Legenda „pricolicilor“ este, de fapt, amintirea, deformată şi reinterpretată, a unor ritualuri de iniţiere a tinerilor „lupi“, adică a tinerilor daci organizaţi în asociaţii bărbăteşti închise.

În zona satului Limba a fost o veche aşezare a dacilor care organizau ritualuri în cadrul cărora membrii comunităţii erau supuşi la diverse teste fizice.

Potrivit legendei pricoliciul are puteri depline, la sfârşitul lunii iunie, cu ocazia zilei lui Sf. Petru de vară (stăpânitorul pricolicilor) sau a „soborului lupilor“ (29 iunie).

Programul Carnavalului de la Limba este afisat in poza de prezentare a evenimentului.