AcasăActualitate1 Iunie: Ziua Internațională a Copilului

1 Iunie: Ziua Internațională a Copilului

Imediat după Primul Război Mondial, autoritățile din toată lumea înțelegeau că e nevoie de mai mult efort pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor în noua lume postbelică.

1 Iunie, a intrat în istorie începând cu anul 1925, când la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor și a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului.

Ziua Copilului a fost instituită în anul 1956, atunci când Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate țările să aibă o zi a copilului.

La 16 noiembrie 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

În România, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie cu evenimente speciale dedicate copiilor. Școlile, grădinițele, teatrele, primăriile, anumite instituții ale statului și diverse organizații organizează activități precum spectacole, concursuri, jocuri și ateliere de creație.

În zilele noastre, în care timpul parcă nu mai are răbdare cu noi, Ziua Copilului este un bun prilej pentru părinți de a petrece mai mult timp cu copiii, dar și pentru a retrăi ei înșiși bucuria copilăriei și a jocului.

Celor mici, dar și celor mari vă dorim o zi liniștită, plină cu râsete, jocuri distractive și momente pline de fericire! La mulți ani tuturor copiilor minunați!

Citește și:

Echipele ISU Alba, ale Poliției și Jandarmeriei, alături de copii în Piața Cetății din Alba Iulia (citește articolul)

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI