AcasăActualitateCiugudul este singura comunitate din România care organizează o bugetare participativă pentru...

Ciugudul este singura comunitate din România care organizează o bugetare participativă pentru copii

Copiii din Ciugud și-au ales primarul, viceprimarul și consilierii locali în cadrul unui proiectdenumit „Primăria Copiilor”, inițiativă care reprezintă prima bugetare participativă organizatăpentru copii de o administrație locală din România. Noii reprezentanți ai copiilor au depusjurământul și au fost învestiți în funcție, în cadrul unei ceremonii care a replicat ceremonia deînvestire a primarului și Consiliului Local.

Comuna Ciugud este astfel prima și singura comunitatedin România în care copiii au primarul și consilierii lor, iar aceștia au la dispoziție un buget acordatde administrația locală pentru a implementa proiecte destinate copiilor și educației. Alegerile pentru „Primăria Copiilor” au simulat în cele mai mici detalii alegerile locale: a fostconstituit un birou electoral, candidații și-au completat liste de susținători, iar apoi s-a desfășuratcampania electorală. Micii candidați și-au făcut afișe, fluturași electorali sau mesaje video prin careși-au îndemnat colegii să le ofere încrederea și votul. Unii dintre ei s-au aliat în partide localeprecum PUC – Partidul Unit din Ciugud.

Dacă la prima ediție copiii au votat clasic, de această dată au experimentat votul electronic, având învedere că despre această variantă electorală se vorbește tot mai mult la nivel european, iar unelestate au și introdus acest sistem.

Astfel, a fost realizată o secțiune specială pe platformaeducațională a școlii, iar copiii au votat cu userul și parola pe care le folosesc și pentru școala on-line, asigurându-se astfel securitatea și secretul votului. În urma scrutinului, primarul copiilor a fost aleasă Denisa Drăgan, elevă în clasa a VII-a. Denisa este, din anul 2021, singurul reprezentant dintr-o comunitate rurală în Boardul Copiilor dinRomânia, o inițiativă UNICEF ce are ca scop promovarea dreptului copiilor de a participa ladeciziile care îi privesc. Noul primar al copiilor va fi ajutat de șase consilieri locali: Mark Hancheș,Daniel Vîrciu, Irina Buda, Diana Droașcă, Denis Gurghian și Claudiu Drăgoi.

Primii dintre aceștia, Diana Droașcă și Mark Hancheș, care au avut cele mai multe voturi, vor avea funcția de viceprimar al copiilor. „Primăria Copiilor este o inițiativă care ajută copiii să se dezvolte și să își descopere aptitudininoi, dar este și un punct de pornire pentru ca adulții să ia în considerare părerile și nevoilecopiilor. Am ales să candidez pentru postul de primar pentru că îmi place foarte mult să realizez proiecte de orice fel și în orice context, dar mai ales dacă este vorba de nevoile colegilor mei din școală”, a spus Denisa Drăgan, noul primar al copiilor din Ciugud.

„Primăria Copiilor este o inițiativă prin care încurajăm copiii din Ciugud să își exprime dorințeleși ideile, dar mai ales să participe activ la luarea unor decizii care îi privesc. De asemenea,încercăm să îi învățăm ce înseamnă drepturile și obligațiile cetățenești, să înțeleagă rolul unei administrații locale și gândească proiecte prin care să facă viața copiilor mai frumoasă. Mă bucurcă au avut mai mult curaj decât adulții și au votat electronic, realizând astfel un pas important spre digitalizare.

Îi felicit pe noii reprezentanți ai copiilor și le doresc mult succes!”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

FILMUL CEREMONIEI DE CONSTITUIRE A PRIMĂRIEI COPIILOR ÎL PUTEȚI VEDEA AICI:

Cum a decurs prima ediție a Primăriei Copiilor puteți vedea aici:

https://fb.watch/a2pJONSb95/

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI