AcasăActualitate15 aprilie: Ziua Mondială a Artei

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei

Arta este sărbătorită în fiecare an pe 15 aprilie. Ziua Mondială a Artei a fost instituită în 2012 la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a 17-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic.

Data de celebrare a fost aleasă în memoria lui Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian, născut în data de 15 aprilie 1452.

În Grecia antică au fost stabilite 6 forme ale artei: arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul. Acestora li s-a adăugat în 1911 cinematografia, considerată cea de a șaptea artă – arta lumii moderne.

În această zi nu sunt celebrate doar artele, ci și creatorii artei – cei care contribuie la îmbogățirea culturii și spiritualității universale: artiștii.

Asociația Internațională de Artă, inițiatoarea proiectului Zilei Mondiale a Artei, a fost formată în anul 1952, la inițiativa a 23 de guverne și 48 de asociații din 19 țări. În 1954 a avut loc prima Adunare Generală la Veneția, în care s-au stabilit obiectivele și structura organizației. Uniunea artiștilor Plastici din România este membră a Asociației Internaționale de Artă.

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI