În ziua de 11 noiembrie 1995 Corneliu Coposu se stingea la București. Lăsa PNȚCD-ul, partidul pe care la refondat în decembrie 1989, în fruntea CDR-ului, Opoziţia politică din România.
Emoţia publică provocată de moartea lui Corneliu Coposu a generat o emulație care în noiembrie 1995 a a dus la victoria Opoziţiei democratice să câştige alegerile generale din România, din noiembrie 1996.
Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 la Bobota, judeţul Sălaj, într-o veche familie românească, cu mai multe generaţii de preoţi greco-catolici.
În anii 1937 – 1940 a fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar în 1940 a devenit secretar politic al marelui lider ţărănist.
În iulie 1947, la fel ca cea mai mare parte a elitei politice româneşti, Corneliu Coposu a fost arestat, fiind întemniţat aproape 18 ani. În 1964 Corneliu Coposu a fost eliberat, avea jumătate din kilogramele pe care le avusese la momentul la care a început perioada de închisoare. Aproape că nu mai ştia să vorbească – timp de un an de zile a fost zidit (la propriu) într-o mică temniţă, nemaiavând contact cu nimeni.
În 1987 a afiliat PNŢ la Internaţionala Creştin-Democrată. În ianuarie 1990 a reînfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (devenit Creştin Democrat). După 1989, urmaşii PCR-ului (FSN şi PD) au încercat permanent să-l suprime pe Corneliu Coposu, ca una din vocile cele mai credibile ale societăţii civile. În timpul mineriadei din iunie 1990 liderii PNŢCD cu greu să nu fie linşaţi de minerii manipulaţi de Ion Iliescu. Sediile Opoziţiei Democratice au fost devastate de hoardele de mineri şi securişti.
Susţinător declarat al monarhiei, Corneliu Coposu a sprijinit după 1989 întoarcerea Regelui Mihai în România, însă regimul Iliescu a făcut tot posibil pentru a-l ţine pe Rege departe de ţară.
După moartea liderului țărănist, memoria sa a fost ținută vie de surorile sale, Flavia și Rodica Coposu, de Ionuț Gherasim, de Academia Civică, fundație înființată de Romulus Rusan și Ana Blandiana.
În volumul „Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian” (Editura Humanitas, 1996), Seniorul face mai multe considerații politice și morale despre viața sa și despre societatea românească:
„Mi-am făcut un examen de conştiinţă… Am trecut în revistă toate suferinţele şi mizeriile prin care am trecut de-a lungul puşcăriilor, a anilor de detenţie, a persecuţiilor penitenciare. Şi cred că aş opta pentru acelaşi destin… Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în faţă aceleaşi alternative, ceea ce aş alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu seninătate”.
(din volumul „
Despre comunism: „acest flagel care, după părerea mea, a fost mai grav pentru sud-estul Europei decât al doilea război mondial”.
Despre rezistenţa Bisericii Greco-Catolice din România la comunism: „După opinia mea, cea mai bună comportare (în închisoare) au avut-o preoţii greco-catolici… Acum mă duc la extrema cealaltă. Au avut o comportare condamnabilă câţiva ofiţeri şi unii preoţi ortodocşi”.
Despre buna înţelegere dintre greco-catolici şi ortodocşi în anul 1918, anul Marii Uniri: „La Alba Iulia la fel, rezoluţia de unire a fost citită, concomitent, de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi de episcopul ortodox Miron Cristea”.
Despre monarhie: „monarhia constituţională este adecvată ţării noastre. Mai întâi, poporul român vrea rege, nu are încredere în liderii de altă natură”.
Despre ardeleni: „printre ardeleni se găsesc puţine exemple de oameni de compromis, care să facă concesii sau retuşuri la principiile ferme ale celor integri, aşa cum au fost în general oamenii politici din Ardeal înainte de război (anii 1914-1918) şi în epoca constituirii României Mari”.
Despre perioada petrecută în închisoare: „În ultimii opt ani (de închisoare) nu am rostit nici măcar un singur cuvânt, şi la ieşirea din închisoare uitasem să vorbesc. Mi-a trebuit o perioadă de readaptare de câteva luni până mi-am redobândit graiul”.
Despre Silviu Brucan, mare nomenclaturist PCR înainte de 1990, invitat permanent într-o emisiune de analiză politică („Profeții despre trecut”) de la ProTV în anii 1996-2006: „Brucan a cerut condamnarea mea la moarte în faţa Tribunalului Militar”.
Despre PNŢ: „Iuliu Maniu mi-a spus următorul lucru: „Ştiu că voi muri în închisoare. Voi care veţi supravieţui aveţi grijă să nu lăsaţi partidul să moară şi să-i asiguraţi continuitatea, dacă vor fi vremuri care să vă permită acest lucru”.
Despre Valter Neulander Roman (tatăl lui Petre Roman, prim-ministru al României în perioada 1990-1991): „Valter Roman… este, cum se zice, tatăl Securităţii româneşti”.
Despre Iuliu Maniu: „Iuliu Maniu impresiona nu numai prin activitatea politică deosebită, ci prin modestia sa. Avea o privire blândă, dar ochii lui albaștri erau pătrunzători ca oțelul: „O apă liniștită, domoală de șes, dar cu adâncimi nebănuite.”
Despre FSN, formațiunea creată din fostul PCR din care s-au născut doi monștri politici: PDSR, rebranduit PSD, și PD, devenit PDL: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic” (şi a avut dreptate: PSD e la stânga, PDL la dreapta eşichierului).
La rândul său, Ionuț Gherasim, șeful de cabinet al Seniorului după 1989, spunea despre acesta din urmă:
„Numele lui trebuie scris la fiecare kilometru de pe întreaga graniță a României. El a fost un erou martir al României! De ce TREBUIE să o facem? Pentru ca românul care iese și intră în țară să înțeleagă și să-i intre în conștiință că singura cale de a merge înainte este exemplul lui și al multora ca el. Fără o purificare morală, fără credință și adevăr, fără istorie și memorie, orice „pas cu pas” este imposibil și în van.
S-a vorbit, s-a scris, s-a comentat despre Senior, despre ceea ce a facut,dar puțini, foarte puțini, au remarcat esențialul, moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor care l-au urmat și, în special generației tinere, pe care a iubit-o atât de mult.
Ce am învățat eu? Ce am primit eu de la el și de ce este necesar să dau mai departe?
Am învățat să fiu tare în credință, să fiu iertător si milostiv, să încerc să fiu calm și chibzuit când este de luat o decizie importantă, să nu cedez niciodată când e vorba de principii și valori, să mă dedic intereselor celor mulți și să nu caut avenirea personală, să-mi respect cuvântul dat, să nu-mi fie rușine să recunosc că am greșit, dacă este cazul.
Practic, toate aceste învățături le-am primit și de la familia mea, dar pentru mine Corneliu Coposu și surorile domniei sale au reprezentat mereu familia mea.”
NOTĂ: La Alba Iulia există un bust al Seniorului, în fața Bisericii Greco-Catolice Unită cu Roma de pe Strada Septimius Severus.
Citește și:
111 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu – Regretul unei conștiințe întârziate (citește articolul)
