1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României în anul 1990, fiind promulgată de fostul preşedinte Ion Iliescu şi publicată ulterior în Monitorul Oficial. Această dată marchează Unirea Transilvaniei cu România şi va rămâne una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.
1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziuna naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.
După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 24 august a fost adoptată drept ziuna naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
„Un tânăr de 32 de ani, abia întors de pe frontul italian al Primului Război Mondial, ne-a lăsat singurele imagini ale zilei de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Chiar dacă pare greu de crezut în zilele noastre, Samoilă Mârza a fost singurul dintre cei peste 100.000 de români veniţi la Alba Iulia care a avut un aparat de fotografiat, cu care a imortalizat Unirea. Fotograful a executat din mijlocul mulţimii cinci clişee: trei scene de masă şi două scene de la tribuna oficială. Fotografiile sale au fost prezentate de delegaţia română, în cadrul Conferinţei de Pace de la Versailles, ca un argument în plus pentru recunoaşterea Unirii de către marile puteri”
La multi ani Romania !