AcasăActualitateMircea Hava, europarlamentar: Idealismul ecologic nu trebuie să ne lase fără industrie...

Mircea Hava, europarlamentar: Idealismul ecologic nu trebuie să ne lase fără industrie auto

Sunt pentru orașe cât mai puțin poluate și nu cred că există cineva care să nu își dorească asta. Dar am condus o primărie destui ani ca să știu că „mai binele” vine cu un cost. Iar costul ăsta nu dispare doar pentru că ne-am propus ceva frumos. Ajunge, până la urmă, la oameni.

Industria auto e una dintre coloanele economiei europene. Vorbim de fabrici, de furnizori, de service-uri, de milioane de locuri de muncă, multe dintre ele și în România. Nu putem să îi impunem reguli care arată bine pe hârtie, dacă în realitate duc la stagnare, la fabrici închise și la mașini tot mai scumpe.

Obiectivul rămâne același: emisii cât mai mici, până la zero. Diferența e cum ajungem acolo. Eu cred că drumul trebuie lăsat în mâna celor care fac mașini, nu stabilit prin interdicții. Dacă un producător poate reduce poluarea cu o tehnologie sau cu alta, contează rezultatul.

De aceea, Grupul PPE susține compromisul la care au ajuns toate partidele pro europene din Parlamentul European: renunțarea la interdicția motoarelor cu ardere internă. Nu renunțăm la obiectivele climatice. Renunțăm doar la ideea că există o singură cale bună și că toate celelalte trebuie interzise.

Europa trebuie să rămână un loc unde se fac mașini bune și competitive. Altfel, ne vom trezi că am rezolvat problema poluării de la motoare în cel mai simplu mod cu putință: nu le mai producem noi, le cumpărăm de la alții.

Mircea Hava, europarlamentar PNL

Citește și:

Europarlamentarul Mircea Hava s-a întâlnit cu albaiulienii din Bruxelles (citește articolul)

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI