AcasăActualitateEtapa a doua a admiterii la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba...

Etapa a doua a admiterii la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Miercuri, 22 iulie 2026, au loc probele de aptitudini, probele de competență și interviurile motivaționale pentru admiterea la anumite specializări de Licență de la UAB!

Consultă calendarul acestor probe speciale în această postare sau online, pe website-ul UAB:

https://www.uab.ro/…/89-admitere-licenta-calendar…/

Nu uita să verifici ora și locația la care trebuie să te prezinți pentru susținerea probei tale!

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia deschide înscrierile pentru Admiterea 2026 la programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat, oferind candidaților o ofertă educațională diversificată, locuri finanțate de la bugetul de stat, locuri cu taxă, programe cu frecvență, programe la distanță și programe în sistem dual.

Înscrierea candidaților se realizează online, prin intermediul platformei de admitere a universității, oferind un proces rapid și accesibil de oriunde. Candidații care întâmpină dificultăți în utilizarea platformei sau în completarea dosarului se pot prezenta la sediul universității, unde vor primi sprijin și asistență din partea comisiilor de admitere.

Calendarul admiterii – licență și masterat

Pentru programele de licență și masterat, înscrierea candidaților în sesiunea de vară are loc în perioada 6 iulie 2026 – 21 iulie 2026

În data de 22 iulie 2026 se susțin, acolo unde este cazul, interviul motivațional, probele de aptitudini, proba de competență lingvistică și alte probe preliminare.

Rezultatele inițiale se afișează în data de 23 iulie 2026.

Prima etapă de înmatriculare se desfășoară în perioada 23 iulie 2026 – 28 iulie 2026 pentru candidații declarați admiși pe locuri finanțate de la buget și pe locuri cu taxă. Candidații admiși care nu se înmatriculează în această perioadă își pierd locul obținut prin concurs, acesta urmând să fie redistribuit potrivit clasamentului și opțiunilor exprimate.

Rezultatele după prima etapă de înmatriculare se afișează în 29 iulie 2026, iar a doua etapă de înmatriculare se desfășoară în perioada 29 iulie 2026 – 31 iulie 2026.

Criterii de selecție

Pentru majoritatea programelor de licență, media generală de admitere este calculată pe baza mediei la examenul de bacalaureat, cu pondere de 100%. Pentru anumite specializări, admiterea include probe suplimentare, precum proba de aptitudini vocaționale, proba de competență lingvistică, interviul motivațional sau probe specifice de creativitate.

Românii de pretutindeni

Candidații români de pretutindeni au o platformă dedicată de înscriere online: Admitere Români de Pretutindeni UAB. Pentru sesiunea iulie 2026, înscrierea la studii universitare de licență se desfășoară în perioada 1 iulie 2026 – 16 iulie 2026, prin intermediul platformei online dedicate.

Calendarul pentru românii de pretutindeni prevede susținerea interviului motivațional, a probelor de aptitudini, a probei de competență lingvistică și a altor probe preliminare, acolo unde este cazul, în data de 17 iulie 2026, iar ierarhizarea candidaților și afișarea rezultatelor inițiale în data de 18 iulie 2026. Confirmarea locului și înmatricularea candidaților admiși au loc în perioada 21–23 iulie 2026, între orele 9.00–15.00.

Candidații declarați admiși trebuie să depună documentele de studii în original, alături de formularul de confirmare a locului, la comisia de admitere din cadrul UAB, Palatul Apor, str. Gabriel Bethlen nr. 5, Alba Iulia, sau la comisia de admitere din cadrul Bibliotecii Alba Iulia din Chișinău. Rezultatele după prima etapă de confirmare se afișează în 24 iulie 2026, iar rezultatele după a doua etapă de confirmare în 26 iulie 2026.

Taxe de studiu

Taxele de studiu pentru programele de licență sunt afișate în dreptul fiecărui program de studii, în lista oficială a locurilor pentru admiterea la licență. Acestea pornesc de la 3.500 lei/an pentru programele de licență… și pot ajunge la 15.000 de lei la Cinematografie, fotografie, media din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă.

Ce îi așteaptă pe candidații de la UAB?

Peste 3.000 de locuri disponibile pentru admiterea de vară
5 facultăți împărțite în 64 de specializări de Licență & Masterat
Peste 6.000 colegi care te așteaptă la Alba Iulia.

Citește și:

Primarul Gabriel Pleșa: Felicitări absolvenților promoției 2026! (citește articolul)

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI