Pe o asemenea caldura ii musai sa vorbim de ”ghetari” zic doar…….
Termenul de rock glaciers a fost introdus în 1910 de către pionierul american al geologiei Stephen Reid Capps, (cel care a studiat în teren fenomenele glaciare și periglaciare din Alaska). Pentru Munții Carpați fenomenul ghețarilor de pietre a fost presupus inițial în 1911, în Munții Tatra, de către marele geograf francez Emmanuel de Martonne.
Pentru Carpații Românești acest fenomen periglaciar este semnalat pentru prima dată în 1956 de către geografii Ion Sîrcu și Victor Sficlea în Munții Parâng, sub forma unor curgeri de pietre cu suprafețe vălurite. Acestea au fost identificate în circuri precum Roșiile sau Păsări. Pentru Munții Retezat fenomenul este analizat prima dată de către Petre Udrea în 1985, acesta realizând și o schiță a ghețarilor de pietre cunoscuți la acel moment.
Dintr-un studiu de al său, publicat în 1988, reiese că s-au identificat un număr de 56 de ghețari de pietre în aproape toate circurile și văile glaciare existente, majoritatea în văi cu expunere nordică sau nord-vestică. Ghețarii de pietre sunt un fenomen specific permafrostului alpin ( solul permanent înghețat de la altitudini mari) discontinuu, dezvoltat deasupra izotermei de -1grad C și presupune existența unui nucleu de gheață în masa de gelifracte (blocuri de rocă de diferite dimensiuni formate sub acțiunea alternantă și repetată a înghețului și dezghețului) sau doar de roci înghețate. Ghețarii de pietre fac parte din categoria sistemelor de transport a gelifractelor. Dimensiunea ghețarilor de pietre este în corelație cu înălțimea pereților la baza cărora s-au format. Pentru Munții Retezat înălțimea necesară este de cel puțin 300 m. Analizând schița ghețarilor de pietre din Munții Retezat se confirmă această corelație, cei mai mari ghețari de pietre fiind cei de sub pereții nordici ai vârfurilor Bucura II, (Pietrele – 760×620 m) Peleaga-Colții Pelegii (Valea Rea I – 1200x400m) și Vârful Mare-Porțile Închise. Geneza lor este adesea mixtă, provenind din nucleul vechilor ghețari (wurmieni), avalanșele având și ele un rol hotărâtor în formarea sau menținerea lor.
Recunoașterea vizuală presupune identificarea acelor microforme, reprezentate de brazde sau valuri de pietre cu sens longitudinal sau transversal. Acestea sunt separate de microdepresiuni alungite, ovale sau semicirculare. La partea superioară a ghețarului de pietre apar brazdele longitudinale, datorită curgerii extensive, iar la partea inferioară brazdele transversale, datorită unei curgeri compresive, asemenea unei ciocolate topite care curge. Impresia generală este aceea a unei mase fluide de gelifracte, cu o mișcare proprie, gravitațională. Durata de dezvoltare, dimensiunea și vârsta acestor ghețari de pietre este diferită în funcție de condițiile climatice de formare, particularitățile generale ale reliefului. Astfel ghețarii de pietre din Retezat s-au format între Wurm III, tardiglaciar și Mica glaciație (1500-1850).
În prezent unii dintre acești ghețari sunt în stadiu fosil (inactivi), în vreme ce la alții s-a demonstrat, pe baza măsurării temperaturii apei izvoarelor de la baza valului frontal, existența nucleului de gheață sau de roci înghețate.
Mai amintim doar că, pe baza unor ecuații, s-a stabilit că pentru Munții Retezat limita zăpezilor permanente ar fi între altitudinile de 2550-2650 pentru versantul nordic și la 2700-2800 m pentru versantul sudic.
