Reacțiile nu au întârziat să apară după ce Tribunalul București (cel cu „A sunat Lia”) a dat o ordonanță prezidențială care se aplică de îndată și care anulează deciziile luate de Congresul PNL din 21 iunie 2026 – dând astfel dreptate puciștilor din PNL care simpatizează cu PSD-ul.
Reamintim, puciștii din PNL au încercat ruperea partidului și realizarea unui Guvern împreună cu PSD. Printre puciști: Adrian Veștea, Alina Gheorghiu, Cătălin Predoiuu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma, Lucian Bode, Rareș Bogdan.
Deputatul de Alba Florin Roman a scris pe contul său de facebook:
În „România onestă” a lui Nicușor Dan, nu mai există stat de drept și nici democrație. Amin!
Sunt un „suspendat” ales de liberalii din toată țara și diaspora, cu vot unanim, dar instanța lui Lia îmi spune ca Troțki e sovietul suprem. Liberali, protestați, ieșiți în stradă!
Ne întoarcem în anii ‘50, când partidele istorice, democratice, altele decât PCR, au fost scoase în afara legii, liderii PNL transformați în „dușmani ai poporului împotriva orânduirii”. Altora li s-au fabricat delicte, fiind trimiși în pușcării la reeducare. Nu au reușit să scoată PNL din viața politică, doar să îl „suspende” până în 1989.
În momentul în care una din cele patru puteri în stat, încalecă abuziv Constituția, democrația, dreptul de a alege și a fi ales, România este scoasă practic și din Europa.
Nu vom ceda niciodată! Nu vom striga niciodată, dar niciodată, trăiască PCR/PSD! Mai bine haimana, decât comuniști!”
Citește și:
Dan Motreanu, prim-vicepreședintele PNL: „Interesantă rescriere a definiției democrației: când nu te prezinți la vot, câștigi la tribunal” (citește articolul)