La Galeria de Artă din Mangalia a avut loc vernisajul expoziției Diversități Culturale, un proiect al Fundației Inter-Art Aiud, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia și Direcția Cultură și Sport Mangalia.
Expoziția reunește lucrările semnate de 50 de artiști români reprezentând 21 de etnii, oferind o imagine a dialogului intercultural și a bogăției culturale care definesc România.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali: Dumitru Dorin Prunariu, primul și singurul cosmonaut român, și Dincer Geafer, subsecretar de stat în cadrul Departamentul pentru Relații Interetnice.
Cuvântul de deschidere a fost susținut de Elena Cucu, Șef Serviciu Cultură, Tineret și Sport, și Tatiana Odobescu, curator al Galeriei de Artă Mangalia. Curatorul expoziției este Stefan Balog, președintele Fundației Inter-Art Aiud, iar coordonatorul evenimentului este Ferodin Iaia.
Expoziția poate fi vizitată la Mangalia în perioada 17-19 iulie 2026.
Dintre artiștii expozanți au fost prezenți la vernisaj Lacme Ifrim, Marieta Besu, Elena
Cristea, Ferodin Iaia și Stefan Balog.
„A fost o seară extraordinară, cu oameni minunați, iubitori de artă. O surpriză deosebită a fost faptul că domnul Dumitru Prunariu a acceptat invitația mea și ne-a onorat cu prezența, având astfel ocazia să îl felicităm și noi pentru performanța unică de acum 45 de ani. O altă prezență plăcută a fost domnul subsecretar de stat Dincer Geafer din partea Departamentului pentru Relații Interetnice, instituție cu care Inter-Art are o colaborare de peste 10 ani, timp în care am desfășurat proiecte de excepție.
Pentru mine a fost o mare bucurie să aducem expoziția aceasta aici la Mangalia, o localitate cu mare încărcătură etnică. Acest fapt se datorează domnului Ferodin Iaia, coordonatorul evenimentului, un artist deosebit cu care am avut și avem colaborări minunate.
Ținând cont de caracterul unic al acestei expoziții, atât ca format cât și ca conținut, sper să o putem duce itinerant în zone diferite din țară și străinătate, arătând astfel valorile noastre artistice din prizma etniilor existente pe teritoriul României”, a declarat Stefan Balog, curatorul expoziției.
Foto: Elena Cristea, Elis Agi-Veli

Citește și:
Fundația Inter-Art a primit o Diplomă de Onoare pentru contribuția adusă Anului Brâncuși (citește articolul)