AcasăActualitate36 de ani de la mineriada din iunie 1990 de la București

36 de ani de la mineriada din iunie 1990 de la București

Timpul a trecut, 36 de ani, oamenii au cam uitat, au alte griji, alte probleme cotidiene. Noi nu avem voie să uităm, nu avem voie să-i uităm pe cei care au luptat pentru democrație în anul 1990, pentru cei care au murit pe străzi în urma violențelor provocate de minerii chemați la București de președintele Ion Iliescu. Securiștii vechiului regim (intrați în slujba noului președinte) au coordonat violențele împotriva Opoziției democratice, împotriva studenților, împotriva organizațiilor civice implicatele în protestele pentru democrație.

Una din cele mai negre pagini din istoria României s-a petrecut în zilele 13-15 iunie 1990.

După victoria FSN în alegerile din mai 1990, regimul Iliescu (un regim neo-comunist) a fost contestat de organizațiile și partidele de opoziție (PNȚCD, PNL, PSDR etc).

Protestele împotriva noului regim au culminat cu o brutală represiune (13-15 iunie 1990) în care și-au pierdut viața (neoficial) peste 100 de persoane. Peste 1.300 de persoane au fost rănite, sute de oameni au fost arestați ilegal, zeci de clădiri (Universitatea București, Facultatea de Arhitectură, sediile partidelor democratice, ziare de opoziție, asociații civice etc) au fost vandalizate de mineri și de forțele de ordine (foști securiști, milițieni ș.a.m.d.).

Mineriada din iunie 1990 a șocat lumea democratică occidentală, iar România a fost izolată pentru mulți ani. Contestatul Ion Iliescu a devenit un paria în Europa și America, iar calea europeană a României a fost blocată pentru mulți ani.

Toată simpatia de care s-a bucurat România în zilele Revoluției din decembrie 1989 a fost risipită, iar ușile Europei au fost închise în fața României.

Ulterior, FSN-ul lui Ion Iliescu s-a rupt în două: FSN a devenit PD, PDL, acum PNL, iar FDSN a devenit PDSR, acum PSD.

România și-a revenit greu după mineriada din iunie: timp de 4-5 ani România a fost boicotată de toate țările occidentale și de instituțiile democratice internaționale.

EPILOG: Ion Iliscu a murit la 5 august 2025. Avea 95 de ani și nu a făcut nici o zi de închisoare pentru crimele comise în timpul mineriadei din iunie 1990, pentru violențele comise de mineri și securiști pe străzile din București.

Citește și:

Florin Roman: A devenit lege proiectul de instituire a Zilei nationale a memoriei victimelor mineriadelor din 13-15 iunie 1990 și a represiunii antidemocratice (citește articolul)

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI