ANM a emis o nouă atenționare de caniculă, pentru intervalul 23 august, ora 10.00 – 24 august, ora 10.00. Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală. Zone afectate: Oltenia, vestul, centrul și sudul Munteniei, local Dobrogea continentală.
Duminică (23 august), în Oltenia, în vestul, centrul și sudul Munteniei și local în Dobrogea continentală, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală cu temperaturi minime în jurul a 20 de grade.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 23 august, ora 13.00 – 23 august, ora 22.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse moderate cantitativ
Zone afectate: zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău
În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi moderate cantitativ și se vor acumula 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat și în Oltenia și Muntenia.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 24 august, ora 10 – 24 august, ora 22
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic
Zone afectate: sudul Banatului, sudul și vestul Olteniei, sudul Munteniei
Luni (24 august), în sudul Banatului, în sudul și vestul Olteniei și în sudul Munteniei, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Notă: Pe parcursul zilei de luni vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, local la munte și în regiunile sudice.
Citește și:
Alba Iulia: „Suflet de român”, spectacol de folclor românesc (citește articolul)