Acasă Blog

10 august: Revine căldura în vestul țării

0

ANM a emis o informare de caniculă pentru intervalul 10 august, ora 10:00 – 12 august, ora 21:00. Fenomene vizate: caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale.

Va fi caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, luni (10 august) în vestul țării, marți (11 august) în vest, nord-vest, în sud și pe arii restrânse în rest, iar miercuri (12 august), local în sud-sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 și 36 de grade, iar marți în Câmpia de Vest vor atinge 37…38 de grade.

Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, luni (10 august) în regiunile vestice și sud-vestice, marți (11 august) îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri (12 august) local în sudul teritoriului.

Nopțile vor fi tropicale, pe arii restrânse în vestul și sudul țării, cu cele mai ridicate temperaturi minime în Dealurile de Vest și pe litoral, până la 22…23 de grade.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 10:00
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Zone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș

Luni (10 august), în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33…34 de grade în Maramureș și nord-vestul Transilvaniei și 34…36 de grade în Banat și Crișana, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 21…23 de grade în dealurile vestice.

Citește și:

Veteranul albaiulian Ilie Cioca, dublu campion național la atletism (citește articolul)

Râmeț, județul Alba: Clacă pentru restaurarea acoperișului de paie al unei case vechi

0

Tradițiile nu mor, dacă alegem să ne reîntoarcem la ele! (comunicat Museikon)

Timp de două zile (22 și 23 mai 2026) am scris un nou capitol din povestea patrimoniului vernacular din Munții Apuseni. Acoperișul de paie al unei case vechi de aproape 150 de ani, încărcate de istorie, a fost salvat și restaurat integral, recăpătându-și înfățișarea de altădată. Nu a fost doar o simplă lucrare de reparație, ci o adevărată lecție de comunitate și respect pentru origini:

Inițiativa a pornit din suflet: Membrii familiei (Valeria Oltean, alături de cele patru fiice (Faustina, Maria, Ana și Eleonora), de gineri (Adi, Costel, Florin și Andrei) și de fiul ei, Dorin) au decis că această moștenire merită să trăiască și au inițiat întregul proces de restaurare.

Puterea clăcii: Refacerea acoperișului s-a făcut prin clacă, readucând la viață obiceiul străvechi de ajutor reciproc între oameni (Clacă de învelit cu paie la „Casa Poștășiței” din „Deal la Traian”, Valea Făgetului, comuna Râmeț, județul Alba).

La invitația familiei, au participat și specialiștii proiectului Alba Vernaculară: Dumitrița Daniela Filip (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, secția Museikon; restaurator, coord. Alba Vernaculară) și Paul Scrobotă (muzeograf, Muzeul de Istorie Aiud), care nu doar că au pus umărul la treabă, alături de localnici, în timpul clăcii, ci au și documentat pas cu pas fiecare tehnică arhaică folosită, salvând, astfel, meșteșugul, pentru generațiile viitoare.

Echipa TVR (Alexandru Munteanu, Cristina Rădulescu, Mariana Ioniță și Roxana Chiriță) a surprins atmosfera, pregătind un nou episod dedicat arhitecturii vernaculare din zonă.

Meșterii locali (Florean Aloman, Florin Aloman, Dorin Oltean) au coordonat lucrările.

Clăcașii-voluntari: localnici, vecini, rude, prieteni, printre care și primarii din Râmeț (Vasile Raica), respectiv Aiud (Dragoș Crișan).

Această casă nu doar că își va proteja din nou locatarii, dar rămâne un punct de reper pe harta identității noastre culturale, demonstrând că arhitectura vernaculară are viitor atunci când comunitatea își unește forțele.

Felicitări și mulțumiri tuturor celor care au pus umărul, sufletul și palmele bătătorite la această reîntoarcere în timp! (Sursa foto: DDF, Paul Scrobotă, Maria Boc, Roxana Chiriță)

Citește și:

O nouă campanie de cercetare de teren pentru repertorierea șurilor cu acoperiș de paie (citește articolul)

Liberalii din Alba Iulia l-au omagiat pe Ion I.C. Brătianu

0

Astăzi celebrăm istoria, valorile și oamenii care, prin viziune și perseverență, au clădit unul dintre cele mai importante repere ale politicii românești: Partidul Național Liberal.

La 151 de ani de la înființarea PNL, privim cu recunoștință spre trecut și cu încredere spre viitor, asumându-ne responsabilitatea de a duce mai departe ideile de libertate, dezvoltare și democrație, precum și credința în forța comunităților locale de a transforma România în bine.

De la celebra chemare a Brătienilor – „Prin noi înșine!”- și până la momentele definitorii ale istoriei naționale, precum Independența și Marea Unire, continuând cu parcursul euroatlantic de astăzi, liberalismul românesc a rămas fidel unei idei simple și puternice: progresul se construiește prin viziune, muncă și respect pentru valorile democratice.

În această zi aniversară, se cuvine să evidențiem și rolul echipei PNL Alba, care a fost constant aproape de oameni, implicată în proiecte esențiale pentru județ și atentă la nevoile reale ale comunităților.

La mulți ani spiritului liberal, la mulți ani tuturor celor care cred că România poate merge înainte prin muncă, inițiativă și respect pentru valori!

La mulți ani, PNL! (Gabriel Pleșa, primarul liberal al Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Deputatul Florin Roman: Majoritatea filialelor PNL cer separarea apelor cu PSD și întărirea eșichierului de dreapta, în jurul PNL (citește articolul)

Un pas mare pentru promovare: FC Unirea Alba Iulia a trecut cu 1-0 de Sănătatea Cluj-Napoca, urmează barajul

0

Prima zi de vară la Alba Iulia și zi de meci pentru barajul de promovare din liga a III-a în liga a II-a: FC Unirea Alba Iulia a întâlnit Sănătatea Cluj-Napoca.

Peste 4.500 de spectatori și inimoșii de la „Black Warriors” au venit să susțină echipa din Cetatea Marii Uniri. După un meci disputat, FC Unirea s-a impus cu 1-0: un pas important pentru promovare și așteaptă numele adversarilor de la baraj.

Pentru uniriști urmează un baraj – sau două baraje, caz în care FC Unirea poate ajunge pe a doua scenă a fotbalului românesc.

Adversarii de la baraj ar putea fi Șoimii Gura Humorului (Seria 1), SC Popești Leordeni (Seria a 2-a) sau Minerul Lupeni (Seria a 3-a).

Barajele semifinale se dispută în data de 30 mai 2026, iar finala are loc în data de 6 iunie 2026.

Antrenorul uniriștilor Dragoș Militaru a trimis în teren următoarea garnitură: Ducan – Lambru, Ardei, Giosu, Giurgiu (min. 72 Ondreykovicz), Ardeiu, Jorza (căpitanul echipei), (min. 39 Borcea), Mihaiu (Golda), Miclăuș (Sziji), Pîntea (min. 54 Blănaru), Fetița.

În celălalt joc al zilei, Știința Poli Timișoara (deja promovată în Liga a 2-a) – Unirea Tăşnad 3-0. (sursa foto Dan Udrea)

Citește și:

Un meci care îi poate duce pe uniriști la baraj (citește articolul)

Ion Dumitrel la Jidvei, pentru o cursă printre dealurile cu viță-de-vie

0

Astăzi, cu inima plină de entuziasm, am alergat la Jidvei Weinland Trails, pe unul dintre cele mai frumoase trasee din România, printre dealuri acoperite cu vii și păduri seculare, în care peisajul îți taie respirația mai mult decât itinerarul de concurs.

Acest eveniment nu este doar o cursă, ci o sărbătoare a naturii, a pasiunii și a măiestriei, ce a devenit, în doar 5 ani, un adevărat motor pentru turismul local. Aducând mii de oameni din toată țara să descopere satele, peisajele, gusturile și tradițiile din inima județului Alba, din Țara Vinului, Jidvei Weinland Trails este exact genul de inițiativă care arată că România rurală are enorm de oferit.

Felicitări organizatorilor pentru un eveniment impecabil, felicitări tuturor participanților pentru alegerea de a alerga printr-un peisaj cultural cu o identitate locală vibrantă, devenind ambasadori ai județului Alba!

Mulțumiri speciale familiei Necșulescu și companiei Jidvei pentru că au făcut posibilă această experiență de neuitat!

Ne vedem la ediția viitoare! (Ion Dumitrel, președintele CJ Alba)

NOTĂ: Dacă dimineață a fost la alergare la Jidvei, seara Ion Dumitrel a fost la Noaptea Muzeelor – la sediul Palatului administrativ al județului.

Citește și:

PNL Alba își exprimă susținerea pentru direcția de reformă și modernizare promovată de Ilie Bolojan (citește articolul)

95 de ani de la nașterea Cardinalului Lucian Mureșan

0

Astăzi se împlinesc 95 de ani de la nașterea Cardinalului Lucian Mureșan, Întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, timp de peste trei decenii, între anii 1994 și 2025.

Este primul an în care aniversarea nașterii Cardinalului Lucian ne găsește fără prezența sa părintească, după ce, la 25 septembrie 2025, Preafericirea Sa a fost chemat la Domnul.

Viața Cardinalului Lucian Mureșan rămâne o mărturie impresionantă de credință, statornicie și dăruire. Parcursul său, marcat de încercări și biruințe, reflectă într-un mod profund istoria însăși a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. De la tânărul pilot militar și seminarist împiedicat să-și urmeze vocația, la student teolog clandestin, muncitor în cariera de piatră și preot urmărit în timpul persecuției comuniste, până la slujirea sa ca episcop, arhiepiscop major și cardinal al Bisericii Universale, destinul său vorbește despre lumina credinței care nu poate fi învinsă de întunericul istoriei.

Dacă Fericitul Cardinal Iuliu Hossu a fost simbolul rezistenței Bisericii în anii prigoanei, iar Cardinalul Alexandru Todea a condus-o în zorii libertății recâștigate, Cardinalul Lucian Mureșan și-a legat numele de ampla operă de reconstrucție și consolidare a Bisericii după 1989. Cu răbdare, înțelepciune și fidelitate, a contribuit la refacerea structurilor pastorale, la dezvoltarea instituțiilor ecleziale și la reafirmarea prezenței și misiunii Bisericii în societatea contemporană.

La opt luni de la trecerea sa la cele veșnice, îl pomenim cu profundă recunoștință pentru slujirea sa exemplară, pentru demnitatea cu care a purtat crucea responsabilității și pentru fidelitatea neclintită față de Cristos și Biserică.

Ne rugăm ca Domnul, Cel care este Învierea și Viața, să îl primească pe slujitorul Său credincios în lumina și pacea Împărăției Sale, împreună cu toți sfinții.

Veșnică să-i fie amintirea! (Arhidieceza Greco-Catolică Unită cu Roma de la Blaj)

Citește și:

20 mai: 112 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu (citește articolul)

Alba Iulia: INNA, Paraziții, Alternosfera și Direcția 5 cântă la AlbaFest 2026

0

A rămas puțin timp până la AlbaFest 2026. Evenimentul verii va avea loc în weekendul 12-14 iunie, pe scena din Piața Cetății (fostul Parc Custozza).

Cele mai importante nume sunt INNA, Alternosfera, Paraziții, Direcția 5 și Compact.

De asemenea, pe scena de la Alba Iulia vor urca și Dublu Click (trupă rock din Sebeș), Erika Isac, Mario Fresh, Lidia Buble.

Finalul AlbaFest 2026 va fi unul plin de lumină: un uriaș spectacol de artificii – spectacol piro-muzical cu efecte pirotehnice sincronizate.

Citește și:

Evenimente organizate de Primăria Alba Iulia în anul 2026 (citește articolul)

23 mai: Noaptea Muzeelor la Aiud

0

Sâmbătă, 23 mai, la Aiud se dă startul unei seri speciale: evenimentul european Noaptea Muzeelor.

Vă așteaptă o mulțime de activități pentru copii, părinți, bunici și toți iubitorii de cultură și voie bună:

Ora 16.00 – Deschiderea oficială & vernisajul expoziției temporare „230 de ani de la Raritatum et Rerum Naturalium Museum – Rarități din colecțiile muzeelor aiudene”

Orele 17.00-20.00 – Tururi ghidate realizate de elevi voluntari „Muzeografi pentru o zi” și atelier creativ pentru copii

Ora 18.00 – recital susținut de Marius Moga și elevii Cercului de chitară al Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud

Veți putea vizita și expoziția temporară: „230 de ani de la Raritatum et Rerum Naturalium Museum – Rarități din colecțiile muzeelor aiudene”

Intrarea este liberă între orele 08.00-22.00.

Ultima intrare: 21.30.

O seară cu istorie, muzică, expoziții și experiențe frumoase pentru întreaga familie!

Citește și:

Noaptea Muzeelor la Sebeș (citește articolul)

Noaptea Muzeelor – Porți deschise la sediul administrativ al Județului Alba

0

Sâmbătă, 23 mai, între orele 17:00 – 22:00, deschidem porțile pentru public și vă invităm să vizitați Expoziția de Artă Contemporană, dar și la două momente speciale pregătite pentru această seară:

18:00 – Spectacolul „Themis și Lombroso”, regia Viorel Cioflică
Grupul Skepsis

19:00 – ALI & BUSE ERENUS, Istanbul – Turcia
Recital de muzică

Vă așteptăm la Noaptea Muzeelor!

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

Premiul I la etapa națională a Concursului de Chimie „Artă între Științe” pentru din Nicole Andreea Cârstea din Sebeș

0

Eeleva Nicole Andreea Cârstea, din clasa a IX-a A de la Liceul German din Sebeș a reușit să cucerească Premiul I la etapa națională a Concursului de Chimie „Artă între Științe”, desfășurat în data de 25 aprilie 2026. Prin talent, perseverență și o pasiune autentică pentru știință, Nicole a demonstrat că excelența se construiește cu dăruire și curaj. Rezultatul ei remarcabil este o dovadă a muncii susținute și a visurilor îndrăznețe care prind contur.

În legătură cu pasiunea pentru studiul chimiei, eleva Nicole Andreea Cârstea a declarat următoarele: „Încă de la început, chimia a fost materia mea preferată. Profesoara mea, o persoană absolut minunată, a știut să-mi arate frumusețea acestei științe, de la reacțiile chimice la structura atomilor, și așa a început pasiunea mea pentru tot ce înseamnă chimie”.

Concursul amintit a fost organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, fiind inclus în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare (fără finanțare MEC), poziția nr. 24410/05/28.01.2026. Această reușită aduce onoare liceului și inspiră întreaga comunitate, demonstrând că viitorul aparține celor care îndrăznesc să viseze și să muncească pentru visurile lor.

Citește și:

La împlinirea a 10 ani de activitate, Liceul German Sebeș și-a lansat propria revistă: Etwas Neues (citește articolul)

Premiul I obținut de Sînziana Maria Lupo la Concursul Național „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”

0

Eleva Sînziana Maria Lupo a obținut Premiul I la Concursul Național „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” – Anul Nadia Comănici, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român prin Academia Olimpică Română în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Sînziana Maria Lupo a concurat la categoria 15-18 ani, reprezentând Palatul Copiilor Alba, cercul de Ceramică – Pictură, coordonat de profesoara Noemi Kusztos.

„Dincolo de talentul premiantei, considerăm că este cu atât mai remarcabilă competența profesorului îndrumător, fără ale cărui eforturi pedagogice, suntem convinși, nu ar fi obținut acest rezultat. Primiți, vă rugăm, felicitările Comitului Olimpic și Sportiv Român pentru ceea ce ați realizat alături de colectivul profesoral implicat în acest proiect. Cu toată considerația, Simona Tabără Amânar, Director A.O.R.”, au declarat organizatorii concursului.

Citește și:

Alba Iulia: Expoziția „In memoriam Corneliu Vasilescu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

Preselecție pentru Festivalul Național de Folclor „Strugurelui de Aur”

0

Pe scena „Strugurelui de Aur” au început, de-a lungul timpului, multe destine artistice. Aici, emoția primului pas întâlnește rigoarea scenei mari, iar talentul autentic primește șansa de a fi descoperit și apreciat.

Dacă porți în suflet cântecul popular și simți că vocea sau instrumentul tău merită să ajungă în fața publicului, acum este momentul să faci acest pas!

Te așteptăm la preselecție în data de 22 mai la sediul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia (str. Mihai Viteazul nr. 2).

Festivalul este deschis tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani, din toate regiunile României, precum și din comunitățile românești istorice din afara granițelor.

Secțiuni:
-soliști vocali
-soliști instrumentiști

În urma preselecției, 24 de concurenți vor fi selectați pentru a urca pe scena Palatului Cultural din Blaj, în cadrul Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2026, desfășurat în perioada 2–6 septembrie, la Blaj și Jidvei.

Înscrierile se fac pe adresa:
strugureledeaur@jidvei.ro

Regulamentul, grila de jurizare și fișa de înscriere:

https://www.jidvei.ro/festivalul-national-de-folclor…/…

Nu lăsa această șansă să treacă. Uneori, un singur concurs poate deveni începutul unui drum artistic adevărat.

Citește și:

Final de poveste – Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Alba Iulia (citește articolul)

22 mai: Spectacolul „Regina nopții” poate fi văzut în această seară la Alba Iulia

0

„Regina nopții” este ultimul spectacol din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia, 2026.

Realizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, „Regina Nopții” poate fi văzut vineri, 22 mai, ora 18.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Spectacol durează două ore și se adresează spectatorilor care au împlinit 14 ani.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Leta Popescu
Autor: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Csaba Boros
Mișcare scenică: Elena Anghel

Distribuţia: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, armen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan, Tamara Constantinescu, Elena Ghinea, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel

„Regina nopții” este locul de întâlnire cu amintirile dulci-amărui și pline de haz din bătătura casei în care am copilărit, un spectacol care ne aduce în față 17 personaje, 17 povești care se întâmplă într-un sat plin de farmec din Moldova, un loc în care miroase a mătură stropită cu apă, iar seara a Regina Nopții și unde pare că timpul se lungește la nesfârșit. Un loc din care părinții și bunicii se duc, iar în casă ne rămâne doar amintirea lor”, spune regizoarea Leta Popescu.

Citește și:

Final de poveste – Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Alba Iulia (citește articolul)

Final de poveste – Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Alba Iulia

0

Orice poveste are un sfârșit, fericit, de bună seamă. Festivalul Internațional de Teatru Povești de la Alba Iulia se încheie vineri, 22 mai 2026, cu câteva spectacole și un concert de jazz, susținut de Lucian Ban.

Programul zilei:

VINERI, 22 mai

11:00 CIPI, PITICUL URIAȘ, regia Iulian Bulancea
Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 60 min.

11:00 CARTEA JUNGLEI, regia Cristian Pepino
Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Casa de Cultură a Studenților / 40 min.

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier susținut de actorul Ioan Ardelean
Liceul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia / 2h

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de grafică și pictură
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Prezentare atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 TANGUEANDO, Călătoria Titei
Camila Fernandez, Argentina
Teatru-circ / 10+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 45 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

18:30 REGINA NOPȚII, regia Leta Popescu
Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h

21:00 Concert „Ways of Disappearing”
Lucian Ban
Concert
Depozitul de ceramică veche / 1h 30 min.
Cetatea Alba Carolina

Citește și:

Evenimente organizate de Primăria Alba Iulia în anul 2026 (citește articolul)

Evenimente organizate de Primăria Alba Iulia în anul 2026

0

Mai puțini bani ca anul trecut pentru evenimentele Primăriei Alba Iulia: 3,5 milioane de lei va plăti municipalitatea pentru evenimentele publice dedicate publicului în anul 2026. Suma va putea fi mărită în momentul în care se va face rectificarea bugetară.

Detaliile au fost oferite în cadrul unei conferințe de presă de către primarul Gabriel Pleșa și Robert Roman, directorul centrului cultural Palatul Principilor.

8-10 mai – Festival din Țara Vinului, Palatul Principilor Transilvaniei

15-17 mai – Târg de antichități, Latura de Nord a Cetății Alba Carolina

16 mai – Festivalul luminii – Cercetașii României, Parcul Unirii

23 mai – Noaptea Muzeelor, Palatul Principilor Transilvaniei

24 mai-20 iunie – BrickCarolina – expoziție Lego, Palatul Principilor Transilvaniei, Sala Dietei
24 mai-20 iunie – Brickasso Art – memorie și poveste vizuală (tablouri din piese Lego), Palatul Principilor Transilvaniei, Sala Dietei
24 mai-20 iunie – Retro Batman – figurine de colecție din anii 90, Palatul Principilor Transilvaniei, Sala Dietei

31 mai-1 iunie – Ținutul fericirii – festival de joacă, Esplanada Palatului Copiilor – Cetate

31 mai – Cupa Alba Iulia la ciclism – Etapa națională U7-U15, Alba Iulia

1 iunie – Cursa copiilor la ciclism (2-14 ani), Alba Iulia

5-6 iunie – Super Rally, Alba Iulia

6 iunie – Carolina Fitness Festival, Piața Cetății

6 iunie – Classic for kids, Palatul Principilor Transilvaniei

10 iunie 2026 – 17 ianuarie 2027 – Expoziție temporară: „Artă și mister. Ceramica habană și Principii Transilvaniei”, Palatul Principilor Transilvaniei

12-14 iunie – AlbaFest, Piața Cetății

22-26 iunie – Tabăra MilitArt, Palatul Principilor Transilvaniei

1 iulie-6 septembrie 2026 – Expoziție temporară: „Tonitza 140 – chipuri, priviri, emoții”, Palatul Principilor Transilvaniei

19-21 iunie – Hackathon in4it-UAB, Piața Cetății

20 iunie – #Difffusion, Muzeul Principia

27 iunie – Conferință: Theodor Paleologu – „Ce ne facem cu atâția proști?”, Palatul Principilor Transilvaniei

3-4 iulie – Praetorian Gates, Latura de Sud a Cetății Alba Carolina

10-12 iulie – Sărbătoarea Muzicii, Piața Cetății, Palatul Principilor Transilvaniei

13-17 iulie – Tabăra MilitArt, Palatul Principilor Transilvaniei

14-18 iulie – Barockada, Palatul Principilor Transilvaniei

23-26 iulie – Imagine Fest, Piața Cetății, Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

27-31 iulie – Tabăra MilitArt, Palatul Principilor Transilvaniei

31 iulie – 2 august – Orange weekends, Piața Cetății

8 august – RowMania, Râul Mureș

14-16 august – Festivalul Roman Apulum, Piața Cetății, Esplanada Palatului Copiilor – Cetate,

15 august – Alba Carolina Bike Race – Campionatul Balcanic de MTB XCM, Alba Iulia

21-23 august – Alba Iulia Music & Film Festival, Piața Cetății, Palatul Principilor Transilvaniei, Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina, Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

19 septembrie – Caravana de vâslit pe Mureș, Râul Mureș

25-27 septembrie – Cupa „Patrula Airsoft”, Cetatea Alba Carolina

9-11 octombrie – Festival din Țara Vinului, Palatul Principilor Transilvaniei

1-4 octombrie – Târg de antichități, Latura de Nord a Cetății Alba Carolina

15 octombrie – Sărbătoarea Încoronării, Palatul Principilor Transilvaniei

22-24 octombrie – Conferință Iancu de Hunedoara

6-8 noiembrie – CivicON, Palatul Principilor Transilvaniei

25-27 noiembrie – Conferința „Casele Puterii. Reședințele elitelor din Transilvania medievală și premodernă (cca. 1000–1700)”, ediția a II-a, Palatul Principilor Transilvaniei

28 noiembrie – 1 Decembrie – Festival de România, Piața Cetății

5-31 decembrie – Târg de Crăciun, Piața Cetății, Palatul Principilor Transilvaniei

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

Ziua Eroilor marcată în comuna Ciugud

0

Cu inimile pline de respect și cu profundă recunoștință, i-am comemorat la Ciugud pe eroii neamului, cei care s-au jertfit pentru patrie.

Se spune că un popor care își uită trecutul riscă să nu aibă viitor. De aceea, e important să păstrăm vie memoria celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate.

Eroii nu mor niciodată, atâta timp cât sunt cinstiți de comunitate și povestea lor este dusă mai departe.

La Ciugud, Limba, Hăpria, Șeușa, Drâmbar și Teleac nu ne uităm eroii și respectăm valorile naționale, pe care le insuflăm și copiilor noștri.

Glorie veșnică eroilor neamului românesc! (comunicat Primăria Comunei Ciugud)

Citește și:

Înălțarea Domnului, zi de sărbătoare pentru credincioși (citește articolul)

21 mai: Ziua Poliției Locale

0

Astăzi, de Ziua Poliției Locale, vreau să le mulțumesc colegilor noștri care sunt în prima linie pentru siguranța și ordinea din oraș.

Munca lor nu este cea mai ușoară – sunt cei care intervin acolo unde apar sesizări, cei care veghează la respectarea normelor de conviețuire și cei care se asigură că patrimoniul orașului nostru este protejat.

Siguranța cetățeanului nu este doar o responsabilitate juridică, ci un angajament zilnic față de comunitatea în care trăim. Le doresc succes în tot ceea ce fac pentru ca Alba Iulia să rămână un oraș civilizat și sigur pentru noi toți.

La mulți ani! (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Evenimente organizate de Primăria Alba Iulia în anul 2026 (citește articolul)

Înălțarea Domnului, zi de sărbătoare pentru credincioși

0

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.

Joi, 21 mai, credincioșii ortodocși și greco-catolici prăznuiesc Înălțarea Domnului.

În popor este cunoscută și sub denumirea de Ispas. Începând cu această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înalțat!” și „Adevărat S-a înalțat!”. ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, afirmă că noi folosim acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică. Și mărturisește că noi sărbătorim Paștile cu aserțiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. În vreme ce Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvoritoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărțile noastre de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.

Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi ingeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înalțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.

Așadar, începând de astăzi, creștinii se salută cu „Hristos S-a Înălțat”….

Citește și:

Paștele catolic și Paștele ortodox în 2026 (citește articolul)

Noaptea Muzeelor la Sebeș

0

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș s-a alăturat, și în acest an, prestigiosului eveniment cultural „Noaptea Muzeelor”, prin care, la nivel mondial, se celebrează Ziua Internațională a Muzeelor.

Sâmbătă, 23 mai 2026, porțile muzeului nostru vor fi deschise publicului în intervalul orar 17:00 – 23:00. Pe lângă vizitarea gratuită a expozițiilor permanente, oaspeții vor fi întâmpinați cu o serie de surprize, pregătite special de către organizatori.

Cu acest prilej, publicul va putea admira expoziția de artă modernă și contemporană „Incursiune în spiritul brâncușian”, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă din Târgu Jiu. De asemenea, în atmosfera unică oferită de grădina muzeului, vizitatorii vor putea descoperi expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811-1845). O reevaluare documentară”, un proiect amplu realizat de Muzeul Național al Unirii, în parteneriat cu Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționale, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș.

Atmosfera de sărbătoare va fi animată de membrii Ordinului Scutierilor de Mühlbach, care au pregătit momente interactive și surprize inedite pentru toți cei care ne vor trece pragul.

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

Alba Iulia: Predarea amplasamentului pentru amenajarea parcului din zona Orizont

0

Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către Tobimar Construct S.R.L. de către Municipiul Alba Iulia, pentru realizarea lucrărilor având ca obiect: „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Amenajare Parc Nord – Municipiul Alba Iulia – Cartier Micești – Orizont»”, Cod SMIS 335579, finanțat cu fonduri europene prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, coordonat de ADR Centru.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Alba Iulia, experți din cadrul Unității de Management al Proiectului, precum și reprezentanții Norma Arhitectură și Urbanism S.R.L., proiectantul tehnic al investiției.

„Noul parc va fi un loc al albaiulienilor, în care copiii se vor juca în siguranță, se va putea face sport la orice vârstă, iar familiile se vor bucura de un mediu curat și plăcut. Un oraș frumos nu înseamnă doar clădiri și străzi moderne, ci locuri în care oamenii se simt bine, se întâlnesc și creează amintiri împreună. Ne dorim ca acest parc să devină un colț viu al Albei Iulia, un adevărat ”plămân verde” al orașului, unde copiii să alerge în voie, părinții și bunicii să petreacă timp de calitate, iar fiecare albaiulian să găsească liniște, natură și bucurie aproape de casă. Investim în spații care sunt gândite pentru oameni și care fac din Alba Iulia un oraș tot mai verde și mai plăcut pentru fiecare generație”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Contractul de execuție lucrări are o valoare de 9.831.868,16 lei, la care se adaugă TVA, iar durata de execuție este de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, fără a depăși data de 27.04.2029.

Proiectul are ca obiectiv transformarea unei suprafețe de aproximativ 8 hectare într-un parc urban modern, multifuncțional și accesibil, destinat recreerii, sportului și socializării. Investiția va include spații verzi, terenuri sportive, zone de joacă, facilități pentru fitness în aer liber, alei permeabile și un sistem sustenabil de gestionare a apelor pluviale, prin bazine de retenție și oglinzi de apă integrate în peisaj.

Execuția lucrărilor începe cu pregătirea terenului, prin delimitarea șantierului și reabilitarea zonelor afectate, inclusiv curățarea zonei de acces nord.

Ulterior, parcul va fi structurat prin realizarea rețelei de alei pietonale permeabile, a acceselor principale și a parcării, precum și prin implementarea infrastructurii tehnice pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale.

Un element esențial îl reprezintă amenajarea a două bazine de retenție, care contribuie atât la protecția împotriva inundațiilor, cât și la integrarea apei în peisajul natural al parcului.

Zona umedă va fi protejată prin intervenții minime și completată cu pasarele metalice suspendate, care permit accesul fără afectarea ecosistemului.

În zona centrală vor fi dezvoltate funcțiunile principale ale parcului: terenuri de sport, locuri de joacă, zonă de fitness în aer liber și un pavilion multifuncțional, completate de spații verzi și arbori pentru confort climatic.

În zona estică, o barieră naturală din vegetație va reduce impactul poluării fonice și va proteja habitatul existent, iar accesul către zonele de apă va fi realizat prin platforme cu impact minim asupra mediului.

Proiectul include peste 73.000 mp de spații verzi, cu vegetație adaptată mediului local, precum și dotări moderne: mobilier urban, cișmele, rastele pentru biciclete, iluminat eficient energetic, toalete automate și sisteme de supraveghere.

Valoarea totală a proiectului este de 27.340.042,21 lei, din care 21.109.894,24 lei reprezintă finanțare europeană, 3.228.572,05 lei contribuție de la bugetul național, 496.703,40 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului, iar 2.504.872,52 lei reprezintă valoarea totală neeligibilă, inclusiv TVA, suportată de beneficiar.

Parcul va fi accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă sau condiții de mobilitate, contribuind la promovarea unui stil de viață sănătos, sustenabil și incluziv.

Prin această investiție, zona Micești – Orizont va fi transformată progresiv într-un parc urban modern, verde și accesibil, dedicat comunității din Alba Iulia. (comunicat Primăria Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Primăria Comunei Ciugud și-a construit propriul parc fotovoltaic (citește articolul)

20 mai: 112 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu

0

S-a născut la Bobota, Sălaj, într-o familie de preoți greco-catolici. A fost secretarul lui Iuliu Maniu, cel supranumit Sfinxul. A făcut 18 ani de închisoare sub comuniști, dar nu a vrut niciodată răzbunarea. În decembrie 1989 a reînființat Partidul Național Țărănesc, numit și Creștin-Democrat. Datorită eleganței sale, a decenței și a modului în care a decis să facă politică în cumpliți ani de după 1989, i s-a spus simplu: Seniorul.

Se împlinesc astăzi, 20 mai 2026, 112 ani de la nașterea celui mai important om politic al României de după 1989!

Numele lui trebuie scris la fiecare kilometru de pe întreaga graniță a României. El a fost un erou martir al României! De ce TREBUIE să o facem? Pentru ca românul care iese și intră în țară să înțeleagă și să-i intre în conștiință că singura cale de a merge înainte este exemplul lui și al multora ca el. Fără o purificare morală, fără credință și adevăr, fără istorie și memorie, orice „pas cu pas” este imposibil și în van.

S-a vorbit, s-a scris, s-a comentat despre Senior, despre ceea ce a facut,dar puțini, foarte puțini, au remarcat esențialul, moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor care l-au urmat și, în special generației tinere, pe care a iubit-o atât de mult.

Ce am învățat eu? Ce am primit eu de la el și de ce este necesar să dau mai departe?

Am învățat să fiu tare în credință, să fiu iertător si milostiv, să încerc să fiu calm și chibzuit când este de luat o decizie importantă, să nu cedez niciodată când e vorba de principii și valori, să mă dedic intereselor celor mulți și să nu caut avenirea personală, să-mi respect cuvântul dat, să nu-mi fie rușine să recunosc că am greșit, dacă este cazul.

Practic, toate aceste învățături le-am primit și de la familia mea, dar pentru mine Corneliu Coposu și surorile domniei sale au reprezentat mereu familia mea.

Au trecut 8 ani de când am ținut să împărtășesc tuturor ultimele sale dorințe, un legământ lăsat celor pe care i-a iubit dezinteresat și pentru care a luptat și s-a sacrificat. Găsirea Testamentului a fost ca o trezire din alunecarea continuă a clasei politice românești din ultimii ani. Testamentul a fost un semn de care România avea nevoie, poate cel mai mult acum, când multe principii și valori sunt călcate în picioare.

Mersul României poate fi influențat de spiritul în care Corneliu Coposu simțea și trăia pentru țară: onestitate în orice gând legat de România, respect în orice gest legat de popor, luciditate și preocupare pentru prezentul și viitorul țării. Testamentul ESTE ȘI VA FI un ghid al valorilor, un apel la ceea ce trebuie să fie un om politic și la ceea ce nu trebuie să fie.(se poate citi pe site-ul fundației)

Pentru aceste lucruri mă voi lupta și eu cât voi trăi, să fii convins de asta, de acolo de Sus, Maestrul meu drag!

Dumnezeu Să vă ierte și Să aibă grijă de minunatul dvs. suflet!

Ion-Andrei Gherasim, Fundația Corneliu Coposu

Regiunea Centru începe oficial pregătirea perioadei 2028-2034

0

Ședință de constituire a Comitetului de Planificare Regională Centru pentru demararea elaborării Planului de Dezvoltare Regională dedicat următoarei perioade de programare……

Azi, 20 mai 2026, în Sala Mare de Ședință a Consiliului Județean Brașov, s-au întrunit peste 50 de reprezentați ai administrației publice, ai mediului de afaceri, mediului academic și ai societății civile din cele 6 județe ale Regiunii Centru. Scopul întâlnirii a fost de a definitiva componența Comitetului de Planificare Regională al Regiunii Centru, pentru următoarea perioadă de planificare, 2028-2034, membrii participanți urmând apoi să contribuie la elaborarea Planului de Dezvoltare Regional, un document strategic care va sta la baza justificării priorităților regionale de dezvoltare și a alocării de fonduri europene pentru dezvoltarea Regiunii Centru, peste doi ani.

Procesul de planificare a dezvoltării la nivel regional prevede elaborarea Planului de Dezvoltare Regională (PDR) Centru, realizat în cicluri de programare de 7 ani care corespund cu durata unui Cadru Financiar Multianual European, reprezentând o bază strategică esențială pentru direcționarea dezvoltării către domeniile considerate prioritare . PDR este documentul-cadru elaborat la nivel regional și asumat de către factorii de decizie din Regiunea Centru prin care se stabilește viziunea de dezvoltare, obiectivul general și obiectivele specifice care trebuie atinse la finalul perioadei de programare pentru care a fost elaborat. Tot prin PDR se stabilesc direcții de acțiune și măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor și includerea unui portofoliu de proiectelor care se vor implementa la nivel regional prin viitoarele programe de finanțare, necesitând o pregătire atentă și consultări cu actorii regionali interesați pe tot parcursul procesului. Pe lângă PDR Centru, un alt document strategic important la nivel regional din perspectiva programării perioadelor de dezvoltare regională, alocare și distribuție de fonduri europene îl reprezintă și Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru (RIS3) care are un rol important în accesarea fondurilor europene pentru cercetare, inovare, digitalizare și pentru sprijinirea IMM-urilor în viitoarea perioadă de programare.

”Propunerea Comisiei Europene privind negocierea fondurilor alocate statelor membre, stabilirea priorităților și implicarea actorilor naționali și regionali, a fost susținută în iulie 2025, fiind prezentat un buget de aproape 2000 de miliarde de euro la nivel european, pentru finanțarea priorităților politice europene. Din acest buget, pilonul în care ne încadrăm și noi cu dezvoltarea regională, respectiv Fondul european pentru coeziune economică, socială și teritorială, agricultură și zone rurale, pescuit și afaceri maritime, prosperitate și securitate pentru perioada 2028-2034 este estimat la 865 miliarde euro. Comisia propune un sistem de alocare a fondurilor către statele membre care să fie simplu și transparent, iar României îi revine în perioada 2028- 2034 o alocare totală de peste 60 miliarde euro. Prin negocieri naționale și apoi regionale, pornind de la direcțiile prevăzute în Planurile de Dezvoltare Regionale, în Strategiile de Specializare Inteligentă și în baza unor portofolii regionale de proiecte pe care le propune fiecare regiune, autoritate locală, mediul de afaceri, reprezentanții educației și ai sănătății sau societatea civilă, prin membrii CRP și alți actori regionali, vom încerca să obținem un buget solid dar flexibil pentru nevoile noastre.

De aceea este atât de importantă atât componența CRP, modul de lucru, dar și proiectele desemnate prioritare, respectiv elementele din PDR care ne oferă o argumentare solidă la aceste negocieri”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Agenda de eveniment a inclus prezentarea structurilor parteneriale regionale pentru elaborarea PDR, fiind urmată de prezentare și aprobarea Regulamentului CRP Centru. Participanții au fost apoi informați referitor la stadiul de implementare al Programului Regiunea Centru, Cadrul Financiar Multianual 2028-2034 și la importanța dezvoltării portofoliului regional de proiecte pentru perioada post 2027. Stadiul procesului de planificare, calendarul propus pentru elaborarea PDR Centru și rolul structurilor parteneriale în procesul de planificare regională au fost alte teme abordate de membrii prezenți. Ultima temă de pe Agendă s-a axat pe evoluția socio-economică a Regiunii Centru – Raportul de monitorizare PDR Centru 2021-2027 și direcții pentru perioada post 2027.

CRP Centru își desfășoară activitatea în grupuri de lucru, constituite pe diferite domenii tematice, precum și prin întâlniri în plen, la care participă reprezentanți ai grupurilor de lucru, astfel încât să se asigure reprezentarea echilibrată a administrației publice locale, centrale, a partenerilor publici și privați și societății civile. Grupurile de lucru județene, se constituite la nivelul fiecărui județ, sub coordonarea Consiliilor Județene iar grupurile tematice se constituite pe baza priorităților regionale și sunt la propunerea CRP Centru. Comitetul Regional de Planificare ”Centru”, va fi consultat și implicat și în programarea financiară orientativă a obiectivelor prioritare de dezvoltare. Proiectul PDR care va fi elaborat în urma consultării membrilor CRP și a portofoliului de proiecte întocmit și discutat cu reprezentanții APL, ai mediului de afaceri, universitar și ai societății civile din regiune, va fi apoi supus aprobării Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, for decizional regional. Tot CDR Centru va aprobă și rapoartele strategice de monitorizare a PDR, care vor fi supuse aprobării CDR. ADR Centru asigura președinția CRP și secretariatul acestuia.

PR Centru este principalul instrument prin care se asigură finanțare Planului de Dezvoltare Regională, în perioada 2021-2027. Bugetul de peste 1,4 miliarde de euro, incluzând fonduri nerambursabile europene și de la bugetul de stat, susține dezvoltarea regională și viziunea ca Regiunea Centru să fie ”O regiune curată, atractivă, competitivă, cu o mare grijă pentru mediu si pentru utilizarea rațională si durabilă a resurselor”. Pentru a atinge obiectivele de care le incumbă această viziune, până în prezent la ADR Centru au fost depuse și sunt în evaluare, contractare și implementare, 1 732 proiecte depuse cu o valoare totală este de 3,334 miliarde euro, din care finanțarea nerambursabilă solicitată este de 2,311 miliarde euro. Dintre proiectele depuse, ADR Centru în calitate de Autoritate de Management a PR Centru a contractat sau are în contractare 870 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 2 miliarde euro și prin care beneficiarii solicită aproape 1,38 miliarde euro fonduri nerambursabile. La acestea se vor adăuga în curând și alte proiecte care se vor contracta prin alte 14 noi apeluri de finanțare care se vor lansa în perioada următoare, pentru care se va aloca un buget de peste 107 milioane euro.

Din total buget contractat, peste 241 milioane euro au fost decontate până în prezent beneficiarilor, la care se vor adăuga până la finalul anului peste 106 milioane euro. Pentru perioada următoare, țintele de absorbție stabilite pentru PR Centru, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, sunt, după cum urmează: 2027 – 212 milioane euro, în 2028 – 222 milioane euro, iar în 2029 – 406 milioane euro. (comunicat ADR Centru)

Citește și:

BNR: Evoluția inflației în ultimele 6 luni (citește articolul)

Atenționare meteo: intensificări ale vântului, precipitații

0

A.N.M. a emis o atenționare de instabilitate atmosferică pentru intervalul 20 mai, ora 10.00 – 20 mai, ora 22.00.

Miercuri, 20 mai, vor fi intensificări ale vântului în Moldova, nordul Dobrogei, estul și nord-estul Munteniei, cu viteze de 50…65 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 mai, ora 06.00 – 21 mai, ora 21.00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova, nord-estul Munteniei și sudul Banatului

Joi, 21 mai, vor fi intensificări ale vântului în Moldova, nord-estul Munteniei și sudul Banatului, cu viteze de 50…65 km/h.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 20 mai, ora 10.00 – 23 mai, ora 10.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, iar joi și vineri și în vestul și centrul teritoriului. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…90 km/h.

Citește și:

20 mai: Programul zilei la Festivalul Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

Festivalul de Teatru Povești: Spectacolul „Mândrie și prejudecată (un fel de)” în această seară la Alba Iulia

0

Miercuri, 20 mai 2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi prezentat spectacolul „Mândrie și prejudecată (un fel de)”, realizat de Teatrul Excelsior din București.

„Mândrie și prejudecată (un fel de)” este un spectacol de teatru muzical, care durează 2 ore și 30 de minute (cu pauză). Nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

Notăm faptul că în distribuția spectacolului este și o tânără artistă din Alba Iulia: Maria Alexievici.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Alexandru Mâzgăreanu
Autor: Isobel Mcarthur, după romanul Mândrie și Prejudecată de Jane Austen
Traducerea și adaptarea textului: Adrian Nicolae
Decor: Andreea Săndulescu
Costume: Alexandra Boerescu
Muzică originală și aranjament muzical: Alexandru Suciu
Lighting design: Alexandru Mâzgăreanu
Distribuția: Camelia Pintilie, Dana Marineci, Oana Predescu, Ana Udroiu, Maria Alexievici
 
Sinopsis: „Mândrie și prejudecată (Un fel de)” este o repovestire unică și îndrăzneață a celei mai emblematice povești de dragoste a lui Austen. Un musical ce a câștigat premiul Laurence Olivier (2022) pentru cea mai bună comedie.

Bărbații, banii și microfoanele devin subiecte de dispută în această adaptare ireverențioasă, dar plină de afecțiune, în care iubirea este principala miză.

Intriga respectă îndeaproape firul narativ al romanului lui Jane Austen, iar distribuția exclusiv feminină, formată din cinci actrițe, interpretează atât servitori, cât și nobili, repovestind evenimentele din perspectiva servitorilor și dând viață unor momente memorabile de tip karaoke, cu melodii faimoase.

Citește și:

20 mai: Programul zilei la Festivalul Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

Alba Iulia: Pică zidul de cărămidă care străjuiește podul de sticlă de peste Șanțurile Cetății

0

După ce ani de zile, zidurile cetății bastionare din Alba Iulia au stat cu cărămizile ciobite (în zona din fața Porții a III-a, monumentala Poartă a Cetății Alba Iulia), o nouă problemă a apărut, de data aceasta la podul de sticlă care trece peste Șanțurile de vest ale Cetății.

O cărămidă legată cu mortar de alte resturi de zidire au picat pe pod. Din fericire nimeni nu a pățit nimic.

Reamintim, lucrările de restaurare de la Poarta a III-a, Poarta I și podul de lemn de la poarta a IV-a bat pasul pe loc. Se pare că firmele lui Dan Sabău, „restauratorul” cetății, supranumit Voievodul Cetății, lucrează când au chef.

Sursa foto: Cosmin Szekely

Citește și:

Bannerele care acoperă Poarta I și Poarta a III-a Cetății au fost mâzgălite de extremiști (citește articolul)

20 mai: Programul zilei la Festivalul Internațional de Teatru Povești

0

Festivalul Internațional de Teatru de la Alba Iulia este în plină desfășurare. Marți, 19 mai, au continuat surprizele pentru copii și oameni mari, și vor urma și în zilele ce vin.

A patra zi a pregătit următorul program:

MIERCURI, 20 mai

11:00 FRUMOASA ȘI BESTIA
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Trupa Marionete
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Teatrul de Păpuşi Prichindel /1h 10 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier de improvizație teatrală, Ioan Ardelean – actor
Liceul de Arte Regina Maria Alba Iulia / 2h

11:00 KATASTROFA ROCK & FRIENDS – Katastrofa Clown
Andrea Fedi, Italia
Spectacol non-verbal pentru copii / 6+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 DIN PUNCTUL DE VEDERE FEMININ.
DESTINE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ
Conferință susținută de Cristina Modreanu
Lansare de carte Învinși și învingători. Artiști în culisele scenei socialiste
Universitatea „1 Decembrie 1918”, Sala Senatului / 1h 15 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

13:00 ASPIRAȚII, OPORTUNITĂȚI, DECIZII ȘI INDECIZII LA ÎNCEPUT DE DRUM
Conferință susținută de Pavel Bartoș
Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia, Sala multimedia / 1h

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc. H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

18:00 OMEN, de Arcadie Rusu
LINOTIP Centru Independent Coregrafic
Spectacol de dans contemporan / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 45 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (Un fel de)
regia Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Excelsior București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 30 min. (cu pauză)

JOI, 21 mai – Programul zilei

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier de improvizație teatrală, Ioan Ardelean – actor
Liceul de Arte Regina Maria Alba Iulia / 2h

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 ALBĂ CA ZĂPADA, regia Cristian Pepino
Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 55 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de grafică și pictură
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 DEȘTEPTAREA, regia Bobi Pricop
Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Iosif Vulcan
Spectacol de teatru pentru adolescenți / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 2h

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:30 DON QUIJOTE, regia Alexandru Dabija
Teatrul Act București
Spectacol de teatru / 12+
Casa de Cultură a Studenților / 2h 30 min. (cu pauză)

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

Mașină în flăcări la Teiuș. Pompierii au intervenit prompt

0

În această seară, pompierii orașului Teiuș au intervenit rapid pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe strada Horea din oraș.

Datorită reacției prompte, profesionalismului și mobilizării eficiente a colegilor noștri, incendiul a fost localizat și lichidat într-un timp scurt, fiind limitate pagubele și înlăturat pericolul de propagare.

La intervenție s-au alăturat și pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Aiud, cărora le mulțumim pentru sprijinul și buna colaborare de care au dat dovadă.

Astfel de intervenții demonstrează încă o dată importanța spiritului de echipă, a pregătirii continue și a devotamentului celor care sunt mereu gata să răspundă chemării, indiferent de oră sau situație.

Respect și apreciere tuturor colegilor Pompierii Voluntari Teiuș Svsu implicați pentru curajul, seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă!

SVSU Teiuș – Mereu în slujba comunității! (comunicat)

Citește și:

Salvați Copiii România: Legea PSD-AUR pentru obligația privind publicarea donatorilor ONG-urilor este o lege de intimidare (citește articolul)

S-a încheiat prima etapă de admitere în colegiile militare

0

Au fost afișate rezultatele candidaților la proba de verificare a cunoștinţelor, etapa I a admiterii în colegiile naționale militare.

Candidații arondați să susțină proba la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia pot afla aici rezultatele:

http://colmil-mv.roaf.ro/Rezultate%20proba%20de…

Candidații care au obținut minim nota 6,00 la testul grilă vor participa la a doua etapă a admiterii. În cea de-a doua etapă, candidaţii care au fost declaraţi „Admis” la proba de verificare a cunoştinţelor şi au participat la Evaluarea naţională sunt ierarhizaţi şi repartizaţi în colegiile naţionale militare, în funcţie de media finală de admitere* şi opţiunile exprimate în fişa de înscriere specifică, în limita numărului de locuri aprobate pentru colegiile naţionale militare.

MEDIA FINALĂ DE ADMITERE se calculează astfel:

MFA=0,2 x MA+0,8 x NP

unde:
MFA= media finală de admitere
MA=media de admitere calculată potrivit formulei stabilită de Ministrul Educaţiei
NP= nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba şi literatura română susţinut în colegiu.

Felicitări tuturor, mult succes mai departe! (comunicat)

Sursa foto: elev fruntaș Robert Popa

Citește și:

Alba Iulia: Opțiuni de carieră pentru elevii militari din clasele a XI-a și a XII-a (citește articolul)

Un meci care îi poate duce pe uniriști la baraj

0

Sâmbătă, de la ora 18:00, CSM Unirea Alba Iulia întâlnește Sănătatea Cluj într-un duel care poate duce „alb-negrii” la barajul pentru Liga 2.

Un punct ne desparte de duelurile pentru promovare. Avem nevoie de voi alături de echipă!

Haideți să umplem Stadionul „Cetate”!

Biletele pentru meci s-au pus în vânzare începând de astăzi la casieria Bazinului Olimpic din Alba Iulia și la sediu/vestiare (în spatele Tribunei II).

Accesul la stadion se va face exclusiv pe bază de bilet sau abonament. Invitațiile emise anterior NU mai sunt valabile pentru meciul cu Sănătatea Cluj.

În ziua meciului vor fi deschise trei case de bilete, începând cu ora 16.00. Copiii sub 14 ani au intrarea gratuită.

Vă așteptăm să umplem Stadionul „Cetate”, ca în vremurile de altădată! (comunicat)

Citește și:

Nicolae Stanciu a împlinit 33 de ani (citește articolul)

Brașov: Noi premii pentru tinerii muzicieni albaiulieni

0

În perioada 15-16 mai 2026, la Brașov a avut loc Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „Aulodia”, ediția a XVIII-a.

Printre câștigători s-au aflat și elevii clasei de flaut, pregătiți de profesorii Emma Damian și Cozmin Demian, de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia:

Sara Botariu, cls. a IV-a, PREMIUL I – a cântat și în Gala Laureaților
Ștefan Șulț, cls. a V-a – PREMIUL I
Alisa Cordoș, cls. a VI-a – PREMIUL I
Carmen Mușat, cls. a VII-a – PREMIUL II

Corepetitor: profesorul de pian Ovidiu Pârjol.

Citește și:

Violonistul albaiulian Andrei Bulac a câștigat trofeul „Tânărul instrumentist” al concursului național de la Brașov (citește articolul)

Danaida, lucrarea lui Constantin Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari

0
Screenshot

Realizată de Constantin Brâncuși în 1913, „Danaidă” (Danaïde) a fost vândută în licitație la Casa Christie’s din New York pentru 107,6 milioane dolari, un record mondial pentru o sculptură. Cel care a cumpărat lucrarea a plătit pentru lucrarea propriu-zisă 93 milioane de dolari, restul fiind taxe și impozite.

Sculptura „Danaidă/ Danaïde” (un cap de bronz cu patină maro și foiță de aur) a fost promovată luna aceasta inclusiv printr-un clip cu celebra actriță australiană Nicole Kidman, un adevărat star hollywoodian.

„Danaida” a fost parte din colecția miliardarului Samuel Irving Newhouse, care a cumpărat-o în 2002 pentru 18,2 milioane de dolari, un record pentru operele lui Brâncuși la acel moment.

O copie a Danaidei lui Brâncuși se află la Muzeul Național de Artă al României.

Brâncuși lucrase deja tema „Danaidei”, însă după întâlnirea cu Margit Pogány simplifică radical forma, concentrându-se pe ochii mari și liniile esențializate ale chipului. Brâncuși încerca simplificarea figurii umane până la esență, într-un limbaj influențat de sculptura greacă arhaică și arta cicladică.

Criticul de artă Pavel Șușară a declarat că este un moment de rușine pentru România, care devine sensibilă la lucrările lui Brâncuși numai când altcineva vorbește de valoarea lucrărilor sale. Pavel Șușară a amintit trei ocazii pe care Statul Român le-a pierdut în ultimele decenii, deși a avut ocazia să achiziționeze lucrări semnate de sculptorul român: Domnișoara Pogany (lucrare din bronz) – 2 milioane de euro, Cumințenia Pământului – 11 milioane de euro, iar un grup de obiecte din atelierul parizian al sculptorului român – 1,5 milioane de euro.

Screenshot

Citește și:

Inter-Art: Deschiderea Trienalei Internaționale de Sculptură „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu (citește articolul)

Alba Iulia: Program special la Galeria Municipală de Artă

0

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” prelungește programul de vizitare de la Galeria Municipală de Artă din Alba Iulia.

În acest moment, Galeria găzduiește expoziția „In Memoriam Corneliu Vasilescu”, organizată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, ediția a XIX-a.

Expoziția actuală poate fi văzută zilnic, în intervalul 14.00-18.00, lucru valabil până în ziua de 22 mai, ultima zi de Festival.

Citește și:

19 mai: Ce puteți vedea azi la Festivalul Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

BNR: Evoluția inflației în ultimele 6 luni

0

După ce a înregistrat o ușoară reducere în primele două luni din 2026, rata anuală a inflației IPC a consemnat un salt în martie, până la 9,87 la sută (+0,18 puncte procentuale față de luna decembrie). Atât tendința de atenuare, cât și revenirea ulterioară au fost imprimate de componenta energetică a coșului de consum, impactul dezinflaționist exercitat de reducerea tarifelor medii pentru energia electrică și gazele naturale de-a lungul întregului trimestru fiind contracarat în luna martie, pe fondul declanșării conflictului din Orientul Mijlociu; primele efecte ale acestuia au fost vizibile rapid la nivelul prețurilor combustibililor. Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a coborât ușor până la 8,2 la sută în martie 2026, tendința dezinflaționistă fiind determinată atât de factori de cerere (restrângerea consumului), cât și de ofertă (scăderea dinamicii anuale a costurilor cu forța de muncă)

În cazul energiei electrice, ulterior celor două șocuri majore din trimestrul III 2025 (liberalizarea pieței de profil și majorarea impozitelor indirecte), prețurile medii au înregistrat constant, începând cu luna octombrie, variații lunare negative, piața fiind deschisă, după liberalizare, competiției între furnizori pentru cota de piață. Această tendință a continuat și în prima parte a anului 2026, reflectându-se și la nivelul noilor contracte pentru serviciul universal, care s-au resetat la prețuri mai mici. În plus, actualizarea anuală a ponderii furnizorilor a generat un efect favorabil asupra tarifelor medii, reflectând migrarea anterioară a consumatorilor către furnizorii cu prețuri mai mici.

Pentru gazele naturale, dincolo de unele reduceri ale tarifelor de transport și înmagazinare, componenta de achiziție pentru unul dintre principalii furnizori a înregistrat o scădere semnificativă în luna martie. Mișcarea reprezintă, probabil, o devansare a efectelor noii legislații care reglementează tarifele gazelor naturale pentru consumatorii casnici de la 1 aprilie 2026. Noul cadru de reglementare plafonează prețul la producător la un nivel mai mic decât cel anterior și creează premisele pentru a asigura acoperirea consumului casnic preponderent din resurse interne.

În sens puternic inflaționist au acționat prețurile combustibililor, debutul conflictului armat din Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie și blocarea Strâmtorii Ormuz generând un șoc amplu pe piața petrolului. Astfel, cotația Brent a înregistrat un salt de la circa 60 dolari SUA/baril în decembrie, respectiv 70 dolari SUA/baril în februarie, până la peste 100 dolari SUA/baril în a doua jumătate a lunii martie3 (și chiar peste 110 dolari SUA/baril în unele zile). Efectul imediat al acestui salt a constat în reacția rapidă a prețurilor carburanților, dar se va transmite gradual și în alte componente ale coșului de consum. Prețul mediu al benzinei a înregistrat în martie o variație lunară de 11 la sută, iar cel al motorinei a urcat cu 15 la sută, dinamica anuală a inflației pe segmentul combustibililor majorându-se la 12,9 la sută (de la 4,0 la sută în decembrie 2025).

Războiul din Golful Persic nu a afectat doar piața internațională a petrolului, ci și pe cea a gazelor naturale, blocarea Strâmtorii Ormuz și avarierea severă a facilităților de producere și procesare a gazului natural (South Pars, Iran; Ras Laffan, Qatar) conducând la creșterea cotației cu circa 60 la sută în martie comparativ cu februarie 2026, respectiv cu aproape 90 la sută față de decembrie 2025, cu consecința previzibilă a unor mișcări similare la nivelul îngrășămintelor și al materiilor prime necesare pentru producerea acestora. Chiar dacă impactul direct al evoluției cotației gazelor naturale asupra IPC va fi considerabil atenuat de noua schemă de protejare a populației, efectele indirecte vor fi resimțite pe parcursul anului, în contextul liberalizării pieței pentru consumatorii noncasnici începând cu luna aprilie și încetarea activității celui mai mare producător local de îngrășăminte.

În trimestrul I 2026, o contribuție inflaționistă, însă de amploare mult mai mică, a generat și grupa alimentelor cu prețuri volatile, ca urmare a scumpirii legumelor, după o serie de reduceri consistente de preț în a doua jumătate a anului precedent.

Totuși, trebuie precizat faptul că amplitudinea majorărilor lunare este în linie cu mediile sezoniere. Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a întrerupt traiectoria ascendentă în trimestrul I 2026, coborând ușor până la 8,2 la sută în luna martie 2026 (-0,3 puncte procentuale față de decembrie 2025), cu aportul substanțial al componentei alimentare (unde variația anuală a prețurilor s-a temperat până la 7,9 la sută în martie, față de 8,5 la sută cu trei luni în urmă); o ajustare descendentă, dar mult mai redusă, a consemnat și segmentul serviciilor de piață (până la 10,4 la sută, -0,2 puncte procentuale față de finele lui 2025), dinamica sa menținându-se însă peste nivelul indicelui agregat.

Traiectoria descendentă a inflației de bază a fost susținută de declinul cererii de consum, dar și de contextul în general benign de pe piețele materiilor prime din ianuarie-februarie 2026 (perspectiva s-a modificat brusc odată cu declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, turbulențele de pe piețele de petrol și gaze naturale fiind de așteptat să afecteze prețurile bunurilor și serviciilor incluse în coșul inflației de bază începând cu trimestrul II).

În plus, a devenit vizibilă scăderea variației anuale a costurilor unitare cu forța de muncă în sectoare relevante (preponderent în industria alimentară, dar și în serviciile de piață). Dinamica anuală a prețurilor bunurilor nealimentare incluse în inflația de bază a înregistrat o cvasistagnare în trimestrul I 2026 (6,9 la sută în martie față de 6,8 la sută în decembrie), influențele dezinflaționiste de pe latura cererii fiind estompate, la nivelul acestei categorii, de presiuni pe filiera importurilor pentru unele mărfuri (detergenți, încălțăminte).

Anticipațiile pe termen scurt privind evoluția prețurilor s-au ajustat în primele două luni ale trimestrului I; în luna martie însă acestea au crescut considerabil, pe fondul efectelor generate de războiul din Orientul Mijlociu. Așteptările privind rata inflației peste un an ale analiștilor bancari au reacționat și ele la acest șoc, majorându-se în aprilie după evoluția descendentă din trimestrul I. Cele pe termen de doi ani au rămas similare, în linii mari, celor de la finele anului anterior. Rata medie anuală a inflației și-a menținut parcursul ascendent și în trimestrul I 2026, indicatorul determinat pe baza metodologiei naționale atingând 8,5 la sută în martie, iar cel calculat conform structurii armonizate, 7,6 la sută (+1,2 puncte procentuale, respectiv +0,8 puncte procentuale comparativ cu finele trimestrului anterior)

Astfel, ecartul față de media europeană s-a extins la 5,2 puncte procentuale, inclusiv pe fondul unei ușoare reduceri a celei din urmă.

Comparativ cu valoarea prognozată în ediția din luna februarie 2026 a Raportului asupra inflației, rata anuală a inflației IPC la sfârșitul trimestrului I 2026 a înregistrat un nivel efectiv superior cu 0,7 puncte procentuale. Diferența a survenit pe fondul creșterii peste așteptări a prețurilor carburanților, determinată de declanșarea conflictului militar dintre Israel, SUA și Iran. (comunicat BNR)

Citește și:

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost de 10,7% (citește articolul)

Schimb de experiență între ADR Centru și Voievodatul Podkarpackie din Polonia

0

A demarat schimbul de experiență între ADR Centru și Voievodatul Podkarpackie, ce are loc zilele acestea la Rzeszów, Polonia. Delegația română a fost întâmpinată de Mareșalul Władysław Ortyl, care a participat alături de colegii săi la deschiderea acestui eveniment internațional.

Experții Autorității de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” din cadrul ADR Centru discută pe tema gestiunii și implementării programelor regionale finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, adică Programul Regiunea Centru 2021-2027 (PR Centru) și Fondurile Europene pentru Subcarpatia 2021-2027 (FEP 2021-2027).

În prima parte a celor 3 zile de vizită s-a discutat despre cadrul financiar multianual 2028-2034 și stadiul pregătirilor fiecărei regiuni, românii au fost informați despre experiența Autorității de Management poloneze în gestionarea Instrumentelor financiare și despre oportunitățile de finanțare pentru IMM-uri, prin Fondul de Dezvoltare Podkarpackie.

Acest schimb de experiență este o continuare a discuțiilor din mai 2025 când a avut loc vizita delegației poloneze în Regiunea Centru și au fost dezbătute, analizate și comparate modalitățile de lucru ale celor două Autorități de Management, pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor europene în perioada 2021–2027. (comunicat)

Citește și:

Pas important pentru Regiunea Centru: ADR Centru a semnat Carta Europeană pentru adaptarea la schimbările climatice (citește articolul)

Salvați Copiii România: Legea PSD-AUR pentru obligația privind publicarea donatorilor ONG-urilor este o lege de intimidare

0

PUNCT DE VEDERE al Organizației Salvați Copiii România cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, L233/2026 înregistrată la Biroul permanent al Senatului nr. 104/02.04.2026

Salvați Copiii România atrage atenția că efectul cel mai semnificativ al acestei inițiative nu ar fi sporirea transparenței fiscale, transparența există deja, ci descurajarea finanțării, intimidarea donatorilor, stigmatizarea ONG-urilor și încărcarea administrativă abuzivă și disproporționată. Acestea ar afecta direct capacitatea de a furniza servicii esențiale copiilor vulnerabili, familiilor în dificultate și comunităților defavorizate, în condițiile în care serviciile socio-educaționale ori medicale nu pot acoperi integral nevoile lor.

Textul juridic propus este incompatibil cu standardele europene privind protecția societății civile și cu obligațiile autorităților față de libertatea de asociere și dreptul la liberă exprimare. Prin Hotărârea Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 iunie 2020, pronunțată în cauza C-78/18 (Comisia Europeană c. Ungaria), s-a constatat că, prin impunerea unor obligații de înregistrare, de declarare și de publicitate anumitor categorii de organizații ale societății civile care beneficiază, în mod direct sau indirect, de finanțări din străinătate ce depășesc un anumit prag, precum și prin prevederea unor sancțiuni pentru nerespectarea acestor obligații, Ungaria a instituit restricții discriminatorii și nejustificate, contrare obligațiilor care revin statelor membre în temeiul libertății de circulație a capitalurilor, precum și al articolelor 7, 8 și 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie, la dreptul la protecția datelor cu caracter personal și la dreptul la libertatea de asociere. Avertizăm că adoptarea unei legislații similare ar expune România unui risc real de procedură de infringement.

Organizația Salvați Copiii România își exprimă opoziția față de adoptarea acesteia, pentru argumentele care urmează:

Propunerea legislativă pornește de la presupunerea că unele entități nonprofit au fost utilizate în mod abuziv de persoane cu interese contrare scopului declarat al acestora și construiește pe această premisă o obligație colectivă de raportare aplicabilă tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, fără distincție și fără nicio condiționare de existența unui risc concret sau a unor dovezi de suspiciune verificabile. Nimeni nu poate fi tratat ca potențial subiect activ al unor infracțiuni în absența unor indicii concrete și individuale.

Publicarea identității persoanelor fizice care finanțează, sub orice formă, activitatea unei asociații sau fundații reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal supusă Regulamentului (UE) 2016/679 și Legii nr. 190/2018. O astfel de publicare poate dezvălui opiniile politice, convingerile religioase sau apartenența la anumite cauze a donatorilor, categorii de date a căror prelucrare este supusă unui regim de protecție sporită în temeiul art. 9 din Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).

Ca urmare, prin instituirea unor obligații generalizate de transparență forțată, inutilă și imposibil de pus în practică, proiectul de lege intenționează să creeze un mecanism de supraveghere colectivă nejustificată. Existența unor cazuri de fraudă în sectorul financiar-bancar nu a generat vreodată propunerea ca toate băncile să publice identitatea deponenților.

România are deja multiple mecanisme de raportare și control. ONG-urile au obligații fiscale, inclusiv depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit, chiar și când au doar venituri neimpozabile. De asemenea, Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale este o bază de date publică gestionată de ANAF și condiționează înscrierea de îndeplinirea obligațiilor declarative și depunerea situațiilor financiare, iar OG 26/2000 prevede controlul Ministerului Finanțelor asupra sumelor primite de la bugetul general consolidat.

Contrar celor afirmate în expunerea de motive a proiectului de lege, Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului instituie obligații riguroase de identificare, înregistrare și actualizare a datelor privind beneficiarii reali ai entităților nonprofit, evidența acestora fiind ținută de Ministerul Justiției, cu sancțiuni severe în caz de nerespectare. Afirmația că sectorul nonprofit ar funcționa fără mecanisme de transparență și de identificare a finanțatorilor este astfel contrazisă de legislația în vigoare.

În plus, ANAF are competența legală de a efectua periodic și inopinat inspecții fiscale și controale antifraudă față de orice persoană juridică, în condițiile Codului de procedură fiscală. Organele de urmărire penală au, la rândul lor, competența deplină de a investiga orice activitate susceptibilă de a constitui infracțiune, inclusiv în cazul entităților nonprofit, fără a fi necesară o intervenție legislativă suplimentară.

La aceste mecanisme se adaugă obligația organizațiilor neguvernamentale de a se supune unor proceduri suplimentare de audit și control financiar. Asociațiile și fundațiile sunt obligate să efectueze audit financiar statutar atunci când depășesc pragurile prevăzute de Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar, iar proiectele finanțate din fonduri publice naționale, fonduri europene structurale și de investiții ori alte mecanisme de finanțare nerambursabilă sunt supuse, în mod obligatoriu, unor audituri specifice, realizate atât de auditori independenți autorizați, cât și de autoritățile de management, organismele intermediare, Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, Comisia Europeană și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). La acestea se adaugă controalele inopinate efectuate de Curtea de Conturi a României asupra modului de utilizare a fondurilor publice, controalele Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția generală antifraudă fiscală, precum și verificările Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În plus, pentru participarea la orice procedură de achiziție publică, pentru accesarea oricărei forme de finanțare nerambursabilă sau pentru încheierea unor parteneriate cu instituții ale statului, organizațiile neguvernamentale au obligația de a prezenta certificate de atestare fiscală emise fie de organele fiscale centrale, fie de cele locale, care atestă inexistența obligațiilor restante față de bugetul de stat și față de bugetele locale, alături de cazierul fiscal al entității și, după caz, al reprezentanților legali, documente care confirmă conformitatea integrală cu obligațiile declarative și de plată.

Pe lângă aceste nenumărate pârghii de control, organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, precum Salvați Copiii, au obligația, conform OG 26/2000, de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Așadar, organizațiile neguvernamentale din România sunt supuse unor rigori și proceduri diverse, fără echivalent în legislația niciunui alt stat membru al Uniunii Europene și nici în reglementările aplicabile instituțiilor statului român. Față de cele expuse, Salvați Copiii România se opune ferm adoptării acestei propuneri incompatibile cu dreptul european și cu valorile democratice ale Uniunii Europene. O inițiativă care pornește de la premise inexacte, tratează uniform și suspect întregul sector nonprofit și ignoră un cadru de transparență deja funcțional nu poate constitui un instrument adecvat de politică publică.

Rămânem deschiși unui dialog constructiv cu inițiatorii și cu autoritățile legislative, convinși că preocupările legitime privind transparența finanțării entităților nonprofit pot fi adresate prin mecanismele aflate în vigoare în acest moment.

Organizația Salvați Copiii România – Comunicat

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

AJOFM: Oferta locurilor de muncă în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 19 mai 2026.

Sunt doar 429 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. BUCATAR 1
ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ABRUD S.C.VIDAC GRUP SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2
ABRUD MIA NEW FASHION SRL LUCRATOR COMERCIAL 1

AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA ÎNGRIJITOR BATRÂNI LA DOMICILIU 2
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE 2
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 4
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 5
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 5
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL ZIDAR PIETRAR 5
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL ZUGRAV 5
AIUD PREBET AGGREGATES SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 20

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 15
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA YASIN SIMSEK TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA ROTI BUNE TECH MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR PUERICULTOR 1
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR SPECIALIZAT 1
ALBA IULIA KINETOFIT S.R.L. MASEUR 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COAFOR 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COSMETICIAN 1
ALBA IULIA PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA INSTITUTIE FINANCIARA NEBANCARA SA ADMINISTRATOR BANCAR/PRODUS LEASING 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA IPEC SA MARCATOR PIESE 10
ALBA IULIA IPEC SA PROIECTANT INGINER ELECTRONIST 1
ALBA IULIA IPEC SA LACATUS MECANIC 3
ALBA IULIA IPEC SA ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII CIVILE SI INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA IPEC SA FASONATOR PRODUSE CERAMICE 5
ALBA IULIA IPEC SA LABORANT CHIMIST 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 3
ALBA IULIA KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL BIOLOG 3
ALBA IULIA SC ECOPOWER ALBA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN PENTRU UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE 4
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA BIO TERAPIA PLUS SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 2
ALBA IULIA KINETOMEDICA PLUS SRL ASISTENT MEDICAL GENERALIST 2
ALBA IULIA PHYSIOBASIC S.R.L. REGISTRATOR MEDICAL 2
ALBA IULIA MEDCARE KINETO S.R.L. Receptioner medical 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 6
ALBA IULIA CETATE ALBA S.R.L. OSPATAR (CHELNER) 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA MEDIMA HEALTH S.A. REPREZENTANT MEDICAL 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. OPERATOR LA RECOLTAREA SI TOALETAREA ARBORILOR FORESTIERI 1
ALBA IULIA LĂCĂTUŞERIE DEVIPLUS SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 15
ALBA IULIA LUKFOOD TEAM S.R.L. AJUTOR BUCATAR 11
ALBA IULIA FIRMAMENTUM SRL SAPATOR MANUAL 2
ALBA IULIA FIRMAMENTUM SRL EXCAVATORIST PENTRU EXCAVATOARE CU ROTOR DE MARE CAPACITATE 1
ALBA IULIA COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. BUCURESTI SUCURSALA BRASOV FACTOR POSTAL 1
ALBA IULIA SUN POWER SYSTEMS S.R.L. ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA SUN POWER SYSTEMS S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. BUCURESTI SUCURSALA BRASOV AGENT POSTAL 1
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1
ALBA IULIA ALE SMART CLEAN SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
ALBA IULIA ROTI BUNE TECH MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA SC FMS PLAY SRL RECEPTIONIST 1
ALBA IULIA H BISTRO S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1

BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 2
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 1

BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL INFIRMIER/INFIRMIERA 2
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA 2
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL BUCATAR 1

BISTRA SC ALEX BRICIU SRL LUCRATOR COMERCIAL 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ APIS COM SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 7

CALNIC LA FERMA BÂRSAN S.R.L. ÎNGRIJITOR ANIMALE 1
CALNIC DN AGRAR SERVICE S.R.L. TRACTORIST 1
CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1

CAMPENI S.C. APUSENI WASH S.R.L. SPALATOR VEHICULE 1
CAMPENI S.C. APUSENI WASH S.R.L. CONTABIL 1

CETATEA DE BALTA NAGY ANDREEA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AGRICULTOR ÎN CULTURI VEGETALE SI CRESCATOR DE ANIMALE 4

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AMBALATOR MANUAL 2
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL GESTIONAR DEPOZIT 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL TEHNICIAN PROGRAMARE, LANSARE, URMARIREA PRODUCTIEI 1
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 4

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL OSPATAR (CHELNER) 1

GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL TÂMPLAR UNIVERSAL 1
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL CONFECTIONER-MONTATOR PRODUSE DIN LEMN 1

IZLAZ S.C.BUSINESS RISTO DEVELOPMENT FUNCTIONAR ADMINISTRATIV 1

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1

LUNCA BISERICII AQUA NRG VIDRA SRL MANIPULANT MARFURI 1
LUPSA POPASUL IANCULUI LUPSA SRL MANIPULANT MARFURI 1

MAGINA URBAN WOODS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
MAGINA URBAN WOODS SRL TÂMPLAR UNIVERSAL 2
MAGINA URBAN WOODS SRL VOPSITOR LEMN 1

MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA BEGLI EVENT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
OARDA KOMMUNALTECH SRL DESENATOR TEHNIC 1
OARDA SATROTEC SRL ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 2

OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL MECANIC AUTO 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL VULCANIZATOR DE PRODUSE INDUSTRIALE DIN CAUCIUC 1
OCNA MURES GRANO ART SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
OCNA MURES IMT PROCONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 2
OCNA MURES SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL Conducator auto transport rutier de persoane 4
OCNA MURES SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL Manager sisteme de transport 1
OCNA MURES TECHNIQUE STAINLESS SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
OCNA MURES MIOMAR UNIVERSAL SRL LUCRATOR COMERCIAL 2

PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2

PIANU DE JOS ADM FOREST SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 2
RAHAU RAPEL SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2

SALCIUA DE JOS MIKA DANA CAFE BAR S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1

SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10

SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES COSMINANDREI SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES SC MOLENT STRUCTURI SRL SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC 2
SEBES KROMSA TOTAL CONSTRUCT AJUTOR BUCATAR 1
SEBES STAR COMPANY SRL UCENIC 2
SEBES BELLA ARTE ADDA SRL CUSATOR ARTICOLE MAROCHINARIE 3
SEBES SC LASH AN CO SRL Stilist extensii gene 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL LACATUS MECANIC 2
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SUDOR 2
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL MAISTRU LACATUS, CONSTRUCTII METALICE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL STRUNGAR UNIVERSAL 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3
SEBES S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 25
SEBES JQ SINGULAR POINT S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEUSA DPN INSTAL S.R.L MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 8

SONA BONA LUX CENTER S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 3
SONA BONA LUX CENTER S.R.L. GESTIONAR DEPOZIT 1

STREMT ACIT CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4

TAU BISTRA CERTA CONS SRL CAMERISTA HOTEL 1

TURDAS OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

VINTU DE JOS ASOCIATIA GAL VALEA AMPOIULUI VALEA MURESULUI EXPERT ACCESARE FONDURI STRUCTURALE SI DE COEZIUNE EUROPENE 1

ZLATNA ALBA ALUMINIU SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 2

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 429.

Citește și:

Sancțiuni date de inspectorii de muncă din județul Alba (citește articolul)

Informare meteo, 19 mai: instabilitate atmosferică, ploi și intensificări ale vântului

0

Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de vânt pentru intervalul 20 mai, ora 08.00 – 20 mai, ora 22.00.

Miercuri (20 mai), vor fi intensificări ale vântului în Moldova, nordul Dobrogei, estul și nord-estul Munteniei, cu viteze de 50…65 km/h.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 19 mai, ora 12.00 – 23 mai, ora 10.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, iar joi și vineri și în vestul și centrul teritoriului. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă de 60…80 km/h. See less

Citește și:

19 mai: Ce puteți vedea azi la Festivalul Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

19 mai: Ce puteți vedea astăzi la Festivalul Internațional de Teatru „Povești”

0

Am intrat bine în atmosfera Festivalului de Teatru. Ne-am programat ceasurile, ne-am schimbat programul cotidian. Am văzut și un spectacol de zile mari: Ierbar, în regia lui Radu Afrim, o duioasă și provocatoare poveste despre viață, despre existență, despre trecerea inexorabilă a timpului…

Festivalul de Teatru de la Alba Iulia își continuă poveștile pentru copii și oameni mari, surprizele și întâlnirile vrăjite.

A patra zi a pregătit următorul program:

MARȚI, 19 mai

11:00 NEGHINIȚĂ, regia Geo Balint
Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 DOMNIȘOARA IULIA, regia Andrei și Andreea Grosu
Teatrul unteatru București
Spectacol de teatru / 16+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 20 min.

18:30 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Vernisaj expoziție de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 SPIRITUL DE FAMILIE, regia Radu Beligan
Teatrul de Comedie București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 15 min.

MIERCURI, 20 mai

11:00 FRUMOASA ȘI BESTIA
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Trupa Marionete
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Teatrul de Păpuşi Prichindel /1h 10 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier de improvizație teatrală, Ioan Ardelean – actor
Liceul de Arte Regina Maria Alba Iulia / 2h

11:00 KATASTROFA ROCK & FRIENDS – Katastrofa Clown
Andrea Fedi, Italia
Spectacol non-verbal pentru copii / 6+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 DIN PUNCTUL DE VEDERE FEMININ.
DESTINE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ
Conferință susținută de Cristina Modreanu
Lansare de carte Învinși și învingători. Artiști în culisele scenei socialiste
Universitatea 1 Decembrie 1918, Sala Senatului / 1h 15 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

13:00 ASPIRAȚII, OPORTUNITĂȚI, DECIZII ȘI INDECIZII LA ÎNCEPUT DE DRUM
Conferință susținută de Pavel Bartoș
Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia, Sala multimedia / 1h

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

18:00 OMEN, de Arcadie Rusu
LINOTIP Centru Independent Coregrafic
Spectacol de dans contemporan / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 45 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (Un fel de),
regia Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Excelsior București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 30 min. (cu pauză)

Citește și:

Zilele Erenus la Alba Iulia – Erenus Days in Alba Iulia (citește articolul)

Violonistul albaiulian Andrei Bulac a câștigat trofeul „Tânărul instrumentist” al concursului național de la Brașov

0

Noi performanțe ale elevilor Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, din clasa de vioară a profesoarei Mihaela Roșiu.

În perioada 16-17 mai 2026, la Brașov a avut loc Concursul Național „Tânărul Instrumentist”, ediția a XXIII-a.

Nicolae Andrei Bulac, elev în cls. a VIII-a, a câștigat Trofeul „Tânărul Instrumentist”, fiind invitat să cânte și în Gala Laureaților.

Alte rezultate:

Ioana Pârjol, cls. 0 – Premiul I
Sonia Baying, cls. a II-a – Premiul II
Daria Emanuela Botariu, cls. a VI-a – Premiul II
Robert Constantinescu, cls. a VII-a – Premiul II
Mihai Adrian Almășan, cls. a IX-a – Premiul III

De asemenea, Cătălin Mihai Pop, cls. a X-a, a câștigat Premiul I la violoncel. Cătălin este pregătit de prof. Darius Clamba.

Profesorul Ovidiu Pârjol a fost corepetitor pentru elevii albaiulieni!

Felicitări elevilor și profesorilor!

Citește și:

Tinerii muzicieni ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia merg în Portugalia în cadrul unui proiect european (citește articolul)

Noaptea Muzeelor la Palatul Principilor din Alba Iulia

0

Noaptea Muzeelor la Palatul Principilor – Aprindem istoria după apus!

Sâmbătă, 23 mai, istoria rămâne trează până târziu în noapte, iar Alba Iulia devine din nou un loc al descoperirilor, al întâlnirilor culturale și al experiențelor de neuitat.

Între 18.00 și 01.00, vă invităm la Noaptea Muzeelor, cu intrare liberă, la Palatul Principilor Transilvaniei, Spațiul Muzeal Principia și Casa Memorială Camil Velican.

Ce vă așteaptă:

Expoziții deschise publicului
⁠Expoziția permanentă
Expoziția de artă contemporană „Chasing Light”
Expoziția temporară „Victoria Geutskens – 50 de ani de excelență în arta bijuteriei”
Expoziția temporară „Codex Aureus” – Sala Transilvania
Concerte pe scena din curtea interioară a Palatului Principilor
BBQ & WineTasting în curtea interioară a Palatului Principilor
Experiență interactivă APULUM VR în cramele Palatului Principilor
Momente artistice prezentate de elevii Liceului de Arte „Regina Maria”
Demonstrație a Gărzii Cetății
Dansuri prezentate de elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”
Ateliere și tururi ghidate la Spațiul Muzeal Principia
Proiecție de film „Maria, inima României” la Casa Memorială Camil Velican.

Vă așteptăm să redescoperim împreună patrimoniul, muzeele și poveștile orașului, într-o noapte în care cultura luminează Cetatea.

Intrarea este liberă!

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

APA CTTA Alba: Profesori de la Universitatea din Nairobi au băut apa noastră și au fost încântați

0

În tot balamucul ăsta de zi cu zi, cu devalorizarea leului, greve, războaie și crize economice, politice, iată o veste bună care vine…. de la SC APA CTTA Alba SA:

„În agitația și energia Târgului Ofertelor Educaționale, standul companiei noastre a devenit pentru câteva momente locul unei întâlniri care ne-a emoționat!

Am avut onoarea de a primi vizita unor profesori de la University of Nairobi, oaspeți care au dorit să afle mai multe despre activitatea noastră și despre comunitatea pe care o deservim.

Într-un gest simplu, firesc, le-am oferit un pahar cu apă potabilă, cea pe care noi o distribuim în județul nostru. Reacția lor ne-a surprins și ne-a impresionat în egală măsură. După ce au gustat apa, au mărturisit că sunt uimiți de calitatea acesteia și de faptul că locuitorii județului au acces zilnic la o asemenea resursă.

Au insistat să ne lase o recenzie scrisă, plină de apreciere și respect — un mesaj care pentru noi valorează mai mult decât orice distincție:

„Felicitări pentru sistemele excelente de purificare a apei. Apa dumneavoastră este de o calitate foarte bună și gustoasă. Continuați munca bună.

Din partea,
Universitatea din Nairobi
Shadrack Kithia
Hidrolog kenyan
15.05.2026”

În spatele fiecărui pahar de apă se află muncă, responsabilitate, investiții și oameni dedicați. Iar atunci când aceste eforturi sunt recunoscute spontan, de oaspeți veniți de la mii de kilometri distanță, înțelegem încă o dată cât de importantă este misiunea noastră pentru comunitate”.

Deci se poate! Dle Ștefan Bardan, continuați munca bună, hai că e bine! Trăiască angajații SC APA CTTA Alba SA!

Citește și:

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian (citește articolul)

16 mai: La Alba Iulia poate fi văzut spectacolul „Ierbar”, în regia lui Radu Afrim

0

Luni, 18 mai, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor poate fi văzut spectacolul „Ierbar”, realizat de Teatrul Național din Tg. Mureș.

Spectacolul durează 2 ore și 20 minute și este recomandat celor peste 14 ani.

Spectacolul încheie cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, ediția a XIX-a, Alba Iulia.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Radu Afrim
Autori: Simona Popescu, Radu Afrim
Scenariul / Ilustrația muzicală / Filmări: Radu Afrim
Scenografia: Irina Moscu
Dramaturg de scenă: Andreea Radu
Light designer: Cristian Niculescu
Montaj video: Trucza Samu

Distribuţia: Berekméri Katalin, Nicu Mihoc, Alex Stoicescu, Larisa Dobrin, Cristina Holtzli, Loredana Dascălu, Dana Pancu, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Elena Purea, Theo Marton, Ale Țifrea, Radu Anastas

Organizatorii ne oferă câteva informații despre acest spectacol: O meditație poetică despre viață, având ca sursă de inspirație poezia însăși, dar și natura, spectacolul „IERBAR” prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar și cupluri în vârstă. Acestea se află în faze existențiale diferite, dar fragilitatea, dorința de iubire și de comuniune, precum și conștiința că totul e efemer le impregnează fiecare gest și acțiune. În freamătul nesfârșit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri și stele, un univers deopotrivă familiar și misterios-fascinant, de care suntem, în esență, inseparabili.

„IERBAR” e o experiență teatrală multisenzorială, dar și una interioară, o călătorie în care magicul însoțește concretul așa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri șuvoaiele de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Noaptea Muzeelor 2026 la muzeul albaiulian

0

Sâmbătă, 23 mai, albaiulienii și turiștii care vizitează orașul sunt așteptați la o seară specială în care istoria prinde viață la Muzeul Național al Unirii: Noaptea Muzeelor 2026.

Programul evenimentului cuprinde activități diverse în toate locațiile intituției:

Reconstituiri istorice cu Garda Apulum
Spectacole și momente interactive
Ateliere antice și demonstrații
Recitaluri și expoziții de artă
Lupte de gladiatori și dansuri romane
Povești istorice și personaje care readuc trecutul la viață

Clădrirea Babylon – program

18:00 – Deschiderea oficială
Lansarea ghidului BLOOMBERG – Clădirea Babilon
Vernisaj expoziție permanentă de Preistorie
Reprezentație Garda Apulum
19:00 – 01:00 – Istoria prinde viață în muzeu. Peste 40 de personaje istorice (Mihai Viteazul, Avram Iancu, Horea, Camil Velican, Ferdinand, Regina Maria etc.) vor anima spațiile muzeale prin momente interactive și reconstituiri istorice.
21:00 – Povestea lui Horea
22:00 – Prezentare Garda Națională de la Alba Iulia
22:30 – Povestea arnăuților – Historia Renascita, Pitești
23:00 – Povestea asasinării lui Mihai Viteazul/ Asociația Culturală ISTORIA INTERACTIVĂ / Piatra Neamț
23:30 – Dansuri romane / Magna Nemesis Lupte de gladiatori / Ludus Apulensis

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (19:00 – 01:00)

Evenimente expoziționale: Expoziție de artă Eugen Măcinic și Horea Sălăjan „Jurnal vizual”
Exponatul lunii: O fibula zoomorfă inedită de la Apulum
Ateliere antice: confecționat opaițe, pielărie, monetărie, prelucrare os, scriptoria
Ateliere de paleografie, turnare de plumbi, jocuri de societate, degustare de zaharicale, sau cafea la nisip, ateliere de croșetat, de împletit
Atelier: Oficiul poștal militar
Societatea transilvăneană în secolul al XVIII-lea: corespondența civilă și militară

Sala Unirii (19:00 – 01:00)

Expoziție de artă Ozlem Kalkan Erenus, „Papery Fragments of Time”, Sala Unirii – aripa de nord
Expoziție de artă Anca Sas și Buse Erenus, „It’s about you” – spațiile expoziționale Alba Iulia

Museikon (19:00 – 01:00)

Evenimente expoziționale: Ruta culturală „Drumul icoaneiˮ, o călătorie spiritual și artistică prin patrimonial religios al județului Alba
Câmpuri, Crinela Antonescu
Muntele Athos și Meteora, mărturii fotografice din lumea monahilor
Sculptură, Ovidiu Galeș
Prezentare Evoluția portului popular din zona Mocănimii Munților Apuseni – Adriana Țuțuianu

Atrium Centurionum – Sediul Consiliului Județean Alba

18:00 – Seară de teatru: Grupul Skepsis prezintă premiera spectacolului Themis și Lombroso
19:00 – Recital de muzică Ali & Buse Erenus (Istanbul, Turcia)

Cei care vor trece pragul muzeului albaiulian vor putea descoperi atmosfera unică a muzeului noaptea, într-un eveniment dedicat istoriei, culturii și experiențelor memorabile.

Muzeul va fi deschis în intervalul orar 18:00 – 01:00.

Intrarea este liberă!

Așadar, toți sunt așteptați să petreacă câteva ore interesante într-o noapte în care trecutul și prezentul se întâlnesc!

Citește și:

Muzeul albaiulian a anunțat programul de vizitare pentru sezonul de vară (citește articolul)

Petrecere în Bănie: Universitatea Craiova a cucerit campionatul, după ce în urmă cu 4 zile a câștigat Cupa României

0

Zi mare pentru microbiștii din Bănie: CS Universitatea Craiova a cucerit titlul de campioană a României la fotbal după o pauză de 35 de ani.

Peste 27.000 de spectatori au fost prezenți pe Stadionul „Ion Oblemenco”, la meciul cu U Cluj, din cadrul penultimei etape a play-off-ului Superligii române de fotbal.

Craiovenii s-au impus fără probleme în fața echipei din Cluj: 5-0.

Acesta este al cincilea titlu de campioană din palmaresul Universităţii Craiova, potrivit site-ului oficial al clubului, după cele din 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981, 1990-1991. Clubul a reuşit trei eventuri, în anii 1981, 1991 şi….. 2026.

Trebuie spus că palmaresul acesta este contestat chiar la Craiova. În anul 2013, primarul Olguța Vasilescu a pus bazele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, adică acest club care s-a impus în 2026.

Sunt mulți în Craiova care spun că palmaresul CS Universitatea Craiova este acesta, după 2013: o cupă și un campionat. Iar cea din trecut era… Campioana Unei Mari Iubiri (cea cu Balaci, Negrilă, Geolgău, Tilihoi, Ștefănescu, Crișan, Donose, Țicelanu, Lung, Cămătaru).

CS Universitatea Craiova a reuşit eventul, după ce miercuri a câştigat şi Cupa României, în finala cu Universitatea Cluj (0-0 după 120 de minute, 6-5 după loviturile de departajare).

Sursa foto: Prima Sport

Citește și:

Nicolae Stanciu a împlinit 33 de ani (citește articolul)

Artistampurile de autor – când portretul devine operă filatelică

0

În ultimii ani, tot mai mulți artiști contemporani caută metode prin care să transforme lucrările grafice în obiecte de colecție accesibile, intime și personale. Una dintre aceste forme moderne de expresie este artistampul, un timbru artistic realizat de autor, în cazul de față graficianul Ion Baic, fără rol poștal oficial, dar cu valoare vizuală, simbolică și colecționabilă.

Un artistamp este o lucrare grafică inspirată din aspectul unui timbru poștal, dar creată ca obiect artistic. Deși nu este destinat circulației poștale oficiale, artistampul este apreciat în lumea artei contemporane, a mail art-ului și a colecționarilor de obiecte grafice rare.

Portretul transformat în „emisiune artistică”

Un concept tot mai interesant este realizarea portretelor personalizate sub forma unor artistampuri originale.

În acest tip de lucrare:

portretul este desenat manual digital, cu tabletă grafică
fiecare compoziție creată individual
lucrarea este imprimată în tiraj limitat (3 exemplare)
iar perforațiile sunt realizate manual, oferind autenticitate artizanală.

Astfel, persoana reprezentată nu primește doar un portret, ci propria „emisiune filatelică artistică”.

Perforația manuală – detaliul care schimbă totul

În filatelia clasică, perforațiile sunt realizate industrial. În cazul artistampurilor de autor, perforarea manuală transformă lucrarea într-un obiect unic.

Folosirea unui instrument rotativ japonez pentru urmărirea fiecărei perforații oferă:

-caracter artizanal
-unicitate
-imperfecțiuni controlate specifice lucrului manual
-valoare artistică suplimentară

Fiecare exemplar devine diferit, chiar și în cadrul aceluiași tiraj.

O formă modernă de identitate artistică

Într-o lume dominată de imagini digitale rapide și impersonale, artistampul readuce ideea de:

-obiect mic, dar valoros
-lucrare tactilă
-detaliu realizat manual
-și identitate vizuală personală.

Un portret realizat sub forma unui artistamp nu reprezintă doar chipul unei persoane, ci o combinație între memorie, simbol și artă grafică contemporană.

Servicii artistice personalizate

Graficianul Ion Baic oferă servicii de grafică și realizare de portrete personalizate sub forma unor artistampuri originale, create individual pentru fiecare client.

Fiecare lucrare include:

-portret desenat digital manual
-design filatelic original
-perforație artistică
-semnătură și numerotare
-certificat de autenticitate

Lucrările sunt realizate în ediții limitate și pot fi înrămate ca obiecte decorative și de colecție, sau pentru cadouri speciale unei persoane deosebite.

Prețul unei lucrări personalizate este de 400 lei, cu: factură, chitanță și certificat de autenticitate inclus.

Comenzile pentru portrete artistamp personalizate se realizează direct prin atelierul graficianului Ion Baic.
Contact artist – Ion Baic
Tel: 0743018828

Film de prezentare:

Citește și:

Monumentele din orașul Alba Iulia într-o colecție filatelică specială (citește articolul)

Sancțiuni date de inspectorii de muncă din județul Alba

0

I.T.M. Alba a continuat seria controalelor pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 1 aprilie 2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 11-15 mai 2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relațiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 30
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 731
-303 femei
Număr deficiențe constatate: 83
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor: 5
-3 amenzi în valoare de 7.500 de lei
-2 avertismente

Principalele deficiențe constatate în controale :

angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
dosarele personale sunt incomplete;
nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securității și sănătății în muncă:

Nr. total unităţi controlate: 10
Număr deficienţe constatate: 16
Număr de măsuri dispuse: 16
Angajatori sancționați: 16
Nr. sancţiuni aplicate: 16
-o amendă în valoare de 4.500 lei
-15 avertismente

Principalele deficiențe stabilite în controale:

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Citește și:

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost de 10,7% (citește articolul)

Alba Iulia: Expoziția de fotografie „In Memoriam Cristian Pepino”

0

Luni, 18 mai, ora 17.30, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „In Memoriam Cristian Pepino”, un colaborator fidel al Teatrului de Păpuși „Prichindel”.

Evenimentul face parte din programul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, ediția a XIX-a.

Cristian Pepino a fost acel artist care s-a aventurat într-o formă spectaculară, care să atingă și inima de copil, dar și pe cea a adultului – teatrul de animație. A fost un artist cu viziune, cu talent și cu multă dragoste pentru arta sa. În calitatea sa de cadru didactic universitar, pentru foarte mulți artiști, păpușari și scenografi, a fost un mentor, formându-i în arta aceasta a teatrului de animație, formându-le caracterul profesional, dându-le avânt în parcursul lor artistic.

Cristian Pepino, alături de jumătatea sa, scenografa Cristina Pepino, a creat numeroase spectacole de teatru, care rămân emblematice pentru teatrul de păpuși și pentru teatrul de animație. Toți cei care au colaborat cu Cristian Pepino, nu au cum să uite maniera personală de lucru la scenă, cu atenție la detalii, cu emoție, dar și cu mult umor.

Cristian Pepino este cel care a înființat în anul 1990 Secția de păpuși-marionete din cadrul UNATC București, dezvoltând astfel arta aceasta a păpușăriei în rândul breslei teatrale. Pentru dedicația sa profesională, din poziția de profesor universitar doctor, UNATC București îi decernează în 2025 titlul de Professor Emeritus.

Ca regizor a fost recompensat cu numeroase premii la festivalurile de gen din țară și din străinătate. Amintim câteva premii și distincții, care confirmă dedicația și profesionalismul unui artist deosebit: 2002 – Ordinul pentru Merit în grad de Cavaler; 2003 – Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate conferit de Ministerul Culturii; 2004 – Premiul special UNITER pentru teatru de păpuşi; 2009 – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, 2019 – Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER.

Cristian Pepino a fost un artist complex: autor de cărți, semnatar al multor dramatizări/scenarii, artist plastic, regizor, scenograf, dar mai ales un OM, în adevăratul sens al cuvântului. Era mai mult decât firesc să îi dedicăm o expoziție In memoriam, care să cuprindă imagini din spectacolele pe care le-a regizat în teatrele de păpuși, de animație și teatrele pentru copii din țară.

Citește și:

Iridescent Gallery Alba Iulia: Vernisajul expoziției de pictură și grafică „Culoare și poveste” (citește articolul)

Iridescent Gallery Alba Iulia: Vernisajul expoziției de pictură și grafică „Culoare și poveste”

0

Luni, 18 mai, ora 16.00, Galeria Iridescent din Alba Iulia găzduiește vernisajul expoziției „Culoare și poveste”, realizată de Fundația Ianza-Art Inter-Cultural din Petroșani.

Prezintă dr. Roxana Păsculescu, critic și istoric de artă. Expoziția aduce la Alba Iulia picturi și sculpturi realizate de participanții la taberele Fundației Ianza-Art Inter-Cultural.

Cristian Sergiu Ianza este Absolvent al Universității Naţionale de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti, secţia ceramică, promoţia 1985. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, B.B.K Germania și IAA-AIAP UNESCO, Franţa. A expus încă din studenție, cumulând, până în prezent, peste 100 de expoziţii personale în România şi străinătate, cu precădere în Germania. Are la activ peste 400 de participări la expoziţii colective, de grup şi saloane naţionale şi internaționale, precum și participări la tabere de creaţie, atât în România, cât şi în Germania. Numeroase lucrări sunt expuse în locuri publice, şi multe lucrări din ceramică şi sculptură în colecţii particulare şi publice din întreaga lume.

Este Preşedinte fondator al Fundaţiei IANZA-ART INTER-CULTURAL din Petroșani. Începând din 2013 organizează Taberele Internaţionale de artă vizuală IANZA-ART, în Petroşani (România), în Marktrodach (Germania) şi în Neos Marmaras (Grecia), precum și expoziții itinerante cu lucrările de artă contemporană rezultate în urma acestor tabere, în numeroase muzee și galerii de artă de prestigiu din țară și din străinătate.

„Expoziția „Culoare și poveste” reunește o parte din lucrările artiștilor care au participat la taberele internaționale organizate de Fundația IANZA-ART INTER-CULTURAL de-a lungul timpului. Fiecare lucrare are în spatele ei o poveste, transpusă concret sau abstract pe pânză, care invită la descoperire, care poate stârni emoție. Depinde de fiecare cum privește și ce simte.

Vă invităm, așadar, la un periplu artistic prin culoare, în căutarea acelei povești care poate să aparțină artistului, dar care, în egală măsură, poate să aparțină privitorului”, precizează Cristian Sergiu Ianza.

Citește și:

Alba Iulia: Expoziția „In memoriam Corneliu Vasilescu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Povești (citește articolul)

Festivalul de Teatru Povești: Programul zilei de luni, 18 mai

0

Festivalul de Teatru de la Alba Iulia își continuă poveștile pentru copii și oameni mari, în ciuda vremii nefavorabile.

A treia zi a pregătit următorul program:

LUNI, 18 mai

11:00 SÂNZIANA ȘI PEPELEA, regia Cristian Pepino
Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver Galați
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Studenților / 50 min.

11:00 MICA SIRENĂ, regia Baczó Tünde
Teatrul de Copii și Tineret Merlin Timișoara
Spectacol de teatru pentru copii / 9+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 1h 15 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

16:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Vernisaj expoziție de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia / 30 min
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

17:30 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Vernisaj expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților / 30 min.

18:00 FĂ TU PRIMUL PAS, regia Andrei Munteanu
Teatrul de Artă București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Studenților / 1h

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:30 IERBAR, regia Radu Afrim
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 20 min

MARȚI, 19 mai

11:00 NEGHINIȚĂ, regia Geo Balint
Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 DOMNIȘOARA IULIA, regia Andrei și Andreea Grosu
Teatrul unteatru București
Spectacol de teatru / 16+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 20 min.

18:30 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Vernisaj expoziție de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 SPIRITUL DE FAMILIE, regia Radu Beligan
Teatrul de Comedie București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 15 min.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește programul)

Alba Iulia: A început a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Povești

0

Sâmbătă, 16 mai 2026, la Alba Iulia a început Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, eveniment ajuns la ediția a XIX-a și organizat de Consiliul Județean Alba. Prima ediția a avut loc în anul 2005, iar în doi ani (2020 și 2021) festivalul nu s-a desfășurat din cauza pandemiei de covid-19.

Primul spectacol a fost dedicat celor mici, ca de fiecare dată: „Zaharașca și zăpada uitată”, spectacol al Teatrului de Artă București. Au urmat alte evenimente pentru toate vârstele, inclusiv vernisajul expoziției (In memoriam) dedicate pictorului Corneliu Vasilescu (tatăl artistei plastice Sorina Țibacov din Alba Iulia).

Seara s-a încheiat cu un spectacol destinat adulților: „Trei generații” (Teatrul Odeon București).

Din cauza vremii nefavorabile, evenimentele pregătite pentru a doua zi a Festivalului vor avea loc la Alba Mall.

Programul zilei de DUMINICĂ, 17 mai – EVENIMENTE ÎN AER LIBER

11:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane
Piața Cetății / 50 min.

12:00 BUNUL PROMOROACĂ, regia Ion Ambrosi
Teatrul Piciul Julien Chișinău, Republica Moldova
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 45 min.

13:00 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol stradal
Piața Cetății / 20 min.

17:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Npoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane
Piața Cetății / 50 min.

18:00 STRADA BALOANELOR DE SĂPUN NR.10
Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Spectacol de baloane de săpun
Piața Cetății / 30 min

18:30 PUNGUȚA CU DOI BANI, regia Dana Bonțidean
Asociația Animaart Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 45 min.

19:30 O GHEARĂ DE AJUTOR, regia Delia Gavlițchi
Asociația Zbeng Cultural Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 40 min.

20:30 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol stradal
Piața Cetății / 20 min.

LUNI, 18 mai

11:00 SÂNZIANA ȘI PEPELEA, regia Cristian Pepino
Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver Galați
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Studenților / 50 min.

11:00 MICA SIRENĂ, regia Baczó Tünde
Teatrul de Copii și Tineret Merlin Timișoara
Spectacol de teatru pentru copii / 9+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 1h 15 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

16:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Vernisaj expoziție de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia / 30 min
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

17:30 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Vernisaj expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților / 30 min.

18:00 FĂ TU PRIMUL PAS, regia Andrei Munteanu
Teatrul de Artă București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Studenților / 1h

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:30 IERBAR, regia Radu Afrim
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 20 min

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Alexandra Căpitănescu, locul 3 pentru România la Eurovision

0

În noaptea de 16 spre 17 mai 2026, la Viena a avut loc a 70-a ediție a concursului muzical Eurovision (Eurovision Song Contest).

În finală au participat 25 de țări, iar topul a arătat astfel (după votul publicului din fiecare țară):

1.Bulgaria 516
2.Israel 343
3.România 296

După votul juriului din fiecare țară România avea doar 64 de puncte, fiind clasată pe locul 19 (din totalul de 25 de artiști prezenți în finală).

Punctaje primite de România din partea juriilor naționale:

Elveţia – a acordat României 1 punct
Ucraina – 3 puncte
Luxemburg – 12 puncte
Azerbaidjan – 3 puncte
San Marino – 7 puncte
Israel – 4 puncte
Portugalia – 1 punct
Suedia – 1 punct
Polonia – 5 puncte
Grecia – 2 puncte
Cehia – 8 puncte
Danemarca – 1 punct
Norvegia – 6 puncte
Italia – 5 puncte
Letonia – 2 puncte
Moldova – 3 puncte

Piesele din top 3:

1.Bulgaria: DARA – Bangaranga
2.Israel: Noam Bettan – Michelle
3.România: Alexandra Căpitănescu – Choke Me

Moldova a încheiat pe locul 8. Satoshi – Viva, Moldova!


România nu a câștigat niciodată acest concurs, dar a obținut de două ori locul 3, cu Luminița Anghel și trupa Sistem, în anul 2005, respectiv cu Paula Seling și Ovi, în anul 2010.

Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg în 2023, când, la 19 ani, a câștigat „Vocea României” de la PRO TV. A făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă.

Interpretarea din semifinala Eurovision a generat reacții impresionante. BBC a transmis că „Alexandra Căpitănescu a fost o adevărată forță a naturii în timpul piesei sale „Choke Me”, care a sunat de parcă Lady Gaga ar fi fost solista trupei Evanescence.”

De asemenea, „The Guardian” a scris că „Alexandra are o voce fantastică și o prezență scenică incredibilă”.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Inter-Art: Deschiderea Trienalei Internaționale de Sculptură „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu

0

Sâmbătă, 16 mai 2026, la Tg. Jiu a avut loc deschiderea primei ediții a Trienalei Internaționale de Sculptură „Constantin Brâncuși”.

Evenimentul a avut loc la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, reunind artiști, invitați și iubitori de artă din întreaga lume.

Evenimentul a marcat un moment cultural important, creând un dialog între moștenirea lui Constantin Brâncuși și sculptura contemporană prin intermediul operelor unor artiști din 25 de țări.

Reprezentanții Muzeului Național Constantin Brâncuși și ai Fundației Inter-Art Aiud mulțumesc tuturor artiștilor, partenerilor și vizitatorilor care ni s-au alăturat pentru această remarcabilă celebrare a sculpturii contemporane.

Artiștii care expun în expoziție: Ehab Abdalla Yousef (Egipt), Biniam Afwerki (Eritrea), Mahgoub Al-Magboul (Sudan), Ritika Anand (India), Ștefan Balog (România), Han-Wen Cheng (Taiwan, China), Rich. Dethlefsen (Danemarca), Denis Dimovski (Serbia), Mircia Dumitrescu (România), Elparo (Franța), Irena Gayatri Horvat (Croația), Patricia Goodrich (USA), Iorgos Iliopoulos (Grecia), Norbert Jäger (Germania), Geza Josipovits (Israel), Lojze Kalinsek (Slovenia), Ozlem Kalkan Erenus (Turcia), Tzvetanka Koykova (Belgia), Iwa Kruczkowska Krol (Polonia), Asit Kumar Patnaik (India), Milena Mladenova (Bulgaria), Samuel Olou (Norvegia), Paolo Pompei (Italia), Mircea Roman (România), Tornike Sanodze (Georgia), Vera Staub Elsasser (Elveția), Reto Steiner (Elveția), Andrea Szöcs (Ungaria).

Trienala este un eveniment organizat de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și Fundația Inter-Art Aiud, sub patronajul Ministerului Culturii.

Citește și:

Eveniment Inter-Art la București (citește articolul)

Alba Iulia: Elevul militar Sorin Filimon, mențiune la Concursul Literar „Nichita Stănescu – Dreptul la timp” de la Ploiești

0

Printre cei care îmbracă uniforma militară regăsim și oameni cu talent în șlefuirea cuvintelor, care reușesc să transforme limbajul comun într-unul expresiv și artistic. Elevul caporal Sorin Filimon, clasa a X-a, și-a descoperit de mic nu doar pasiunea pentru poezie, ci și talentul pentru scrierea de versuri. Inspirat de experiențe, de ceea ce observă în mediul înconjurător, poezia sa abordează în general teme personale, dar dedică o parte a versurilor sale și ideii de a fi militar.

Uniforma militară nu îl împiedică să-și manifeste pasiunea pentru poezie și să o cultive, găsind în colegiul militar spațiul și persoanele potrivite care să-l motiveze și să-l îndrume spre a atinge potențialul maxim și a-și dezvolta creativitatea. „Mediul militar este unul care susține multe limite, te provoacă să te adaptezi, iar poezia este fix adaptare. Ești predispus să observi mai bine mediul înconjurător și automat poți să exprimi totul în poezie”, mărturisește Sorin.

Cea mai recentă distincție primită de către elevul militar pentru talentul său poetic este Mențiunea obținută la cea de-a XXXVI-a ediție a Concursului Literar Interjudețean „Nichita Stănescu – Dreptul la timp”. Evenimentul face parte din proiectul inițiat de Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, proiect organizat și desfășurat anual, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Nichita Stănescu. Acest concurs își propune să aducă tinerii mai aproape de universul poetic al lui Nichita Stănescu și să încurajeze afirmarea noilor talente în domeniul creației literare și artistice.

„Arta are un rol esențial în formarea mea, pentru că m-a învățat să privesc lumea mai profund și să îmi exprim ideile într-un mod autentic. Din dorința de a mă dezvolta în această direcție, am participat doi ani consecutivi la acest concurs de poezie dedicat lui Nichita Stănescu, unde am obținut Mențiune de fiecare dată. Aceste experiențe mi-au confirmat cât de important este să existe astfel de contexte care susțin creativitatea și evoluția personală”, a mai spus Sorin.

Printre premiile obținute de către elevul militar la concursurile de creație se numără Premiul I la Concursul de creație „Ocrotiți de Eminescu”, Blaj – 2026, Premiul I la etapa națională a Concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, Alba Iulia – 2025, Premiul I la etapa județeană a Concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, Alba Iulia – 2025, Premiul Special la Concursul de creație „Ocrotiți de Eminescu”, Blaj – 2025, Mențiune la Concursul interregional Nichita Stănescu – „Dreptul la timp”, Ploiești – 2025, Premiul II la Festivalul internațional de creație „Ana Blandiana”, secțiunea critică literară și în clasa a IX-a și a X-a, Mențiune la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română.

Performanțele în creația literară au fost obținute sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română, Cosmina Mircea. (comunicat Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Citește și:

Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Italiană pentru elevul Andrea Buontempo de la colegiul militar albaiulian (citește articolul)

Alba Iulia: Expoziția „In memoriam Corneliu Vasilescu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Povești

0

Sâmbătă, 16 mai, ora 16.00, Galeria Municipală de Artă din Alba Iulia va găzdui vernisajul expoziției „In Memoriam Corneliu Vasilescu”. Evenimentul face parte din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”.

Expoziția de pictură și grafică va fi prezentată dr. Roxana Păsculescu, critic și istoric de artă.

Organizatorii evenimentului precizează: Corneliu Vasilescu, pictor și grafician român, s-a născut pe 23 octombrie 1934 la Bârlad și a avut o carieră artistică de peste 70 de ani, timp în care a pus bazele expresionismul abstract din România, fiind unul dintre primii artiști români care renunță la reprezentarea figurativă, dezvoltând un stil propriu, în care gestul se transformă în semn plastic. Are nenumărate participări la saloane de artă naționale, internaționale și expoziții personale, este prezent în dicționare de artă contemporană. A predat la academii de pictură în Germania, la Bad Soden şi Darmsdatd. A decedat pe 26 februarie 2023 la Alba Iulia. Lucrările sale sunt prezente în colecții particulare și muzee din România, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Elveția, S.U.A., Olanda, Argentina, Bulgaria, Danemarca ș.a. A fost recompensat cu numeroase premii, iar în anul 2004 a primit distincția Ordinul Meritul Cultural  în grad de Ofițer.

Sorina Țibacov, artist plastic: „Prezentăm publicului o parte din opera maestrului Corneliu Vasilescu, cunoscut ca reprezentant important al expresionismului abstract și părintele gestualismului românesc. Expoziția „In memoriam” nu este o retrospectivă, ci o selecție, pentru că spațiul nu permite expunerea de lucrări din toate perioadele de creație ale artistului, care a durat peste 70 de ani”.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Actualizarea prognozei meteorologice: ploi abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului

0
Screenshot

ANM a emis o avertizare meteorologică Cod Galben pentru intervalul 16 mai, ora 12.00 – 17 mai, ora 10.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii.

În sudul Crișanei, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate, în general de 25…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare cu viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat vor fi vijelii.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 16 mai, ora 14.00 – 17 mai, ora 10.00
Fenomene vizate: averse torențiale importante cantitativ
Zone avertizate: județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și zona de munte a județelor Gorj și Prahova

În județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și zona de munte a județelor Gorj și Prahova vor fi perioade cu averse torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi local de 40…60 l/mp și izolat de 70 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 17 mai, ora 10.00 – 17 mai, ora 21.00
Fenomene vizate: averse torențiale însemnate cantitativ
Zone afectate: județele Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București

În județele Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București vor fi perioade cu averse torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi în general de 20…40 l/mp.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 16 mai, ora 12.00 – 17 mai, ora 21.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse torențiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, răcire accentuată
Zone afectate: conform textului

Vremea va fi în general instabilă în a doua parte a zilei de sâmbătă (16 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 mai) în sudul, vestul, nord-vestul, centrul țării și la munte, iar duminică (17 mai) în sud-est și vest. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă, în general de 20…50 l/mp. Temporar vor fi descărcări electrice și pe arii restrânse va cădea grindină.

Sâmbătă vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor și izolat vor fi vijelii (rafale în general de 40…60 km/h).

Duminică vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice și sud-vestice unde va fi mai rece decât în mod normal la această dată.

Citește și:

Alba Iulia: Vremea schimbă locația unor evenimente din cadrul Festivalului de Teatru Povești (citește articolul)

Alba Iulia: Spectacolul „O gheară de ajutor” poate fi văzut în cadrul Festivalului de Teatru Povești

0

Duminică, 17 mai, ora 19.30, la Alba Iulia poate fi văzut spectacolul „O gheară de ajutor”, realizat de Asociația Zbeng din Cluj-Napoca.

Din cauza prognozelor meteo, spectacolul a fost relocat din Piața Cetății la Alba Mall.

Spectacol „O gheară de ajutor” se adresează întregii familii (durează 50 de minute).

Regia artistică : Delia Gavlițchi
Scenariul: Carla (12 ani) și Liana Precup (mama),
Coordonatoare dramaturgie: Ana Cucu-Popescu
Scenografia: Tomos Tünde
Muzica: Adrian Cimpoeșu = Văzduh
Distribuţia: Andreea Ajtai, Florin Suciu și Ioan Crișan

Sinopsis: Pentru Astrid presiunea examenului este amplificată de o pandemie globală, de școala online și de izolarea în casă.

În tot acest timp, unele pisici stau leneșe la soare și torc. Altele, puțin mai harnice, vânează
câte un șoricel amețit de căldură. În schimb, Motanul nostru și-a găsit un scop nobil din ronțăitul de teme, pentru că vrea să cunoască lumea asta mare! Ba nu, sunt două scopuri. Dorește și să dea o gheară de ajutor celor care îl ascultă și sunt curioși să învețe mai multe.

Dacă vreți să aflați povestea lui Astrid și a Motanului despre presiune, nesiguranță și încrederea de sine, trebuie neapărat să aruncați un ochi și o ureche la o gheară de ajutor!

Asociația ZBENG are ca scop activarea prin cultură a publicului tânăr și prin extensie a celui adult. Programul cultural urmărit este unul de inovație și experiment, ne spun organizatorii.

Citește și:

Alba Iulia: Vremea schimbă locația unor evenimente din cadrul Festivalului de Teatru Povești (citește articolul)

Alba Iulia: „Bunul Promoroacă”, o poveste a Teatrului „Piciul Julien” din Republica Moldova

0

Duminică, 17 mai 2026, ora 12.00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” poate fi urmărit spectacolul „Bunul Promoroacă”, realizat de Teatrul „Piciul Julien” din Republica Moldova.

Din cauza prognoezelor meteo, spectacolul a fost relocat din Piața Cetății la Alba Mall.

„Bunul Promoroacă” este o feerie muzicală pentru întreaga familie (durează 45 de minute).

Regia artistică: Ion Ambrosi
Adaptare: Marina Zverev, după Fântâna fermecată de Frații Grimm
Traducerea: Ion Ambrosi
Scenografia: Tatiana Apostol și Ion Ambrosi
Adaptare muzicală după Jaques Offenbach: Ion Ambrosi
Distribuţia: Irina Recicalova, Ion Ambrosi

Oarecum foarte aproape ca subiect de clasica poveste „Fata babei și fata moșneagului”, povestea Bunului Promoroacă ne învață, a câta oară, să fim harnici, ascultători și buni la inimă.

Acțiunea piesei are loc în două gospodării – cea pământească, care este a mamei vitrege, și cea cerească – a Bunelului Promoroacă. Competiția pentru simpatia spectatorului se dă între orfana – gingașa și buna Măriuța, și sora ei vitregă – țâfnoasa, lenoasa și vulgara Lorica.

Este o fabulă frumoasă, care pedepsește calitățile urâte, proaste, care sub nici o formă nu trebuiesc urmate și, desigur, scoate în evidență cele mai frumoase și nobile calități omenești.

Teatrul Piciul Julien este un teatru independent din Chișinău, cu o echipă de actori specializați în arta spectacolului de animație, care profesează, atât în Teatrul Piciul Julien, cât și în alte teatre de profil. Spectacolele din repertoriul teatrului cuprind teme diverse și au fost apreciate atât la evenimentele din Republica Moldova, cât și în străinătate. Fondatorul și conducătorul trupei este Ion Ambrosi, actor, regizor și dramaturg.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Pas important pentru Regiunea Centru: ADR Centru a semnat Carta Europeană pentru adaptarea la schimbările climatice

0

Regiunea Centru marchează un nou pas important în direcția dezvoltării durabile și a creșterii rezilienței climatice, prin semnarea Cartei europene pentru adaptarea la schimbările climatice și aderarea la Misiunea Uniunii Europene „Adaptarea la schimbările climatice”, inițiativă derulată în cadrul Programului Orizont Europa.

Regiunea Centru a devenit oficial parte a Misiunii Uniunii Europene „Adaptarea la schimbările climatice”, una dintre cele mai importante inițiative europene dedicate combaterii efectelor schimbărilor climatice. În acest context, la începutul lunii mai 2026, ADR Centru a semnat și Carta europeană pentru adaptarea la schimbările climatice.

Lansată în 2021, Misiunea UE „Adaptarea la schimbările climatice” are ca obiectiv sprijinirea regiunilor și comunităților locale în pregătirea pentru efectele tot mai severe ale schimbărilor climatice, precum valurile de căldură, inundațiile sau seceta prelungită. Până în 2030, Uniunea Europeană își propune ca cel puțin 150 de regiuni și comunități să devină mai reziliente în fața acestor provocări.

Prin aderarea la această misiune, Regiunea Centru intră într-o rețea europeană dedicată colaborării și schimbului de experiență în domeniul adaptării climatice. Totodată, regiunea va avea acces la exemple de bune practici, rezultate ale celor mai recente cercetări și instrumente moderne pentru evaluarea riscurilor climatice și dezvoltarea măsurilor de adaptare.

Citește și:

Vești bune de la Sebeșu de Sus: Copilul de 5 ani găsit în pădure după două zile de la dispariție (citește articolul)

Recepția lucrărilor din cadrul proiectului de renovare energetică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia

0

Există clădiri care definesc identitatea unui oraș. Clădiri care nu înseamnă doar ziduri, săli de clasă sau coridoare, ci memorie, tradiție, excelență și generații întregi de destine formate între aceiași pereți.

Astăzi, această filă importantă din patrimoniul educațional al orașului a intrat într-o nouă etapă. Am realizat , recepția lucrărilor aferente proiectului „Renovarea energetică moderată a clădirilor publice – Colegiul Național Horea Cloșca și Crișan din Municipiul Alba Iulia”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Acest proiect e o investiție în educație, în respectul față de istorie și în responsabilitatea de a oferi generațiilor viitoare condiții moderne de învățare, într-un spațiu care a rămas, peste timp, simbol al excelenței academice. Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” este una dintre clădirile-emblemă ale Municipiului Alba Iulia. O instituție cu valoare istorică, una dintre cele mai vechi și prestigioase școli din România, locul în care, de-a lungul deceniilor, mii de elevi au învățat să viseze, să construiască și să ducă mai departe spiritul performanței.

Prin lucrările realizate, clădirea colegiului a fost modernizată și eficientizată energetic, păstrându-și în același timp identitatea arhitecturală și valoarea istorică. Au fost realizate intervenții complexe pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin reabilitarea termică a clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și integrarea unor soluții bazate pe energie regenerabilă. Proiectul a inclus izolarea termică a pereților și a planșeului de pod, înlocuirea tâmplăriei cu soluții performante energetic, modernizarea centralei termice și implementarea unui sistem inteligent de gestionare a energiei. Totodată, au fost instalate pompe de căldură, panouri fotovoltaice și trei stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Au fost realizate și ample lucrări de consolidare și punere în valoare a clădirii: refacerea acoperișului, reabilitarea sistemului de colectare a apelor meteorice, intervenții la fațade și elementele decorative, precum și refacerea finisajelor interioare în zonele afectate de lucrări.

Valoarea totală a investiției este de 17.164.233,68 lei, din care 16.008.830,80 lei cu TVA reprezintă finanțare nerambursabilă.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia

Citește și:

Proiect pentru reabilitarea termică a unor blocuri din Alba Iulia (citește articolul)

Experiență inedită: Elevii albaiulieni au dialogat la Tribunal cu trei persoane condamnate pentru trafic de droguri

0

Justiția, explicată prin experiențe reale (un text de Raluca Arsenie)

Lecție de impact pentru elevii de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia la Tribunalul Alba. Am început prin a explora concepte fundamentale precum adevărul și dreptatea, discutând despre cum fiecare dintre noi este responsabil în procesul descoperirii realității.

Momentul de maxim impact a fost dialogul cu trei persoane aflate în custodia Penitenciarului Aiud, condamnate pentru trafic de droguri.

Aceștia au ales să își deschidă sufletul și să le spună tinerilor cum viața li s-a schimbat iremediabil din cauza drogurilor.

Cel mai valoros mesaj? Sfaturile pe care acești oameni le-ar fi dat propriilor versiuni de la 15-16 ani, dacă ar fi putut să se întoarcă în timp.

O lecție despre adevăr, consecințe și valoarea libertății, organizată prin parteneriat cu Penitenciarul Aiud.

(Raluca Arsenie este judecător la Tribunalul Alba Iulia)

Felicitări pentru inițiativă!

Citește și:

Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina (citește articolul)

16 mai: Festivalul Luminii la Alba Iulia

0

După 3 ani de pauză, magia revine…

Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia readuce în Parcul Unirii (din fața Catedralei ortodoxe) una dintre cele mai speciale seri, Festivalul Luminii.

Pe 16 mai, de la ora 18.00, cercetașii se întâlnesc pentru a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte: lumina gulguțelor, zâmbete sincere, oameni frumoși și momente care fac timpul să stea puțin în loc.

Invitația cercetașilor albaiulieni: Vino să aprindem împreună mii de lumini și să transformăm o seară obișnuită într-o amintire specială.

Citește și:

Primăria Comunei Ciugud și-a construit propriul parc fotovoltaic (citește articolul)

Ambasadori străini la Universitatea Alba Iulia, la împlinirea a 35 de ani de la înființare

0

În această după-amiază, am primit, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, vizita oficială a unei delegații în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 35 de ani de la înființarea Universității „1 Decembrie 1918”.

Din delegație au făcut parte Excelența Sa domnul Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasadorul Republicii Cuba, Excelența Sa domnul Issam T.H. Masalha, Ambasadorul Palestinei, Excelența Sa domnul Meidyatama Suryodiningrat, Ambasadorul Republicii Indonezia și Excelența Sa domnul Hassan Abouyoub, Ambasadorul Regatului Maroc.

Vizita a avut loc în prezența reprezentanților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – prof. univ. dr. Ioan Lucian Popa, prorector al universității și conf. univ. dr. Teodora Odett Breaz, dar și a reprezentatului Ministerului de Externe, domnul Gabriel Bârtaș.

În cadrul întrevederii au fost abordate teme de interes comun privind dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale, cu accent pe oportunitățile de cooperare în domeniile turismului, comerțului, educației și schimburilor de bune practici în ceea ce privește conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului istoric și cultural. Dialogul instituțional a evidențiat deschiderea Municipiului Alba Iulia pentru dezvoltarea parteneriatelor internaționale și susținerea inițiativelor care contribuie la promovarea cooperării academice, culturale și economice, precum și la consolidarea relațiilor dintre comunitățile reprezentate. (comunicat Primăria Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Bannerele care acoperă Poarta I și Poarta a III-a Cetății au fost mâzgălite de extremiști (citește articolul)

15 mai: Ziua Internațională a Familiei

0

Plecând de la provocările generate de schimbările sociale ample din ultimele decenii, Organizația Națiunilor Unite a decis instituirea Zilei Internaționale a Familiei, marcată la 15 mai.

Instituirea acestei sărbători a fost făcută prin Rezoluția 47/237 din 20 septembrie 1993.

Începând cu anii 1980, ONU a analizat impactul schimbărilor sociale, economice și demografice asupra vieții de familie, într-un context marcat de creșterea gradului de urbanizare, ritmul accelerat al vieții, migrație, creșterea mobilității profesionale și transformarea modelelor tradiționale de conviețuire.

Pe fondul acestor schimbări, în 1989, Adunarea Generală a ONU a introdus tema familiei pe agenda internațională, recunoscând necesitatea unor politici publice care să sprijine stabilitatea și funcționarea acestui nucleu social esențial.

Instituirea acestei zile a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare asupra importanței relațiilor familiale în dezvoltarea individului și în menținerea coeziunii sociale. ONU a încurajat statele membre să adopte măsuri care susțin echilibrul dintre viața profesională și cea personală, protecția copiilor, accesul la educație și incluziunea socială a tuturor tipurilor de familii.

Familia rămâne primul mediu în care individul se formează, atât din punct de vedere emoțional, cât și social. În cadrul acesteia sunt construite primele repere de comportament, valori și modele de relaționare (ceea ce în trecut se concentra în expresia „cei 7 ani de acasă”), care influențează felul în care o persoană interacționează cu cei din jur de-a lungul vieții.

Relațiile dintre membrii unei familii contribuie direct la dezvoltarea încrederii în sine și la menținerea echilibrului emoțional. Susținerea oferită de părinți, frați sau alte persoane apropiate ajută la depășirea momentelor dificile și la formarea unui sentiment de siguranță, esențial în procesul de maturizare.

Citește și:

Vești bune de la Sebeșu de Sus: Copilul de 5 ani găsit în pădure după două zile de la dispariție (citește articolul)

Intervenții pentru siguranța rețelelor electrice în județul Alba

0

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare. (comunicat)

Citește și:

Ploile abundente au afectat iazul de decantare Valea Cuții – Hermaneasa, de pe teritoriul orașului Baia de Arieș (citește articolul)

Alba Iulia: Vremea schimbă locația unor evenimente din cadrul Festivalului de Teatru Povești

0

Având în vedere incertitudinea condițiilor meteorologice, care se anunță a fi nefavorabile desfășurării evenimentelor în aer liber din data de 17 mai, din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, organizatorii au decis relocarea evenimentelor la Alba Mall.

Prin urmare, vă invităm să petreceți o zi în familie, părinți, bunici și copii, într-o lume de poveste în care veți avea bucuria să întâlniți: păpuși gigant, spectacole de teatru pentru întreaga familie, acrobații și baloane colorate.

Așadar, vă așteptăm alături de noi:

11:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane / 50 min.

12:00 BUNUL PROMOROACĂ, regia Ion Ambrosi
Teatrul Piciul Julien Chișinău, Republica Moldova
Spectacol de teatru pentru întreaga familie / 45 min.

13:00 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol acrobatic / 20 min.

17:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane / 50 min.

18:00 STRADA BALOANELOR DE SĂPUN NR.10
Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Spectacol de baloane de săpun / 30 min

18:30 PUNGUȚA CU DOI BANI, regia Dana Bonțidean
Asociația Animaart Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie / 45 min.

19:30 O GHEARĂ DE AJUTOR, regia Delia Gavlițchi
Asociația Zbeng Cultural Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie / 40 min.

20:00 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol acrobatic / 20 min. See less

Citește și:

În acest sfârșit de săptămână, vremea se strică în jumătate din țară (citește articolul)

În acest sfârșit de săptămână, vremea se strică în jumătate din țară

0

Agenția Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică pentru interval 16 mai, ora 12.00 – 17 mai, ora 15.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse torențiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, răcire accentuată.

În a doua parte a zilei de sâmbătă (16 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 mai) vremea va fi în general instabilă în sudul, vestul, nord-vestul, centrul țării și la munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă, în general de 20…50 l/mp. Temporar vor fi descărcări electrice și pe arii restrânse va cădea grindină.

Sâmbătă, 16 mai, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor și izolat vor fi vijelii (rafale în general de 40… 60 km/h).

Duminică vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice și sud-vestice unde va fi mai rece decât în mod normal la această dată.

Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în după-amiaza și seara de vineri (15 mai), în vestul și sud-vestul țării, dar pe arii restrânse.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 16 mai, ora 14.00 – 17 mai, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii
Zone afectate: sudul Crișanei, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei

În sudul Crișanei, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate, în general de 25…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat vor fi vijelii.

Citește și:

13-17 mai: Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina (citește articolul)

15 mai – Ziua Internațională a Latinității

0

În fiecare an, la data de 15 mai, celebrăm Ziua Internațională a Latinității, o zi dedicată patrimoniului cultural, lingvistic și istoric comun al popoarelor de origine latină.

Pentru România, latinitatea reprezintă o componentă esențială a identității naționale, reflectată în limbă, cultură și continuitatea istorică.

În județul Alba, semnificația acestei zile capătă o valoare aparte prin bogata moștenire romană păstrată la Apulum I, unul dintre cele mai importante centre urbane și militare ale Daciei romane. Mărturie a acestei continuități stă și inscripția onorifică ridicată împăratului Caius Vibius Afinus Gallus Veldumianus Volusianus, aflat la conducerea Imperiului Roman între anii 251–253 p. Chr..

Prin această dedicație oficială, realizată de ordo coloniae Aureliae Apulensis Chrysopolis – conducerea coloniei romane de la Apulum I – este evidențiată apartenența acestui spațiu la civilizația romană și rolul său în cadrul Imperiului. Textul epigrafic păstrat reprezintă nu doar un document istoric valoros, ci și o expresie a rădăcinilor latine care au contribuit la formarea identității culturale a acestui teritoriu.

Inscripție din colecția Muzeului Național al Unirii Alba Iulia (comunicat CJ Alba)

Citește și:

Ecouri antice: Statuia Hygiei, Zeița Sănătății, prezentată la muzeul albaiulian (citește articolul)

Primăria Comunei Ciugud și-a construit propriul parc fotovoltaic

0

Transformăm soarele în sursă de energie – la Ciugud ne-am construit propriul parc fotovoltaic!

Am finalizat cu succes proiectul prin care am construit un parc fotovoltaic, o investiție strategică prin care transformăm soarele în sursă de energie pentru comunitatea noastră.

Ce am realizat prin această investiție?

Facturi reduse: producem energie pentru iluminatul public și clădirile administrative, generând economii majore la bugetul local.

O comună mai verde: am redus considerabil amprenta de carbon, respectând angajamentul nostru pentru un mediu curat.

Eficiență din fonduri europene: proiectul, cu o valoare de 1,3 milioane de lei, a fost implementat cu bani europeni prin Fondul pentru Modernizare.

Cu o capacitate de 0,2 MW, noul parc fotovoltaic este construit în satul Șeușa, pe dealul pe care, în urmă cu mulți ani, am construit și o microcentrală eoliană. (comunicat)

Citește și:

O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar (citește articolul)

Cetatea Alba Iulia este Destinația Anului 2026 la categoria „Sanctuare ale Istoriei”

0

La titlul Destinația Anului 2026 – categoria „Sanctuare ale Istoriei” au candidat următoarele…. Castelul Mocioni, Castelul Peleș, Cetatea Alba Iulia, Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Sighișoarei.

Câștigătorii concursului Destinația Anului au fost desemnați în urma votului online pe site-ul Destinația Anului. Anunțarea câștigătorilor a fost făcut joi, 14 mai 2026.

„Orașul a demonstrat că restaurarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului pot deveni motor de dezvoltare, coeziune și speranță. Cetatea Alba Carolina a adus recunoașteri importante din partea Comisiei Europene, 2 stele în Ghidul Verde Michelin și Recenzia de Aur acordată de Google.

Acest premiu ne obligă să rămânem fideli unui model de turism sustenabil, în care patrimoniul este respectat, comunitatea locală este implicată, iar dezvoltarea economică se construiește prin identitatea locului, nu împotriva ei.

Trebuie să subliniez implicarea colegilor din serviciul specializat de turism al Palatului Principilor și a partenerului nostru în digital video production, Lucian Craiu, cel care a dus greul producțiilor și al campaniei de promovare.

Patrimoniul Cetății înseamnă suprapuneri de civilizații și de naționalități care au trăit și trăiesc în armonie. El este, în esență, un creuzet al spiritului multietnic și multicultural al modelului european, iar noi trebuie să ne mândrim cu acest patrimoniu în întregul lui.

Gabriel Bethlen, principele în perioada căruia Alba Iulia și Transilvania au cunoscut o remarcabilă înflorire economică și culturală spunea: „Nu întotdeauna se poate face ceea ce trebuie, dar întotdeauna trebuie făcut ceea ce se poate.” Poate că acesta este secretul Alba Iuliei: să facă tot ceea ce se poate pentru a-și păstra trecutul viu și pentru a-l transforma în viitor. Alba Iulia – cetatea în care istoria nu doar se păstrează, ci se trăiește!”, a spus, pe scenă, managerul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman.

Premiul aparține tuturor celor care au construit, restaurat, promovat și iubit acest loc – dar și fiecărui vizitator care a ales să descopere Alba Iulia.

La titlul Destinația Anului 2026 – categoria „Orașe care inspiră” a câștigat Timișoara.

Citește și:

13-17 mai: Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina (citește articolul)

15 mai: Astăzi începe Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș

0

Având o tradiție de peste 46 de ani, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș este un eveniment cultural fondat în anul 1981, de un grup de intelectuali transilvăneni (Mircea Tomuș. Achim Mihu) și frecventat de-a lungul anilor de elitele culturale românești (în 1984 – Constantin Noica, în 1986 – de Nicolae Steinhardt ș.a.).

Inspirat de istoria sa bogată, cel mai longeviv festival dedicat lui Lucian Blaga ne propune, în perioada 15-17 mai 2026, un program din care nu lipsesc conferințele științifice, expozițiile, lansările de carte, gândite în jurul ideii de a-i omagia atât pe fiul Lancrămului, Lucian Blaga, cât și pe Constantin Brâncuși – personalitatea anului 2026, în România. Ambii au mizat pe simplitate, iar organizatorii au fost inspirați de aceste personalități unice formulând tema festivalului, care se creionează astfel: Esențializarea ca fenomen cultural: Lucian Blaga și Constantin Brâncuși, în plăsmuirea noului stil.

Programul zilei de 15 mai 2026:

Lancrăm
Orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia și la mormântul lui Lucian Blaga din Lancrăm, alături de voluntarii festivalului. Rugăciune de pomenire

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 11.00: DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI
Primirea invitaților. Recital de poezie susținut de actorul Dorel Vișan. Momente muzicale cu Aurelian Teofil la nai

Vernisajul expoziției Brâncuși: Coloana și Cuvântul. Curator: Ion Țârlea, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Vernisajul expoziției Amintiri de familie… Dramaturgia blagiană pe marile scene europene. Curatori: Felicia Cornelia Bugnariu și Nadia-Diana Arsin
Inedit: Expunerea manuscrisului Luntrea lui Caron, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, curator: Ioana Rustoiu

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 12.30: Sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival

Sebeș
Biserica Franciscană „Sf. Bartolomeu” Sebeș
Ora 17.00: Spectacol-lectură Tulburarea apelor. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regia: Mariana Cămărășan

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole
Ora: 19.00: SPECTACOL-CONCURS DE RECITARE DE POEZIE.
Întâlnire cu actrița Adriana Trandafir. Momente muzicale cu Vasile Șeicaru, Chiyo Hagiwara și trupa Procust

Piața Primăriei Sebeș
Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

Citește și:

Sebeș: Festivalul Național Lucian Blaga, 15-17 mai 2026 (citește articolul)

Alba Iulia: Spectacolul „Mica Sirenă” poate fi văzut în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești”

0

Luni, 18 mai, ora 11.00, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” poate fi văzut spectacolul pentru copii „Mica Sirenă”.

Realizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara, spectacol durează o oră și 15 minute. Spectacolul este recomandat spectatorilor peste 9 ani.

Echipa spectacolului:

Concept, regia și coregrafia: Baczó Tünde, dupǎ povestea lui H.C. Andersen
Scenografia: Raluca Alexandrescu
Pǎpuși: Remus Gabor
Muzicǎ și sound design: Cári Tibor
Light design: Lucian Moga
Texte cântece: Geanina Jinaru-Doboș
Distribuţia: Patricia Gavril, Raul Lǎzǎrescu, Lucian Matei, Christine Manoilǎ, Mǎdǎlina Ghițescu-
Petre, Marko Adzic

Sinopsis: Povestea sirenei care tânjește să ajungă din mare pe uscat poate fi interpretată ca o metaforă pentru depășirea propriilor limite, urmărirea viselor noastre și descoperirea sinelui adevărat.

Creaturile marine au suflete muritoare, iar dorința sirenei pentru un suflet nemuritor este strâns legată de dragoste. Mai mult, Mica sirenă subliniază puternic natura sacrificială și altruistă a iubirii adevărate. Călătoria sirenei pe tărâmul oamenilor este un exemplu unic de sacrificiu care schimbă soarta și relația eroinei cu lumea.

Acțiunea se desfășoară în cele trei dimensiuni, apă, pământ și cer, viața protagonistei parcurge, de la început până la sfârșit, drumul de la lumea profundă, simbolizând inconștientul, până la lumea pământească, cea conștientă, și, în sfârșit, la lumea cerească, adică cea spirituală. Mica Sirenă este simbolul sufletului etern.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

16 mai: Marșul moto „Respect în trafic”, ediția a XV-a

0

Sâmbătă, 16 mai 2026, motocicliștii din Asociația Lupii Singidavei din Cugir participă la Marșul Moto „Respect în trafic”, 2026, prima etapă.

Orele de plecare ale paradei:

Dej – 11:00 Sala Sporturilor
Turda – 13:30 Parcul Municipal
Aiud – 14:45 Piața Iuliu Maniu
Alba Iulia – 16:30 Carolina Mall
Cugir – 17:45 Piața Consiliului Europei (Halta Cugir)
Sebeș – 18:30 Autogară – închiderea paradei

Organizatorii îi invită pe prietenii motocicliști și alți participanți la trafic să participe la Marșul „Respect în trafic” – ediția a XV-a, un eveniment dedicat promovării respectului reciproc între toți participanții la trafic și conștientizării prezenței crescute a motocicliștilor odată cu venirea sezonului cald.

Evenimentul este organizat și susținut de 24 cluburi moto prietene.

Marșul se va opri în fiecare oraș, iar oricare motociclist este binevenit să se alăture.

Respect în trafic înseamnă viață!

Va mulțumim pentru sprijinul vostru și vă invităm să ne fiți alături pentru a face drumurile mai sigure, pentru noi toți!

Citește și:

Condu prudent! Alege viața! – deschiderea sezonului moto la Alba Iulia (citește articolul)

Alba Iulia: Spectacolul „Harap-Alb” poate fi văzut în cadrul Festivalului de Teatru „Povești”

0

Sâmbătă, 16 mai, ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” poate fi urmărit spectacolul „Harap-Alb”.

Realizat de Teatrul „Ion Creangă” din București, spectacol durează o oră și 15 minute și se adresează întregii familii.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Dan Tudor
Scenariul: Dan Tudor, după Ion Creangă
Scenografia: Maria Miu
Muzica: Dan Tudor
Distribuţia: Marius Boboc, Alexandru Prica, Voicu Hetel, Iulian Balan, Ciprian Niculae, Cerasela
Popescu, Gabriel Coveșeanu, Grațiela Teohari- Duban, Andreea Mera, Andra Mirescu, Ana Toda,
Ani Crețu, Ionuț Antonie, Marius Nănău, Cristian Boeriu, Oliviu-Cristian Bughiu, Gabriel Iencek,
Alexandra Velniciuc, Ioana Bîndac

Iată ce ne spun organizatorii despre acest spectacol: Dintre toate scrierile ficționale ale lui Ion Creangă, „Povestea lui Harap-Alb” este și cea mai complexă, și cea mai apropiată de formula basmului. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, implică un număr record de personaje fantastice, probele de trecut depășesc cifra 3, iar călătoria pe care o face eroul principal este o metaforă a procesului de maturizare.

Avântul naivității îl determină pe un tânăr crai să își încerce norocul în a deveni împărat. Pentru a-și atinge scopul, pleacă într-o lungă călătorie, una al cărei început pare destul de promițător. Însă, în momentul în care încalcă sfaturile părintești și se întovărășește cu Spânul, un personaj viclean, povestea ia cu totul alt curs.

Cu un nou nume, Harap Alb, și un nou statut, de slugă, eroul nostru va trece prin încercări menite să îi pună la încercare atât curajul, cât și judecata. Ajutat de ființe fantastice și de o ceată de prieteni tare simpatici, va învăța că aparențele sunt înșelătoare, dar și că, pentru a reuși în viață, este nevoie și de încrederea în ceilalți.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

14 mai – Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

0

Acum 78 de ani, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, comuniștii și sovieticii au frânt coloana vertebrală a intelectualității și tinerimii românești. Într-o singură noapte au fost aruncați în temnițe mii de oameni. Arestările au continuat, zi și noapte, luni la rând.

De-a lungul anului 1948, peste 10.000 de oameni au fost aduși la reeducare, condamnați și aruncați în hăul sistemului concentraționar românesc. O parte dintre aceștia aveau să iasă pe porțile închisorilor abia în 1964. Îmbătrâniți, cu mintea făcută franjuri și cu vieți distruse. Însă, o mare parte a rămas în gropile comune din preajma închisorilor și temnițelor comuniste.

Printre cei care au pătimit în temnițe se numără personalități precum: Pr. Nicolae Steinhardt, Sf. Părinte Mărtirisitor Dumitru Stăniloae, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, avocatul și politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, chimistul și fizicianul George Manu, Iuliana Preduț, Adriana Georgescu, Lena Constante, Anița Nandriș-Cudla, Elisabeta Rizea, Mircea Vulcănescu, dar și alți mii de tineri.

Pr. Iustin Pârvu spunea că 14-15 mai a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România”.

Dumnezeu să îi odihnească! (sursa: Istoria pe răzătoare)

Sursa foto: Radio România Internațional (Memorialul Sighet, fosta închisoare a elitelor românești)

Citește și:

Florin Roman: A devenit lege proiectul de instituire a Zilei Naționale a memoriei victimelor mineriadelor din 13-15 iunie 1990 și a represiunii antidemocratice (citește articolul)

Alba Iulia: Deschiderea Târgului Ofertelor Educaționale

0

Astăzi, la ora 10:00, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a Târgului Ofertelor Educaționale, un eveniment care aduce împreună educația și oportunitățile reale de carieră pentru tinerii din județul Alba.

Piața Cetății (fostul Parc Custozza) din Alba Iulia devine, în zilele de 14 și 15 mai, între orele 10:00 – 18:00, locul în care elevii pot descoperi ce înseamnă învățământul tehnologic, meseriile viitorului și traseele educaționale care îi pot transforma în profesioniști de succes.

Ajuns la cea de-a V-a ediție, evenimentul reunește:

22 de companii importante din județul Alba, din domenii diverse de activitate;
14 licee tehnologice și 2 universități, cu ofertă de școlarizare pentru învățământul tehnologic;
parteneri educaționali și reprezentanți ai mediului economic, într-un dialog concret despre viitorul generațiilor tinere.

Astăzi sunt așteptați aproximativ 2.500 de elevi, proveniți din 69 de unități de învățământ din județul Alba, care vor avea șansa să descopere direct oportunitățile de educație și formare profesională.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Inspectoratul Școlar Județean Alba și CJRAE Alba, împreună cu partenerii instituționali.

Educația nu înseamnă doar alegerea unei școli. Înseamnă alegerea unui drum, a unui vis și a unui viitor. Iar viitorul începe astăzi, la Târgul Ofertelor Educaționale! (comunicat CJ Alba)

Citește și:

Rata anuală a inflației în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost de 10,7% (citește articolul)

Acțiunile RAR Alba vin în sprijinul fermierilor din județ

0

Registrul Auto Român (RAR), prin reprezentanța Alba, continuă și în această perioadă acțiunile dedicate fermierilor și deținătorilor de utilaje agricole, prin deplasarea autolaboratorului în comunitățile din județ, la solicitarea autorităților locale și a agricultorilor.

Astăzi, autolaboratorul Registrul Auto Român Alba a fost prezent în comunele Livezile și Rimetea, unde specialiștii instituției au efectuat verificări tehnice și au acordat asistență pentru îndeplinirea formalităților necesare înmatriculării, înregistrării și efectuării inspecțiilor tehnice periodice pentru utilajele agricole. În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 20 de utilaje agricole.

Aceste acțiuni au ca scop facilitarea accesului fermierilor la serviciile tehnice oferite de Registrul Auto Român, reducerea timpilor de așteptare și eliminarea costurilor suplimentare generate de deplasarea utilajelor la sediul RAR. Prin organizarea punctelor de lucru mobile, serviciile publice devin mai accesibile, iar agricultorii beneficiază de sprijin concret și eficient, direct în localitățile în care își desfășoară activitatea.

Activitățile vor continua și în perioada următoare, în toate zonele județului Alba, în funcție de solicitările transmise de reprezentanții primăriilor, precum și de agricultorii și fermierii interesați.

Instituția Prefectului – Județul Alba susține în continuare aceste demersuri care contribuie la sprijinirea sectorului agricol și la apropierea serviciilor publice de cetățeni, prin soluții adaptate nevoilor din teren. (comunicat Prefectura Județului Alba)

Citește și:

Anunț I.N.S.: Produsul intern brut a scăzut în trimestrul I al anului 2026 cu 0,2% (citește articolul)

Museikon Alba Iulia: Expoziția „Muntele Athos și Meteora – mărturii fotografice din lumea monahilor”

0

Expoziția „Expoziția „Muntele Athos și Meteora – mărturii fotografice din lumea monahilor” aduce la Alba Iulia o impresionantă colecție de imagini istorice realizate în anul 1929 în Muntele Athos și în Meteora, surprinzând viața monahală, arhitectura eclesială și universul duhovnicesc al acestor locuri unice ale Ortodoxiei. Evenimentul a avut loc miercuri, 13 mai 2026, de la ora 15:00, la Museikon.

Publicul va putea descoperi imagini rare cu mănăstirile athonite – Mănăstirea Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Vatopedi, Mănăstirea Zografu, Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Xenofont, Mănăstirea Hilandar sau Mănăstirea Dohiariu –, alături de fotografii realizate în Karyes, centrul administrativ al Athosului, dar și imagini spectaculoase din Meteora, cu stâncile și mănăstirile suspendate între pământ și cer.

Expoziția surprinde nu doar frumusețea arhitecturală a acestor așezăminte, ci mai ales chipurile și viața de zi cu zi a monahilor: momente de rugăciune și slujire, ateliere de iconografie, trapeze monahale, clopote, chilii, portrete de călugări și imagini emoționante ale anahoretului Ilie, care trăia retras într-o peșteră din Athos. Unele fotografii păstrează încă atmosfera documentară a expediției realizate de Vladimir Perfilieff, Gordon McCormick și Floyd Crosby – unul dintre pionierii cinematografiei americane și laureat al premiului Oscar.

Fotografiile expuse provin din arhiva Unicersității Princeton, prezentând expediția desfășurată în anul 1929 și reprezintă astăzi documente vizuale de mare valoare culturală și istorică, multe dintre ele fiind realizate pe plăci fotografice originale sau pe suporturi fotografice specifice epocii. Expoziția itinerantă aparține Centrului Vatra Athonită din Tesalonic, unde a fost prezentată pentru prima dată în anul 2023.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și parteneri culturali internaționali, oferind publicului prilejul unei întâlniri cu memoria vizuală a unui univers monahal aproape dispărut, dar încă viu prin rugăciune, tradiție și frumusețe. (comunicat)

Foto: Rares Alex (MNUAI)

Citește și:

Atelier de conservare și restaurare la muzeul albaiulian (citește articolul)

Alba Iulia: Opțiuni de carieră pentru elevii militari din clasele a XI-a și a XII-a

0

Elevii claselor a XII-a și a XI-a au avut ocazia de a afla informații prețioase despre alegerea unei cariere militare în cadrul Forțelor Navale Române. Promotori au fost reprezentanți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanţa, comandor conf. univ. dr. ing. Paul Burlacu, locțiitor al comandantului (Prorector) pentru cercetare științifică și studenții sergent Alexandra Pop (absolventă a colegiului nostru Promoția 2023) și Ianis Moraru. Oaspeții le-au prezentat viitorilor absolvenți oferta educațională a învățământului militar superior de marină și posibilităţile de accedere în carieră.

S-au spus povești de la bordul Navei Școală „Mircea”, s-au împărtășit experiențe internaționale și provocări pe care tinerii studenți le-au întâmpinat, invitații evidențiind faptul că disciplina, respectul, spiritul de echipă și curajul trebuie să-i călăuzească pe cei care aleg un astfel de parcurs profesional. (comunicat)

Citește și:

Elev militar calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon (citește articolul)

Festivalul de Teatru Povești: Comedia romantică „Fă tu primul pas” cu Raluca Aprodu și Marius Călugărița

0

Luni, 18 mai, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților va fi prezentat spectacolul „Fă tu primul pas”, realizat de Teatrul de Artă București.

Spectacol de teatru durează o oră și se adresează celor care au împlinit 14 ani.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Andrei Munteanu
Autor: Jean-Claude Carrière
Traducerea: Edith Negulici
Distribuţia: Raluca Aprodu şi Marius Călugărița

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor.

Organizatorii precizează: „Fă tu primul pas” este o comedie romantică plină de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi. O poveste de iubire care, în afara teatrului, ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată. Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii, printre care Oscar, Bafta, Cesar şi Cannes, este autor a peste 130 de scenarii de film, dintre care fac parte: ”Cyrano de Bergerac” şi ”The Unbearable Lightness of Being”.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Vești bune de la Sebeșu de Sus: Copilul de 5 ani găsit în pădure după două zile de la dispariție

0

Alexandru, băiatul de cinci ani din Sebeşu de Sus, județul Sibiu, a fost găsit viu după aproape două zile de la dispariție.

Băiatul a fost văzut din elicopter cu ajutorul unei camere de termoviziune. Salvatorii i-au făcut semn să rămână pe loc, au aterizat cu elicopterul în apropiere, apoi au urcat la el copil.

Copilul tremura de frig, dar a vorbit cu salvatorii săi, cărora le-a spus: „Vreau la mami”.

Dan Popescu, șef Serviciului Salvamont Sibiu: „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îl liniștim, să îl izolăm termic, avea un început de hipotermie, apoi am comunicat, i-am dat niște apă, ciocolată. Restul drumului am tot povestit cu el despre ciocolată și banane”.

Mihail Soare (de la Salvamont Sibiu) a fost cel care l-a văzut pe copil din elicopterul cu care survola zona de două zile, apoi l-a dus în brațe până la ambulanța care aștepta să-l ducă la spital.

La găsirea băiatului au participat sute de polițiști, jandarmi și militari, de asemenea zeci de voluntari din satele învecinate și din alte județe.

Copilul a dispărut luni seară (11 mai) de lângă tatăl său, care repara un gard la ferma familiei. Copilul a fost găsit la doi kilometri de locul de unde dispăruse cu două zile înainte. A stat două nopți în frig, în ploaie, în pădure, într-o zonă sunt multe animale sălbatice.

Acum, copilul e la spital, în stare bună, char dacă este puțin deshidratat și are o formă ușoară de pneumonie.

Părinții au mulțumit salvatorilor pentru munca intensă în cele două zile de căutări.

Florin Roman: A devenit lege proiectul de instituire a Zilei nationale a memoriei victimelor mineriadelor din 13-15 iunie 1990 și a represiunii antidemocratice

0

Prin votul de azi al Camerei Deputaților, am dus la bun sfârșit a 150-a lege pe care am inițiat-o în Parlamentul României, ca deputat PNL de Alba. Legea merge la promulgare la președintele României.

A devenit lege proiectul de instituire a Zilei naționale a memoriei victimelor mineriadelor din 13-15 iunie 1990 și a represiunii antidemocratice. Legea permite autorităților locale să organizeze evenimente prin care dramele din 13-15 iunie să nu fie date niciodată uitării. Din cele 1400 de victime ale agresiunii doar circa 400 mai sunt în viață. Au trecut de atunci 36 de ani, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Dosarele din justiție trenează, știm victimele dar nu sunt condamnați definitiv vinovații.

Mulțumesc, Viorel Radu și Marian Ceaușescu, reprezentanți ai victimelor mineriadelor pentru sprijinul în depunerea proiectului.

Puțini știu ca activistul civic, Marian Ceaușescu, cunoscut în spațiul public cu sintagma adresată unor politicieni „Dă mă borfașule banii înapoi”, a fost bătut crunt în acele zile, legat cu cătușe și lovit puternic, în urma căruia a rămas cu o dizabilitate în vorbire.

Onoram pe cei care au apărat în acele zile firava democrație românească, prin lege! Doamne ajută!

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Citește și:

Deputatul Florin Roman: Moțiunea de cenzură anunțată de noua alianță politică AUR și PSD era una previzibilă (citește articolul)

Tinerii muzicieni ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia merg în Portugalia în cadrul unui proiect european

0

În perioada 21-24 mai 2026, elevi și profesori de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia vor reprezenta România și municipiul Alba Iulia la Sintra (Portugalia) la un impresionant proiect comun: o orchestră europeană de tineret.

Din acest proiect cultural fac parte tineri muzicieni din șase orașe europene înfrățite: Fountainebleau (Franța), Richmond (Marea Britanie), Konstantz (Germania), Lodi (Italia), Sintra (Portugalia) și Alba Iulia.

„Le dorim succes elevilor noștri!”, transmit reprezentanții Liceului de Arte „Regina Maria”.

Dacă anul trecut, întâlnirea orchestrei de tineret a avut loc în Anglia, în 2027, întâlnirea va avea loc la Alba Iulia. (sursa foto: Daniel Fonoage)

Citește și:

Elevii din Alba Iulia la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele V-VIII (citește articolul)

Spectacolul „Trei generații” în prima seară a Festivalului de Teatru Povești

0

Sâmbătă, 16 mai 2026, în prima seară a Festivalului Internațional de Teatru „Povești” poate fi văzut spectacolul „Trei generații”, realizat de Dinu Cernescu la Teatrul Odeon, București.

Spectacolul începe la ora 19.00 și durează două ore și 50 minute (cu pauză). Găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, spectacolul este interzis copiilor sub 14 ani.

Echipa spectacolului:

Regia artistică: Dinu Cernescu
Adaptarea: Dinu Cernescu
Scenografia: Maria Miu
Ilustrația muzicală Vasile Manta
Distribuţia: Angela Ioan, Crina Mureşan, Sabrina Iaşchevici, Ioana Mărcoiu, Rodica Mandache,
Ruxandra Maniu, Mugur Arvunescu, Alexandru Papadopol, Silvian Vâlcu, Laurenţiu Lazăr, Ionuţ
Kivu, Ioan Batinaş, Marian Ghenea, Marian Lepădatu

„Trei generații” urmărește destinul a trei generații de femei din aceeași familie, fiecare reprezentând o epocă și o mentalitate diferită. Piesa explorează evoluția statutului femeii în societate, conflictul dintre tradiție și modernitate, diferențele de viziune dintre generații, mai ales în privința iubirii și a căsătoriei și schimbările sociale și transformările societății.

„Dinu Cernescu a realizat un spectacol-bijuterie, o reîntoarcere în trei dintre epocile cele mai interesante și bogate de istorie ale României. Pornind de la frumoasa și corecta scenografie a Mariei Miu, care evocă – prin detalii simple, dar grăitoare – fiecare dintre cele trei perioade, până la modalitatea de joc a actorilor, totul este extrem de bine plasat în spațiu și timp. (…) Crina Mureșan reprezintă surpriza acestei producții. Interpretând-o pe Ruxandra, actrița reușește să facă, cu o ușurință uimitoare, trecerea dintre cele trei vârste la care este prezentată: adolescența, maturitatea și senectutea. De la cele mai mici și neînsemnate gesturi până la atitudinea corporală, Crina Mureșan se evidențiază ca una dintre actrițele de forță, dar și de subtilitate ale teatrului românesc.”, scria Tudor Sicomaș în revista Teatrul azi, nr. 7-9/ 2015.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost de 10,7%

0

1.Indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional

-Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,84%
-Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,1%.
-Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost 10,7%
-Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2025 – aprilie 2026) faţă de precedentele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) a fost 9,0%

2.Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE

-Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,73%.
-Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,5%.
-Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2025 – aprilie 2026) faţă de precedentele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,0%.

Rata medie lunară a inflației în primele 4 luni ale anului 2026 (1 ianuarie – 30 aprilie):

Mărfuri alimentare – 0,7%
Mărfuri nealimentare – 0,6%
Servicii – 1,2%
Total – 0,8%.

Citește și:

Inflația în luna martie 2026 este de 9,9 la sută (citește articolul)

Anunț I.N.S.: Produsul intern brut a scăzut cu 2% în trimestrul I al anului 2026 față de perioada anterioară

0

Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 1,7% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, a anunțat într-un comunicat din 13 mai 2026 Institutul Național de Statistică.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2026, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 87 din 9 aprilie 2026.

Seria ajustată sezonier

Produsul intern brut a scăzut în trimestrul I 2026 cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, Produsul intern brut s-a redus cu 1,5%.

Serie brută

Produsul intern brut, în trimestrul I 2026, a înregistrat o scădere cu 1,7% comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2025.

Revizuiri

Seria ajustată sezonier a fost recalculată prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2026, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 87 din 9 aprilie 2026. Astfel :

-rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 99,5% la 99,8% ;
-rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,0% la 100,7% ;
-rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, au fost revizuite de la 99,9% la 100,0%;
-rezultatele trimestrului IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, au fost revizuite de la 98,2% la 98,0%;

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Spectacolul „Zaharașka și zăpada uitată” în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Povești

0

Sâmbătă, 16 mai 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia poate fi văzut spectacolul „Zaharașka și zăpada uitată”, realizat de Teatrul de Artă București.

Este un spectacol pentru întreaga familie, copii, părinți și bunici deopotrivă, un spectacol care durează o oră.

Regia artistică și scenariul: Lavinia Pop-Coman, Ana Crăciun Lambru
Realizare păpuși: Vladimir Zakharov, Free Puppet Theatre
Costume: Atelier Concentric
Asistent producție decor: Mihai Mihăescu
Distribuţia: Lavinia Pop-Coman, Ana Crăciun Lambru

Spectacolul „Zaharașka și zăpada uitată” aduce în fața noastră o temă actuală, cea a încălzirii globale și a efectelor acesteia asupra naturii și a viețuitoarelor.

Zaharașka, un mic suflet de copac, nevăzut și neștiut, pleacă în căutarea fulgilor de zăpadă care nu mai vin și astfel, ne poartă într-o călătorie care merge atât înainte, pe un drum plin de provocări, cât si înapoi, în copilăria noastră.

Veți asista la o poveste cât se poate de reală, spusă cu ajutorul unor personaje delicate, îndrăgite de copii, o poveste despre sinceritate, în care amintirea copilăriei este cheia responsabilității.

Spectacolul este programat sâmbătă, 16 mai, ora 12.00, la sediul Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia.

Citește și:

Teatrul de Păpuși Prichindel va participa la Festivalul de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium de la Ploiești (citește articolul)

Jurnal vizual, expoziție semnată de pictorii Eugen Măcinic și Horea Sălăgean

0

Filiala Alba a UAPR ne invită la o nouă întâlnire cu sensibilitatea și expresivitatea picturii contemporane.

Este vorba de o expoziție în care sunt prezentate lucrări semnate de pictorii Eugen Măcinic și Horea Sălăgean într-un adevărat dialog artistic.

Vernisajul expoziției „Jurnal vizual” are loc vineri, 15 mai, ora 17.00, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 15-31 mai 2026.

Citește și:

Teatrul de Păpuși Prichindel va participa la Festivalul de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium de la Ploiești (citește articolul)

Laura Alexia Bogdan și Alexandru Sibișan, medalii de aur la Campionatul Național de Seniori

0

Noi performanțe pentru secția de judo a CS Unirea Alba Iulia: două medalii de aur la Campionatul Național de Seniori…

Judoka legitimați la CS Unirea Alba Iulia, Laura Alexia Bogdan și Alexandru Sibișan, au obținut medaliile de aur și titlurile de campioni naționali la Campionatul Național Individual de Seniori, desfășurat în perioada 9–10 mai, la Ghioroc, județul Arad.

Laura Alexia Bogdan s-a impus la categoria de greutate -48 de kilograme, iar Alexandru Sibișan a câștigat competiția la categoria -100 de kilograme.

Cei doi sportivi au fost formați la CS Unirea Alba Iulia și sunt pregătiți de antrenorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

Competiția a fost organizată de Agenția Națională pentru Sport, în parteneriat cu Federația Română de Judo.

Performanțele celor doi confirmă rezultatele foarte bune obținute constant atât pe plan național, cât și internațional. Recent, Alexandru Sibișan a participat la Grand Slam-ul de la Dușanbe, capitala Tadjikistanului, unde s-a clasat pe locul 7.

Conducerea CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări sportivilor și antrenorilor pentru aceste rezultate și le urează mult succes la competițiile viitoare. (comunicat CS Unirea Alba Iulia)

Citește și:

Rezultat extraordinar pentru judoka Alexandru Sibișan: medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar (citește articolul)

SCUT, un proiect pentru siguranța copiilor la Alba Iulia

0

Nimic nu este mai important pentru comunitatea noastră decât siguranța copiilor noștri. Pe ea se clădesc prezentul și viitorul.

Am semnat astăzi, alături de parteneri instituționali, acordul prin care vom implementa, și în acest an, Proiectul „Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți – SCUT”, proiect ajuns la a patra ediție și pe care îl derulăm prin Direcția Învățământ, Creșe, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (prin Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor), Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia și Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia.

Prin „SCUT”, sute de elevi din mediul preuniversitar din Alba Iulia au fost implicați până în prezent în activități menite să-i învețe să recunoască și să reducă riscul de a deveni victime ale consumului de substanțe interzise, ale traficului de persoane, ale violenței și ale altor situații grave care pot viza minorii.

Vrem să punem și mai mult accentul pe implicare și activități comune elevi – părinți – unități școlare – instituții, pentru că trebuie nu doar să-i ferim de rele pe copii și tineri, ci și să-i învățăm să le identifice și să se ferească singuri.

Acționăm împreună în interesul tinerei generații. Este important să conştientizăm, ca și comunitate, că esențială este formarea unui comportament preventiv şi responsabil, și asta ne privește pe toți.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia

Citește și:

Alba Iulia: Concertul „Ritmuri contemporane” al elevilor de la Liceul de Arte Regina Maria (citește articolul)

Ploile abundente au afectat iazul de decantare Valea Cuții – Hermaneasa, de pe teritoriul orașului Baia de Arieș

0

Punerea în siguranță a iazului de decantare Valea Cuții (Hermaneasa), de pe teritoriul orașului Baia de Arieș…

În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă și a sesizării transmise de Primăria orașului Baia de Arieș în data de 11.05.2026, privind creșterea nivelului apei în iazul de decantare din zona Valea Cuții (Hermaneasa), prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a dispus convocarea de urgență a instituțiilor cu atribuții în domeniu și monitorizarea permanentă a situației din teren.

Astfel, o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, ISU Alba și SGA Alba, s-a deplasat imediat în zonă pentru evaluarea riscurilor și stabilirea măsurilor necesare.

În urma verificărilor efectuate, au fost constatate următoarele:

-bazinul de decantare al conductei de deviere a apelor din coada iazului este colmatat în proporție de 100%;
-nivelul apei în iaz depășește cota de intrare în sonda inversă, fiind estimat la aproximativ 2 metri;
-apa a ajuns până la baza barajului de retenție a apelor pluviale de pe coronamentul iazului;
-apa nu a pătruns pe descărcătorul de ape mari.

În dimineața zilei de 12.05.2026, la dispoziția prefectului Nicolae Albu, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba a avut loc o întâlnire operativă cu toate instituțiile implicate, fiind activat Grupul de Suport Tehnic pentru coordonarea intervenției și monitorizarea evoluției situației.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, în teren au fost desfășurate următoarele acțiuni:

-deblocarea intrării apei în sonda inversă, prin realizarea unui podeț din trunchiuri de copac;
-degajarea materialului depus în sondă, utilizând elemente din fier-beton;
-monitorizarea permanentă a nivelului apei, care a început să scadă după intervențiile realizate;
-pregătirea lucrărilor de decolmatare a bazinului decantor al conductei de subtraversare a iazului.

La intervențiile din teren participă reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, ISU Alba, SGA Alba, UAT Baia de Arieș, SVSU Baia de Arieș, ABA Mureș și Conversmin S.A..

Prefectul Nicolae Albu a declarat: „Urmărim în permanență evoluția situației și menținem legătura directă cu toate instituțiile responsabile, pentru ca măsurile necesare să fie aplicate cu maximă rapiditate, în vederea eliminării oricărui risc pentru populație și mediu.” (Prefectura Județului Alba)

Citește și:

ITM Alba: Amenzi de 57.000 de lei date de inspectorii de muncă (citește articolul)

13-17 mai: Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina

0

Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina: cinci zile în care trecutul prinde viață în Piața Toboșarului…

Între 13 și 17 mai 2026, Latura de Nord a Cetății Alba Carolina devine un mare anticariat în aer liber, cu obiecte de colecție, povești vechi, vehicule de epocă, demonstrații, spectacole și activități pentru toate vârstele. Accesul publicului este gratuit.

Din 13 până în 17 mai 2026, Alba Iulia găzduiește prima ediție a Târgului „Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina”, un eveniment dedicat pasionaților de istorie, colecționarilor, iubitorilor de obiecte vechi și tuturor celor curioși să descopere poveștile ascunse în lucruri păstrate cu grijă peste timp.

Timp de cinci zile, Piața Toboșarului din Șanțurile Cetății Alba Carolina se transformă într-un spațiu viu al memoriei, într-un anticariat în aer liber în care vizitatorii vor putea descoperi piese de epocă, mobilier vechi, bijuterii, monede, ceasuri, porțelanuri, ceramică, icoane, cărți, hărți, fotografii, obiecte de artă, jucării de colecție, instrumente, decorațiuni, dar și produse realizate de meșteșugari.

Evenimentul aduce împreună expozanți, colecționari și comercianți din mai multe zone ale țării, într-un cadru istoric unic: Cetatea Alba Carolina. Nu este doar un târg de obiecte vechi, ci o întâlnire cu istoria palpabilă, cu obiecte care nu au doar o vârstă și o valoare, ci și o poveste.

„Avem o Cetate uriașă și un avantaj pe măsură: acela că o putem modela și adapta pentru evenimente foarte diverse. Târgul Antichități și Legende și-a propus, încă din faza de idee, să aducă la Alba Iulia comercianți, colecționari și pasionați ai istoriei palpabile, indiferent de forma în care aceasta se păstrează. Este prima ediție, dar entuziasmul creat în jurul conceptului ne face să credem că acest eveniment poate deveni, în timp, unul de tradiție pentru Cetatea Alba Carolina”, declară organizatorii.

Târgul este organizat de Centrul Cultural Palatul Principilor și Pub 13 – Restaurantul Cetății, alături de Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, și cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia și al Consiliului Județean Alba, dar și al mai multor organizații și comunități care completează programul prin momente spectaculoase.

Un loc important în cadrul târgului îl ocupă prezența meșterilor populari, care vor completa atmosfera evenimentului prin demonstrații, obiecte lucrate manual și tehnici tradiționale transmise din generație în generație. Peste 50 de meșteri populari vor fi prezenți în Cetatea Alba Carolina, aducând în fața publicului ceramică, lemn, textile, podoabe, obiecte decorative și alte creații autentice, realizate cu migală și respect pentru patrimoniul viu. Astfel, „Antichități și Legende” nu va fi doar un spațiu dedicat obiectelor vechi și colecțiilor, ci și o întâlnire cu meșteșugul românesc, cu oamenii care păstrează vie memoria gestului artizanal și o duc mai departe, într-un dialog firesc între trecut și prezent.

„Ne dorim cu toții să creștem turismul în Alba Iulia și, mai ales, în Cetate. Antichități și Legende este mai mult decât un târg: este un mix între atmosfera unui anticariat și energia unui eveniment urban important. Ne dorim un eveniment civilizat, cu obiecte autentice, valoroase și interesante, într-un spațiu care merită pus în valoare așa cum se cuvine”, au mai spus organizatorii.

Programul târgului este completat de conferințe tematice, spectacole de reconstituire istorică, momente artistice, activități educative, demonstrații și expoziții speciale.

Vineri, 15 mai, publicul este invitat la întâlnirea „Comerțul cu antichități între protecția patrimoniului cultural și libertatea economică”, susținută de Claudiu Purdea, urmată de spectacolul de reconstituire istorică „Incursiune în timp. Personalități ale istoriei Transilvaniei”. Seara continuă cu personaje pe picioroange, aduse de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia și Teatrul pe Roți Arad, precum și cu un spectacol de dansuri moderne și muzică ușoară.

Sâmbătă, 16 mai, Cetatea va găzdui două momente speciale. RetroMobil Club România – Filiala Județeană Alba va prezenta expoziția statică „Oldtimere, Antichități și Legende”, cu vehicule de epocă, inclusiv automobile antebelice și modele fabricate înainte de 1989. În aceeași zi, ASFOCH aduce la Alba Iulia Parada Coșarilor cu participanți din România, Polonia, Republica Moldova și Germania, pe traseul Monumentul Unirii – Poarta a III-a – Grădina Romană – Piața Toboșarului.

Tot sâmbătă, programul include întâlnirea „De la cabinetul de curiozități, la târgul de antichități: pasiunea pentru trecut și provocările prezentului”, susținută de Ovidiu Maxim Oargă și Florin Bogdan, prezentarea „Despre arheologie și detecție” cu George Bounegru, un spectacol de dansuri medievale, un atelier de arc susținut de secția „Sagittarii” din cadrul CSM Unirea Alba Iulia și un Retro Party set cu DJ Little.

Duminică, 17 mai, atmosfera târgului va fi completată de Fanfara Transilvania Junior, coordonată de Mihai Gălan, și de un spectacol de dansuri populare și muzică vocală tradițională, cu momente coordonate de Nicolae Moldovan, Octavia Oprea și Grațiela Blaga. Prin acest eveniment, Cetatea Alba Carolina devine, timp de cinci zile, un loc de întâlnire între colecționari, meșteșugari, artiști, iubitori de istorie și publicul larg. „Antichități și Legende” propune o formulă nouă de valorificare a spațiului istoric al Cetății: una care aduce împreună patrimoniul, turismul, economia locală, educația și bucuria descoperirii.

Antichități și Legende în Cetatea Alba Carolina se desfășoară în perioada 13–17 mai 2026, în Piața Toboșarului, cu program zilnic între 09:00 și 22:00. Intrarea este liberă.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Blaj: Din 18 mai se aplică taxarea și pentru ultimele parcări din zona Eroilor și Avram Iancu

0

Blaj: din 18 mai, se aplică taxarea și pentru ultimele parcări, din zona Eroilor și Avram Iancu, incluse în programul aprobat în 2025…

Începând de luni, 18 mai 2026, vor intra la taxare 83 de parcări aprobate prin hotărârea numărul 119 a Consiliului Local Blaj, din data de 28 august 2025. Este vorba despre 72 de locuri de parcare situate pe strada Eroilor, între creșă și biserica „Sfânta Maria”, respectiv 11 locuri de parcare, situate pe strada Avram Iancu.

Aceste locuri de parcare, cărora li se vor aplica zona tarifară 2, vor fi cu plată conform programului intrat în vigoare în 15 septembrie 2025, respectiv de luni până vineri între orele 08:00 – 18.00 și sâmbăta între orele 08.00 -14.00.

Plata se va face prin intermediul aplicației BlajParking, prin SMS la numărul 7442 sau, în numerar, la parcometrele amplasate în parcările cu plată de pe raza municipiului.

Vă reamintim, conform Hotărârii nr. 119 din data de 28 august 2025 a Consiliului Local al Municipiului Blaj, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Blaj, în vederea taxării parcărilor cu plată, au fost instituite două zone tarifare: Zona tarifară 1 și Zona tarifară 2. Zonele de parcare cu plata din Municipiul Blaj vor fi marcate cu vopsea de culoare albastru și/sau cu indicatoare rutiere potrivit prevederilor legale.

Programul de funcţionare pentru parcările publice cu plată:

Zona 1 (Centrul istoric): Piața 1848 și strada Petru Pavel Aron – de luni până vineri între orele 08:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 08.00 -14.00;

Zona 2: Bulevardul Republicii și străzile Astra, Timotei Cipariu, Mitropolit Vancea, Popa Șapcă, Avram Iancu, Eroilor, Gheorghe Doja, Iuliu Maniu, Dr. Vasile Suciu, Tudor Vladimirescu, Câmpul Libertății – de luni până vineri între orele 08:00 – 18.00 și sâmbăta între orele 08.00 -14.00.

Parcarea în Municipiul Blaj este liberă de luni până vineri după ora 18:00, sâmbăta după ora 14.00, duminica și în zilele stabilite ca sărbători legale.

TARIFE PARCARE CU PLATĂ

ZONA 1

Prin aplicația BlajParking (card bancar)
-30 de minute: 2 lei (inclusiv TVA)
-o oră: 4 lei (inclusiv TVA)
-două ore: 8 lei (inclusiv TVA)

-o zi: 40 lei (inclusiv TVA)

Prin SMS la numărul 7442 și BlajParking SMS
-30 de minute: 0,35 euro + TVA
-o oră: 0,65 euro + TVA
-două ore: 1,30 euro + TVA

Plată în numerar sau cu cardul bancar prin intermediul parcometru
-30 de minute: 2 lei (inclusiv TVA)
-o oră: 4 lei (inclusiv TVA)
-Multiplu ”Y” de 1 oră: Y x 4 lei (inclusiv TVA)

ZONA 2

Prin aplicația BlajParking (card bancar)
-30 de minute: 1 leu (inclusiv TVA)
-o oră: 2 lei (inclusiv TVA)
-două ore: 4 lei (inclusiv TVA)
-o zi: 20 lei (inclusiv TVA)

Prin SMS la numărul 7442 și BlajParking SMS
-30 de minute: 0,20 euro +TVA
-o oră: 0,35 euro + TVA
-două ore: 0,70 euro + TVA

Plată în numerar sau cu cardul bancar prin intermediul parcometru
-30 de minute: 1 leu (inclusiv TVA)
-o oră: 2 lei (inclusiv TVA)
-Multiplu ”Y” de 1 oră: Y x 2 lei (inclusiv TVA)

TARIFE ABONAMENTE DE PARCARE

Abonament general Zona 1 și Zona 2
-o lună: 200 lei (inclusiv TVA)
-un an: 1.600 lei (inclusiv TVA)

Abonament Zona 2
-o lună: 100 lei (inclusiv TVA)
-un an: 800 lei (inclusiv TVA)

Plata abonamentului se poate face prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul Primăriei Municipiului Blaj în zilele lucrătoare, de luni până vineri, la caseria din Blaj, Piața 1848, nr.16, județul Alba, între orele: 08.00 – 14.00.

Abonamentul „GENERAL” sau abonamentul „ZONA 2” se inscripţionează cu numărul de înmatriculare al vehiculului, cu perioada de valabilitate și aria de acoperirea parcărilor pentru care este valabil şi este netransmisibil.

TARIFE REZERVARE LOCURI DE PARCARE – INSTITUȚII BANCARE, ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII, UNITĂȚI HOTELIERE: Zona 2 – 6.000 lei inclusiv TVA/an, plată prin aplicația BlajParking – card bancar sau la sediul Primăriei Municipiului Blaj (comunicat Primăria Municipiului Blaj).

Citește și:

Sărbătoarea Libertății de la Blaj: muzică, expoziții și voie bună în luna mai (citește articolul)

ITM Alba: Amenzi de 57.000 de lei date de inspectorii de muncă

0

I.T.M. Alba a continuat seria controalelor pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

În perioada 4-8 mai 2026 la nivelul ITM Alba s-a desfășurat Campania națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate si pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul „Colectarea deșeurilor nepericuloase” – cod CAEN 3811, „Recuperarea materialelor reciclabile” – cod CAEN 3821, „Alte activități de eliminare a deșeurilor” – cod CAEN 3833.

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 4-8 mai 2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 39
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 2.910
-1.195 de femei
Număr deficienţe constatate: 84
Nr. sanctiuni aplicate angajatorilor: 8
-4 amenzi în valoare de 36.000 lei
-4 avertismente

Principalele deficienţe constatate în controale:

-primirea la muncă a persoanelor în timpul suspendării contractelor individuale de muncă;
-angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
-contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate: 14
Număr deficienţe constatate: 22
Număr de măsuri dispuse: 22
Angajatori sancționați: 14
Nr. sancţiuni aplicate: 22
-5 amenzi în valoare de 21.000 lei
-17 avertismente

Principalele deficienţe stabilite în controale :

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Cu stimă,
INSPECTOR ȘEF, Calman Gabor Zsolt

Citește și:

AJOFM: Doar 383 de locuri de muncă disponibile în județul Alba (citește articolul)

Atenționare meteo: Vremea se răcește, precipitații în mare parte din țară

0
Screenshot

Administrația Națională de Meteorologie a emis o Informare Meteorologică pentru intervalul 12 mai, ora 10.00 – 14 mai, ora 10.00. Fenomene vizate: răcire accentuată; lapoviță și ninsoare pe crestele montan.

Marți (12 mai) valorile de temperatură vor scădea accentuat în vestul și în nord-vestul țării, apoi și în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. La munte, în zona de creastă, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 mai, ora 10.00 – 12 mai, ora 22.00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice
Zone afectate: Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și zona de munte

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și în zona de munte, vremea va fi instabilă. Vor fi intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…60 km/h și izolat de 70…90 km/h), grindină și averse torențiale însoțite de descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 mai, ora 22.00 – 13 mai, ora 10.00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Crișana, Banat, Oltenia, vestul, centrul și sudul Munteniei, sudul Dobrogei, vestul Transilvaniei

În Crișana, Banat, Oltenia, vestul, centrul și sudul Munteniei, sudul Dobrogei și vestul Transilvaniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de 80 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 13 mai, ora 10.00 – 13 mai, ora 22.00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Oltenia, vestul și sudul Munteniei și sudul Dobrogei

În Oltenia, vestul și sudul Munteniei și sudul Dobrogei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de 80 km/h.

Citește și:

Alba: Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare (citește articolul)

Alba Iulia: Concertul „Ritmuri contemporane” al elevilor de la Liceul de Arte Regina Maria

0

Vineri, 15 mai, ora 18:00, elevii Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia vor susține Concertul de percuție „Ritmuri contemporane”.

Evenimentul are loc la Centrul Multicultural „Gheorghe Șincai”, pe locul fostului talcioc (în cartierul Lumea Nouă).

Programul evenimentului:

Danza ritual del fuego
Concert pentru marimbă
Preludiu pentru marimbă
Liber tango
Motion
Bossa Novacaine
The Winding River
Millenium Bug
Fire
Moment special susținut de profesorii Laura Orian și Cristian Alexievici
Log Cabin Blues.

Citește și:

Târg de antichități în Cetatea Alba Iulia (citește articolul)

AJOFM: Doar 383 de locuri de muncă disponibile în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 12 mai 2026.

Sunt doar 383 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. BUCATAR 1
ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ABRUD S.C.VIDAC GRUP SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2
ABRUD MIA NEW FASHION SRL LUCRATOR COMERCIAL 1

AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD GEORGIA CATERING SRL DECORATOR PRODUSE COFETARIE 1
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA INFIRMIER/INFIRMIERA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA ÎNGRIJITOR BATRÂNI LA DOMICILIU 2
AIUD CASA HATEGAN SRL LUCRATOR COMERCIAL 1

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 7
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1
ALBA IULIA SC KANI CLUB SRL AJUTOR OSPATAR 2
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 2
ALBA IULIA YASIN SIMSEK TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA ROTI BUNE TECH MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR PUERICULTOR 1
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR SPECIALIZAT 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1
ALBA IULIA KINETOFIT S.R.L. MASEUR 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COAFOR 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COSMETICIAN 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL SEF ECHIPA SPECIALIZATA 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA EVRA GAZ S.R.L. MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA INSTITUTIE FINANCIARA NEBANCARA SA ADMINISTRATOR BANCAR/PRODUS LEASING 1
ALBA IULIA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ALBA IULIA INFIRMIER/INFIRMIERA 2
ALBA IULIA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ALBA IULIA ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA S.C. CRUSTA DE AUR S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1
ALBA IULIA IPEC SA MARCATOR PIESE 10
ALBA IULIA IPEC SA PROIECTANT INGINER ELECTRONIST 1
ALBA IULIA IPEC SA LACATUS MECANIC 3
ALBA IULIA IPEC SA ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII CIVILE SI INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA IPEC SA FASONATOR PRODUSE CERAMICE 5
ALBA IULIA IPEC SA LABORANT CHIMIST 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 3
ALBA IULIA KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL BIOLOG 3
ALBA IULIA SERALY KEB SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
ALBA IULIA SC ECOPOWER ALBA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 10
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA AJUTOR BUCATAR 10
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN PENTRU UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE 4
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA BIO TERAPIA PLUS SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 2
ALBA IULIA KINETOMEDICA PLUS SRL ASISTENT MEDICAL GENERALIST 2
ALBA IULIA PHYSIOBASIC S.R.L. REGISTRATOR MEDICAL 2
ALBA IULIA MEDCARE KINETO S.R.L. Receptioner medical 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 6
ALBA IULIA MERCADO SRL MANIPULANT MARFURI 10
ALBA IULIA BLUM CONS SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
ALBA IULIA CETATE ALBA S.R.L. OSPATAR (CHELNER) 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA BRUTARIA BENJAMIN SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
ALBA IULIA KIDDOLAND SRL ÎNGRIJITOR DE COPII 2
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA DN AGRAR STRAJA SRL ÎNGRIJITOR ANIMALE 1
ALBA IULIA MEDIMA HEALTH S.A. REPREZENTANT MEDICAL 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. OPERATOR LA RECOLTAREA SI TOALETAREA ARBORILOR FORESTIERI 1

BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 1

BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL INFIRMIER/INFIRMIERA 2
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA 2
BARABANT CASA NOASTRĂ BĂRĂBANŢ SRL BUCATAR 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ APIS COM SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 7

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1
CETATEA DE BALTA NAGY ANDREEA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AGRICULTOR ÎN CULTURI VEGETALE SI CRESCATOR DE ANIMALE 4

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

CUGIR IVET SRL CASIER 4
CUGIR IVET SRL MANIPULANT MARFURI 1

DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AMBALATOR MANUAL 2
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL GESTIONAR DEPOZIT 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL TEHNICIAN PROGRAMARE, LANSARE, URMARIREA PRODUCTIEI 1
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2
DRAMBAR MUREŞULDRÂMBAR SRL SAPATOR MANUAL 1

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL OSPATAR (CHELNER) 1

GARBOVA SC HANUL DE SIBIU SRL VÂNZATOR 1
GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL TÂMPLAR UNIVERSAL 1
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL CONFECTIONER-MONTATOR PRODUSE DIN LEMN 1

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA CONSILIER/EXPERT/INSPECTOR/REFERENT/ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1

LUPSA POPASUL IANCULUI LUPSA SRL MANIPULANT MARFURI 1
LUPSA S.C. PROMOTOR CONSTRUCTOR 2006 SEF FORMATIE 1

MAGINA URBAN WOODS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2
MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA BEGLI EVENT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
OARDA AGRAS FOOD FACTORY SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 9

OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL MECANIC AUTO 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL VULCANIZATOR DE PRODUSE INDUSTRIALE DIN CAUCIUC 1
OCNA MURES GRANO ART SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
OCNA MURES IMT PROCONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 2
OCNA MURES SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL Conducator auto transport rutier de persoane 4
OCNA MURES SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL Manager sisteme de transport 1
OCNA MURES TECHNIQUE STAINLESS SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1

PETRESTI TOOLS RENT PRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2

PIANU DE JOS ADM FOREST SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1

RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 2
RAHAU RAPEL SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2

SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10

SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES ELECTROTIMEIA SRL INGINER GEODEZ 1
SEBES COSMINANDREI SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES SC MOLENT STRUCTURI SRL SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC 2
SEBES KROMSA TOTAL CONSTRUCT AJUTOR BUCATAR 1
SEBES STAR COMPANY SRL UCENIC 2
SEBES BELLA ARTE ADDA SRL CUSATOR ARTICOLE MAROCHINARIE 3
SEBES SC LASH AN CO SRL Stilist extensii gene 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL LACATUS MECANIC 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SUDOR 2
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL MAISTRU LACATUS, CONSTRUCTII METALICE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL STRUNGAR UNIVERSAL 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL EXPERT ACHIZITII PUBPLICE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3
SEBES S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 10

SEUSA DPN INSTAL S.R.L MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 8
SONA BONA LUX CENTER S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 3
SONA BONA LUX CENTER S.R.L. GESTIONAR DEPOZIT 1

STREMT ACIT CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 10

TEIUS VI ȚINDĂLĂ JUNIOR S.R.L. VÂNZATOR 1

TURDAS OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

ZLATNA ALBA ALUMINIU SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 2
ZLATNA S.C. MARI-LUK S.R.L. MECANIC AUTO 1
ZLATNA S.C. MARI-LUK S.R.L. CONTABIL 1

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 383.

Citește și:

Alba: Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare (citește articolul)

Ciugud: Prima inițiativă de screening gratuit pentru cancerul de sân și de col uterin din mediul rural românesc

0

Comuna Ciugud lansează, în parteneriat cu Elysee Hospital Alba Iulia, campania medicală „Rădăcini Sănătoase pentru Ciugud”. Inițiativa reprezintă prima campanie de screening medical complet și gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin din mediul rural românesc, adresată unui număr de aproximativ 900 de femei cu vârsta peste 45 de ani din localitate (considerate în vârstă de risc).

În cadrul acestui parteneriat, Elysee Hospital asigură gratuit toate consultațiile medicale și interpretările de specialitate pentru femeile înscrise în program.

România se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin, în timp ce cancerul de sân rămâne principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor. Datele sunt cu atât mai îngrijorătoare în mediul rural, unde accesul la servicii medicale de specialitate este limitat, iar screening-ul periodic rămâne în mare parte inaccesibil. Depistate în stadii incipiente, ambele afecțiuni pot fi tratate cu succes în peste 90% din cazuri.

Campania pornește de la convingerea că femeile reprezintă fundamentul echilibrului familial și al comunității. Cele aproape 900 de mame și bunici din satele componente ale comunei Ciugud sunt invitate să beneficieze de program, programările fiind facilitate prin intermediul administrației locale și al personalului social din cadrul Centrului Seniorilor.

„La Ciugud, am înțeles că viitorul înseamnă mai mult decât infrastructură digitală sau drumuri asfaltate; viitorul înseamnă, în primul rând, oameni sănătoși. Femeile sunt cele care ne luminează fiecare zi și care au puterea de a dărui viață, cel mai prețios dar din lume. Prin campania «Rădăcini Sănătoase», ne-am propus un obiectiv curajos: să avem grijă de sănătatea fiecărei mame și bunici din comunitatea noastră. Vrem ca ele să rămână pline de viață lângă cei dragi, pentru că sunt rădăcinile care ne țin uniți”, a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Campania medicală este coordonată din punct de vedere medical de dr. Cristian Țibea, medic primar obstetrică-ginecologie, inițiatorul proiectului, și include examinări clinice, investigații imagistice și analize specifice, susținute de o componentă de informare și educație medicală.

„Prevenția este singura cale prin care putem învinge afecțiuni grave, care depistate la timp sunt tratabile. Salut deschiderea administrației locale din Ciugud pentru acest proiect pe care l-am gândit ca un gest de responsabilitate și respect față de femeile din mediul rural, care adesea își pun propria sănătate pe ultimul loc, după nevoile familiei. Parteneriatul cu Elysee Hospital înseamnă expertiză medicală și tehnologie de screening, dar mai ales o șansă pentru fiecare femeie din comunitatea rurală la un control riguros și gratuit. O comunitate sănătoasă începe cu o mamă sănătoasă sau o bunică sănătoasă”, a declarat dr. Cristian Țibea, inițiatorul campaniei.

Elysee Hospital Alba Iulia este o clinică medicală modernă care oferă în prezent servicii medicale integrate în 17 specialități. Șase dintre aceste specialități, printre care Ginecologie și Oncologie Medicală, sunt disponibile și în regim decontat prin Casa de Asigurări de Sănătate, asigurând accesul pacienților la servicii medicale de calitate. Clinica utilizează echipamente medicale moderne și protocoale actualizate, investind constant în tehnologie pentru a crește calitatea actului medical. Elysee Hospital își propune extinderea semnificativă a capacităților, prin amenajarea a 50 de paturi pentru internare de zi, 2 săli chirurgicale și 2 săli dedicate investigațiilor complexe și imagisticii medicale.

Comuna Ciugud are aproape 3.500 de locuitori, ponderea populației de gen feminin fiind de 51%. Ciugud este un model de dezvoltare rurală în România, fiind promotorul conceptului „Smart Village” și una dintre comunitățile cu cea mai mare absorbție de fonduri europene pe cap de locuitor. De asemenea, la Ciugud administrația locală prioritizează calitatea vieții cetățenilor prin soluții inovatoare în educație, digitalizare și, acum, în sănătate publică. (comunicat Primăria Comunei Ciugud)

Citește și:

O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar (citește articolul)

Premieră în turismul albaiulian: primul „Info Trip” dedicat agențiilor de turism din România

0

Premieră în turismul albaiulian: primul „Info Trip” dedicat agențiilor de turism din România, organizat prin colaborarea dintre mediul public și cel privat.

Centrul Cultural Palatul Principilor și antreprenori din turism au organizat, weekendul trecut, primul „Info Trip” dedicat profesioniștilor din industria turismului, o vizită de documentare menită să contribuie la promovarea municipiului Alba Iulia ca destinație culturală, istorică și turistică de interes național.

Evenimentul a reunit peste 20 de reprezentanți ai unor agenții de turism și ghizi profesioniști din mai multe zone ale țării. Scopul întâlnirii a fost acela de a crea o legătură directă între operatorii locali din turism și cei care construiesc, promovează și vând pachete turistice pentru publicul din România.

Trei zile dedicate patrimoniului, ospitalității și experiențelor locale

Pe parcursul celor trei zile, invitații au avut ocazia să descopere Alba Iulia din perspectiva unui oraș care poate oferi mai mult decât o simplă vizită de câteva ore.

Programul a inclus obiective istorice, momente de reconstituire, întâlniri cu operatori HoReCa și experiențe gastronomice și culturale organizate în Cetatea Alba Carolina și la Palatul Principilor Transilvaniei.

Printre momentele principale ale vizitei s-au numărat demonstrațiile de reconstituire istorică susținute de Garda Cetății Alba Carolina, Legiunea a XIII-a Gemina și Lupii Apoulonului, tururile de prezentare la unități de cazare și restaurante partenere, precum și un concept de „reenactment culinar” găzduit în spațiile Palatului Principilor.

Programul a fost completat de degustări de vinuri locale, realizate în parteneriat cu Asociația „Țara Vinului”, contact direct cu Festivalul din Țara Vinului și momente artistice de jazz, care au pus în valoare atmosfera locului și potențialul orașului de a integra patrimoniul, gastronomia și evenimentele culturale într-o ofertă turistică coerentă.

Colaborarea public-privat, esențială pentru promovarea destinației

Organizarea acestui prim „Info Trip” a fost posibilă prin colaborarea dintre sectorul public și mediul privat local. În acest prim demers s-au implicat și au susținut promovarea orașului Alba Iulia: Asociația „Țara Vinului”, Hotel Transilvania, Hotel Cetate, Hotel Astoria, Hotel Allegria, Pensiunea Casa Negrea, restaurantul Allegria, Framm’s, Czech In La Vizitiu, precum și ghidul local Cristian Kalanyos.

Prin această inițiativă, Alba Iulia a fost prezentată nu doar ca oraș al patrimoniului și al istoriei, ci și ca destinație pregătită să primească grupuri organizate, city break-uri tematice, circuite culturale și experiențe turistice construite în jurul Cetății Alba Carolina.

Importanța acestui Info Trip e confirmată și de feedbackul participanților. 92% au declarat că sigur vor include Alba în rândul destinațiilor în care vor reveni cu turiști începând chiar din acest sezon turistic.

O invitație deschisă pentru operatorii locali

„Această primă ediție a arătat cât de mult putem câștiga atunci când lucrăm împreună și când prezentăm orașul ca o destinație unitară. Alba Iulia are patrimoniu, are povești, are spații valoroase, are oameni implicați și servicii turistice care merită promovate. Ne dorim ca edițiile următoare să aducă alături de noi cât mai mulți operatori locali din HoReCa și turism, pentru ca imaginea orașului să fie cât mai completă și cât mai convingătoare pentru agențiile de turism și pentru vizitatori”, transmit reprezentanții Centrului Cultural Palatul Principilor.

Următoarea ediție a Info Trip-ului dedicat profesioniștilor din industria turismului este planificată pentru sfârșitul acestui an.

Citește și:

Deschiderea sezonului turistic: De la 1 Mai, Garda Cetății Alba Carolina revine cu salve de tun și un spectacol istoric de excepție (citește articolul)

Regenerare urbană la Aiud: Investiție de 4,5 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile

0

Regenerare urbană la Aiud! 4,5 milioane de euro investiție cu fonduri europene nerambursabile pentru cel mai aglomerat cartier al Municipiului.

Peste 8 hectare se spații publice din municipiul Aiud vor trece printr-o amplă operațiune de regenerare urbană care le va îmbunătăți funcționalitatea și estetica. Autoritățile publice locale din municipiul Aiud au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, contractul pentru finanțarea proiectului „Regenerare urbană, cartier locuințe colective”, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Prezentarea publică a investițiilor are loc pe pe bulevardul Mihai Viteazul din Aiud în cadrul unui eveniment deschis în cadrul căruia vorbesc publicului larg domnii Dragoș Crișan – Primarul municipiului Aiud, Simion Crețu – Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru și doamna Romana Donca – Arhitectul șef al municipiului Aiud.

Finanțarea este asigurată în cadrul Priorității de Investiții 8: „O Regiune Atractivă”, Acțiunea 8.1 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru, Apel 2 – 2025. Valoarea totală a proiectului este de 22.120.412,91 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 17.305.553,50 lei. Termenul de finalizare a proiectului este luna februarie 2029. (Comunicat ADR Centru)

Sursa foto: ADR Centru

Citește și:

Peste 114 milioane de lei pentru amenajarea râului Aiudel (citește articolul)

Deputatul Florin Roman: Susținerea fermă a domnului Ilie Bolojan m-a adus din nou în atenția unora cu aceleași ciorbe reîncălzite

0

Nu mai urmăresc de 8 ani televiziunile de știri sau emisiunile politice, pentru ca după 14 ani de participări știu exact cum stau lucrurile. Nu peste tot. Ci doar acolo unde dictează comanda și reaua credință. Este și motivul pentru care nu mai merg la unele televiziuni.

Înțeleg ca poziția de susținere fermă a domnului Ilie Bolojan și intrarea PNL în opoziție m-a adus din nou în atenția unora cu aceleași ciorbe reîncălzite. Sunt întrebat în continuare de acuzația de plagiat, deși Comisia de etică a Universității a dat verdictul că „nu există dovezi de plagiat”. Cu toate acestea, unii se fac ca plouă. Dar de fapt mint, după ce singura care se putea exprima în baza legii, a dat verdict de neplagiat. Care este scopul acestor atacuri? Să fie omul denigrat.

Deși am prezentat public, ceea ce puțini politicieni fac, toate diplomele de studiu, inclusiv cea de absolvire de la UBB Cluj Napoca, sunt întrebat și acum de ce am „mințit” în CV? În online aceleași ciorbe reîncălzite de pe vremea lui Dragnea, neasumate deocamdată de cei care le comandă.

Toate aceste atacuri politice nu vor mai rămâne așa. Până acum, nu am acționat în judecată pe nimeni din cei care fac aceste atacuri. Am considerat ca mai important este să îmi văd de treaba mea. Însă linile roșii sunt depășite. Voi acționa pe toate căile legale pentru a combate minciuna și defăimarea.

Sunt însă bucuros. Înseamnă ca sunt de partea bună a lucrurilor, dacă sunt atacat de cei care îl vor doborât pe Ilie Bolojan. A mai încercat asta cu mine și Liviu Dragnea, poate vă amintiți. Și nu am cedat o palmă de pământ. Și atunci și acum, câțiva liberali, aleși pe sprânceană, am fost linșați mediatic. Numai că eu am rămas în Parlament, ales de cetățeni, iar Dragnea a făcut nițică închisoare. Doamne ajută!

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

România, locul 5 la Campionatul European de Șah – Dezlegări

0

În perioada 8-10 mai, la Skopje, Macedonia de Nord, a avut loc Campionatul European de Șah-Dezlegări, eveniment care a reunit 82 de participanți din 19 țări.

Echipa României, din care au făcut parte doi sportivi ai CSM Unirea Alba Iulia: Mihnea Costachi (căpitan) și Răzvan-Andrei Burja-Udrea, a reușit clasarea pe un foarte bun loc 5, depășind favorite precum Anglia, Olanda sau Germania. Din echipă au mai făcut parte Cristian-Daniel Oltean și Daniel Dumitrescu.

Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 11 Open, ratând în ultima rundă o clasare în top 5. Răzvan-Andrei Burja-Undrea a obținut medalia de bronz în clasamentul U18 și locul 40 Open.

Din lotul extins au făcut parte Lorela-Daniela Ardelean, Alexandru Mihălcescu, Andrei-Ștefan Sandu și Marius-Ștefan Sandu.

Următoarea competiție majoră de Șah-Dezlegări va fi Campionatul Mondial care se va desfășura în perioada 8-15 august la Magdeburg, Germania, competiție găzduită anul trecut de Alba Iulia!

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Skepsis a impresionat la Festivalul Internațional de Teatru Sahara din Tunisia

0

În perioada 28 aprilie – 4 mai 2026, compania de teatru Skepsis a participat la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru SAHARA, organizat în Tunisia. Evenimentul a reunit teatre și companii, jurnaliști și oameni de cultură din nordul Africii, orientul mijlociu și europa mediteraneeană. Printre invitații de marcă ai evenimentului s-au numărat:

-Eugenio Barba – autor și regizor de teatru, fondatorul Teatrului Odin („Odin Teatret”) și al Școlii Internaționale de Antropologie Teatrală
-Julia Varley – regizoare și actriță a Teatrului Odin
-Jean-Marie Pradier – Profesor Emerit, Departamentul de Teatru al Universității Paris VIII, membru fondator al Școlii Internaționale de Antropologie Teatrală

Compania de teatru Skepsis, reprezentând Alba Iulia și România, a participat în cadrul programului cu spectacolul „An extraordinary girl”, în rolurile principale regăsindu-se Ludmila Cioflică, Viorel Cioflică și Lawrence Chismorie. Spectacolul a fost jucat în limba engleză și s-a desfășurat într-o locație inedită – oaza localității El-Golaa, lăsând o puternică impresie participanților și publicului:

„Un spectacol internațional îmbrățișat de festivalul nostru! Spectacolul trupei Skepsis din Alba Iulia, România, a fost original și remarcabil, valorificând din plin cadrul natural: oaza și umbra palmierilor. A stârnit aplauze entuziaste din partea publicului și a fost considerat un punct forte al festivalului, în virtutea forței interpretării și a armoniei palpabile dintre actori. Cele mai calde felicitări acestei companii talentate! Am fost profund onorați să o avem alături de noi!”, a precizat Hafedh Khalifa, directorul festivalui.

„Un spectacol teatral unic care dezvăluie o dimensiune umană profundă. O combinație de performanță puternică și viziune artistică contemporană. Interacțiune excelentă cu publicul, forță a personajelor, comunicare nonverbală și o poveste fenomenală. Așa se întâlnesc culturile… în inima deșertului”, spune echipa de organizare a festivalului.

„Spectacolul companiei din România a uimit audiența cu un spectacol a cărui poveste pare ruptă din realitate și un final surprinzător, neașteptat”, a declarat jurnalistul Sadiq Salem.

Evenimentul este rezultatul unui proiect cultural inițiat și coordonat de regizorul Hafedh Khalifa, fiind organizat cu susținerea Ministerului Culturii și al Ministerului Turismului din Tunisia și are un pronunțat caracter intercultural promovând schimbul de experiență între companiile, teatrele și artiștii participanți, exponenți ai unor arte diferite. Teatrul, poezia, dansul, literatura și muzica sunt prezente an de an în festival prin personalități de marcă din universul cultural și artistic contemporan din zona arabă și mediteraneană. (comunicat)

Citește și:

Zilele Erenus la Alba Iulia – Erenus Days in Alba Iulia (citește articolul)

PNL Alba își exprimă susținerea pentru direcția de reformă și modernizare promovată de Ilie Bolojan

0

Organizația Partidului Național Liberal – Filiala Alba, în urma consultări membrilor Colegiului Director Județean, își exprimă susținerea pentru direcția de reformă și modernizare promovată de Ilie Bolojan, direcție bazată pe responsabilitate, eficiență administrativă și respect față de români.

​România are nevoie de o administrație suplă, performantă și orientată către rezultate, iar măsurile propuse de Ilie Bolojan reprezintă și pasul necesar pentru recâștigarea încrederii oamenilor în politică.

​Viitorul Partid Național Liberal trebuie construit prin coerență, având la bază valorile partidului nostru, prin credibilitate și prin delimitarea de practicile care au afectat încrederea oamenilor în noi.

​Susținem delimitarea clară de alianțele care au afectat încrederea electoratului de dreapta. Reforma și seriozitatea administrativă trebuie să fie prioritățile noastre, ale Partidului Național Liberal.

​Cuvântul dat trebuie respectat. Nu este doar o expresie, ci temelia încrederii dintre oameni. În viața publică, promisiunile sunt angajamente față de cei care își pun speranțele în noi, iar consecvența este o formă de respect față de cetățeni.

​Integritatea nu se vede în declarații, ci în puterea de a ne ține cuvântul până la capăt. Principiile noastre rămân de neclintit. PNL Alba rămâne consecvent rezoluțiilor adoptate de către Biroul Politic Național.

​Suntem alături de modelul de administrație propus de Ilie Bolojan și refuzăm orice compromis care ar însemna abandonarea reformelor. PNL nu poate fi părtaș la o guvernare care sacrifică interesul național și stabilitatea economică pentru jocuri politice de moment.
​
Rămânem dedicați obiectivelor noastre fundamentale:

Eliminarea risipei și a privilegiilor din administrație;
Accelerarea reformelor reale, atât de necesare României;
Respectarea angajamentelor luate în fața electoratului de dreapta.

​Să arătăm că în PNL există oameni de cuvânt, care pun stabilitatea și interesul public deasupra funcțiilor! (Ion Dumitrel, președintele PNL Alba)

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Tobimar Construct, contract de 27,3 milioane de lei pentru construirea unui parc la Alba Iulia

0

Astăzi, 11 mai 2026, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Amenajare Parc Nord – Municipiul Alba Iulia – Cartier Micești – Orizont”, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, cu societatea TOBIMAR CONSTRUCT S.R.L.

Noul parc va transforma aproximativ 8 hectare într-un spațiu verde modern, gândit pentru relaxare, mișcare, timp petrecut în aer liber și apropiere de natură. Va fi un loc al albaiulienilor, în care copiii se joacă în siguranță, se face sport la orice vârstă, iar familiile se bucură de un mediu curat și plăcut.

Proiectul include:

  • peste 73.000 mp de spații verzi
  • terenuri sportive și locuri de joacă
  • zone pentru fitness în aer liber
  • alei pietonale permeabile
  • iluminat eficient energetic
  • mobilier urban modern
  • zone cu apă și bazine de retenție integrate armonios în peisaj

Amenajarea va respecta caracterul natural al zonei și va proteja ecosistemul existent, prin soluții sustenabile și intervenții cu impact minim asupra mediului.

Un oraș frumos nu înseamnă doar clădiri și străzi moderne, ci locuri în care oamenii se simt bine, se întâlnesc și creează amintiri împreună. Ne dorim ca acest parc să devină un colț viu al Albei Iulia, un adevărat ”plămân verde” al orașului, unde copiii să alerge în voie, părinții și bunicii să petreacă timp de calitate, iar fiecare albaiulian să găsească puțină liniște, natură și bucurie aproape de casă. Investim în spații care sunt gândite pentru oameni și care fac din Alba Iulia un oraș tot mai verde și mai plăcut pentru fiecare generație.

Valoarea totală a proiectului este de 27.340.042,21 lei, din care 21.109.894,24 lei reprezintă finanțare europeană, 3.228.572,05 lei contribuție de la bugetul național, 496.703,40 lei cofinanțare eligibila beneficiar, iar 2.504.872,52 lei valoare totală neeligibilă TVA inclus. (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Alba: Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare (citește articolul)

AVERTIZARE: Ursoaică cu pui în zona satului Ciugud!

0

Vă informăm că a fost semnalată prezența unei ursoaice cu pui în zona satului Ciugud, în proximitatea fostei exploatări de bentonită.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați următoarele recomandări:

Evitați zona menționată pentru următoarea perioadă.

Dacă observați animalele, nu vă apropiați de ele sub nicio formă (ursoaicele cu pui pot fi extrem de protectoare și imprevizibile).

Nu încercați să hrăniți animalele sau să le fotografiați de aproape.

Păstrați distanța și retrageți-vă calm spre o zonă sigură.

IMPORTANT: În cazul în care zăriți animalele, vă rugăm să contactați imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112.

Vă rugăm să dați dovadă de prudență maximă și să informați și vecinii cu privire la acest avertisment! (sursa foto: arhivă/ Felix Bogdan Dragomir)

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Atenționare meteorologică: Ploi și temperaturi în scădere în jumătatea vestică a țării

0
Screenshot

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru intervalul 11 mai, ora 12.00 – 14 mai, ora 10.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă în general moderate, intensificări ale vântului, răcirea vremii, precipitații mixte în zona montană înalt

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, în general, moderate cantitativ, descărcări electrice, și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…50 km/h.

Marți (12 mai), valorile de temperatură vor scădea accentuat în vestul și în nord-vestul țării, iar miercuri (13 mai) și în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. În zona montană înaltă, în noaptea de miercuri spre joi (13/14 mai), vor fi precipitații mixte.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 11 mai, ora 13.00 – 12 mai, ora 14.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate
Zone afectate: Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și local în zona de munte

În Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și local în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, pe arii restrânse intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Citește și:

Alba: Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare (citește articolul)

CSM Unirea Alba Iulia, campioană națională la polo feminin

0

10 mai 2026: Liga Națională UniCredit Romania de polo feminin s-a încheiat cu CSM Unirea Alba Iulia pe primul loc.

Pe locul secund a încheiat CSA Steaua București, în timp ce medalia de bronz au revenit echipei CS Rapid București.

La finalul competiției au fost acordate și premiile individuale pentru cele mai bune performanțe ale sezonului:

Golgheterul campionatului: Krisztina Szeghalmi (CSA Steaua București)
Cea mai tehnică jucătoare: Anastasia Melnychuk (CS Rapid București)
Cel mai bun portar: Mariia Dvorzheska (CSM Unirea Alba Iulia)
Cel mai bun antrenor: Ovidiu Pocol (CSM Unirea Alba Iulia)

Festivitatea de premiere a fost oficializată de reprezentantul local UniCredit, Alin Șandru. Reamintim, UniCredit a fost partener implicat al poloului feminin românesc în acest sezon al Ligii Naționale.

Primarul Gabriel Pleșa le-a felicitat pe campioane: „Ați realizat o performanță cu adevărat istorică pentru municipiul nostru, cucerind titlul de Campioane Naționale pentru al doilea an consecutiv și realizând un „event” formidabil – câștigarea atât a Cupei, cât și a Campionatului.

​Această victorie nu este doar a voastră, ci a întregului oraș Alba Iulia. Ați demonstrat dăruire, pasiune și talent, ridicând numele municipiului pe cele mai înalte culmi ale performanței sportive. Sunteți o sursă de inspirație pentru tinerii din comunitatea noastră, arătând că prin muncă asiduă și perseverență, orice vis poate deveni realitate.

Această victorie este rezultatul unei munci de echipă impecabile. Felicitări antrenorului Ovidiu Pocol și întregului staff tehnic al CSM Unirea Alba Iulia pentru profesionalismul cu care au pregătit această generație de excepție”.

Foto: Velter Larisa Gabriela

Citește și:

Nicolae Stanciu a împlinit 33 de ani (citește articolul)

Alba: Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare

0

În perioada 11-15 mai 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX AB-HD-26”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Exercițiul se desfășoară simultan în județele Alba și Hunedoara în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate şi al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Acest tip de exerciții se planifică și se organizează periodic în toate județele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora.

În timpul exercițiului, o parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Alba, cuprinși în planurile de mobilizare, sunt chemați la unitățile militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire, pe durata unei zile, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Secvența de pregătire a stadiului pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare este organizată și condusă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, structura de specialitate a Guvernului României în domeniul de referință.

Potrivit scenariului aprobat, pe timpul desfășurării exercițiului sunt puse în aplicare, prin simulare, la nivelul județului, măsurile și acțiunile cuprinse în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, valabil în perioada 2025-2028, în Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare și în Planul de rechiziții de bunuri și prestări de servicii în interes public județean.

Din echipele de observare-evaluare fac parte reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precum și ai ministerelor/autorităților de resort cu atribuții pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare, obiectivele principale constând în evaluarea potențialului economic și uman al autorităților publice locale, instituțiilor și operatorilor economici, precum și în vederea identificării resurselor materiale financiare și a forței de muncă necesare susținerii efortului de apărare și asigurării continuității activităților economico-sociale pe timpul stărilor extraordinare/excepționale, la nivelul județului Alba. (comunicat Prefectura Județului Alba)

Citește și:

Ministerul Apărării Naționale va realiza un exercițiu de mobilizare în județele Alba și Hunedoara (citește articolul)

Zilele Erenus la Alba Iulia – Erenus Days in Alba Iulia

0

În perioada 18-24 mai 2026, Alba Iulia devine spațiul unui dialog artistic internațional printr-o serie de evenimente dedicate artei vizuale, teatrului și muzicii, avându-i ca invitați speciali pe Ozlem, Buse și Ali Erenus din Istanbul, Turcia.

Vă invităm să luați parte la întâlniri artistice, expoziții, performance-uri și momente muzicale organizate în parteneriat de instituții culturale importante din județul Alba.

Program

Miercuri, 20 mai, ora 11.00
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Artist Talk – Ozlem Kalkan Erenus

Joi, 21 mai, ora 16.00
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Expoziție de artă – Özlem Kalkan Erenus
Art Happening – Anca Sas & Buse Erenus

Sâmbătă, 23 mai, ora 18.00
Atrium Centurionum – Palatul Administrativ al Județului Alba
Seară de teatru cu Grupul Skepsis (adaptare după o piesă de Bilgesu Erenus)
Recital muzical – Ali Erenus & Buse Erenus

Organizatori sunt Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Fundația Inter-Art Aiud, Grupul Skepsis Alba Iulia.

Citește și:

Grupul albaiulian de teatru Skepsis reprezintă România la Festivalul Internațional de Teatru Sahara organizat în Tunisia (citește articolul)

Titluri europene și alte clasări pe podium la Campionatul European de Powerlifting din Cehia

0

Performanțe istorice pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatul European de Powerlifting. Sportivii clubului au obținut titluri de campioni și vicecampioni europeni!

Sportivii legitimați la CS Unirea Alba Iulia, pregătiți de antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, au obținut rezultate excelente la Campionatul European de Powerlifting, desfășurat la începutul lunii mai, la Pilsen, în Cehia. Delegația clubului a cucerit mai multe titluri europene și clasări pe podium, confirmând valoarea powerlifting-ului albaiulian la nivel internațional. La campionat au participat cei mai puternici sportivi din Europa.

În prima zi a competiției, Roxana Deac a devenit campioană europeană la categoria junioare U18, categoria 76 kg, după ce a câștigat medalia de aur la toate cele trei probe: genuflexiuni, îndreptări și împins din culcat.

Tot un titlu european a fost obținut și de Bianca Todorescu, la categoria tineret U23, 52 kg. Sportiva s-a impus, de asemenea, în toate cele trei probe ale competiției, devenind campioană europeană.

Rezultate foarte bune au fost înregistrate și de ceilalți reprezentanți ai CS Unirea Alba Iulia. Alexandra Cazacu a cucerit titlul de vicecampioană europeană la categoria tineret U23, 63 kg, iar Irimie Andrei a devenit vicecampion european la seniori, categoria 83 kg.

În ultimele zile ale competiției, Tiberiu Mureșan a obținut medalia de aur la categoria +120 kg, Masters 2, după o performanță de 280 kg la proba de împins din culcat. La aceeași probă, Lucian Oțoiu a câștigat medalia de argint la categoria 120 kg, Masters 2, cu 220 kg ridicate.

De asemenea, Ionuț Florin Lupaș s-a clasat pe locul al patrulea la categoria +120 kg seniori, reușind rezultate impresionante: 397,5 kg la genuflexiuni, 312,5 kg la împins din culcat și 270 kg la îndreptări.

„Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, atât pe mine, cât și pe sportivii pe care îi antrenez. Mulțumesc CS Unirea Alba Iulia, Agenției Naționale pentru Sport, dar mai ales familiei mele și familiilor sportivilor pentru susținere și sacrificiile făcute. Sunt rezultate extraordinare, care fac cinste României, județului Alba și municipiului Alba Iulia. Sunt performanțe greu de egalat”, a declarat antrenorul Ovidiu Pănăzan.

Conducerea CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări sportivilor și antrenorului pentru performanțele obținute și le urează mult succes la competițiile viitoare. (comunicat)

Citește și:

Andrei Irimie, medalie de argint la Campionatul European de Powerlifting din Cehia (citește articolul)

Elev militar calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon

0

Elev în clasa a XII-a, Alexandru Jicărean va concura la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon.

Această disciplină atletică presupune o bună pregătire fizică la diferite probe: alergare pe o distanță de 60 m, săritură în lungime cu elan, aruncarea greutății și mingea de oină și alergare pe distanța de 800 m.

Pentru Alexandru performanța sportivă nu a venit ușor. Au fost multe luni de antrenamente și efort susținut, dar determinarea și încrederea în forțele proprii au făcut diferența.

„M-am pregătit cum am putut mai bine și chiar dacă antrenamentele după orele de curs erau de multe ori obositoare, n-am renunțat. Au fost momente în care simțeam că nu mai pot, dar am continuat pregătirea de fiecare dată. Calificarea la etapa națională nu a venit ușor, dar acum știu că tot efortul a meritat”, a spus Alexandru. Elevul colegiului militar este pregătit de doamna profesoară Geanina Ilie.

Felicitări, mult succes în următoarele competiții!

Citește și:

Premii pentru atleții militari albaiulieni (citește articolul)

Schimbă cartea de identitate veche cu noua Carte de Identitate Electronic GRATUIT

0

Schimbă cartea de identitate veche cu noua Carte de Identitate Electronic Gratuit indiferent dacă documentul a expirat sau nu!

Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că actuala carte de identitate poate fi schimbată gratuit cu noua Carte Electronică de Identitate, pentru toate persoanele eligibile.

Cartea de identitate actuală nu trebuie să fie expirată pentru a putea fi înlocuită cu noua Carte Electronică de Identitate.

Emiterea noului document este gratuită până în luna august 2026, această măsură făcând parte din procesul de digitalizare și modernizare a serviciilor publice.

Cartea Electronică de Identitate este un document modern și sigur, prevăzut cu cip, care oferă mai multe avantaje:

acces mai rapid la servicii publice digitale;
posibilitatea utilizării ca document de călătorie în statele Uniunii Europene;
interacțiune mai simplă cu instituțiile statului.

https://portal.apulum.ro/…/serviciu…/actul-de-identitate

e-mail: spclep@apulum.ro
tel. : +40 258 815565

Citește și:

Câștigătorii Galei Vinului din județul Alba (citește articolul)

Premiul al II-lea la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” pentru elevii de gimnaziu

0

În perioada 4-7 mai 2026, la Bacău, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” – gimnaziu. Județul Alba a fost reprezentat de Laris Emma, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, prof. coordonator Lupșa Alina și Voina Ana Camelia, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, prof. coordonator Ispas Anca.

Pasiunea pentru lectură, perseverența și munca susținută au fost răsplătite printr-un extraordinar premiul II și un premiu special obținute de eleva Voina Ana Camelia!

Sincere felicitări elevei Voina Ana Camelia, profesorului coordonator și părinților care au susținut această călătorie educațională!

Calde mulțumiri doamnei profesoare Florina Koller care a însoțit lotul la Bacău.

Felicitări doamnei profesoare Sălăgean Mihețiu Alina de la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, membru în Comisia Centrală a olimpiadei!

Rezultatele excepționale ne inspiră și confirmă, încă o dată, că lectura dezvoltă valori, gândire critică și încredere în forțele proprii! (IȘJ Alba)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Servicii publice digitalizate bazate pe Inteligență Artificială și Automatizare Robotică a Proceselor pentru locuitorii din Alba Iulia și Sântimbru

0

Două proiecte cu finanțare nerambursabilă derulată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este Autoritate de Management, ambele având ca beneficiari parteneriatul dintre UAT Alba Iulia și UAT Sântimbru, aduc în slujba cetățeanului cele mai moderne soluții digitale, bazate pe Inteligența Artificială. Valoarea totală a celor două contracte de finanțare se ridică la aproape 1 milion de euro.

Contractul „Testare soluții funcționar public virtual și inteligență artificială pentru serviciile publice din Municipiul Alba Iulia și Comuna Sântimbru, acronim AVIS”, care va fi finalizat în luna mai 2028, și contractul „SmartConnect Municipiul Alba Iulia și Comuna Sântimbru, județul Alba”, care se estimează să fie finalizat în luna decembrie 2029, sunt finanțate în cadrul Priorității de Investiții 2: „O Regiune Digitală”, Acțiunea 2.1.1 – Comunități digitale pentru o regiune inteligentă – soluții digitale.

„În ciuda eforturilor făcute în direcția digitalizării, procesele interne și relațiile interinstituționale sunt încă greoaie și consumatoare de timp. Contribuie la această stare de fapt și implementarea insulară și inegală a acestor soluții digitale, dar și avansul tehnologic din domeniul IT, și mai accelerat în ultimii ani, odată cu apariția Inteligenței Artificiale. Parteneriatul dintre cele două primării, nu doar actualizează sistemele informatice ale celor două administrații publice locale, dar, mai mult, are și o componentă importantă de implementare a unor aplicații noi de e-guvernare, care, pe de o parte să ușureze munca funcționarilor din administrație, iar pe de altă parte, cea mai relevantă, să reducă timpul de răspuns la solicitările cetățenilor și va îmbunătăți comunicarea cu administrația locală. Prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027, avem alocate fonduri de aproape 220 de milioane de lei pentru a susține financiar eforturile administrațiilor publice din Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Proiectele abordează nevoia unei identități electronice certificate și securizate, esențială pentru creșterea încrederii în utilizarea mijloacelor digitale și pentru facilitarea accesului simplificat la servicii publice.

„Pentru noi, digitalizarea nu înseamnă doar tehnologie sau sisteme moderne, ci, înainte de toate, grijă pentru oameni și respect pentru timpul lor. Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă acces mai ușor și mai rapid la serviciile publice, fără drumuri inutile și fără birocrație complicată. Prin aceste proiecte, facem un nou pas către o administrație mai eficientă și mai prietenoasă cu cetățenii, în care tehnologia lucrează în beneficiul oamenilor și contribuie la simplificarea vieții de zi cu zi pentru fiecare dintre noi”, spune Gabriel Codru Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.

În cadrul proiectului „SmartConnect Municipiul Alba Iulia și Comuna Sântimbru, județul Alba”, se vor introduce aplicații pentru: crearea identităților electronice certificate ale cetățenilor (inclusiv celor cu dizabilități), fie în nume personal, fie în numele unei persoane juridice indiferent de tipul acesteia, comunicare inter și intra-instituțională care să asigure încărcarea, validarea, transferul criptat end-to-end de date, informații și documente (în sensul larg al termenului, incluzând fișiere de tip text, imagine, media, etc) între utilizatori indiferent de tipul lor, asigure dezvoltarea și mentenanța permanentă a API-urilor care asigură interconectarea și interoperabilitatea platformei de e-guvernare la nivel local cu aplicații interne (ale instituțiilor vizate prin proiect) sau externe care îndeplinesc diferite roluri.

Proiectul „Testare soluții funcționar public virtual și inteligență artificială pentru serviciile publice din Municipiul Alba Iulia și Comuna Sântimbru, acronim AVIS”, sprijini dezvoltarea, testarea, pilotarea și punerea în funcțiune a aplicațiilor de e-guvernare și a serviciilor digitale noi sau îmbunătățite. Obiectivele cheie sunt: dezvoltarea și implementarea de soluții digitale accesibile și scalabile, implementarea asistenților virtuali AI și a centralei telefonice vocale (Alba Iulia) contribuie la crearea de soluții digitale accesibile pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și cele din zone defavorizate, automatizarea proceselor administrative care reduce semnificativ volumul de muncă al funcționarilor, permițând alocarea resurselor către activități de valoare adăugată și îmbunătățind astfel calitatea serviciilor, colectarea responsabilă și utilizarea eficientă a datelor.

Beneficiarii celor două proiecte sunt cetățenii din Alba Iulia și Sântimbru, agenții economici care-și desfășoară activitatea pe raza celor două UAT-uri precum și utilizatori din afara ariei administrative dar care doresc să acceseze informații utile sau să rezolve de la distanță probleme administrative. Beneficiarii acestor proiecte sunt locuitorii acestor comune, agenții economici și administrația publică însăși.

ADR Centru – comunicat

Poetul, jurnalistul și eseistul Dinu Flămând a primit Premiul Național pentru Poezie Lucian Blaga – Opera Omnia

0

Sâmbătă, 9 mai 2026, la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, Sebeș, a fost decernat Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia.

Anul acesta au fost șapte personalități nominalizate: Vasile Dan, Dinu Flămând, Șerban Foarță, Ioan T. Morar, Marta Petreu, Varujan Vosganian, Liviu Ioan Stoiciu și Dinu Flămând, ultimii doi fiind prezenți la Lancrăm, la momentul decernării Premiului.

Juriul Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia a fost format din Constantina Buleu, Paul Cernat, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Adrian Tudurachi și Mihai Zamfir.

Originar din Bistrița-Năsăud, în 1947, Dinu Flămând este un cunoscut poet, jurnalist, comentator politic, eseist, traducător (a tradus cărți din franceză, spaniolă, italiană și portugheză), diplomat.

În perioada regimului Ceaușescu s-a refugiat a în Franța, unde a activat ca jurnalist, fiind o voce distinctă a diasporei.

În perioada pariziană, a lucrat pentru Radio France International.

În anul 2010 s-a întors în România, menținând legăturile cu cultura franceză.

Câștigătorii precedenți ai Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia: Adrian Popescu (2017), Emil Brumaru (2018), Ana Blandiana (2019), Ion Mureșan (2021), Gabriel Chifu (2022), Nicolae Prelipceanu (2023), Ioan Es. Pop (2024) și Aurel Pantea (2025).

Sursa foto: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Citește și:

Sebeș: Festivalul Național Lucian Blaga, 15-17 mai 2026 (citește articolul)

Câștigătorii Galei Vinului din județul Alba

0

Vineri, 8 mai 2026, la Alba Iulia a avut loc Gala Vinurilor de Alba, ediția a XII-a.

Găzduit de Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba, evenimentul a strâns numeroși producători sau pasionați de vinuri din județ și din țară.

În cadrul Concursului Județean de Vinuri au fost înscrise 80 de probe, prezentate de 25 de producători locali din toate cele patru podgorii ale județului Alba, la categoriile producători mici, medii și mari producători.

Vinurile județului Alba pentru anul 2026:

Locul I. Vinul Traminer sec 2024 – Pivnița Savu din Ciumbrud
Locul II. Fetească Neagră – Casa de Vinuri Maria din Cricău;
Locul III. Vinul Muscat Ottonel demidulce 2026 – PFA Lupșan Mărioara din Cricău / Vin Riesling – Crama Plébános.

De notat faptul că Pivnița Savu din Ciumbrud câștigă pentru al patrulea an la rând.

La categoria mari producător, câștigător a fost evident compania Jidvei.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Asociaţia Ţara Vinului, Grupul de Acţiune Locală Pe Mureş şi pe Târnave şi Grupul de Acţiune Locală Munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Monumentele din orașul Alba Iulia într-o colecție filatelică specială

0

Colecția filatelică artistică „ALBA IULIA – CETATEA UNIRII” reprezintă o propunere conceptuală destinată Poștei Române și Romfilatelia, realizată într-o formulă vizuală contemporană inspirată din estetica gravurii clasice și din patrimoniul cultural al Transilvaniei.

Concepută în format A5 orizontal, colița reunește șase timbre ilustrate manual, dedicate unor simboluri reprezentative ale orașului Alba Iulia și ale Cetății Alba Carolina. Ansamblul vizual este construit într-o compoziție echilibrată și aerisită, menită să evidențieze atât valoarea artistică a desenelor, cât și lizibilitatea specifică unei emisiuni filatelice de colecție.

Execuția grafică este realizată în manieră monocromă, inspirată din tehnicile tradiționale de desen în tuș și gravură academică. Fiecare ilustrație pune accent pe volum, perspectivă și expresivitatea liniilor, oferind lucrărilor o identitate vizuală unitară și elegantă. Desenele au fost concepute manual cu atenție pentru detaliu arhitectural și atmosferă istorică, păstrând totodată claritatea necesară reproducerii filatelice la scară redusă.

Selecția obiectivelor istorice include:

Catedrala Romano-Catolică,
Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan,
Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina,
Poarta a IV-a,
Statuia lui Mihai Viteazul,
momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Elementele decorative marginale sunt inspirate din motive tradiționale specifice zonei Munților Apuseni și din ornamentica textilă românească veche. Inserarea tonului indigo conferă întregii colițe o identitate vizuală distinctă și rafinată, apropiată de emisiunile filatelice premium europene. Contrastul dintre liniile negre ale desenelor și ornamentica indigo oferă eleganță, coerență și o notă muzeală întregului proiect.

Perforațiile grafice și spațierea generoasă dintre timbre contribuie la impresia de ordine și valoare colecționabilă, evitând supraîncărcarea vizuală și punând în evidență fiecare compoziție individuală. Tipografia aleasă completează conceptul printr-un aspect sobru și oficial, potrivit unei emisiuni culturale dedicate patrimoniului național.

Prin caracterul său artistic și documentar, proiectul propune o reinterpretare contemporană a filateliei românești, îmbinând ilustrația de autor cu patrimoniul istoric și identitatea tradițională românească. Colița poate funcționa atât ca obiect filatelic de colecție, cât și ca piesă grafică reprezentativă pentru promovarea culturală și turistică a orașului Alba Iulia.

Grafică și compoziție: Ion Baic
Emisiune filatelică artistică – propunere conceptuală pentru Poșta Română / Romfilatelia.

Citește și:

Primarul Gabriel Pleșa îi invită pe albaiulieni la Ziua Regalității (citește articolul)

Peste 114 milioane de lei pentru amenajarea râului Aiudel

0

Vești foarte bune. Încep lucrările de amenajare a râului Aiudel, cu o investiție de aproape 115 milioane de lei!

În cursul zilei de astăzi am fost la fața locului, unde a fost predat amplasamentul către firma care se va ocupa de această lucrare de anvergură. Utilajele și echipele de muncitori își vor începe activitatea începând cu data de 11 mai.

Vorbim despre un proiect care a fost o prioritate, pentru locuitorii Aiudului, cât și pentru reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș. Suma investită se ridică la peste 114 milioane de lei, bani alocați de la Bugetul de Stat de către Guvernul Bolojan.

Experiența inundațiilor masive care au avut loc în zonă în anul 2020 ne-a arătat că amenajarea Aiudelului trebuie să fie făcută la cele mai înalte standarde de siguranță. Și asta și facem!

Concret, pe 7 kilometri de pe cursul acestui râu, construim aproape 11 kilometri de ziduri de protecție noi, refacem zonele de mal care s-au degradat în timp și asigurăm albia, astfel încât comunitatea să nu mai stea cu teamă la fiecare ploaie torențială.

Am inițiat acest proiect acum circa 6 ani, împreună cu Oana Badea, fostul primar al Aiudului și Sorin Vlad, director ABA Mureș, cărora le mulțumesc mult pentru implicarea totală. De asemenea, trebuie recunoscut și aportul doamnei Diana Buzoianu, ministrul Mediului.

Tuturor numai bine!

Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba

Blaj: 178 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății

0

Astăzi, împreună cu secretarul general Sergiu Ștefănescu, am depus, din partea Municipiului Blaj, o coroană de flori la Monumentul „Gloria”, cu prilejul aniversării a 178 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății.

Am adus astfel un omagiu revoluționarilor de la 1848, celor care, prin curajul, sacrificiul și idealurile lor, au deschis drumul afirmării drepturilor sociale și naționale ale românilor transilvăneni.

Avem onoarea de a le fi urmași și datoria de a duce mai departe moștenirea lor, construind o societate întemeiată pe valorile libertății, demnității și solidarității.

Cu respect și recunoștință, ne înclinăm în fața memoriei lor! (Gheorghe Valentin Rotar, primarul Municipiului Blaj)

Citește și:

Primarul Gabriel Pleșa îi invită pe albaiulieni la Ziua Regalității (citește articolul)

Alba Iulia: Programul activităților organizate cu prilejul Zilei Victoriei în Europa, Zilei Europei și Zilei Independenței Naționale a României

0

Duminică, 10 mai 2026, începând cu ora 11.00, la Alba Iulia vor avea loc o serie de activităţi prilejuite de Ziua Victoriei în Europa, Ziua Europei și Ziua Independenței Naționale a României.

Programul activităților – Piața Cetății din Alba Iulia:

10.40 – 10.55 Primirea invitaților
10.55 – 11.00 Ocuparea locului în dispozitiv
11.00 – 11.03 Prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă
11.03 – 11.08 Intonarea Imnului Național al României
11.08 – 11.15 Oficierea serviciului religios
11.15 – 11.25 Alocuțiune cu privire la semnificația Zilei Victoriei în Europa, Zilei Europei și Zilei Independenței Naționale a României
11.25 – 11.28 Intonarea Imnului Europei de către corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”
11.28 – 11.45 Program artistic susținut de elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.

Participanţi:

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
Consiliul Judeţean Alba
Primăria Municipiului Alba Iulia
Membrii Parlamentului României și Parlamentului European din județul Alba
Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Arhiepiscopia Romano-Catolică, reprezentanți ai cultelor religioase
Unitățile militare (M.Ap.N., M.A.I.) din Garnizoana Alba Iulia
Direcția Regională de Informații „Transilvania Sud” Sibiu
Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Alba
Cercul Militar Alba Iulia
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Alba
Asociația Națională a Veteranilor de Război Ferdinand I, filiala Alba
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala „Alba Gemina”
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.A.I., filiala „Avram Iancu” Alba Iulia
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de Operații
Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” filiala Alba Iulia
Asociația Revoluționarilor „21 Decembrie 1989” Alba
Fundația Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României
Despărțământul Astra „Eugen Hulea” Alba Iulia
Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Alba
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia
Servicii și instituții publice din județul Alba
Partide politice
Reprezentanți mass-media.

Muzeul albaiulian, partener în proiectul „Fusion: Color, Science and Art” demarat de Universitatea de Vest din Timișoara

0

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia are deosebita onoare de a se număra printre partenerii unui amplu proiect cultural și științific de anvergură internațională, desfășurat în colaborare cu Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara: FUSION: Color, Science and Art – un program interdisciplinar programat în perioada 5–22 mai 2026.

În cadrul acestui proiect de referință, va avea loc prima ediție a Simpozionului Internațional „Fusion: Color, Science and Art Conservation”.

Evenimentul reunește instituții academice, muzee și centre de cercetare cu preocupări comune în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural, al științei culorii și al artei contemporane, constituind un cadru propice pentru schimbul de expertiză și pentru promovarea dialogului interdisciplinar la nivel internațional.

Instituția noastră este reprezentată în cadrul acestui simpozion de doamna restaurator Sidonia Petronela Olea, a cărei participare reflectă angajamentul muzeal față de cercetarea aplicată și față de valorificarea expertizei profesionale în contexte academice de profil.

Salutăm această inițiativă și ne exprimăm convingerea că astfel de proiecte contribuie în mod esențial la dezvoltarea unui cadru colaborativ solid între instituțiile de cultură, mediul academic și comunitatea științifică, în beneficiul patrimoniului cultural național și internațional. (comunicat)

Citește și:

Ecouri antice: Statuia Hygiei, Zeița Sănătății, prezentată la muzeul albaiulian (citește articolul)

Primarul Gabriel Pleșa îi invită pe albaiulieni la Ziua Regalității

0

Vă invit duminică, 10 mai, de la ora 12.30, să fim împreună la un eveniment important pentru Alba Iulia, de Ziua Regalității. Vom inaugura Piațeta Regele Mihai I, situată la intrarea în Parcul Unirii (intersecția Bulevardului „1 Decembrie 1918” cu strada Mihai Viteazul, zona Casei de Cultură a Sindicatelor), unde va fi dezvelit și bustul fostului suveran al României. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Centrul Cultural „Palatul Principilor”.

Atribuirea denumirilor Piațeta Regele Mihai I și Piațeta Regina Maria (situată la intrarea în Parcul Unirii din zona intersecției străzii Unirii cu Bulevardul „1 Decembrie 1918”, unde se află statuia reginei) este un demers pe care l-am realizat în semn de recunoaștere a contribuției inestimabile aduse de membrii Casei Regale a României la unitatea, modernizarea şi apărarea țării.

Alba Iulia, Orașul Marii Uniri și Oraș Regal, poartă prin vocația sa istorică o responsabilitate deosebită față de memoria celor care au contribuit la înfăptuirea și consolidarea statului național unitar român. (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

În atenția candidaților de la admiterea la colegiul militar albaiulian

0

În atenția candidaților care vor susține marți, 19 mai 2026, proba de verificare a cunoștințelor (test grilă) în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, în vederea admiterii în colegiile naționale militare, clasa a IX-a, anul școlar 2026-2027.

În data de 18 mai 2026 până la ora 18.00 va avea loc prezentarea candidaților care au fost repartizați la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” pentru susținerea probei de verificare a cunoștințelor.

Candidații trebuie să aibă asupra lor:

-cartea de identitate/ certificatul de naștere (cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani)

-în data de 18 mai 2026 de la ora 18.00 va avea loc instructajul candidaților despre desfășurarea probei de concurs

-în data de 19 mai 2026, până la ora 8.00 candidații trebuie să se prezinte la colegiu

-în data de 19 mai 2026 în intervalul orar 09.00 – 12.00 se va susține proba de verificare a cunoștințelor (test grilă)

-corectarea testelor în sălile de concurs, în prezența candidaților se va face imediat după finalizarea probei

-afișarea rezultatelor testului în data de 19 mai 2026 după ora 16.00.

Candidații trebuie să respecte câteva reguli pe timpul desfășurării concursului:

-să aibă asupra lor cartea de identitate sau certificatul de naștere (pentru cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani), ecusonul (pe care îl vor primi în data de 18 mai), instrumente de scris (pix/stilou cu pastă/cerneală de culoare albastră)

-este interzis accesul în sălile de examen cu telefoane mobile, ceasuri smartwatch, căști, calculatoare sau alte materiale care pot facilita rezolvarea subiectelor

Nu se percepe taxă de înscriere la concursul de admitere!
Nu se asigură cazare și hrănire! (comunicat)

Citește și:

Rezultatele elevilor albaiulieni la olimpiada sportului militar liceal (citește articolul)

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan

0

Credincioșii ortodocși și greco-catolici îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul. Dacă pe 8 mai, este sărbătorită pomenirea minunii ce se petrece la mormântul său, trecerea la Domnul este marcată în ziua de 26 septembrie.

Ioan a fost fiul lui Zevedei şi al Salomeei. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi Iacob, să devină pescari de oameni. Iar cei doi fraţi l-au urmat pe Iisus.

Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost chemat la apostolat de Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe ţărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru şi Andrei cei dintâi chemaţi la apostolie.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli. Se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Iisus, şi în Evanghelia sa, se numeşte ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan 21, 20). De altfel, este singurul apostol care a scris o evanghelie.

La Cina cea de Taina el s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a împărtășit din Tainele lui Hristos. Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacurata Sa Maică. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormântul gol.

Sfântul a participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovăduind credinţa lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian şi Fericitul Ieronim menţionează că, din porunca împăratului Domiţian (81-96), Apostolul dragostei a fost exilat în insula Patmos unde a vieţuit 15 ani.

Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. În timpul împăratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117). Este singurul apostol care a murit de moarte bună, având peste 100 de ani, conform tradiției Bisericii.

De ziua lui Ion…

În ceea ce privește prenumele masculine care pornesc de la Sfântul Ioan, pe primul loc este Ioan – peste 464.000.

Alte nume derivate: Ion, Ioana, Ionel, Nelu, Ionela, Ionelia, Ionică, Ionica, Nică, Ionuț, Nuțu, Ionuţa, Jean, Jana, Nela, Oana, Onu, Onuț, Onuţa etc.

Ioan este un nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.

La multi ani tuturor Ionilor!

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

8 mai: Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

0

„Umanitatea nu ia pauză”

8 mai reprezintă Ziua Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, fiind un prilej de a prezenta activitatea umanitară și rolul esențial al Crucii Roșii în susținerea comunităților vulnerabile și a celor aflați în nevoie.

În județul Alba, Filiala Județeană a Crucii Roșii Române are un serviciu de ambulanță cu 9 autospeciale moderne, un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu și organizează cursuri de prim ajutor, de pregătire în caz de dezastre și de formare în diferite profesii medicale. În fiecare an, Filiala Alba a Crucii Roșii ajută mii de persoane vulnerabile, organizează cursuri de prim ajutor și programe de educație pentru sănătate pentru alte câteva mii de copii sau adulți și derulează numeroase campanii educative și de promovare a sănătății.

Angajații și voluntarii Crucii Roșii Române Filiala Alba sunt în primele rânduri la intervenția la dezastre sau în situațiile în care o comunitate are nevoie de sprijin. Crucea Roșie este și cel mai important furnizor de cursuri de prim ajutor din România, iar în Alba derulează o campanie unică în plan național, prin care instruiește în acordarea primului ajutor toți elevii de liceu. Denumit „Generația care salvează vieți”, proiectul presupune instruirea în prim ajutor a peste 12.000 de liceeni.

„Astăzi sărbătorim Ziua Mișcării Internaționale de Cruce Roșie conform mottoului din acest an: «Umanitatea nu ia pauză». Astfel, angajații și voluntarii noștri nu au luat pauză nici astăzi și sunt angrenați în activitățile importante ale Filialei Alba a Crucii Roșii. Colegii noștri de la Serviciul de Ambulanță sunt pe traseu, transportând sau preluând pacienți, iar alte echipaje asigură intervenția de urgență la evenimente publice și competiții sportive din județ. În paralel, alți colegi asigură serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu, formatorii noștri susțin cursuri de prim ajutor, iar în toate aceste activități sunt implicați numeroși voluntari de toate vârstele. De Ziua Mișcării Internaționale de Cruce Roșie, le mulțumesc tuturor pentru devotamentul, implicarea și altruismul prin care duc mai departe această misiune nobilă de a salva vieți și de a oferi speranță acolo unde este cea mai mare nevoie”, a spus Adrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Societatea Națională de Cruce Roșie din România a luat ființă în 1876 și, prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nici o discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. (comunicat)

Atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică: revin ploile în multe zone din țară

0
Screenshot

Agenția Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru intervalul 8 mai, ora 12.00 – 10 mai, ora 10.00.

În intervalul menționat, la munte, în sud-vestul, sudul, centrul și estul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse în general moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze de 35…50 km/h) și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 mai, ora 12.00 – 8 mai, ora 22.00
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică
Zone afectate: în cea mai mare parte a Moldovei și local în Carpații Orientali și Meridionali

În cea mai mare parte a Moldovei și local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 9 mai, ora 03.00 – 9 mai, ora 13.00
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică
Zone afectate: cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul și nordul Munteniei

În cea mai mare parte a Olteniei, precum și în nord-vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Citește și:

Festivalul din Țara Vinului la Palatul Principilor din Alba Iulia (citește articolul)

Eveniment Inter-Art la București

0

Joi, 7 mai: La Sala Dalles din București a avut loc deschiderea Expoziției de grafică românească „Brâncuși 150”, din cadrul evenimentului „Art happening sub egida Anului Brâncuși 2026”, organizat cu ocazia Conferințelor Dalles ale Academiei Române.

Alături de organizatori, au fost prezenți:

Marius Andruh – președintele Academiei Române
Adrian Iorgulescu – compozitor, om politic, fost ministru al culturii
Gheorghe Chivu – membru titular al Academiei Române
Lacziko Eniko – fost secretar de stat Departamentul pentru Relații Interetnice.

Proiectul este organizat de Fundația „Inter-Art” Aiud și Muzeul Național „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, sub patronajul Ministerului Culturii.

Seara s-a încheiat cu recitalul extraordinar „Coloana Infinită”, un moment artistic susținut de Ion Bogdan Ștefănescu & Flaut Power.

Citește și:

Două locații, un singur proiect: Expoziția „Brâncuși 150” la București (citește articolul)

O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar

0

Zilele acestea, dezvoltarea economică are miros de asfalt proaspăt turnat!

O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar. Este o mică parte din respectul nostru față de cei care contribuie zilnic la prosperitatea comunei: antreprenorii locali.

Asfaltul a fost „vedetă” în multe dintre postările noastre, pentru că, în ultimii ani, am lucrat intens pentru modernizarea infrastructurii rutiere din satele Ciugudului. Mai întâi, ne-am asigurat că străzile mici, dezvoltate datorită extinderii comunității, vor fi și ele modernizate, oferind fiecărui cetățean confortul meritat acasă.

Acum, a venit rândul infrastructurii care susține motorul economic al comunității; practic, noua stradă este ocupată deja de companii.

Asfaltul cald și proaspăt turnat în zona industrială este mai mult decât un simplu drum nou; este dovada că investițiile nu se opresc, iar Ciugudul rămâne o destinație serioasă pentru afaceri care creează locuri de muncă. (Primăria comunei Ciugud)

Citește și:

Gala Vinurilor din județul Alba (citește articolul)

Premii pentru atleții militari albaiulieni

0

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a fost reprezentat de trei elevi sportivi la Campionatul național militar de alergare montană ce a avut loc în perioada 1-3 mai la Sălciua de Jos în județul Alba. Echipa a fost formată din elevii fruntaș Alina Vrâncianu, Dragoș Floca și Andrei Moldovan, pregătiți de doamna profesoară Geanina Ilie.

Elevii au alergat la categoria Open, pe distanța de 5 km, reușind să urce pe Locul III în clasamentul pe echipe atât la feminin cât și la masculin. Tot pe podium s-au clasat și la individual masculin și feminin, elevii fruntaș Dragoș Floca și Alina Vrâncianu.

Felicitări!

Foto: Club Sportiv Atletic Cluj

Citește și:

Rezultatele elevilor albaiulieni la olimpiada sportului militar liceal (citește articolul)

Deputatul Florin Roman: Majoritatea filialelor PNL cer separarea apelor cu PSD și întărirea eșichierului de dreapta, în jurul PNL

0

PNL Alba, una din primele trei organizații din țară și organizația liberală cu cel mai mare număr de primari, cu președinte de CJ și primar municipiu reședința de județ, a dat azi un vot în UNANIMITATE în BPJ, pentru susținere deciziei luată în Biroul Permanent Național al PNL, la propunerea președintelui Ilie Bolojan.

Astfel de decizii sunt votate ținând cont de strategia PNL de a se rupe definitiv de PSD, dar și urmare a discuțiilor cu cei care ne-au ales și care ne cer insistent acest lucru, după ce PSD a semnat moțiunea de cenzură alături de AUR, SOS, PACE și POT.

Este obligatoriu ca majoritatea parlamentară care a dat jos guvernul Bolojan să vină urgent cu o propunere de cabinet, pentru ca România are nevoie de un guvern cu puteri depline. Dacă nu fac asta, românii înțeleg ca au dat foc țării doar din ura pentru un premier reformator.

Majoritatea filialelor PNL, marea masă a liberalilor simpli susțin demnitatea cerută de președintele Bolojan, separarea apelor cu PSD și întărirea eșichierului de dreapta, în jurul PNL.

Mă bucur ca tot mai mulți români, nu neapărat din marele urban, încep să înțeleagă ca fără reformele dureroase, dar necesare, impuse de Ilie Bolojan, care a preluat un deficit uriaș de 9,7% de la Ciolacu, probabil România ar fi luat calea Greciei, în criza. Nu a fost ușor iar greul nu a trecut. Poate unele măsuri trebuia explicate mai mult.

Dar poate cel mai important lucru este ca Bolojan le-a redat speranța românilor ca putem trai onest cu toții, într-o țară europeană, fără privilegii și combinații. (deputatul PNL de Alba Florin Roman)

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

10 Mai – Ziua Regalității la Alba Iulia

0

Pe 10 Mai, Alba Iulia, Oraș Regal, marchează Ziua Regalității printr-un eveniment de înaltă ținută dedicat memoriei Majestății Sale Regele Mihai I.

În Cetatea Alba Carolina vor avea loc ceremonia de amplasare a bustului Regelui Mihai I, declararea oficială a Piațetei „Regele Mihai I”, slujba de sfințire și momente artistice desfășurate într-o atmosferă solemnă și elegantă.

Prin acest moment simbolic menținem legătura profundă cu valorile Coroanei Române și păstrăm vie memoria regalității în cetatea Marii Uniri. (comunicat Municipiul Alba Iulia)

Citește și:

Lucian Ban va cânta la Alba Iulia… chiar dacă fără Mat Maneri (citește articolul)

Bannerele care acoperă Poarta I și Poarta a III-a Cetății au fost mâzgălite de extremiști

0

Semnal la Alba Iulia: au apărut mesaje scrise de extremiști pe bannerele care acoperă monumentele aflate în restaurare: Poarta I și Poarta a III-a a Cetății bastionare Alba Iulia.

Mesajele scrise pe aceste bannere:

Octavian Goga – Erou Național

Google – Planul Kalergi

Dacă bannerele pot fi șterse sau înlocuite, trecutul rămâne același, cu lumini, dar și cu multe umbre.

Mesajul lui Ilie Bolojan pentru liberali după destituirea sa de către alianța PSD – AUR

0

Ilie Bolojan, președintele PNL: PENTRU LIBERALI

Sunt în PNL de peste 30 de ani.

Am trecut prin bune și rele. M-am bucurat de victoriile obținute și de reușitele primarilor noștri. M-au întristat eșecurile și deciziile greșite.

Am cunoscut oameni de caracter. Prin prieteniile legate, PNL a fost pentru mine a doua familie.

În cei peste 20 de ani în administrație, am căpătat convingerea că nu poți moderniza o comunitate sau o țară fără o bună guvernare și o amprentă liberală. Am probat asta la Oradea și în multe locuri din țară. Am încercat și la București.

În ultimii ani, am asistat la multe dintre deciziile complicate ale PNL. Două dintre ele, la care am participat, au fost relevante.

Prima: anul 2021, ședința conducerii PNL, la Vila Lac. Sunt mai mulți absenți.
Președintele de atunci al PNL, Florin Cîțu, după ce fusese „ales” pe un discurs anti-PSD, supune votului formarea alianței cu PSD.
Cine este pentru?
Puțini ridică mâna, rușinați. Nu se numără voturile.
Cine este împotrivă?
Puțini ridică mâna. Se numără aceste voturi.
Deși majoritatea nu ridică mâna la nicio întrebare, Cîțu trage concluzia că diferența dintre cei prezenți și cei care au votat împotrivă înseamnă un vot pentru alianța cu PSD.
Deciziile se luaseră în alte birouri, biroul de conducere al PNL doar le formaliza.

Apele s-au amestecat și s-au tulburat. Ceea ce a urmat și unde ne-au dus aceste decizii, la sfârșitul anului 2024, se știe. Ne-a trecut glonțul pe la ureche…

A doua: 2026, ședința extinsă a conducerii PNL, alaltăieri.
După avertizarea dată PSD că duce țara într-o criză și că nu vom mai colabora cu ei dacă fac asta, în calitate de președinte al PNL supun votului să nu mai facem coaliție cu ei și intrarea în opoziție.
După o dezbatere cu replici și argumente, cine este pentru?
50 de colegi ridică mâna. Am văzut în ochii multora demnitatea recâștigată.
Cine este împotrivă?
Nicio mână ridicată. 4 nu au votat.
Am separat apele. S-au limpezit.
Decizia a fost luată în biroul de conducere al PNL, nu în alte birouri.

PNL și-a recâștigat cu această decizie ceea ce nicio funcție și niciun sondaj nu pot cumpăra: respectul de sine.

E prima condiție să recâștigăm încrederea românilor.

Știu că nu va urma o perioadă ușoară și că nu există rezultate fără efort, fără echipă și fără depășirea unor greutăți.

Dar am convingerea că PNL a ales drumul bun.
Voi lucra, împreună cu toți colegii, pentru ca PNL să redevină un partid în care își pun speranța mai mulți români și care poate contribui cu adevărat la modernizarea României.

Un partid care poate greși, dar care nu își abandonează niciodată țara. Un partid care nu fuge în fața responsabilității. Un partid care înțelege că politica nu înseamnă doar putere, ci obligația de a ajuta România să stea în picioare pe termen lung.

Cu seriozitate. Cu decență. Cu credință. Cu respect pentru muncă, pentru libertate și pentru demnitatea oamenilor.

Iar Partidul Național Liberal va rămâne acolo unde a fost mereu în momentele grele ale istoriei: de partea României.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Nicolae Stanciu a împlinit 33 de ani

0

În ziua în care Steaua București celebrează 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal (Sevilla 1986), fostul jucător al lui FC Unirea Nicolae Stanciu împlinește vârsta de 33 de ani.

Descoperit și antrenat la FC Unirea Alba Iulia de Kalanyos Alexandru, Nicolae Stanciu a devenit unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din ultimul deceniu, un lider al echipei și un jucător cât se poate de serios (pe teren și în afara lui).

Stanciu a debutat în Liga a II-a la 15 ani într-un meci cu Corvinul Hunedoara, terminat 4-1 și în Liga I la vârsta de 17 ani într-un meci cu Steaua București (echipă redenumită FCSB), disputat la 1 mai 2010 și câștigat de echipa din Alba Iulia cu scorul de 2-1.

Palmaresul lui Nicolae Stanciu este impresionant:

Echipa Națională:
86 meciuri
15 goluri marcate
31 meciuri ca și căpitan

Cel mai bun jucător al României în 2022.

De asemenea:

Campion al României de două ori cu FCSB
Campion al Belgiei o dată cu RSC Anderlecht
Campion al Cehiei de două ori cu SK Slavia Prague
Campion al Chinei o dată cu Wuhan Three Towns.

Mai are în palmares Cupa României (cu FCSB), Supercupa României (FCSB), două Cupe ale Cehiei (cu SK Slavia Praga), Supercupa Belgiei (cu RSC Anderlecht), Supercupa Chinei (cu echipa Wuhan Three Towns), două Cupe ale Ligii în România cu FCSB.

Festivalul din Țara Vinului la Palatul Principilor din Alba Iulia

0

În perioada 9-10 mai 2026 curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia se transformă într-un loc al aromelor, al poveștilor și al întâlnirilor savuroase.

Festivalul din Țara Vinului este un eveniment dedicat vinurilor locale, gusturilor autentice și atmosferei relaxate de început de vară.

În cele două zile de festival veți putea descoperi și degusta vinuri de la crame din regiune, alături de produse artizanale și preparate pregătite la proțap și smoker.

Vor fi alături de noi:

Crama Savu, Crama Takacs, Domeniile Ambrosi, Casa Negrea, Casa de Vinuri Pivnițele Logos – Crama Plebanos, Crama Maier, Crama Gârbova, Stațiunea de Cercetare Vini-Viticolă Blaj, mezelurile Frații Suciu și Dulcețurile Domniței.

Degustările de vin vor fi completate de bunătăți pregătite pe îndelete, iar întregul eveniment va fi îmbrăcat în note de jazz, pentru o experiență elegantă, relaxată și plină de gust.

Vă așteptăm în curtea Palatului Principilor Transilvaniei să sărbătorim împreună vinul, gastronomia locală și bucuria de a fi împreună.

Programul Festivalului:

Sâmbătă, 9 mai
11:00 – 22:00: Degustări de vinuri, Asocieri de vinuri
15:00 – 22:00: Ospăț la masa principilor: purcel la proțap, coaste și ceafă slow cooked & smoker
19:30: Jazz Beats On Streets Ensemble – Jazz Standards, Combo featuring Andrei Petruș, Laura Orian & Dima Belinski Jazz Quintet , DJ Jazzy D – Vinyl set

Duminică, 10 mai
11:00 – 22:00: Degustări de vinuri, Asocieri de vinuri
15:00 – 22:00: Ospăț la masa principilor: purcel la proțap, coaste și ceafă slow cooked & smoker
18:30: Jazz Beats On Streets Ensemble featuring Ioana-Maria Repciuc (voce), Jazz ’n’ Tonic Trio, Jazz Beats On Streets Ensemble featuring Andrei Pentruș, Ioana Maria Repciuc, Casiana Lazăr & Laura Orian – The Romanian SongBook, DJ Jazzy D – Vinyl set

Citește și:

Târg de antichități în Cetatea Alba Iulia (citește articolul)

Două locații, un singur proiect: Expoziția „Brâncuși 150” la București

0

Un nou proiect Inter-Art, de data asta la București. Vineri, 8 mai, ora 16.00, la Biblioteca Națională a României va avea loc vernisajul expoziției „Brâncuși 150”, o expoziție specială care celebrează 150 de ani de la nașterea marelui artist plastic Constantin Brâncuși.

Perioada expoziției: 8 mai – 8 iunie 2026.

Expoziția reunește lucrări ale a 29 de artiști români contemporani, explorând bogăția artei grafice prin tehnici tradiționale de gravură:

Daniel Apostu, Stefan Balog, Bianca Bondoc, Răzvan-Constantin Caratănase, Constantin Catargiu, Maria-Bianca Culuş, Răzvan-Petrişor Dragoş, Mircia Dumitrescu, Ovidiu Felipov, Adriana Lucaciu, Alexandra Militaru, Corina Nani, Ecaterina Neagu, Anna-Maria Orban, Andrei-Alexandru Pantea, Cosmin Constantin Pănescu, Livia Penda, Florin Pînzariu, Aura Evelina Radu, Alexandru Rădulescu Selesnik, Alexandru Rădulescu Jr., Postumia Rus, Anca Sas, Atena-Elena Simionescu, Florin Stoiciu, Cristina Stratulat, Rodica Strugaru, Tudor Stancu, Marian Truțulescu.

Evenimentul este organizat de Fundația Inter-Art Aiud în parteneriat cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși” Tg. Jiu, în parteneriat cu Ministerul Culturii.

Expoziția poate fi văzută anticipat, pentru o zi la Sala Dalles din București. Vernisajul are loc joi, 7 mai 2026, ora 18.00.

Mihai Almășan, premiul I la Concursul de Interpretare Instrumentală „Timotei Popovici” de la Sibiu

0

Elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, Mihai Adrian Almășan a obținut Premiul I la Concursul de Interpretare Instrumentală „Timotei Popovici”, ediția XX-a, de la Sibiu.

Mihai Almășan studiază vioara, fiind elev în clasa a IX-a, clasa profesoarei Mihaela Roșiu.

Corepetitor a fost Lilia Pârjol.

Citește și:

Elevii din Alba Iulia la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele V-VIII (citește articolul)

Criza politică devalorizează moneda națională

0

Ultima săptămână a dus la slăbirea continuă a Leului românesc din cauza instabilității politice, care au dus într-un final la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului depusă de alianța conjuncturală PSD – AUR.

Miercuri, 6 mai 2026, la o zi după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, un euro era vândut la Alba Iulia cu 5,2650 lei.

Leului românesc în ultimele zile, conform cotațiilor BNR:

5 mai: 1 euro = 5,2180 lei
6 mai: 1 euro = 5,2688 lei

În zilele ce vin voma urmări ceea ce se întâmplă cu moneda națională și cu situația politică de la București.

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Gala Vinurilor din județul Alba

0

Vă invităm să participați vineri, 8 mai 2026, începând cu ora 17:00, în sala Atrium Centurionum a Consiliului Judeţean Alba, din strada Mihai Viteazu, nr.11, la Gala Vinurilor de Alba.

Ajuns la cea de-a XII-a ediție, Concursul Județean de Vinuri pune în valoare vinurile de calitate realizate de vinificatorii din județul Alba, la categoriile mici, medii şi mari producători. Până în acest moment, la cele trei categorii au fost înscrise 80 de probe, prezentate de 25 de producători locali de vinuri, din toate cele patru podgorii ale judeţului Alba.

În cadrul evenimentului, pe lângă premiile decernate pentru cele trei categorii, vor fi desemnate şi vinurile reprezentative ale judeţului Alba pentru anul 2026.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Ţara Vinului, Consiliul Judeţean Alba, Grupul de Acţiune Locală Pe Mureş şi pe Târnave şi Grupul de Acţiune Locală Munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare. (Consiliul Județean Alba)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Lucian Ban va cânta la Alba Iulia… chiar dacă fără Mat Maneri

0

Teatrul de Păpuși „Prichindel” dorește să informeze publicul spectator de o modificare în program, apărută din motive obiective.

În acest sens vă informăm că vineri, 22 mai, de la ora 21:00, la Depozitul de ceramică veche va avea loc concertul de jazz Lucian Ban „Ways of Disappearing” în loc de concertul „Transylvanian Dance”, cu Lucian Ban & Mat Maneri.

Biletele achiziționate rămân valabile, dar dacă sunt persoane care au achiziționat bilete, dar nu doresc să participe la acest concert, îl pot returna și să își recupereze banii.

Mulțumim frumos pentru înțelegere! (comunicat Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Sebeș: Festivalul Național Lucian Blaga, 15-17 mai 2026

0

Spectacole și concursuri, cărți de calitate și conferințe științifice, în cadrul unui demers cultural de tradiție

Onorând o tradiție de peste 46 de ani, Sebeșul ne invită la o nouă ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, un eveniment cultural fondat în anul 1981, de un grup de intelectuali transilvăneni (Mircea Tomuș. Achim Mihu) și frecventat de-a lungul anilor de elitele culturale românești (în 1984 – Constantin Noica, în 1986 – de Nicolae Steinhardt ș.a.).

Inspirat de istoria sa bogată, cel mai longeviv festival dedicat lui Lucian Blaga ne propune, în perioada 15-17 mai 2026, un program din care nu lipsesc conferințele științifice, expozițiile, lansările de carte, gândite în jurul ideii de a-i omagia atât pe fiul Lancrămului, Lucian Blaga, cât și pe Constantin Brâncuși – personalitatea anului 2026, în România. Ambii au mizat pe simplitate, iar organizatorii au fost inspirați de aceste personalități unice formulând tema festivalului, care se creionează astfel: Esențializarea ca fenomen cultural: Lucian Blaga și Constantin Brâncuși, în plăsmuirea noului stil.

Aceasta dimensiune este dublată de artele spectacolului, atât de îndrăgite de public, spectacolul de teatru „Electra” – în regia lui Mihai Măniuțiu (care se bucură de succes și recunoaștere la nivel internațional), seara de tango (cu artiști de la Opera Națională din Cluj-Napoca) sau concursul-spectacol de recitare de poezie (cu invitații speciali – Adriana Trandafir și Vasile Șeicaru) fiind repere de neratat din program. Festivalul de la Sebeș este onorat de prezența actorului Constantin Chiriac, într-un recital extraordinar de poezie, remarcabilul director al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, considerat cel mai mare eveniment din România dedicat artelor spectacolului și al treilea cel mai important din lume. Dimensiunea internațională a evenimentului este garantată prin prezența artistei Chiyo Hagiwara, cea care i-a promovat în spațiul nipon, atât pe Lucian Blaga, cât și pe Carl Filtsch, o veritabilă ambasadoare a Sebeșului cultural. Ei i se alătură cercetători și traducători din SUA, Germania și Spania.

Vitalitatea festivalului va fi asigurată prin prezența celor peste 100 de voluntari provenind de la principalele licee din Sebeș, precum și de numeroșii laureați ai concursurilor de creație și de lectură reunite sub invocația blagiană „Laudă semințelor, celor de față și în veci, tuturor!”.

Iată programul, la care vă invităm, cu drag, să participați:

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” LANCRĂM – SEBEȘ, ediția a XLVI-a, 15-17 mai 2026

VINERI, 15 MAI 2026 – LANCRĂM și SEBEȘ

Lancrăm
Orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia și la mormântul lui Lucian Blaga din Lancrăm, alături de voluntarii festivalului. Rugăciune de pomenire

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 11.00: DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI
Primirea invitaților. Recital de poezie susținut de actorul Dorel Vișan. Momente muzicale cu Aurelian Teofil la nai

Vernisajul expoziției Brâncuși: Coloana și Cuvântul. Curator: Ion Țârlea, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Vernisajul expoziției Amintiri de familie… Dramaturgia blagiană pe marile scene europene. Curatori: Felicia Cornelia Bugnariu și Nadia-Diana Arsin
Inedit: Expunerea manuscrisului Luntrea lui Caron, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, curator: Ioana Rustoiu

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 12.30: Sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival

Sebeș
Biserica Franciscană „Sf. Bartolomeu” Sebeș
Ora 17.00: Spectacol-lectură Tulburarea apelor. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regia: Mariana Cămărășan

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole
Ora: 19.00: SPECTACOL-CONCURS DE RECITARE DE POEZIE.
Întâlnire cu actrița Adriana Trandafir. Momente muzicale cu Vasile Șeicaru, Chiyo Hagiwara și trupa Procust

Piața Primăriei Sebeș
Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

SÂMBĂTĂ, 16 MAI 2026 – SEBEȘ

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Ora 09.00: Sesiune de comunicări științifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise. Cărți și reviste în festival – moderator prof. dr. Zenovie Cârlugea

Aula Primăriei Municipiului Sebeș
Orele 15.00-18.00: Lansări de carte și momente aniversare alături de Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca. Invitați: Marta Petreu, Ion Vartic, Mihai Măniuțiu, Vasile George Dâncu

Primăria Municipiului Sebeș
Ora 18.00: Expoziția Dincolo de vizibil: arta gestului în caligrafia japoneză, realizată de prof. univ. dr. Rodica Frențiu, directorul Departamentului de limbi și literaturi asiatice – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Momente muzicale cu Chiyo Hagiwara la Senzonshō, un instrument musical de percuție care folosește mai multe clopote Senzon (clopote folosite în ritualurile budiste)

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole
Ora 19.00: SPECTACOL MUZICAL-COREGRAFIC: TANGO MEETS OPERA
Un concept unic ce aduce împreună atmosfera pasională a tango-ului și rafinamentul operei. Interpretează solista Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, mezzosoprana IULIA MERCA, alături de Cluj Tango Orchestra și dansatorii Alin Bogdan și Irina Croitoru

Piața Primăriei Sebeș
Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

DUMINICĂ, 17 MAI 2026 – SEBEȘ

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș
Ora 11.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!” și Concursului local de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” (coord. prof. învățământ primar Mihaela Gatea)
Lansare de carte pentru copii: Cărăbușul de aramă (coordonator: Nadia-Diana Arsin), Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca.

Primirea invitaților cu Fanfara din Petrești și Scutierii de Mühlbach. Momente muzicale cu Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Animație cu trupele de teatru pentru copii Gepetto și Pied Piper

Vernisajul expoziției de artă modernă și contemporană Incursiune în spiritul brâncușian, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă din Târgu Jiu

Ora 17.00: BISERICA EVANGHELICĂ SEBEȘ
SPECTACOL DE GALĂ: Metanie Ție, Părinte!. Recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole
Ora 19.00: SPECTACOL DE TEATRU – ELECTRA. Regia: Mihai Măniuțiu
O întâlnire inedită între marea tragedie greacă și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul IZA
O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Piața Primăriei Sebeș
Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

Ilie Bolojan, premier destituit: A fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre

0

Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru.

Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.

Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor.

Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte.

Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță.

După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură.

Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea.

Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta, iar valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături.

MULȚUMESC, ROMÂNIA (postarea pe facebook a premierului interimar Ilie Bolojan)

Citește și:

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR (citește articolul)

Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2026

0

Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează cea de-a X-a ediție a proiectului Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, un proiect important care urmărește omagierea marelui om de cultură Lucian Blaga, promovarea poeziei românești contemporane și un mod elegant de promovare a operei și a valorii unui poet român contemporan.

Juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia este format din: Constantina Buleu, Paul Cernat, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Adrian Tudurachi și Mihai Zamfir. Scriitorii nominalizați la această a X-a ediție sunt: Vasile Dan, Dinu Flămând, Șerban Foarță, Ioan T. Morar, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu și Varujan Vosganian.

Ceremonia decernării Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia va avea loc în data 9 mai 2026, de la ora 11:00, la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm. Evenimentul va fi deschis cu un moment poetic din opera lui Lucian Blaga susținut de Elena Anghel, urmat de prezentarea poeților nominalizați, a juriului și a invitaților speciali, de către Cornel Nistea, președintele filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România. Vor urma apoi două conferințe: „Cum ar trebui citită poezia” susținută de prof. univ. dr. Al. Cistelecan și „Despre începutul cunoașterii «Prelegerile lui Schelling de la Erlangen»” susținută de prof. univ. dr. Dorin Ștefănescu. După un omagiu adus marelui om de cultură Lucian Blaga va urma recitalul poetic al poeților nominalizați și decernarea Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, ediția a X-a.

Laureații edițiilor precedente au fost: Adrian Popescu (2017); Emil Brumaru (2018); Ana Blandiana (2019); Ion Mureșan (2021); Gabriel Chifu (2022); Nicolae Prelipceanu (2023); Ioan Es. Pop (2024); Aurel Pantea (2025).

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Alba Iulia: Sondaj de opinie online privind activitatea localurilor cu jocuri de noroc din oraș

0

Primăria Municipiului Alba Iulia lansează un sondaj de opinie online privind activitatea localurilor cu jocuri de noroc din oraș. Este un demers important, prin care dorim să punem în centrul deciziilor vocea comunității.

În acest an, cadrul legislativ a fost modificat, oferind fiecărei municipalități posibilitatea de a decide dacă pe teritoriul său se mai pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc. Este o responsabilitate importantă, iar o astfel de decizie nu poate fi luată fără a ține cont de opinia celor care trăiesc, zi de zi, în acest oraș.

Pentru noi, părerea locuitorilor este esențială, motiv pentru care lansăm acest sondaj din care să înțelegem cât mai clar perspectiva albaiulienilor și pentru a fundamenta o decizie corectă, echilibrată și în acord cu valorile comunității.

Sondajul, al cărui link îl regăsiți în primul comentariu, se adresează exclusiv persoanelor majore, cu domiciliul sau reședința în Alba Iulia, iar completarea lui durează doar câteva minute. Un aspect foarte important este că, după completarea chestionarului, acesta trebuie să fie validat prin linkul primit pe email.

Vă mulțumim pentru implicare și pentru contribuția activă la viitorul comunității noastre! (comunicat)

Victor Negrescu, europarlamentar: Moțiunea a trecut. Singura direcție viabilă este formarea rapidă a unui guvern pro-occidental

0

Moțiunea de cenzură a trecut. Singura direcție viabilă este formarea rapidă a unui guvern pro-occidental, cu un mandat ambițios, bazat pe reforme consistente, performanță economică și măsuri reale de echitate socială.

Împreună cu familia social-democrată europeană, facem apel la forțele politice de dreapta să dea dovadă de responsabilitate și să revină rapid și cu maturitate la masa negocierilor. Acest mesaj a fost de altfel deseori comunicat de toate grupurile politice pro-europene din Parlamentul European.

Coaliția trebuie și poate să livreze mai mult și mai bine pentru oameni. Atunci când o majoritate covârșitoare a cetățenilor este nemulțumită de rezultatele economice și sociale, este evident că lucrurile trebuiau schimbate. Și asta s-a întâmplat. Nimeni nu ar trebui însă să se agațe acum de putere, deoarece România nu poate depinde de un singur om.

În același timp, trebuie să reamintim un principiu esențial: într-o coaliție, guvernarea înseamnă dialog, respect și responsabilitate împărțită. Iar, Partidul Social Democrat își propune să depășească rapid aceste momente, să uite atacurile la care a fost supus și să construiască politici sănătoase pentru români.

Forțele politice pro-europene își pot asuma împreună un set de obiective clare pentru români care să dea un nou sens acestei coaliții:

  1. Cheltuirea corectă, transparentă și integrală a tuturor fondurilor europene, prin asumarea tuturor reformelor necesare, și construirea unui mandat puternic de țară pentru bugetul UE post-2027.
  2. Revenirea la un sistem fiscal predictibil, dezvoltarea unor mecanisme de relansare a economiei și a consumului și finalizarea tuturor investițiilor.
  3. Combaterea evaziunii fiscale și a tuturor inechităților sociale, finanțarea adecvată a justiției, transpunerea legislației europene și respectarea legii și a drepturilor sociale.
  4. Proiecte de țară: finalizarea aderării la OCDE anul acesta, un plan pentru aderarea la euro și identificarea unui proiect național fanion.
  5. Reforma națională: un plan de reformă constituțională pentru a pregăti România pentru anii care urmează.

Dacă ne vom concentra pe aceste lucruri, vom reuși să depășim mizele mici și personale. Voi susține activ ca viitoarea coaliție pro-occidentală să aibă un mandat ambițios și să livreze rezultate concrete pentru cetățeni.

Victor Negrescu, europarlamentar PSD

Universitatea Alba Iulia: Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Lucia Smith Iltis

0

Marți, 5 mai 2026, au continuat lucrările Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA, ediția a XXV-a), organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” (UAB) din Alba Iulia. În prima parte a zilei, în intervalul orar 9.00 – 12.00, a avut loc prezentarea mai multor lucrări științifice, în cadrul panelului intitulat „Perspectiva creștină asupra genului și a vieții de familie astăzi”. Secțiunea s-a derulat în Aula „Sfântul Simion Ștefan” și în Aula „Augustin Bena”, lucrările fiind susținute de participanți din România și din străinătate.

Momentul special programat în a doua zi a Simpozionului a fost reprezentat de ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” doamnei prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis, de la Universitatea „Wake Forest”, Winston-Salem, Carolina de Nord (SUA). Evenimentul a avut loc de la ora 12.00, în Aula „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, fiind prezenți membrii Senatului UAB, cadre didactice universitare, participanții ISSTA 2026, elevi și studenți ai instituțiilor teologice din Alba Iulia și elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Cetatea Marii Uniri.

În prima parte a festivității, prof. univ. dr. Tamas-Szora Attila, președintele Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a prezentat decizia conducerii Universității „1 Decembrie 1918” din municipiul Alba Iulia în ceea ce privește acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al UAB doamnei prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis. Prof. univ. dr. Tamas-Szora Attila a punctat faptul că, în decursul ultimelor două decenii, prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis a făcut cunoscut numele Universității „1 Decembrie 1918” la nivel mondial, remarcând activitatea științifică prodigioasă a distinsei invitate.

În continuare, părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei și director al Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a dat citire cuvântului de Laudatio, subliniind faptul că evenimentul din această zi reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a personalității academice și a activității științifice remarcabile a doamnei prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis. Pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi a evidențiat valoarea teologică a cercetării doamnei prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis în domeniul bioeticii creștine, remarcând în acest sens contribuția deosebită a domniei sale în ceea ce privește consolidarea dialogului dintre spațiul teologic românesc și cel american. Nu în ultimul rând, părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi a prezentat succint biografia prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis, evidențiind în acest sens parcursul academic și principalele direcții științifice ale operelor sale.

Apoi, prof. univ. dr. Viorel Lucian Marina, prorector al Universității „1 Decembrie 1918”, a prezentat hotărârea Senatului UAB privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa. În continuare, prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis a rostit o prelegere festivă, cu ocazia acestui moment solemn. Domnia sa și-a exprimat bucuria de a deveni membru al comunității academice a Universității din Alba Iulia, remarcând legătura științifică și spirituală cultivată cu mediul teologic din vechiul Bălgrad pe parcursul anilor. În ultima parte a evenimentului, în semn de aleasă prețuire, părintele arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, i-a oferit distinsei invitate o icoană cu Sfânta Ana și Maica Domnului și un buchet de flori, menționând faptul că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis constituie o recunoaștere a meritelor sale științifice și a contribuțiilor aduse bioeticii ortodoxe contemporane, precum și o consolidare a prestigiului internațional al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis este o personalitate de referință în domeniul bioeticii, eticii cercetării biomedicale și filosofiei morale, recunoscută pe plan internațional prin activitatea sa științifică. Formată în proximitatea intelectuală a lui Herman Tristram Engelhardt, contribuțiile sale au fost esențiale pentru dezvoltarea și articularea bioeticii ortodoxe contemporane, promovând o abordare integrată în care rigoarea academică se îmbină cu fidelitatea față de Tradiția Bisericii. Prezență constantă la Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) din Alba Iulia, prof. univ. dr. Ana Lucia Smith Iltis a susținut dialogul interdisciplinar dintre teologie și știință și a contribuit la consolidarea relațiilor academice internaționale. (comunicat Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia)

Text și foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

Moțiunea de cenzură a trecut: Guvernul Ilie Bolojan a fost dărâmat de alianța PSD – AUR

0

Moțiunea de cenzură a fost votată: Guvernul condus de Ilie Bolojan a picat în urma votului dintre PSD și partidul extremist AUR.

Moțiunea a fost semnată de 254 parlamentari.

Rezultatul votului din ziua de 5 mai 2026:

-288 total exprimate
-285 voturi valabil exprimate

-281 pentru Moțiunea de Cenzură
-3 anulate
-4 împotrivă

Precizăm, de asemenea…

464 numărul total de parlamentari
431 parlamentari prezenți la vot.

Notăm faptul că parlamentarii PNL și USR au fost prezenți în Parlament, dar au refuzat să voteze.

În acest moment Ilie Bolojan conduce Guvernul ca interimar. În zilele următoare, vor avea loc negocieri pentru instalarea unui nou guvern, controlat de PSD. (sursa foto: Euronews)

Limbaj de parlamentar. Voicu Vușcan, PSD: „Bolojan și neterminații de la USR nu vor mai conduce țara asta”

0

Discursul politic a atins cote foarte, foarte scăzute. Azi, 5 mai 2026, în ziua votului pentru Moțiunea de Cenzură, deputatul Voicu Vușcan a comis-o din nou.

Deputatul PSD de Alba a scris pe facebook înainte de votul privind Moțiunea de Cenzură:

„Merge ca ceasul votul, toți prezenti, toți votează cu bilele la vedere. Bolojan și neterminații de la USR nu vor mai conduce țara asta. 0 emoții!”

Vom reveni….

Citește și:

Deputatul PSD Voicu Vușcan salută alianța cu AUR pentru dărâmarea Guvernului (citește articolul)

AJOFM Alba: Oferta locurilor de muncă, aceeași de câteva săptămâni

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 5 mai 2026.

Sunt doar 418 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. BUCATAR 1
ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ABRUD INTERFACE LOGISTIC S.R.L. ASISTENT MANAGER 1
ABRUD S.C.VIDAC GRUP SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2

AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD GEORGIA CATERING SRL DECORATOR PRODUSE COFETARIE 1
AIUD ŞANDOR TRANS SRL VÂNZATOR 2
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2

AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 2

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 2
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 7
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
ALBA IULIA VITA NOVA CENTER SRL COSMETICIAN 1
ALBA IULIA SC KANI CLUB SRL AJUTOR OSPATAR 2
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT SUDOR 2
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT LACATUS-MONTATOR 2
ALBA IULIA NEW START ALBA S.R.L. PEDAGOG SCOLAR 1
ALBA IULIA RENEWMOB S.R.L. TÂMPLAR UNIVERSAL 1
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 2
ALBA IULIA YASIN SIMSEK TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA ROTI BUNE TECH MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA KHA FOOD S.R.L. AJUTOR BUCATAR 2
ALBA IULIA TERAINFO SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 7
ALBA IULIA TERAINFO SRL FEMEIE DE SERVICIU 4
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 2
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR SPECIALIZAT 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1
ALBA IULIA KINETOFIT S.R.L. MASEUR 1
ALBA IULIA DESIGN STUDIO 31 S.R.L. DESENATOR TEHNIC 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COAFOR 1
ALBA IULIA ESTETIC LINE BY DIANA COSMETICIAN 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL SEF ECHIPA SPECIALIZATA 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA EVRA GAZ S.R.L. MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA INSTITUTIE FINANCIARA NEBANCARA SA ADMINISTRATOR BANCAR/PRODUS LEASING 1
ALBA IULIA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ALBA IULIA INFIRMIER/INFIRMIERA 2
ALBA IULIA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ALBA IULIA ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA 1
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA AJUTOR BUCATAR 5
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 5
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA S.C. CRUSTA DE AUR S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1
ALBA IULIA IPEC SA MARCATOR PIESE 10
ALBA IULIA IPEC SA PROIECTANT INGINER ELECTRONIST 1
ALBA IULIA IPEC SA LACATUS MECANIC 3
ALBA IULIA IPEC SA ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII CIVILE SI INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA IPEC SA FASONATOR PRODUSE CERAMICE 5
ALBA IULIA IPEC SA LABORANT CHIMIST 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 4
ALBA IULIA KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL BIOLOG 3
ALBA IULIA SERALY KEB SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
ALBA IULIA SC ECOPOWER ALBA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1

BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1
BAIA DE ARIES OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 2
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ APIS COM SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 3

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1
CETATEA DE BALTA NAGY ANDREEA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AGRICULTOR ÎN CULTURI VEGETALE SI CRESCATOR DE ANIMALE 4

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

CUGIR IVET SRL CASIER 4
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL SUDOR 5
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 4
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL FAIANTAR 4
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 5
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL AJUTOR BUCATAR 2
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL PIZZAR 1
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL BARMAN 2
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL OSPATAR (CHELNER) 2
CUGIR ALPINA TEC LOGISTIC SRL CURIER 1

DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AMBALATOR MANUAL 2
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL GESTIONAR DEPOZIT 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL TEHNICIAN PROGRAMARE, LANSARE, URMARIREA PRODUCTIEI 1
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 5

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL OSPATAR (CHELNER) 1
GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL TÂMPLAR UNIVERSAL 1
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL CONFECTIONER-MONTATOR PRODUSE DIN LEMN 1

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA CONSILIER/EXPERT/INSPECTOR/REFERENT/ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1

MAGINA URBAN WOODS SRL FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) 3
MIRASLAU LUCA PRODCARN SRL ÎNGRIJITOR ANIMALE 2
MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA ELIT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
OARDA BEGLI EVENT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1

OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL MECANIC AUTO 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL VULCANIZATOR DE PRODUSE INDUSTRIALE DIN CAUCIUC 1
OCNA MURES GRANO ART SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
OCNA MURES IMT PROCONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 2
OCNA MURES IMT PROCONSTRUCT SRL CONSTRUCTOR DE ACOPERISURI 1

PETRESTI TECHNOCRAFT SYSTEMS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
PETRESTI TOOLS RENT PRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2

PIANU DE JOS ADM FOREST SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1

RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 1
RAHAU PME PREST MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

ROSIA MONTANA TODALI SERV S.R.L. CASIER 1

SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10
SASCIORI MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 9

SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES DROKER SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. PREGATITOR ARTICOLE MAROCHINARIE 1
SEBES DOZA DE SĂNĂTATE FORTE S.R.L. OPERATOR VÂNZARI PRIN TELEFON 3
SEBES ELECTROTIMEIA SRL INGINER GEODEZ 1
SEBES COSMINANDREI SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES SC MOLENT STRUCTURI SRL SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC 2
SEBES SC URBAN GOLD SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 1
SEBES KROMSA TOTAL CONSTRUCT AJUTOR BUCATAR 1
SEBES STAR COMPANY SRL UCENIC 2
SEBES BELLA ARTE ADDA SRL CUSATOR ARTICOLE MAROCHINARIE 3
SEBES OCOLUL SILVIC GREENGOLD VEST S.R.L. PADURAR 1
SEBES SC LASH AN CO SRL Stilist extensii gene 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL LACATUS MECANIC 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SUDOR 2
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL MAISTRU LACATUS, CONSTRUCTII METALICE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL STRUNGAR UNIVERSAL 2
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL EXPERT ACHIZITII PUBPLICE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3

SONA BONA LUX CENTER S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 3
SONA BONA LUX CENTER S.R.L. GESTIONAR DEPOZIT 1

VADU MOTILOR PENSIUNEA LOREDANA MANIPULANT MARFURI 2

VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 9
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. SUDOR 5
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. ZUGRAV 9
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 5
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. FIERAR BETONIST 5
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. FAIANTAR 5
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 4
VALEA LUNGA BCS AMA CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA,
GRESIE, PARCHET 8

VINTU DE JOS ALPINA TEAM CONSULTING S.R.L. CONFECTIONER CABLAJE AUTO 10
VINTU DE JOS RAPID GOOD FOOD SRL AGENT DE VÂNZARI 1

ZLATNA ALBA ALUMINIU SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 2

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 418.

RomânIa tradițională la biblioteca județeană Alba

0

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va marca Ziua Națională a Portului Tradițional.

Cu acest prilej, vineri, 7 mai, la sediul din Alba Iulia al bibliotecii vor avea loc expoziții de costume populare, de pictură, și de carte de specialitate, prelegeri și momente artistice.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Exponatul lunii mai la muzeul albaiulian

0

Miercuri, 6 mai 2026, ora 11:00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, va avea loc vernisarea Exponatului lunii mai: O fibulă zoomorfă inedită de la Apulum.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

La începutul primăverii anului 2023 distrugerea cu un utilaj a unui sarcofag roman cu inscripție în zona Cimitirului Municipal (Maieri) din Alba Iulia și semnalarea acestui fapt pe o pagina de socializare a Muzeului Unirii, a atras atenția presei și a determinat o cercetare arheologică de amploare.

Cu ocazia efectuării acestei cercetări preventive în ceea ce rămăsese neafectat din zona de extindere vestică a Cimitirului au fost descoperite o serie de complexe arheologice (63 la număr) databile în perioada de tranziție spre epoca bronzului, în perioada romană, precum și un orizont de locuire din secolele IX-XI. Procentual, cele mai multe dintre descoperiri sunt încadrabile în perioada romană.

Într-o primă etapă, printr-o decopertare mecanizată, a fost înlăturat stratului vegetal afectat de lucrările agricole. Cu această ocazie au ieșit la iveală sporadic câteva piese / materiale arheologice. Între acestea și o fibulă zoomorfă întreagă, fără analogii publicate până în prezent în Dacia romană și extrem de rară la nivelul descoperirilor din Imperiu.

Fibulele reprezintă piese de accesoriu cu care se prindeau în zona umărului anumite părți ale vestimentației, având aproximativ rolul unui ac de siguranță din ziua de astăzi.

Totodată, pe lângă caracterul utilitar aveau si rol ornamental, de podoabă sau de rang ori semn al apartenenței la o anumită comunitate. Erau confecționate de regulă din bronz prin turnare în tipar operațiune urmată de șlefuire și decorare, dacă era cazul. Existau, bineînțeles si fibule confecționate din metal prețios. Piese uzuale, acestea ilustrau moda vremii fiind, în funcție de provinciile imperiului, încadrabile în anumite tipologii. Cele mai numeroase sunt simple, rod al unor producții standardizate, de serie. Adesea în cercetările arheologice fibulele conferă putere de datare unui strat sau complex descoperit. Există însă și fibule deosebite prin decorul lor sau prin forma neobișnuită precum cea care va fi expusă la Muzeul Național al Unirii.

Această fibulă este realizată din bronz prin turnare în tipar având închiderea sub formă de balama. Este definită de prezența a două capete de cai la cele două extremități.

În lumea romană fibulele zoomorfe au diverse forme (câini, iepuri, pantere, tauri, cocoși, etc), cu numeroase variante. De regulă sunt confecționate din bronz (mai rar au fost descoperite din metal prețios), unele având decor emailat.

Fibulele zoomorfe cu reprezentări cabaline sunt bine documentate la nivelul Imperiului, câteva fiind descoperite și în Dacia. Acestea îmbracă diverse tipuri cu o serie de variante și subvariante.

Ceea ce diferențiază însă această piesă de restul este prezența celui de-al doilea cap în zona portagrafei.

Prezentarea va fi susținută de către dr. George Bounegru, cercetător științific al muzeului albaiulian si coordonatorul cercetării de acum trei ani din zona cimitirului. (comunicat Muzeul Național al Unirii Alba Iulia)

Citește și:

Târg de antichități în Cetatea Alba Iulia (citește articolul)

Andrei Irimie, medalie de argint la Campionatul European de Powerlifting din Cehia

0

4 mai 2026. Revenim cu știri bune de la Pilsen, Cehia, unde are loc Campionatul European de Powerlifting, 1-10 mai 2026.

„Din fericire sunt nevoit să mă repet. Ziua si performanțe remarcabile pentru sportivii din Alba, de la powerlifting.

Azi, de la CS Unirea Alba Iulia, Irimie Andrei medalie de argint la categoria de greutate 83 kg Seniori, iar de la CS Universitar din Alba Iulia, Raluca Ioniță locul 6 la categoria de greutate 63 kg Senioare, Campionatul European de Powerlifting! Felicitări, dragi sportivi!

Mulțumim CS Unirea Alba Iulia si CS Universitar din Alba Iulia pentru sprijin! Din nou, nu e nevoie de scrieri savante, noi livrăm performanță, nu o povestim”, spune Ovidiu Pănăzan, antrenorul sportivilor albaiulieni.

Citește și:

O nouă medalie la Campionatul European de Powerlifting: George Arion, bronz la categoria 105 kg, Tineret U23 (citește articolul)

Copiii sunt așteptați la cursul de scriere medievală de la Biblioteca Batthyaneum

0

Pregătiți de aventură? Locurile sunt limitate, v-ați înscris la curs? Așteptăm copiii curioși și talentați și creativi să se înscrie la curs: batthyaneum@bibnat.ro

Cu ajutorul suporților speciali și al lămpilor, achiziții făcute prin proiect, dedicați cărților vechi, copiii înscriși la curs vor avea șansa să vadă frumuseți excepționale, creații ale geniului artistic medieval.

În etalarea bunurilor de patrimoniu, folosirea materialelor neutre este la fel de importantă ca și în depozitatea lor. Folosirea unor materiale nepotrivite poate duce la decolorarea şi deteriorarea permanentă a bunurilor. De aceea, în etalare, limitată și ea ca timp, trebuie avută în vedere calitatea materialelor cu care bunurile interacționează, evitându-se acei suporți confecționați din materiale care ar putea avea emisii acide sau alcaline (suprafețe vopsite, de pildă).

De asemenea, contează foarte mult și forma obiectelor; bunurile din materiale organice pot avea nevoie de mai mult suport pentru ca expunerea lor să se facă într-o poziție de repaos, pentru a se evita tensionările (fapt prevăzut și de articolele 6 și 7 din HG 1546/2003).

În cazul cărţilor sau a manuscriselor, pentru a ne bucura de ele deschise, trebuie să asigurăm suportul ambelor coperți, așadar vom folosi suporţi care să le susțină pe toată suprafața, aşa cum sunt suporţii din material spumos, special creaţi pentru acest scop de către firme de profil.

Proiectul „De la Pergament la Pixel – Scriptorium reimaginat” este finanțat prin Fondul Științescu Alba 3.0, fond implementat de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, împreună cu partenerul local Fundația Bosch România, cu sprijinul ISJ Alba.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale non-formale, care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor de 6-19 ani. (comunicat Biblioteca Batthyaneum)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Micul actor de la Alba Iulia: Atelierele Teatrului de Păpuși Prichindel

0

Teatrul de Păpuși „Prichindel” încheie, cu succes, Programul Workshop Prichindel, cu proiectul Micul actor.

Cele două grupe ale micilor actori, grupa Arta actorului și grupa Arta animației și-au încheiat cursurile și se pregătesc, așa cum este firesc, să ne arate ce au învățat, ce au deprins în tot acest timp, printr-o prezentare la public, după următorul program:

-6 mai 2026, ora 17:00, Sala Teatrului Prichindel, grupa Arta actorului, coordonatori actorii Irina Melnic și Iulian Costea;

-8 mai 2026, ora 17:00, Sala Teatrului Prichindel, grupa Arta animației, coordonatori actorii Laura și Adam Boboc

Așadar, dragi părinți, bunici și prieteni, nu ezitați să ne treceți pragul pentru a-i susține, a-i aplauda și a-i felicita pe micii noștri actori. (Teatrul de Păpuși Prichindel)

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

ITM Alba: Amenzi de 220.000 de lei date de inspectorii de muncă

0

I.T.M. Alba a continuat seria controalelor pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 27-30 mai 2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relațiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 30
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 613
-256 de femei
Număr deficienţe constatate: 65
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor: 7
-4 amenzi în valoare de 218.000 lei din care 2 amenzi în cuantum de 160.000 lei, pentru muncă nedeclarată (4 persoane)
-3 avertismente

Principalele deficienţe constatate în controale :

-primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
-angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
-contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:10
Număr deficienţe constatate:23
Număr de măsuri dispuse: 23
Angajatori sancționați:10
Nr. sancţiuni aplicate :20
-o amendă de 4.000 lei
-19 avertismente

Principalele deficienţe stabilite în controale :

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Inspector Șef ITM Alba, Calman Gabor Zsolt

Doi fotbaliști albaiulieni de la Juniori convocați la lotul național

0

Albaiulienii Parastie Alin George și Rus Robert Nicolae au fost convocați de Federația Română de Fotbal pentru acțiunea de selecție a generației 2012, în vederea formării Echipei Naționale U15.

Cei doi sunt pregătiți la CSM Unirea Alba Iulia, sub coordonarea antrenorului Filip Morar.

Acțiunea va avea loc în perioada 10-13 mai 2026, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Felicitări și mult succes! (CSM Unirea Alba Iulia)

O nouă medalie la Campionatul European de Powerlifting: George Arion, bronz la categoria 105 kg, Tineret U23

0

3 mai, Pilsen, Cehia, Campionatul European de Powerlifting.

Legitimat la CS Universitar Alba Iulia, George Arion a câștigat o medalie de bronz, la categoria de greutate 105 kg, Tineret sub 23 de ani.

„Felicitări, George Arion ! Mulțumim CS Universitar din Alba Iulia pentru sprijin! Din nou, nu e nevoie de scrieri savante, noi livrăm”, spune Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting.

Reamintim și alte reușite ale sportivilor din Alba Iulia la Campionatul European din Cehia:

Bianca Todorescu – medalie de aur la categoria 52 kg Tineret U23 – cu aur la împins din culcat, aur la genuflexiuni și aur la îndreptări

Alexandra Cazacu – medalie de argint la categoria 63 kg Tineret U23 – cu aur la genuflexiuni, bronz la împins din culcat și argint la îndreptări

Roxana Deac – medalie de aur și titlul de campioană europeană la categoria 76 kg, Junioare U18.

Citește și:

CS Unirea Alba Iulia: Roxana Deac, campioană europeană la powerlifting (citește articolul)

3 Mai – Ziua Mondială a Libertății Presei

0

3 mai a fost desemnată ca Ziua Mondială a Libertății Presei.

Pentru toți cei care se luptă neîncetat pentru a scrie și a transmite adevărul și numai adevărul, indiferent cât de mult ar putea supăra sau deranja, împreună cu urarea de „La mulți și prodigioși ani!”, las aici minunatele cuvinte ale celui care a fost ziarist în tinerețe, Seniorul Corneliu Coposu:

„Ziariștii însuflețiți de dragostea de țară și de dorința de a-și închina priceperea, talentul și condeiele în slujba adevărului și a viitorului românesc, trebuie să se bucure de prețuirea și gratitudinea cetățenilor conștienți. Rolul presei noastre este hotărâtor pentru opera de educație civică și informare onestă a națiunii, în spiritul tradițional al moralei creștine, al dreptății sociale, al restaurării instituțiilor democratice și pentru promovarea reconcilierii naționale”, spunea Corneliu Coposu în anul 1992, la trei ani de la evadarea din dictatura comunistă. (comunicat Fundația Corneliu Coposu)

Caricatură de Costel Pătrășcan

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase din Zona 2 Alba

0

RER VEST anunță o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase pentru perioada 4 mai – 24 iunie 2026.

DEŞEURILE VOLUMINOASE din menajer sunt:

-mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele;
-covoare și mochetă;
-oale, lustre, tablouri;
-dulapuri de baie, suporturi prosoape;
-obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
-obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă), fără tâmplărie PVC.

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

-ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
-ambalaje metalice care conţin o matriță poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune,
-absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte),
materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
-vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
-solvenţi, acizi, alcali
-uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
-detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
-spray-uri de vopsea, spumă
-deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase
-pesticide
-deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.
-Vă rugăm să depozitați deșeurile în containere dedicate: cele voluminoase în containerul de mari dimensiuni iar cele periculoase, în cel de dimensiune mai mică, din vecinătate. Mulțumim!

Program zilnic, în intervalul orar 8.30-16.30, astfel:

În Sebes:

  • 4 – 5 mai – Cartier M.Kogălniceanu, în zona Bl. 106
  • 6 – 7 mai- Cartier Lucian Blaga în zona fostei centrale termice, lângă platforma subterană
  • 11 – 12 mai – Parc Arini, parcare Stadion
  • 13 – 14 mai – Lancrăm, lângă Căminul Cultural
  • 15 – 18 mai – Petrești, în fața Căminului Cultural
  • 19 – 20 mai – Răhău, lângă Căminul Cultural

În Cugir:

  • 21, 22 și 25 mai – intersecția str. Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)
  • 26 – 27 mai – Str. Narciselor – zona stadion parc
  • 28 – 3 iunie – Str. Viitorului nr 2A (fosta Remiza)
  • 4 iunie – Str. Griviței nr. 36 – zona Gară

În comunele din Zona 2 Alba:

  • 5 iunie, Daia Română – Str. Luncii (lânga baza sportivă)
  • 8 iunie, Cut – Str.Principală nr.323 – în dreptul stației de autobuz 3
  • 9 iunie, Șpring – Nr. 423 Sat Șpring (curtea fostului SMA)
  • 10 iunie, Doștat – intersecția DJ 141D cu Strada După Vale, în dreptul imobilului cu nr. 269
  • 11 iunie, Gârbova – Str. Văii nr. 452 (în fața Primăriei)
  • 12 iunie, Câlnic – Sat Câlnic (Căminul Cultural 8:30-12:30)/Sat Deal (Căminul Cultural 13:00-16:30)
  • 15 iunie, Săsciori – Sat Săsciori (Zona Piata 8:30-11:00) / Sat Sebeșel (Centru 11:30-13:30) / Sat Laz (Centru 14:00-16:30)
  • 16 iunie, Pianu – Pianu de Sus – zona Ocolului Silvic – Valea Pianului RA
  • 17 iunie, Săliștea – Str. Drejman, vis a vis de imobilul nr. 446
  • 18 iunie, Blandiana – Sat Blandiana – Stația nr.2
  • 19 iunie, Vințu de Jos – Str. Lucian Blaga, în parcarea din zona imobilului nr. 23, 25, 27
  • 22 iunie, Ceru Băcăinți – Str. Principală, nr.5
  • 23 iunie, Șibot – partea din spate a Târgului de Animale
  • 24 iunie, Șugag – Ieșirea din Comuna Tău-Bistra, partea stanga

Informații: Call Center +40 374 885 694, de luni până vineri (07:00 – 19:00) sau pe pagina operatorului (link în primul comentariu⤵)

CS Unirea Alba Iulia: Roxana Deac, campioană europeană la powerlifting

0

Vești bune de la Pilsen, Cehia, în prima zi a Campionatului European de Powerlifting (1-10 mai 2026).

Sportiva Roxana Deac a câștigat titlul de campioană europeană la categoria 76 kg, junioare U18. Roxana este sportivă legitimată la secția de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia, antrenată de Ovidiu Pănăzan.

„Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, CS Unirea Alba Iulia, ANS, mulțumesc familiei sportivei și familiei mele pentru sacrificiile făcute! O să revin, e abia prima zi…”, spune Ovidiu Pănăzan, antrenor al sportivilor din Alba Iulia și președinte al Federației Române de Powerlifting.

O nouă campanie de cercetare de teren pentru repertorierea șurilor cu acoperiș de paie

0

ALBA VERNACULARĂ continuă.

Ieri am inițiat o nouă campanie de cercetare de teren, urmând un itinerariu plin de povești și de oameni de omenie: Tecșești – Albia – Dealul Geoagiului – Iliești – Modolești, din comuna Întregalde, județul Alba.

Am pătruns într-o lume despre care poți vorbi doar tăcând în uimire, pentru că orice cuvânt rostit îi micșorează măreția.

Am întâlnit oameni care poartă în sine trecute vremi și au puterea să te facă părtaș acelor trăiri: părintele Tecșa Mihai și doamna preoteasă Cornelia de la Tecșești, baciu Partenie și baciu Izidor.

Șurile cu acoperiș de paie nu sunt doar reprezentative pentru arhitectura vernaculară românească; ele ascund multe povești și legende pe urmele cărora au pășit: dr. Dumitrița Daniela Filip de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, secția Museikon (coordonator proiect Alba Vernaculară), alături de prof. Daniel Tiutiu de la Aiud (un pasionat culegător al poveștilor, legendelor și miturilor locale) și de dr. Paul Scrobotă de la Muzeul de Istorie Aiud.

Alba Vernaculară este un proiect inițiat în anul 2025 de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. (comunicat Museikon Alba Iulia)

Citește și:

Transapuseana candidează la titlul Destinația Anului 2026 (citește articolul)

Rezultatele elevilor albaiulieni la olimpiada sportului militar liceal

0

Sportivii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-au remarcat prin prestații bune la etapa a doua a Olimpiadei sportului militar liceal, care a avut loc în perioada 25 – 30 aprilie la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

Disciplinele sportive la care s-au întrecut elevii celor cinci colegii militare din țară au fost: atletism, șah și jocuri sportive pe echipe – volei masculin și baschet, tir şi triatlon ca probe aplicativ militare.

Probele la care au concurat elevii colegiului militar din Alba Iulia le-au pus la încercare talentul, pregătirea și dedicarea, dar și spiritul de fairplay și disciplina. Cupele, medaliile și diplomele obținute sunt recompensa efortului depus la antrenamente, a pasiunii și a dorinței de a reuși. Rezultatele la probele individuale, dar și la nivel de echipă îi motivează să continue antrenamentele și să își seteze obiective îndrăznețe pentru viitor.

Iată performanțele sportivilor colegiului la cele două etape ale olimpiadei:

Medalii de Aur

Volei feminin (prima etapă)
Aruncarea greutății (etapa a doua)

Medalii de Argint

Triatlon (a doua etapă)
Cros echipă (prima etapă)
Săritura în lungime masculin (etapa a doua)
800 m masculin și feminin (etapa a doua)
Ștafetă 4X100 feminin (etapa a doua)

Medalii de Bronz

Volei masculin (etapa a doua)
Tir (a doua etapă)
1.500 m (etapa a doua)
Ștafetă 4X100 masculin (etapa a doua)
Ștafetă 4X400 masculin (etapa a doua)
Cros individual feminin (prima etapă)
Tenis de masă feminin (prima etapă)
La individual au fost obținute clasări pe podium astfel:
Elev sergent Raul Ciolea – Locul I – aruncarea greutății
Elev sergent Alexandru Jicărean – Locul II săritura în lungime masculin
Elev fruntaș Dragoș Floca – Locul II – 800 m masculin
Elev fruntaș Cleopatra Moldovan – Locul II – 800 m feminin
Elev sergent Daria Cășeriu – Locul III săritura în lungime feminin
Elev fruntaș Dragoș Floca – Locul III – 1.500 m masculin
Elev caporal Bianca Salati-Dragoș – Locul III – șah feminin
Elev sergent major Diana Mureșan – Locul III – cros
Elev sergent Maria Popescu – Locul III – tenis de masă

Elevii s-au pregătit sub coordonarea profesorilor, antrenorilor și instructorilor militari Felicia Vancea (volei feminin și masculin), Geanina Ilie (cros, atletism și triatlon – proba de alergare), locotenent Cătălin Bobar (tir și triatlon), locotenent Nicolae Petruse (triatlon – aruncarea grenadei), locotenent Alexandru Simion (șah), Dorin Oltean (handbal), Florin Grozav (minifotbal și tenis de masă) și Valentin Urian (baschet). Lotul sportiv s-a aflat sub coordonarea căpitanului Cristi Popa.

Felicitări tuturor!

Foto: Cristian Galben

Muzeul albaiulian a anunțat programul de vizitare pentru sezonul de vară

0

Începând cu data de 1 mai 2026 și până la 1 septembrie 2026, programul de vizitare al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia (Clădirea Babilon, Sala Unirii, Museikon) se schimbă.

Program de vizitare pentru sezonul de vară (mai–septembrie):

Marți – duminică: 10:00-18:00 (ultima intrare: 17:30)
Luni: închis.

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

Eveniment la Galtiu: In Memoriam Ana și Ion Gavrilă Ogoranu

0

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la moartea marelui luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu.

Sâmbătă, 2 mai 2026, ora 11, la Galtiu (comuna Sântimbru, județul Alba), va avea loc comemorarea religioasă prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la trecerea în lumea drepților a legendarilor eroi ai Rezistenței anticomuniste Ana și Ion Gavrilă Ogoranu, care ne-au lăsat una din cele mai impresionante povești ale luptei pentru libertate.

Ana și Ion Gavrilă Ogoranu: 20 ani de la plecarea la Domnul – manifestări:

Slujba de pomenire – Biserica „Sf. Nicolae” și cimitirul satului din Galtiu;
Dezvelirea plăcii amplasate pe casa memorială;
Ceremonia inaugurării lucrărilor de reabilitare și amenajare expozițională a Casei memoriale Ana și Ion Gavrilă Ogoranu.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu anunță: Chemăm la acest moment memorial pe toți cei care poartă în suflete dragoste și respect pentru memoria celor ce s-au sacrificat luptând pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Fost membru al Frăției de Cruce „Negoiu” (formațiune a tineretului legionar), la 15 ani Ion Gavrilă (zis mai târziu Ogoranu) fuge în munți, punând bazele Grupului Carpatin Făgăraș, grup de rezistență anticomunistă (așa cum erau multe în munții României imediat după război).

Timp de 29 de ani, între anii 1948 și 1976, Ogoranu a fost liderul Grupului Carpatin Făgăraș, devenind „inamicul public numărul unu” al regimului comunist de la București. Regimul comunist a încercat cu disperare să pună mâna pe el, pentru că Ogoranu nu era un simplu om înarmat, el reprezenta libertatea, omul liber, fugar în munți, care nu recunoștea autoritatea regimului ilegitim de la București.

Format inițial din studenți și tineri intelectuali, grupul lui Ogoranu nu a aplicat tactici militare clasice, ci a reinventat „haiducia”. Mobilitatea lor era uluitoare. Cunoșteau fiecare potecă, fiecare peșteră și fiecare izvor din Munții Făgăraș. În anii 50 (ai secolului trecut), Securitatea a organizat blocade militare masive, încercuind munții cu trupe de intervenție, câini dresați și aviație. Totuși, Ogoranu reușea să dispară de fiecare dată, uneori trecând chiar prin fața soldaților, îmbrăcat în haine de cioban sau de turist.

Ion Gavrilă a fost prins de autoritățile comuniste abia în anul 1976, când rezistența armată din munți era de mult o amintire. Rămas ultimul din grup, Ogoranu a coborât la șes și trăia ascuns în casa văduvei camaradului său ucis, Ana Săbăduș, în localitatea Galtiu, comuna Sîntimbru. A fost capturat la Cluj, nu într-o luptă eroică, ci în urma unei operațiuni informative a Securității, care îl filase timp de ani de zile. Conform legilor vremii, trebuia condamnat la moarte și executat imediat. Însă, istoria a jucat o ultimă carte în favoarea sa.

În acel moment, Nicolae Ceaușescu negocia intens cu Statele Unite ale Americii obținerea Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate (pe care a și primit-o). Președintele american Richard Nixon (și ulterior administrația Ford) au dat semnale către regimul de la București, arătând că executarea lui Ogoranu ar compromite iremediabil imaginea României în Vest. Astfel, Ion Gavrilă Ogoranu a scăpat de plutonul de execuție, fiind anchetat, dar lăsat în libertate, trăind până în anul 2006 pentru a-și scrie memoriile.

Opera sa finală este reprezentată de seria de cărți intitulată „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, în care își povestește memoriile, incluzând întâmplările din munți, refugiul de la Galtiu și perioada ulterioară, arestarea și nesperata eliberare.

„În luptă, în munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi nici unul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu. Rămâne apoi marea masă a truditorilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinaintea nasului. Cu ei face stăpânirea ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor”, spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Elevi militari albaiulieni prezenți în semifinala națională de Public Speaking Competition

0

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost reprezentat cu succes la etapa regională a The National Public Speaking Competition in English 2025–2026. La competiția care a avut loc la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca au participat 60 de elevi din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu, pentru calificarea la semifinala națională de la București.

Elevii militari au abordat proba cu încredere și au avut un discurs bine argumentat și creativitate în exprimare, demonstrând abilități dezvoltate de comunicare în limba engleză.

Elev caporal Miruna Gîrboan (clasa a X-a) s-a aflat aproape de punctajul maxim, fiind notată cu 98 de puncte, rezultat prin care s-a calificat în semifinala naţională a concursului. Colegii ei, elev sergent major Darius Cârstea (clasa a XII-a) și elev caporal Andrada Căta (clasa a X-a) au obținut punctaje foarte bune, 93 respectiv 89 de puncte. Rezultatele elevilor reflectă nivelul ridicat al pregătirii, seriozitatea, implicarea și dorința lor de a evolua constant, susținute de sprijinul și îndrumarea atentă a profesorilor.

„Participarea la concursul de Public Speaking a fost o experiență foarte valoroasă pentru mine. M-a ajutat să îmi depășesc emoțiile și să îmi dezvolt încrederea în mine atunci când vorbesc în fața unui public. Etapa regională a fost o provocare, dar tocmai acest lucru m-a motivat să dau tot ce am mai bun. Am învățat nu doar să îmi structurez mai bine ideile, ci și să transmit un mesaj convingător. De asemenea, consider că dezvoltarea abilităților de a vorbi în public într-o limbă străină ne pregătește pentru viitor, indiferent de domeniul pe care îl alegem”, a spus Miruna.

Rezultatele au fost obținute sub coordonarea doamnelor profesoare de limba engleză Alina Chiorean și Ioana Lupșa.

Felicitări tuturor și mult succes în continuare! (comunicat Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Deschiderea sezonului turistic: De la 1 Mai, Garda Cetății Alba Carolina revine cu salve de tun și un spectacol istoric de excepție

0

După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia. Ceremonialul schimbului de gardă revine, de la 1 mai, în Cetatea Alba Carolina, într-o formulă spectaculoasă, care promite să ducă reprezentațiile istorice la un alt nivel.

Publicul va putea urmări defilarea Gărzii Cetății, inspirată de armata habsburgică din secolul al XVIII-lea, dar și momente de reconstituire care transformă esplanadele Porților a IV-a și a III-a într-o adevărată scenă de istorie vie. Spectatorii nu vor asista doar la un ceremonial, ci la o lecție de istorie despre Cetatea bastionară, despre viața de garnizoană, despre uniforme, arme, steaguri și simbolurile militare ale epocii.

Prima reprezentație din acest sezon are loc vineri, 1 mai, de la ora 20:00. În mod excepțional, deschiderea sezonului va fi marcată de Garda mare, cu 22 de soldați și 4 cai, iar ceremonialul va readuce în Cetate emoția și forța salvelor de tun.

Uniformele purtate de Garda Cetății au ca sursă de inspirație echipamentul militar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acestea fac trimitere la regimentul prezent în Cetatea bastionară în jurul anului 1763, cunoscut mai târziu drept Regimentul de Infanterie nr. 45, într-o perioadă în care fortificația avea rol de garnizoană a Imperiului Habsburgic. Fiecare element al costumelor a fost ales în urma unei documentări istorice, pentru ca reprezentațiile să redea cât mai fidel atmosfera acelei epoci.

Până la 1 octombrie, programul reprezentațiilor Gărzii Cetății va fi următorul:

Vineri, ora 20:00 – Garda mică, formată din 12 soldați

Sâmbătă, ora 20:00 – Garda mare, formată din 22 de soldați și 4 cai, ceremonialul urmând să se încheie cu două salve de tun

Duminică, ora 12:00 – Garda mică, formată din 12 soldați

Prin excepție, în această săptămână, pentru a marca începutul sezonului turistic, Garda mare va defila vineri, 1 mai, de la ora 20:00, iar Garda mică va avea reprezentație sâmbătă, 2 mai, de la aceeași oră.

Ceremonialul schimbului de Gardă este organizat și prezentat de Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia. (Comunicat Palatul Principilor)

Citește și:

Reprezentațiile Gărzii Apulum vor fi reluate la Alba Iulia! (articol)

Târg de antichități în Cetatea Alba Iulia

0

În perioada 13-17 mai, în Cetatea Alba Iulia va găzdui un târg de antichități.

Organizatorii vă invită să descoperiți comori ascunse și povești din trecut, într-un eveniment care aduce laolaltă zeci de colecționari și expozanți din întreaga țară, într-un cadru istoric unic: Cetatea Alba Carolina.

Program: zilnic, între 09:00 – 22:00.

Ce vei găsi la târg:

  • obiecte cu poveste și colecții rare
  • piese de epocă autentice
  • mobilier de epocă și decorațiuni interioare
  • bijuterii, ceasuri, monede și medalii
  • cărți, hărți, tipărituri și fotografii de epocă
  • porțelanuri, ceramică, obiecte din sticlă
  • icoane, artă plastică, sculptură și grafică
  • aparate muzicale de epocă și instrumente vechi
  • vehicule de epocă
  • meșteșugari și obiecte artizanale tradiționale

Un eveniment organizat de Palatul Principilor, în parteneriat cu Pub 13 – Restaurantul Cetății, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia și Consiliului Județean Alba.

Dacă ești pasionat de istorie, colecționar sau pur și simplu curios să explorezi trecutul, Antichități și Legende este locul unde istoria prinde viață.

Înscriere pentru expozanți: https://palatulprincipilor.ro/targ/

Intrarea este liberă!

Citește și:

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026 (citește articolul)

RER VEST: De 1 și 2 Mai, colectarea deșeurilor menajere se derulează conform programului normal de lucru

0

Aprilie 2026

-Colectarea deșeurilor se va desfășura conform calendarelor anunțate.
-Birourile pentru relații cu clienții vor fi închise în zilele libere legale.

Asocierea RER Vest – Retim informează clienţii din zonele 1 și 2 ale Județului Alba că, de 1 Mai, colectarea deșeurilor se va realiza conform programului normal. Operatorul de salubritate roagă clienții să scoată cât mai devreme deșeurile colectate separat, pe fracții, în recipientele stabilite prin contract, pentru ca acestea să fie colectate conform calendarului.

Toate birourile pentru relații cu clienții din Alba Iulia, Cugir, Aiud, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș vor fi închise vineri și vor reveni la programul normal de lucru începând de luni.

Asocierea RER Vest-RETIM reamintește tuturor clienților, persoane fizice sau juridice, că își pot activa factura electronică în mai puțin de un minut, pe site-ul www.rervest.ro, în secțiunea „Solicită e-factura”, reducând impactul asupra mediului, prin reducerea consumul de hârtie și a resurselor pentru transport și distribuție.

Pentru plata facturilor e recomandată utilizarea cu precădere a instrumentelor de plată electronice disponibile pe site-ul www.rervest.ro, a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, Self-Pay sau a aplicației mobile Pago.

Operatorul de salubritate rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website rervest.ro, email sesizari@rervest.ro și pagina oficială de Facebook.

RER Vest – RETIM

Deputatul Florin Roman: PNL merge înainte cu Ilie Bolojan pentru România!

0

Ilie Bolojan are azi o cotă de încredere, aproape dublă peste partid. Nu am mai avut de la fuziunea dintre PNL și PDL un președinte de partid cu o asemenea cotă ridicată peste partid.

PNL cu Bolojan președinte a câștigat după mulți ani, primăria București, prin Ciprian Ciucu. Nicușor Dan este azi președintele României, cu sprijinul masiv al lui Ilie Bolojan, chiar dacă pare să fi uitat în aceste zile, acest lucru.

De partea cealaltă e Grindeanu, trădătorul intereselor pro-europene, a cărui încredere de circa 10% înainte de provocarea crizei politice, îl plasează în topul celor mai slabi cotați președinți PSD din istoria stângii. Grindeanu este tăticul Ordonanței 13, ce a scos România în stradă, premierul demis de propriul partid prin moțiune de cenzură, premierul NORDIS și mai nou pantofarul care a pus PSD preș la ușa AUR. A reușit performanța să ridice din nou zidul anti-PSD. Este atât de iubit de popor încât și-a închis toate comentariile în online.

În aceste condiții se pune întrebarea firească: Cine trebuie să plece? Dacă pesediștii își fac vise că liberalii vor renunța la Bolojan pentru că așa vrea Grindeanu, se înșeală amarnic. În opoziție sau la putere cu Bolojan președinte, PNL are șansa unui scor de 30% în anticipate sau la termen. Cu Grindeanu președinte, cu siguranță PSD se prăbușește, în anticipate sau la termen. Așadar, nu contați pe asta domnule Grindeanu! De data asta nu mai merge! Iar trădătorii sunt mai puțini ca altădată…

PNL merge înainte cu Ilie Bolojan pentru România!

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Omagiu adus veteranilor de război la Alba Iulia

0

Elevi și cadre militare de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au participat astăzi la ceremonia militară și religioasă organizată cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, zi instituită în semn de recunoștință pentru cei care, prin lupta şi eroismul lor, au apărat independenţa, suveranitatea și integritatea teritorială a României.

În momentul de față mai sunt în viață doar 288 de veterani de război. Poveștile lor de viață și a celor care nu mai sunt printre noi, nu trebuie uitate niciodată și avem datoria de a le onora memoria.

Cinste și recunoștință veteranilor de război! (Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Alba Iulia: Festivalul Internațional de Teatru Povești 2026

0

În perioada 16-22 mai 2026, la Alba Iulia are loc Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, eveniment ajuns la cea de-a XIX-a ediție.

Spectacole de teatru pentru copii, tineri și adulți, evenimente în aer liber, expoziții, conferințe, concert – toate aduc cu ele o poveste, perfectă pentru a fi împărtășită tuturor.

Organizatorii (Teatrul de Păpuși Prichindel și Consiliul Județean Alba) vă invită la o călătorie în lumea de poveste, care aduce zâmbet, care provoacă amintiri, care ne pune pe gânduri și stârnește emoție.

Continuăm și la această ediție seria evenimentelor în aer liber, cuprinse într-un program complex: animație stradală, paradă cu păpuși și marionete gigant, spectacole pentru întreaga familie, care aduce povestea în mijlocul oamenilor.

Așadar, începând de miercuri, 29 aprilie 2026, vă așteptăm la casieria Teatrului de Păpuși „Prichindel”, de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00, respectiv la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor, de luni până vineri, între orele 9:00 și 13:00 sau online pe www.teatrulalba.ro și www.fitab.ro

Prețul biletelor:

  • 8 lei pentru copii și elevi;
  • 15 lei pentru studenți și pensionari;
  • 35 lei pentru adulți;
  • 15 lei pentru persoane cu dizabilități, respectiv adultul cu handicap mediu și ușor;
  • gratuit pentru copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește;
  • gratuit pentru adultul cu handicap grav și accentuat, precum și persoana care îl însoțește.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

SÂMBĂTĂ, 16 mai

11:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

12:00 ZAHARAȘKA ȘI ZĂPADA UITATĂ
Teatrul de Artă București
Spectacol pentru întreaga familie
Teatrul de Păpuşi Prichindel / 1h

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

13:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Vernisaj expoziție de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia / 30 min.

17:00 HARAP ALB, regia Dan Tudor
Teatrul Ion Creangă București
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Casa de Cultură a Studenților / 1h 15 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 TREI GENERAȚII, regia Dinu Cernescu
Teatrul Odeon București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 50 min. (cu pauză)


DUMINICĂ, 17 mai – EVENIMENTE ÎN AER LIBER

11:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane
Piața Cetății / 50 min.

12:00 BUNUL PROMOROACĂ, regia Ion Ambrosi
Teatrul Piciul Julien Chișinău, Republica Moldova
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 45 min.

13:00 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol stradal
Piața Cetății / 20 min.

17:00 MAGIA PĂPUȘILOR
Teatrul pe roți Arad / Teatrul Magic Puppet Cluj-Npoca
Păpuși, marionete gigant / triciclete cu baloane
Piața Cetății / 50 min.

18:00 STRADA BALOANELOR DE SĂPUN NR.10
Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca
Spectacol de baloane de săpun
Piața Cetății / 30 min

18:30 PUNGUȚA CU DOI BANI, regia Dana Bonțidean
Asociația Animaart Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 45 min.

19:30 O GHEARĂ DE AJUTOR, regia Delia Gavlițchi
Asociația Zbeng Cultural Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru întreaga familie
Piața Cetății / 40 min.

20:30 BALERINA’S DREAM
Compagnie des Quidams, Franța & Compagnia Italento, Italia
Spectacol stradal
Piața Cetății / 20 min.


LUNI, 18 mai

11:00 SÂNZIANA ȘI PEPELEA, regia Cristian Pepino
Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver Galați
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Studenților / 50 min.

11:00 MICA SIRENĂ, regia Baczó Tünde
Teatrul de Copii și Tineret Merlin Timișoara
Spectacol de teatru pentru copii / 9+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 1h 15 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

16:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Vernisaj expoziție de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia / 30 min
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

17:30 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Vernisaj expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților / 30 min.

18:00 FĂ TU PRIMUL PAS, regia Andrei Munteanu
Teatrul de Artă București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Studenților / 1h

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:30 IERBAR, regia Radu Afrim
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 20 min


MARȚI, 19 mai

11:00 NEGHINIȚĂ, regia Geo Balint
Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 POVEȘTI ÎN MIȘCARE
Atelier de mânuire marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu – marionetiști
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 DOMNIȘOARA IULIA, regia Andrei și Andreea Grosu
Teatrul unteatru București
Spectacol de teatru / 16+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 20 min.

18:30 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Vernisaj expoziție de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 SPIRITUL DE FAMILIE, regia Radu Beligan
Teatrul de Comedie București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 15 min.


MIERCURI, 20 mai

11:00 FRUMOASA ȘI BESTIA
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Trupa Marionete
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Teatrul de Păpuşi Prichindel /1h 10 min.

11:00 POVEȘTI ÎN LUMINĂ ȘI CULOARE
Atelier de teatru de umbre, Georgiana Dinescu și Marin Fagu – actori păpușari
Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu Alba Iulia / 50 min.

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier de improvizație teatrală, Ioan Ardelean – actor
Liceul de Arte Regina Maria Alba Iulia / 2h

11:00 KATASTROFA ROCK & FRIENDS – Katastrofa Clown
Andrea Fedi, Italia
Spectacol non-verbal pentru copii / 6+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 50 min.

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 DIN PUNCTUL DE VEDERE FEMININ.
DESTINE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ
Conferință susținută de Cristina Modreanu
Lansare de carte Învinși și învingători. Artiști în culisele scenei socialiste
Universitatea 1 Decembrie 1918, Sala Senatului / 1h 15 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

13:00 ASPIRAȚII, OPORTUNITĂȚI, DECIZII ȘI INDECIZII LA ÎNCEPUT DE DRUM
Conferință susținută de Pavel Bartoș
Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia, Sala multimedia / 1h

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

18:00 OMEN, de Arcadie Rusu
LINOTIP Centru Independent Coregrafic
Spectacol de dans contemporan / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 45 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:00 MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (Un fel de),
regia Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Excelsior București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h 30 min. (cu pauză)


JOI, 21 mai

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier de improvizație teatrală, Ioan Ardelean – actor
Liceul de Arte Regina Maria Alba Iulia / 2h

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

11:00 ALBĂ CA ZĂPADA, regia Cristian Pepino
Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 55 min.

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de grafică și pictură
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 DEȘTEPTAREA, regia Bobi Pricop
Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Iosif Vulcan
Spectacol de teatru pentru adolescenți / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 2h

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

19:30 DON QUIJOTE, regia Alexandru Dabija
Teatrul Act București
Spectacol de teatru / 12+
Casa de Cultură a Studenților / 2h 30 min. (cu pauză)


VINERI, 22 mai

11:00 CIPI, PITICUL URIAȘ, regia Iulian Bulancea
Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 60 min.

11:00 CARTEA JUNGLEI, regia Cristian Pepino
Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Casa de Cultură a Studenților / 40 min.

11:00 JOACĂ, REACȚIONEAZĂ, CREEAZĂ! sau THINK FAST, PLAY SMART!
Atelier susținut de actorul Ioan Ardelean
Liceul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia / 2h

11:00 – 20:00 IN MEMORIAM CRISTIAN PEPINO
Expoziție de fotografie
Foaier Casa de Cultură a Studenților

12:00 Cafeaua cu tâlc
Conferință de presă
Art Cafe

14:00 – 18:00 IN MEMORIAM CORNELIU VASILESCU
Expoziție permanentă de pictură și grafică
Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

14:00 – 20:00 CULOARE ȘI POVESTE
Ianza-Art Inter-Cultural
Expoziție permanentă de grafică și pictură
Iridescent Gallery Alba Iulia
(str. Anghel Saligny nr. 2G, sc.H)

16:00 FRICILE MELE, ARIPILE MELE și COPACUL DORINȚELOR ÎMPLINITE
Prezentare atelier de scenografie, Alina Herescu – scenograf
Casa de Cultură a Studenților, Sala Oglinzilor

17:00 TANGUEANDO, Călătoria Titei
Camila Fernandez, Argentina
Teatru-circ / 10+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 45 min.

18:00 – 20:00 ARTA COSTUMULUI DE OPERĂ
Expoziție permanentă de costume de operă
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

18:30 REGINA NOPȚII, regia Leta Popescu
Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2h

21:00 TRANSYLVANIAN DANCE
Lucian Ban & Mat Maneri
Concert
Depozitul de ceramică veche / 1h 30 min.
Cetatea Alba Carolina

Alba Iulia: Lucrări de decolmatare a rigolelor de pe Calea Moților și strada Zlatnei

0

Se lucrează la decolmatarea rigolelor de pe Calea Moților și strada Zlatnei, respectiv de la intersecția de la stadion și până la ieșirea din Alba Iulia spre Șard, o acțiune necesară atât pentru buna colectare și evacuare a apelor pluviale, care pot inunda sau deteriora carosabilul, cât și pentru îndepărtarea prafului și noroiului format.

A fost necesar să se intervină și manual, din cauza parapetelor metalice de protecție care nu permit o curățare completă cu sisteme mecanice. (Primăria Municipiului Alba Iulia)

Grupul albaiulian de teatru Skepsis reprezintă România la Festivalul Internațional de Teatru Sahara organizat în Tunisia

0

În perioada 28 aprilie – 4 mai 2026, compania de teatru Skepsis va participa la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru SAHARA, organizat în Tunisia.

Evenimentul propune 4 zile în care teatre și companii teatrale de pe 3 continente vor oferi publicului și participanților o varietate de spectacole și ateliere interactive într-un decor de vis: dunele deșertului Sahara – localitatea El Golaa, regiunea Kebili, Tunisia.

Compania de teatru Skepsis revine la acest prestigios eveniment, de această dată cu spectacolul „An extraordinary girl”, creat de Viorel Cioflică și inspirat dintr-un text scurt semnat de Eugen Ionescu.

„În fiecare an compania noastră participă la evenimente artistice internaționale, având oportunitatea de a iniția și dezvolta colaborări artistice esențiale pentru evoluția grupului. Alegem evenimente care ne provoacă și care au puterea de a ne îmbogăți experiența. Cu siguranță Festivalul Internațional SAHARA este un astfel de eveniment – printre personalitățile invitate se numără și regizorul Eugenio Barba, un nume de referință în teatrul contemporan, ceea ce spune multe despre valoarea festivalului”, a declarat Viorel Cioflică, regizor și coordonator al Grupului Skepsis.

Evenimentul este rezultatul unui proiect cultural inițiat și coordonat de regizorul Hafedh Khalifa, fiind organizat cu susținerea Ministerului Culturii și al Ministerului Turismului din Tunisia și are un pronunțat caracter intercultural promovând schimbul de experiență între artiștii participanți, exponenți ai unor arte diferite. Teatrul, poezia, dansul, literatura și muzica sunt prezente în festival prin personalități de marcă din universul cultural și artistic contemporan din zona arabă și mediteraneană.

Deputatul Florin Roman: A fost adoptată o lege care înăsprește sancțiunile pentru minorii agresivi și părinții acestora

0

Camera Deputatilor, în calitate de for decizional, a adoptat cu largă majoritate, proiectul de lege, pe care l-am inițiat ca deputat de Alba și care înăsprește sancțiunile pentru minorii agresivi și părinții acestora. Asistăm, din păcate, foarte des la episoade de violență a unor minori, împotriva altor minori, care se viralizează apoi în mediul online, stârnind emoție și indignare în rândul opiniei publice.

Am avut astfel de cazuri șocante și în Alba. Poate vă amintiți cum anul trecut o minoră a agresat o altă minoră, apoi a postat “grozăvia” pe rețelele de socializare. Câteva zile mai târziu a fost prinsă furând dintr-un magazin, deschizându-și practic drumul infracțional. Tot în Alba, un elev era cât pe aici să fie sugrumat de un alt coleg minor cu sfoara de la o chendama. Deși legea prevedea obligativitatea consilierii psihologice, nerespectarea acestei prevederi nu o urmarea și sancționa nimeni.

Legea adoptata prevede ca un judecător poate stabili izolarea unui minor agresor pe o perioadă determinată. În schimb, părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoare între 1-3 ani dacă refuză punerea în aplicare a hotărârii judecătorești referitoare la minorul agresor.

Așadar crește responsabilitatea părinților. Nu vor mai putea ridica din umeri atunci când minorii lor agresează alți copii. Noua lege prevede și instituirea unor centre județene unde minorii agresivi pot fi instituționalizați temporar, în baza hotărârii judecătorești, dar unde acești minori sunt consiliați psihologic pentru a nu deveni viitori delincvenți.

Florin Roman, deputat PNL Alba

Albaiulianul Andrei Bulac, Premiul I la Concursul Internațional de Vioară „Modest Iftinchi” de la București

0

Andrei Bulac (clasa a VIII-a, prof. Mihaela Roșiu, corepetitor Ovidiu Pârjol) a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Vioară „Modest Iftinchi” de la București.

Andrei a cântat și în Gala Laureaților unde a primit 2 premii speciale constând în cursuri de măiestrie cu violoniști și profesori de renume internațional: Ivo Stankov, Ștefan Beșan, Benjamin Bergmann.

Felicitări, Andrei!

Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia

Volei Alba Blaj a pierdut finala campionatului

0

Voluntari. Final de campionat pentru voleibalistele din Blaj.

În cea de-a patra întâlnire a finalei DA1F, CSO Voluntari a învins Volei Alba Blaj cu scorul de 3-1 (19-25, 25-22, 25-17, 25-23).

Cu 3-1 la general, CSO Voluntari devine campioana națională de volei, iar blăjencele sunt vicecampioane.

Așadar, echipa din Blaj încheie sezonul pe locul 2 în Divizia A1F, precum și câștigătoarea Cupei României! Felicitări fetelor pregătite de spaniolul Guillermo Naranjo Hernández!

Moțiunea PSD – AUR a fost depusă la Parlament

0

Parlamentarii social-democrați și cei ai AUR au depus marți, 28 aprilie, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan.

În total, s-au strâns de 251 de semnături, suficiente pentru a-l demite pe premierul Ilie Bolojan.

Textul moțiunii va fi citit miercuri, 29 aprilie 2026 de către Petrișor Peia, unul din liderii AUR. Votul privind moțiunea de cenzură va fi dat în ziua de 5 mai. (sursa foto: RFI)

Deputatul Florin Roman: Optez pentru Opoziție sau alegeri anticipate, decât să girez un trădător al parcursului pro-european ca Sorin Grindeanu

0

Astăzi (28 aprilie), prin depunerea unei moțiuni de cenzură, alături de AUR și partide extremiste, pro-ruse, dl Grindeanu a dat foc României, într-un moment dificil în care numai de haos politic nu era nevoie, pentru a genera instabilitate economică și politică.

Ne putem lua gândul de la mare parte din miliardele de euro alocate de UE, pentru investițiile majore care au adus autostrăzi, școli și spitale în România, după 35 de ani în care PSD a ținut țara în sărăcie. Dl Grindeanu și aliații săi extremiști vor fi paria pentru toți liderii europeni.

În calitate de deputat de Alba, nu voi vota niciodată o moțiune împotriva guvernului Bolojan. Totodată, voi respecta decizia unanimă a PNL de a nu face un nou guvern cu PSD, după ce Grindeanu a împins PSD alături de extremiști.

Optez pentru Opoziție sau alegeri anticipate, decât să girez un trădător al parcursului pro-european ca Sorin Grindeanu. De azi înainte este responsabil alături de aliații săi extremiști de tot ceea ce înseamnă fiecare zi pentru fiecare român. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Florin Roman, deputat PNL Alba

AJOFM: Oferta locurilor de muncă în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 28 aprilie 2026.

Sunt doar 406 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. BUCATAR 1
ABRUD LA GOGU&RAZVI S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

AIUD GOARNĂ TRANS SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 3
AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD GEORGIA CATERING SRL COFETAR 1
AIUD GALILEO TASTY SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD LUK DE LUX SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
AIUD Maier Gradinaru SRL MUNCITOR PLANTATII SI AMENAJARE ZONA VERDE 1
AIUD ŞANDOR TRANS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
AIUD SERANA DAILY CLEAN S.R.L. CURATATOREASA LENJERIE 1
AIUD MC PROTECT SRL AGENT DE SECURITATE 2
AIUD MAGIC AGROJET SA STIVUITORIST 1
AIUD CASA HATEGAN SRL REPREZENTANT COMERCIAL 1
AIUD CASA HATEGAN SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1

AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 2

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 2
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 7
ALBA IULIA Smartfun Lab SRL PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOLOGIE EDUCATIONALA, CONSILIERE SCOLARA SI VOCATIONALA 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MANIPULANT MARFURI 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. SORTATOR PRODUSE 2
ALBA IULIA ASOCIATIA TRANSILVANIA SENIOR INFIRMIER/INFIRMIERA 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 2
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L MEDIC STOMATOLOG 1
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA INVENT INSTAL S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA JUSTICE SECURITY SERVICES SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA SC BUSINESS EXPERTIZA SRL CONTABIL 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
ALBA IULIA VITA NOVA CENTER SRL COSMETICIAN 1
ALBA IULIA SC KANI CLUB SRL AJUTOR OSPATAR 2
ALBA IULIA Rework One srl MANAGER DE INTREPRINDERE SOCIALA 1
ALBA IULIA BARDI AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 3
ALBA IULIA SC TARTAN ECO SRL OPERATOR LA PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL VÂNZATOR 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL MENAJERA 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL FASONATOR PRODUSE CERAMICE 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL DEBAVURATOR-RETUSOR LA PRODUSE DIN CERAMICA FINA 1
ALBA IULIA Infoservice Alba SRL TEHNICIAN ECHIPAMENTE DE CALCUL SI RETELE 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT SUDOR 2
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT LACATUS-MONTATOR 2
ALBA IULIA NEW START ALBA S.R.L. PEDAGOG SCOLAR 1
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA MANAGER 1
ALBA IULIA ARDEALUL STAR CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4
ALBA IULIA ARDEALUL STAR CONSTRUCT SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 4
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA Power Green Wire S.R.L PRIMITOR-DISTRIBUITOR MATERIALE SI SCULE 1
ALBA IULIA RENEWMOB S.R.L. TÂMPLAR UNIVERSAL 1
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 2
ALBA IULIA YASIN SIMSEK TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. SOFER AUTOMACARAGIU 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA ROTI BUNE TECH MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA MARCRIS PRES S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL MANIPULANT MARFURI 1
ALBA IULIA TED ELECTRO S.R.L. INGINER TOPOGRAF 1
ALBA IULIA TMG GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA KHA FOOD S.R.L. AJUTOR BUCATAR 2
ALBA IULIA SC SPALATORIA APULUM SRL CALCATOREASA LENJERIE 1
ALBA IULIA TERAINFO SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 20
ALBA IULIA TERAINFO SRL FEMEIE DE SERVICIU 4
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 2
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA MENTOR 2
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR PUERICULTOR 1
ALBA IULIA Cresa Crestem Frumos EDUCATOR SPECIALIZAT 1

BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL LUCRATOR PENSIUNE TURISTICA 2
BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1
BAIA DE ARIES SC ALIMAR DESIGN SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
BAIA DE ARIES SC ALIMAR DESIGN SRL DIRECTOR TEHNIC 1
BAIA DE ARIES SC ALIMAR DESIGN SRL ZIDAR PIETRAR 1
BAIA DE ARIES SC ALIMAR DESIGN SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4
BAIA DE ARIES SC ALIMAR DESIGN SRL ZIDAR PIETRAR 1

BARABANT KANGOOPACK S.R.L. OPERATOR LA PRELUCRAREA MASELOR PLASTICE 1
BARABANT KANGOOPACK S.R.L. REPREZENTANT COMERCIAL 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ S.C.D.V.V INGINER DE CERCETARE ÎN TEHNOLOGIA PRELUCRARII PRODUSELOR AGRICOLE 1
BLAJ APIS COM SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 7

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1
CAMPENI RIVALY C.H. SRL OSPATAR (CHELNER) 2
CAMPENI RIVALY C.H. SRL BUCATAR 2

CETATEA DE BALTA NAGY ANDREEA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AGRICULTOR ÎN CULTURI VEGETALE SI CRESCATOR DE ANIMALE 4

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL CAMERISTA HOTEL 1
COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL AJUTOR BUCATAR 1
COLTESTI DE COLȚEȘTI S.R.L. AMBALATOR MANUAL 1

CUGIR IVET SRL CASIER 4
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. INGINER MECANIC 3
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. PROGRAMATOR 1
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. LACATUS MECANIC 4
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. FREZOR UNIVERSAL 4
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. GALVANIZATOR 2
CUNTA EUMIN RO PANICOM SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1

DOBRA A N SERV TIME S.R.L. VÂNZATOR 2

DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 4
DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AMBALATOR MANUAL 2
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL GESTIONAR DEPOZIT 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL TEHNICIAN PROGRAMARE, LANSARE, URMARIREA PRODUCTIEI 1

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL AJUTOR BUCATAR 1

GARBOVA DULGHERIA PFAFF ROBERT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 2

GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL TÂMPLAR UNIVERSAL 1
GARBOVA DE JOS ALEX COPE SRL CONFECTIONER-MONTATOR PRODUSE DIN LEMN 1

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1

MAGINA URBAN WOODS SRL VOPSITOR LEMN 1
MAGINA URBAN WOODS SRL FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) 3

MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA ELIT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
OARDA BEGLI EVENT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1

OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL ASISTENT MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL KINETOTERAPEUT 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL MECANIC AUTO 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL VULCANIZATOR DE PRODUSE INDUSTRIALE DIN CAUCIUC 1
OCNA MURES GRANO ART SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
OCNA MURES MC PROTECT SRL AGENT DE SECURITATE 2

PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI TOOLS RENT PRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 2

PETRESTI TECHNOCRAFT SYSTEMS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1

RACHITA MAK ATTITUDE BUILDINGS MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 1
RAHAU RAPEL SRL TEHNICIAN ELECTROMECANIC 1

ROSIA MONTANA TODALI SERV S.R.L. CASIER 1
SALCIUA DE JOS ANA ME INDUSTRIE S.R.L. MANIPULANT MARFURI 1
SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10
SASCIORI MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 9
SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES DROKER SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBES S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 7
SEBES FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. PREGATITOR ARTICOLE MAROCHINARIE 1
SEBES DOZA DE SĂNĂTATE FORTE S.R.L. OPERATOR VÂNZARI PRIN TELEFON 3
SEBES S.S.H. HIDROSERV S.A. CONSILIER JURIDIC 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SPECIALIST IN ACHIZITII 1
SEBES ELECTROTIMEIA SRL INGINER GEODEZ 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SEF FORMATIE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SUDOR 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL LACATUS MECANIC 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3
SEBES SC URBAN GOLD SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 1
SEBES COSMINANDREI SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES SC MOLENT STRUCTURI SRL SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC 2
SEBES SC URBAN GOLD SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 1
SEBES OWA PRO S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES DROKER SRL CUSATOR PIESE DIN PIELE SI ÎNLOCUITORI 2

SECASEL CASA MARIA&MANOLE SRL ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1

SONA BONA LUX CENTER S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 3
SONA BONA LUX CENTER S.R.L. GESTIONAR DEPOZIT 1

SUB PIATRA ARMEANU SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1

TURDAS OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

VAMA SEACA ARIESUL AGROLACT SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN AGRICULTURA 2
VARSI NELMAR SRL FEMEIE DE SERVICIU 1

VINTU DE JOS ALPINA TEAM CONSULTING S.R.L. CONFECTIONER CABLAJE AUTO 15
VINTU DE JOS RAPID GOOD FOOD SRL AGENT DE VÂNZARI 1

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 406.

Felix Bogdan Dragomir, AJVPS Alba: Gestionarea faunei trebuie să fie fundamentată pe realitățile din teren și pe expertiza specialiștilor, nu pe presiuni sau percepții superficiale

0

Doresc să aduc „mulțumiri” doamnei ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, pentru ,,activitatea benefica”, în ceea ce privește gestionarea durabilă a faunei cinegetice din România.

Încă de la începutul mandatului dansei, lucrurile au pornit într-o direcție discutabilă, în condițiile în care un ONG a reușit să obțină oprirea vânătorii la specia căprior, pentru exemplarele de trofeu, femele și tineret de selecție. Mai mult decât atât, în prezent se amână fara nici o justificare semnarea ordinului privind aprobarea cotelor pentru această specie.

Spun fara nici o justificare, deoarece aceste cote de recolta au fost propuse in urma unor lucrari si studii de evaluare, care au la baza metode aprobate prin Ordin al Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, studii de evaluare facute de catre toti gestionarii din tara, pe cheltuiala si cu logistica lor sub supravegherea celor din Minister.

Aceste decizii luate sub imperioul emotiilor si sub presiunea ONG-urilor ,, ecoteroriste „nu fac decât să genereze dezechilibre majore și sa aduca prejudicii serioase faunei.

Lipsa unei intervenții clare și asumate riscă să afecteze gestionarea durabilă a populațiilor de animale și să creeze probleme pe termen lung în teren.

Aceste inacțiuni, precum și neaplicarea măsurilor de management cinegetic, indiferent de specie, nu fac decât să amplifice dezechilibrele ecologice, să genereze probleme în structura populațiilor, sa duca la degenerarea speciilor și să crească riscul apariției epizootiilor.

În același timp, lipsa selecției conduce inevitabil la fenomene ireversibile cu efecte negative asupra sănătății, calitatii și viabilității speciilor.

În condițiile în care nu se înțelege impactul acestor măsuri, consecințele dezastruoase vor fi ireversbile si resimțite direct în ecosistem și în activitatea celor implicați în gestionarea fondurilor cinegetice.

Mai mult decât atât, este absolut necesar ca deciziile privind gestionarea faunei să fie fundamentate pe realitățile din teren și pe expertiza specialiștilor, nu pe presiuni sau percepții superficiale sub impactul emotiilor. În lipsa unei abordări responsabile și echilibrate, riscul este ca aceste politici să producă efecte ireversibile asupra biodiversității și echilibrului natural.

Solicit, pe această cale, o reconsiderare urgentă a acestor măsuri neprofesioniste și asumarea unui dialog real cu toți factorii implicați în gestionarea durabilă a faunei cinegetice.

Felix Bogdan Dragomir, AJVPS Alba

Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Italiană pentru elevul Andrea Buontempo de la colegiul militar albaiulian

0

Elevul sergent Andrea Buontempo (clasa a XI-a) a reușit o performanță deosebită la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice – Limba Italiană, obținerea Premiului I. Rezultatul este suma efortului constant depus în pregătire, perseverenței și pasiunii elevului pentru limba și cultura italiană. Reușita de anul trecut la aceeași olimpiadă, Premiul III, l-a motivat pe Andrea și mai mult pentru a continua să învețe și să se perfecționeze în studiul limbii italiene. Orele de studiu individual, disciplina și dorința constantă de autodepășire au contribuit esențial la obținerea acestei performanțe.

„Să urc pe prima treaptă a podiumului și să aduc medalia de aur de la Etapa Națională a Olimpiadei de Limbi Romanice – limba italiană reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale mele, de care mă bucur enorm, mai ales că o obțin reprezentând acest colegiu militar. Olimpiada de la Focșani a fost cu siguranță una dintre cele mai frumoase experiențe trăite în anii de liceu. Am legat prietenii noi și m-am reîntâlnit cu foști colegi de competiție. Subiectele au fost o adevărată provocare, iar faptul că m-am pregătit pe cont propriu transformă acest rezultat într-o satisfacție și mai mare. Sunt mândru că, prin această performanță excepțională, pot duce numele colegiului nostru pe cele mai înalte trepte ale excelenței educaționale”, a spus elevul sergent Andrea Buontempo.

Felicitări Andrea pentru această performanță, îți dorim mult succes în continuare! (Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Actualizare: Lucrările la rețeaua de apă a municipiului Alba Iulia

0
Screenshot

Reamintim consumatorilor că, la această oră, suntem în etapa de încărcare si aerisire a sistemului de distribuție, etapa care necesita câteva ore, datorită zonei extinse afectată.

În această etapă apa distribuită nu este în parametrii de potabilitate, astfel rugăm consumatorii să o consume doar în scopuri menajere.

Efectuăm analize în Laboratorul Central ale apei distribuite, din diferite zone, iar echipele de intervenție purjează apa prin hidranți.

Vom reveni cu o actualizare atunci când toți parametrii de potabilitate nu vor mai fi afectați iar alimentarea cu apă potabilă va fi reluată.

Vă mulțumim pentru înțelegere! (comunicat SC APA CTTA SA ALBA)

Partida CSO Voluntari – Volei Alba Blaj s-a desfășurat pe o suprafață de joc care nu respectă condițiile regulamentare

0

COMUNICAT CSM VOLEI ALBA BLAJ – 27 aprilie 2026

În urma meciului 3 al finalei campionatului, disputat astăzi în Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari, clubul nostru dorește să facă următoarele precizări:

CSM Volei Alba Blaj recunoaște victoria echipei CSO Voluntari, însă semnalează faptul că partida s-a desfășurat pe o suprafață de joc care nu respectă condițiile regulamentare. Acest aspect a fost sesizat oficial încă înainte de startul meciului.

Înaintea partidei, directorul executiv al clubului nostru a informat brigada de arbitri și observatorul meciului că, pe suprafața de joc, la înălțimea de aproximativ 3 metri, se aflau două coșuri de baschet, deși Regulamentul Oficial al Jocului de Volei (aplicabil competițiilor organizate de Federația Română de Volei și FIVB) prevede un spațiu liber de minimum 7 metri (Articolul 55, alineatul 1). S-a solicitat îndepărtarea acestora, însă cererea nu a fost soluționată.

Din respect pentru public, telespectatori și pentru desfășurarea competiției, echipa noastră a acceptat disputarea meciului. Clubul va depune în termenul regulamentar o contestație oficială, prin care va solicita aplicarea prevederilor regulamentare, respectiv pierderea jocului, cu 0-3, de către formația gazdă.

CSM Volei Alba Blaj a pregătit un raport complet ce va fi înaintat Federației Române de Volei, în care solicită și remedierea urgentă a situației înaintea meciului 4 al finalei.

Sperăm ca meciul 4 să se desfășoare în condiții regulamentare. În cazul în care neregulile semnalate nu vor fi remediate, clubul nostru va depune o nouă contestație, pe modelul celei de după meciul 3. Echipa noastră respectă competiția și nu își permite să nu se prezinte la un meci oficial.

Considerăm că o finală de campionat, în care se întâlnesc cele mai bune echipe din România, trebuie să fie o sărbătoare a voleiului și să se desfășoare în condiții corecte, echitabile și regulamentare.

Reușite ale PSD Alba: investiții în drumul spre Șureanu, infrastructura de apă, sprijin pentru comunități și elevi

0

Patru amendamente importante depuse de consilierii județeni social-democrați, cu sprijinul președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, la bugetul județului pentru anul 2026 au fost adoptate în ședința de astăzi a Consiliului Județean Alba. Acestea vizează investiții esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale și răspund unor nevoi semnalate direct de cetățeni.

1.Alocarea a 1 milion de lei pentru îmbunătățirea drumului forestier care duce în Munții Șureanu, pe sectorul cuprins între barajul Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului. Cu acești bani, drumul va beneficia de lucrări de întreținere, astfel încât accesul la pârtii și în zona montană să fie mult mai bun.

2.Constituirea unui fond de rezervă de 500.000 de lei, destinat sprijinirii unităților administrativ-teritoriale din județul Alba în situații de urgență, precum inundații, calamități, dezastre sau alte evenimente neprevăzute care afectează bunurile publice (infrastructură rutieră, unități de învățământ, unități sanitare, rețele de apă și alte obiective de interes public). În astfel de situații, este necesară intervenția rapidă pentru sprijinirea populației afectate, în special a persoanelor ale căror gospodării au fost avariate, în vederea asigurării unor condiții minime de trai și a reluării activităților cotidiene într-un termen cât mai scurt.

3.Alocarea sumei de 2,8 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă. Cu acești bani vor fi construite noi bazine de înmagazinare și distribuție, cu prioritate în mediul rural, unde se înregistrează frecvent situații de restricționare a furnizării apei în perioadele de secetă. În secolul XXI, nicio gospodărie din Alba nu ar trebui să întâmpine probleme precum lipsa apei curente.

4.Alocarea a 240.000 de lei pentru susținerea performanței în sportul școlar. Vor fi recompensate echipele clasate pe locurile I, II și III la fazele județene, precum și elevii care au obținut locul I la sporturile individuale, în cadrul competițiilor sportive școlare organizate la nivel județean, prin Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Pentru PSD Alba, modernizarea drumurilor, sprijinirea comunităților locale, dezvoltarea infrastructurii de apă și recompensarea elevilor merituoși sunt priorități importante.

Comunicat de presă, PSD Alba

Mineritul verde, în viziunea Cupru Min Abrud

0

Pentru al 3-lea an consecutiv marea familie Cupru Min va „înmulți” marea familie verde a pădurilor din zona sa de operare. Acțiunea de plantare are loc marți, marți 28 aprilie, de la orele 10, în zona împădurită a comunei Ciuruleasa, administrată de Ocolul Silvic Abrud.

Acesta e partenerul nostru alături de Primăria Abrud și Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

Cupru Min este o companie responsabilă cu mediul, fidelă misiunii sale de a sprijini comunitatea locală.

Din adâncul pământului scoate valoare dar și plantează viață la suprafață. (comunicat)

Volei Alba Blaj a pierdut meciul 3 al finalei campionatului

0

Înfrângere în meciul trei al finalei campionatului, iar scorul general este acum 2-1 pentru CSO Voluntari.

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-0 (25-20, 25-23, 25-21)!

Mâine seară, de la ora 20:30, vom lupta pentru a trimite finala în meciul decisiv.

Hai Blaju’!

Colegiul militar albaiulian prezent în Portugalia la un curs dedicat istoriei și valorilor europene

0

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost reprezentat din nou la nivel european la o nouă ediție a cursului dedicat istoriei și valorilor fundamentale ale Uniunii Europene „EU History and Core Values”. La evenimentul organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare care a avut loc în perioada 20-24 aprilie la Colégio Militar din Lisabona, Portugalia au participat comandantul colegiului, domnul colonel Daniel Josan, domnul căpitan Vlad Haica și elev sergent Alexandru Dumitru (clasa a XI-a).

Cursul a reunit peste 30 de elevi din licee militare din 8 țări europene: Portugalia, România, Italia, Belgia, Letonia, Ucraina, Armenia și Țările de Jos. Au avut loc sesiuni privind valorile fundamentale ale UE și rolul Comisiei Europene, politica de securitate și apărare comună, riscuri și oportunități geopolitice, despre cum modelează inteligența artificială Europa, susținute de militari, dar și un atelier privind dezinformarea în era permacrizei, atelier la care au participat aproape 20 de ambasadori ai țărilor membre ale Uniunii Europene, cu misiuni diplomatice în Portugalia. Participanții au fost implicați și în activități extracurriculare și au vizitat obiective importante din punct de vedere istoric și cultural din capitala Portugaliei, Lisabona.

„A fost o oportunitate extraordinară pentru mine să particip la acest curs. Acum sunt mai conștient de valorile Uniunii Europene, scopurile sale și mijloacele prin care sunt apărate. Mai mult decât atât, am observat situația delicată în care ne aflăm noi ca uniune, motiv pentru care acum, la rândul meu, pot să adresez un îndemn spre a conștientiza cine suntem, dar și de a analiza ce putem face pentru a fi mai buni. Pe de altă parte, am cunoscut elevi militari din alte șapte țări europene și am avut șansa de a interacționa cu ei, de a explora mai multe perspective de viață. Am pus astfel în balanță modul de viață al camarazilor străini și al meu, reușind să mă cunosc mai bine, să descopăr ce limite am și să observ cum le pot depăși. Îmi doresc să particip la cât mai multe proiecte internaționale și mi-ar plăcea ca o asemenea experiență „de colecție” să fie trăită de cât mai mulți colegi”, a spus elev sergent Alexandru Dumitru.

Pe lângă cursul pe teme de istorie și valori fundamentale ale Uniunii Europene a avut loc și o reuniune a Forumului European al Școlilor Militare de Învățământ Secundar, un forum a cărei misiune este de a aduce școlile secundare militare mai aproape unele de altele și de a crea parteneriate și proiecte comune, în care elevi din țările europene să poată interacționa.

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Alba Iulia: Programul activităților organizate cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

0

Miercuri, 29 aprilie 2026, începând cu ora 10.00, în cimitirul eroilor din Alba Iulia, vor avea loc activități dedicate Zilei Veteranilor de Război.

Programul activităților:

09.50 – 10.00 Primirea invitaților
10.00 – 10.03 Prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă
10.03 – 10.05 Intonarea Imnului Național al României
10.05 – 10.15 Oficierea serviciului religios
10.15 – 10.25 Alocuțiune privind semnificația evenimentului
10.25 – 10.30 Depunere de coroane, jerbe de flori
10.30 Păstrarea unui moment de reculegere.

Participanți:

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
Consiliul Judeţean Alba
Primăria Municipiului Alba Iulia
Membrii Parlamentului României și Parlamentului European din județul Alba;
Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Arhiepiscopia Romano-Catolică, reprezentanți ai cultelor religioase
Unitățile militare (M.Ap.N., M.A.I.) din Garnizoana Alba Iulia
Direcția Regională de Informații „Transilvania Sud” Sibiu
Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Alba
Asociația Națională a Veteranilor de Război Ferdinand I, filiala Alba
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de Operații
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala „Alba Gemina”
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.A.I., filiala „Avram Iancu” Alba Iulia
Cercul Militar Alba Iulia
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” filiala Alba Iulia
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Alba
Asociația de Revoluționari „21 Decembrie 1989” Alba Iulia
Fundația Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României
Despărțământul Astra „Eugen Hulea” Alba Iulia
Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Alba
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia
Servicii și instituții publice din județul Alba
Partide politice
Reprezentanți mass-media.

Deputatul PSD Voicu Vușcan salută alianța cu AUR pentru dărâmarea Guvernului

0

Deputatul PSD de Alba Voicu Vușcan se declară încântat de noua alianță dintre PSD, considerat partid pro-european, și AUR, formațiune populistă, cu nuanțe anti-europene, xenofobe, fascistoide.

„PSD și AUR depun moțiune împotriva guvernului Bolojan. Normalitatea este să îi aperi pe români, nu alte interese. Bine ai revenit, PSD!”, a jubilat Vușcan pe facebook.

Practic, această declarație continuă seria prin care deputatul PSD se dovedește apropierea de politicile extremiste, anti-europene, ale AUR.

Redacția ciugudeanul.ro face o predicție: Deputatul Vușcan va trece la AUR în perioada următoare… așa cum a făcut-o fostul senator Călin Gheorghe Matieș.

Alba Iulia: Continuă lucrările programate ale furnizorului de apă

0
Screenshot

Anunț făcut de SC APA CTTA SA ALBA, ora 12.00: Lucrările anunțate pentru ziua de luni, 27 aprilie, se desfășoară conform graficului de lucrări, s-a început montarea vanelor.

Comunicat:

SC APA CTTA SA ALBA anunță consumatorii că, începând cu data de 27 aprilie 2026, vor fi efectuate lucrări programate de întreținere la rețeaua de alimentare cu apă potabilă din municipiul Alba Iulia. Intervențiile sunt necesare pentru asigurarea funcționării în condiții optime a sistemului de alimentare cu apă și pentru menținerea calității serviciilor furnizate.

Pentru a diminua disconfortul consumatorilor, Operatorul a mobilizat 5 echipe care vor lucra concomitent, astfel să poată fi realizate toate lucrările într-o singură etapă, care presupun, înlocuirea mai multor vane și compensatoare, cât și înlocuirea unui tronson cca 6 m, conductă Dn 600 din beton cu alta din polietilenă.

Lucrările vor începe în data 27 aprilie 2026, ora 00.00 și având în vedere că durata lucrărilor o estimăm la aproximativ 48 de ore, perioadă în care furnizarea apei potabile va fi întreruptă, vă recomandăm să vă asigurați rezervele necesare de apă pe durata intervenției:

– Cartier: Partoș

–Cartier Centru străzile: Livezii, T. Vladimirescu, Grădini, Elena Văcărescu, Costache Negruzzi, Camil Ressu, Mihail Kogălniceanu, Reteag, Ionel Pop, Gheorghe Doja, Oituz, Petru Dobra, Morii, Mărășești, Ioan Buteanu, Simion Balint, București, Andrei Mureșanu, Barbu Lăutaru, Lipoveni, Pictor S. Henția, Mărăști, Regina Maria, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Trandafirilor, Augustin Bena, Florilor, Tribunalului, Primăverii, Teilor, Piața Iuliu Maniu, Călărașilor, Avram Iancu, Libertății, Simion Bărnuțiu, Olteniei, Ion Arion, Plevnei, Iașilor, Crișanei, Siretului, Moldovei, Dobrogei, Maramureșului, Bulevardul Încoronării (Tronson Octavian Goga – Gară), Piața Consiliul Europei, Banatului, Viilor, Bulevardul Ferdinand I, Take Ionescu, Octavian Goga, Decebal, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Traian, Munteniei, Lucian Blaga, Basarabiei, Mihai Viteazu, Piața Națiunii, Piața Ion I.C. Brătianu, Piața Alessandria, Nicolae Titulescu, Nicolae Bălcescu, Bucovinei, Calea Moților (tronson Nicolae Bălcescu – T. Vladimirescu), Avram Iancu, Piața Iuliu Maniu, Petru Dobra, Doinei, Vasile Alecsandri, Henri Coandă, Anghel Saligny, Gheorghe Șincai, Samuel Micu, Craivei, Rodnei, Negoiu, Lacului, Muzicanților, Ioan Budai Deleanu, Plopilor, Almașului, Arinilor, Heleșteului, Pârâul Hentei, Bulevardul Republicii (V. Alecsandri – T. Vladimirescu)

–Cartier Ampoi I, II, III străzile: Emil Racoviță, Lupeni, Victor Babeș, Istoric Ion Berciu , Nina Cassian, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, Cenade, Ipotești, Rășinari, Simion Mândrescu, Șiria, Humulești, Grigore Antipa, Arieșului, Ion Creangă, Jules Verne, Anton Pann, Panait Istrati, Constantin Daicoviciu, Alexandru Macedonski, Ampoiului, Orizontului, Tudor Vladimirescu, Bulevardul Republicii (Tronson Vasile Alecsandri – Tudor Vladimirescu)

–Cartierul Bărăbanț

De asemenea, este posibil ca la reluarea furnizării apei potabile să existe depășiri ale parametrului turbiditate, caz în care sfătuim consumatorii să folosească apa numai în scop menajer.

Eventualele perturbații, precum și zonele în care acestea apar, pot fi semnalate la numărul unic Call Center: 0377.900.400 (program L–J: 08:00–16:30, V: 08:00–14:00), iar în afara programului, la Dispeceratul Sucursalei Alba Iulia, la numerele de telefon 0258/810.463, în vederea intervenției.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Screenshot

Final de sezon pentru Volei Alba Blaj – U13

0

Final de sezon pentru Volei Alba Blaj – U13! Echipa noastră de minivolei a încheiat pe ultima poziție turneul semifinal II al CN Volei U13 Feminin (minivolei) – Seria C, turneu pe care l-a organizat la Blaj, în zilele de 25 și 26 aprilie 2026. La prima participare pentru clubul nostru în competițiile de minivolei, fetele pregătite de Traian Mărginean și-au îndeplinit obiectivul, prin calificarea între primele 16 echipe din țară.

La turneul final s-au calificat echipele CS Chitila și ACS Total Sport Alba Iulia, cărora le dorim mult succes!

Rezultatele turneului semifinal II CN Volei U13 Feminin (minivolei) – Seria C…
Total Sport Alba Iulia – CSS Ștei 3-1
Volei Alba Blaj – CS Chitila 1-3
CSS Ștei – CS Chitila 0-3
Total Sport Alba Iulia – Volei Alba Blaj 3-1
CS Chitila – Total Sport Alba Iulia 3-2
Volei Alba Blaj – CSS Ștei 1-3

Clasament: 1. CS Chitila – 8 puncte, 2. ACS Total Sport Alba Iulia – 7 puncte, 3. CSȘ „Avram Iancu” Ștei – 3 puncte, 4. CSM Volei Alba Blaj – zero puncte.

Componența Volei Alba Blaj – U13:
1 Ana Maria Mărginean
2 Flavia Maria Matei
3 Maria Diana Mărginean
4 Maia Antonia Nemeș
5 Sara Boancăș
6 Irina Maria Cleja
7 Izabela Ștefania Apetrei
8 Antonia Maria Pușcă
9 Sianna Gassner
10 Inna Maria Costea
11 Maria Irene Roșca
12 Rebecca Maria Magyari
13 Raluca Mihălțan
14 Maia Andreea Hîrceagă
16 Sofia Ioana Handrea

Antrenor: Traian Mărginean

Volei Alba Blaj U13 este rodul parteneriatului de excepție pe care clubul nostru îl derulează cu Clubul Sportiv Atomic Blaj, toate componentele formației de minivolei și antrenorul Traian Mărginean provenind de la ACS Atomic Blaj.

Mulțumirile noastre, pentru sprijinul acordat echipei de minivolei în acest sezon, se îndreaptă către Primăria Blaj, conducerea CSM Volei Alba Blaj, Clubul Sportiv Atomic Blaj și, nu în ultimul rând, părinții și familiile micuțelor noastre voleibaliste! (comunicat)

Un an de la lansarea Secției de Ciclism a CSM Unirea Alba Iulia

0

Asociația Biciclim vă invită să luați parte la evenimentul aniversar ce marchează un an de la lansarea secției de ciclism a CSM Unirea Alba Iulia, proiect realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia.

În cadrul evenimentului, care va avea loc la Muzeul Principia, vom analiza rezultatele sportive obținute în primul an de activitate și vom prezenta noii componenți ai echipei, alături de obiectivele stabilite pentru sezonul 2026.

Întâlnirea va avea loc miercuri, 29 aprilie 2026, ora: 18:00, la Muzeul Principia din Piața Cetății Alba Iulia.

Participarea este liberă. Vă așteptăm să susținem împreună performanța sportivă locală!

Deputatul Florin Roman: Moțiunea de cenzură anunțată de noua alianță politică AUR și PSD era una previzibilă

0

Încă o dată deputatul liberal Florin Roman i-a atitudine pentru Guvernul Bolojan.

Deputatul Florin Roman a scris pe facebook: „Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, anunțată de noua alianță politică AUR și PSD era una previzibilă. Alianța funcționează de ani buni în Parlament.

Scopul ei nu are legătură cu stabilitatea României ci cu foamea oarbă a pantofarului Grindeanu, de a rămâne în fruntea PSD și la robinetul cu bani al românilor. O alianță între un partid extremist și unul populist vor pune România în situația Ungariei condusă de Orban, în relația cu Uniunea Europeană. Cele 8 miliarde de euro, cei mai ieftini bani, pe care îi poate lua România prin PNRR, pentru investiții, devin o țintă de neatins.

PNL rămâne ferm angajat pe calea reformelor dure, dar necesare, luate de Ilie Bolojan. Indiferent ca vom fi parte a puterii sau opoziției politice, PNL rămâne responsabil față de România.

Cât despre AUR și PSD, noua alianță politică, să le fie de bine. Cine se aseamănă se adună!”

Luni, 27 aprilie, la puțin timp după anunțul lui Petrișor Peiu (AUR) și Marian Neacșu (PSD) că AUR și PSD au decis depunerea unei moțiuni de cenzură comune împotriva Guvernului, George Simion (președintele AUR) a spus că speră ca moțiunea de cenzură să fie depusă pe 5 mai 2026.

Alba Iulia: 19 milioane de euro pentru crearea unui culoar verde de mobilitate urbană

0

Luni, 27 aprilie 2026: O nouă conexiune rutieră în valoare de peste 19 milioane de euro va fi construită cu fonduri europene la Alba Iulia!

Infuzie de fonduri nerambursabile din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 pentru construirea Centurii de Sud-Vest a municipiului Alba Iulia

În prezența Președintelui Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, primarul albaiulian Gabriel Codru Pleșa și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, semnează contractul de finanțare pentru investiția: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de Sud-Vest a municipiului Alba Iulia”, în valoare totală de 147.337.356,77 lei, din care 78.521.335,64 lei este valoarea fondurilor europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Este vorba de un proiect imperios necesar pentru crearea unui sistem rutier coerent și cu funcționalitate ridicată, care, pe de o parte, va descongestiona traficul în toată zona de sud a Municipiului Alba Iulia, iar pe de altă parte va crea o arteră cu rol de coloană vertebrală pentru noile cartiere care se dezvoltă în acest areal. Contractul este finanțat în cadrul Priorității 4 – „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, pentru care ADR Centru are calitatea de Autoritatea de Management.

Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna martie 2029.

Obiectivul general al proiectului depus de municipalitatea albaiuliană este dezvoltarea unei infrastructuri moderne, eficiente și sustenabile pentru transportul public și mobilitatea urbană în municipiul Alba Iulia, prin modernizarea și decarbonizarea transportului public și crearea unui culoar verde de mobilitate urbană. Realizarea lui va crea o conexiune optimă cu pistele de biciclete construite în cadrul celor două proiecte majore de mobilitate urbană recent finalizate, finanțate prin POR 2014-2020, creând continuitatea acestora și încurajând folosirea bicicletelor în detrimentul autoturismului propriu. De asemenea, un alt beneficiu este crearea de noi trasee de transport în comun în această zonă rezidențială aflată în expansiune. (comunicat ADR Centru) (sursa foto: Gabriel Pleșa/facebook)

Sărbătoarea Libertății de la Blaj: muzică, expoziții și voie bună în luna mai

0

Între 3 și 10 mai 2026, la Blaj are loc Sărbătoarea Libertății, un proiect de referință care readuce în prim-plan spiritul unei istorii care ne definește și ne obligă, în același timp, să o ducem mai departe cu demnitate.

Palatul Cultural Blaj

3 mai: Expoziția de artă fotografică „Blajul de altădată”
4 mai: Expunere publică a replicii Spada lui Ștefan cel mare
5 mai: Expoziția „Mureșenii și Blajul – de la 1848 la Marea Unire”
6 mai: Festivalul Folcloric „Avram Iancu suntem toți” (ora 18.00)

Câmpia Libertății – 9 mai, ora 17.00

Concert extraordinar: Paul Berghean, Iris Lasc, Isabel Albu, Ioana Pleșa, Georgiana Zbutea și Alexandra Sălcudean
Spectrum
Cabron
Misha
Zdob și Zdub

Un dialog între generații și stiluri, în care scena se transformă într-un spațiu al întâlnirii dintre tradiție și contemporaneitate. Nume consacrate și artiști ai noii generații vor aduce energia unui moment cu adevărat memorabil.

Câmpia Libertății – 10 mai, ora 14.00

Spectacol folcloric extraordinar – „Târnavele și oaspeții lor în cântec și joc”

Veta biriș, Reta Rus, Leontina Fărcaș
Paula Hriscu și Horațiu Ormindeanu
Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga
Marinela Baba, Dorina Narița, Ina Todoran
Anda Horoba, Roxana Bădescu, Cristian Țăran
Alexandra Băcilă, Adina Popa Goga, Maria Uțiu
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” din Blaj
Grupul Vocal Tradițional „Muguri de Tezaur”
Grupul Vocal Tradițional „Izvoarele” din Blaj
Ansamblul Folcloric „Călin Julescu” din Săliștea
Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” din Aiud

Un tablou autentic al valorilor românești, în care cântecul și jocul devin limbaj comun al comunității.
Pe scenă: artiști îndrăgiți ai folclorului românesc, alături de ansambluri reprezentative și tineri purtători ai tradiției.

Acompaniamentul muzical: Ansamblul Folcloric al Județului Alba
Conducerea muzicală: Alexandru Pal

Sărbătoarea Libertății reprezintă o reafirmare a rădăcinilor noastre, a valorilor care au construit această țară și a comunității care le păstrează vii.

Surpriză pe scena politică: PSD și AUR au anunțat o moţiune de cenzură comună pentru dărâmarea Guvernului Ilie Bolojan

0

Luni, 27 aprilie 2026, PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan.

Anunțul a fost făcut de Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) care au precizat că nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens.

Deocamdată, președinții PSD și AUR nu au anunțat nimic în acest sens.

Mai mult, liderii PSD sunt așteptați la Cotroceni pentru o nouă rundă de consultare propusă de Nicușor Dan cu partidele pro-europene pentru găsirea unei soluții pentru o guvernare stabilă. (sursa foto: HotNews)

Amenzi de aproape jumătate de milion de lei date de inspectorii ITM Alba

0

I.T.M. Alba a continuat seria controalelor pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 20-24 aprilie 2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relațiilor de muncă:

Total unități controlate: 43
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 1.268
-523 de femei
Număr deficiențe constatate: 121
Nr. sancțiuni aplicate angajatorilor: 14
-9 amenzi în valoare de 468.500 lei din care 2 amenzi în cuantum de 440.000 lei, pentru muncă nedeclarată (11 persoane)
-5 avertismente

Principalele deficiențe constatate în controale:

-primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
-angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
-contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securității și sănătății în muncă:

Nr. total unități controlate: 26
Număr deficiențe constatate: 48
Număr de măsuri dispuse: 48
Angajatori sancționați: 26
Nr. sancțiuni aplicate: 48
-4 amenzi – 22.000 lei
-44 avertismente

Principalele deficiențe stabilite în controale:

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau
periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

INSPECTOR ȘEF, Calman Gabor Zsolt

Ședință ordinară a Consiliului Județean Alba

0

Consiliul Judeţean Alba se întruneşte în şedinţă ordinară marți, 28 aprilie 2026, începând cu ora 11.00, cu prezenţă fizică. Locul oficial al desfăşurării şedinţei este sala de consiliu a Judeţului Alba „Regele Ferdinand”, situată la etajul 2 al sediului Consiliului Judeţean Alba, din Municipiul Alba Iulia, str. Mihai Viteazu, nr. 11.

Ordinea de zi inițială şi cea suplimentară a ședinței, precum și proiectele de hotărâre ce vor fi supuse dezbaterii pot fi consultate pe pagina web a Consiliului Județean Alba, la adresa https://judetul-alba.ro/afisare-sedinte-2026/

Extaz mistic pentru europarlamentarul Mircea Hava după o conexiune cu… Cel Infinit

0

E un sentiment pe care nu l-am cunoscut până acum si pe care-l credeam imposibil și intangibil: să fii și pe Pământ și în Cer, în același timp și loc.

Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea mi-a mijlocit aceasta conexiune cu Cel Infinit, mie și colegilor din PPE, alături de care am avut șansa si onoarea să îl vizităm, ascultăm, să îi prezentăm omagiile și să îi strângem mâna. Deși a fost mai mult decât o strângere de mână, o atingere divină pe care m-aș bucura s-o simtă cât mai mulți.

Credem la fel. Ne bucurăm la fel. Luptăm la fel și învingem timpurile, chiar dacă par să fie, uneori, împotriva noastră. Suntem diferiți în formă, dar identici în esență. Toți purtăm în piept același foc, aceeași chemare, același Dumnezeu. În Europa și nu doar, diferențele noastre liturgice sunt bogăție, nu prăpastie. Sunt mărturii ale modurilor în care Europa, în toată diversitatea ei, a căutat același Adevăr.

Nu ne pierdem speranța. Oamenii au fost mereu mai puternici decât vremurile și la fel va fi și acum.

Dumnezeu există și e doar iubire, nimic altceva. (Mircea Hava, europarlamentar PNL)

Salonul Internațional de Creație Artistică „Armonii Cromatice în Cetatea Alba Carolina”

0

În continuitatea demersurilor sale de valorizare a creației artistice contemporane și de ancorare a acesteia în spații cu încărcătură simbolică, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în colaborare cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România, propun o nouă etapă relevantă în parcursul său programatic: Salonul Internațional de Creație Artistică, desfășurat sub genericul „Armonii Cromatice în Cetatea Alba Carolina”.

Intervalul 22–29 aprilie 2026 configurează un veritabil cadru de întâlnire între sensibilități artistice diverse, reunind artiști plastici membri ai uniunilor naționale de creație din România și din străinătate. Această deschidere internațională confirmă vocația proiectului de a depăși limitele unei manifestări locale și de a se poziționa într-un registru al dialogului artistic european.

Alegerea Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina ca spațiu de vernisaj evidențiază o direcție matură de curatoriere: plasarea artei contemporane în proximitatea patrimoniului, într-un dialog discret, dar profund, între materialitatea tradiției și libertatea expresiei plastice actuale. În acest context, lucrările expuse devin veritabile intervenții vizuale într-un spațiu cu memorie.

Lista artiștilor participanți, diversă ca stil și viziune, configurează un spectru amplu de abordări plastice, de la figurativ la abstract, de la construcții cromatice echilibrate la expresii tensionate și dinamice. Tocmai această pluralitate conferă consistență conceptului de „armonii cromatice”: o coexistență a diferențelor, articulate într-un limbaj comun al sensibilității vizuale.

Vernisajul programat în data de 2 aprilie 2026, ora 17.00, se anunță ca un moment de sinteză, dar și de deschidere, un prilej de întâlnire între artiști, public și discurs critic. Prezența invitaților din zona reflecției teoretice și instituționale adaugă un strat suplimentar de relevanță, consolidând dimensiunea profesională a evenimentului.

Prin această inițiativă, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” își reafirmă rolul de platforme active de susținere și promovare a creației artistice contemporane, dar și de mediatori între patrimoniu și expresia actuală. Salonul devine, astfel, un exercițiu de continuitate culturală, în care trecutul și prezentul se completează firesc. (comunicat Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba)

Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-a calificat la Olimpiada Națională de Dezbateri pentru juniori

0

Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-a calificat la Olimpiada Națională de Dezbateri pentru juniori, faza națională.

Vineri, 24 aprilie 2026, cele două echipe participante au ocupat locurile I și III în cadrul turneului, faza județeană a Olimpiadei.

Echipa a fost alcătuită din elevii Muntean Aura, Opruța Samuel, Florea Ana Sofia și Tilea Eric Theodor, Marin Yannis, Cozma Lidia Dolores (elevi în clasa a VIII-a A), care sunt pregătiți de profesoara dr. Nadia-Flaviana Albescu.

Olimpiada, cu caracter trans disciplinar, promovează dezvoltarea competențelor în dezbatere, oratorie și gândire critică.

„Le dorim succes la faza națională a Olimpiadei Naționale de Dezbateri!”, le transmite conducerea Liceului de Arte.

Destinația Anului 2026: Votează Muzeul Național al Unirii Alba Iulia la categoria Tărâmul Cunoașterii

0

Votează Muzeul Național al Unirii Alba Iulia la categoria Tărâmul Cunoașterii până în 25 aprilie!

Împreună decidem Destinația Anului 2026!

Știați că expoziția de bază a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia găzduiește o statueta care îl reprezintă pe Hercule, având o istorie demnă de un roman polițist? Descoperită accidental în vara anului 2012 în cartierul Partoș din Alba Iulia, ea a fost sustrasă din teren și apoi recuperată de poliție de la cel care încerca să o plaseze fraudulos pe piața neagră a pieselor de artă.

Cum votezi?

Accesează linkul https://destinatiaanului.ro/competitia/voteaza
Intră în categoria Tărâmul Cunoașterii
Selectează Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, introdu adresa de email în josul paginii și apasă „Trimite vot!”.
Confirmă votul prin accesarea linkului primit prin e-mail.
Fiecare vot contează pentru promovarea destinațiilor turistice din județul Alba!
Descoperă Alba, Visit Alba, susţine promovarea turismului din județul Alba!

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Etapa județeană a Concursului Național Made for Europe

0

Inspectoratul Școlar Județean Alba a organizat vineri, 24 aprilie 2026, etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe” – ediția 2026, ocazie cu care elevii desemnați au prezentat produsele realizate în cadrul diverselor proiecte europene pe care le-au implementat.

Etapa județeană a fost găzduită de Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia și s-a bucurat de o reprezentare a proiectelor europene Erasmus+ și eTwinning.

La ediția din acest an, s-au înscris în concurs 7 instituții de învățământ din județul Alba, cu 11 produse realizate de elevi, sub coordonarea cadrelor didactice. Fiecare produs a reflectat creativitate, implicare, muncă de echipă și deschidere către valorile europene.

Evaluarea produselor finale participante la concurs s-a realizat de către Comisia județeană de evaluare, pe baza criteriilor de jurizare din Regulamentul specific de organizare și desfășurare a Concursului național „Made for Europe”, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării.

Felicitări tuturor participanților și acelora care fac aceste lucruri posibile – echipelor de proiect din toate școlile care implementează proiecte cu finanțare europeană, profesorilor coordonatori și elevilor implicați.

Succes celor care vor reprezenta județul Alba la etapa națională a concursului, la Deva, județul Hunedoara, în perioada 13-17 mai 2026.

Mulțumim Centrului Europe Direct Regiunea Centru pentru implicare! (IȘJ Alba)

Sportivii colegiului se pregătesc pentru Olimpiada Sportului Militar Liceal, etapa a II-a

0

Lotul sportiv al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia va participa în perioada 25 – 30 aprilie la etapa a II-a a Olimpiadei sportului militar liceal, găzduită de Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. De această dată vor avea loc întreceri între cele cinci colegii militare din țară la atletism, șah și jocuri sportive pe echipe – baschet și volei masculin, tir şi triatlon ca probe aplicativ militare.

Pentru această etapă, sportivii s-au pregătit sub coordonarea profesorilor, antrenorilor și instructorilor militari: locotenent Cătălin Bobar (tir), locotenent Alexandru Simion (șah), locotenent Nicolae Petruse (triatlon), Felicia Vancea (volei), Geanina Ilie (atletism și triatlon), Valentin Urian (baschet) și căpitan Cristi Popa, șef de lot.

Fiecare dintre sportivi va încerca să își conducă echipa spre victorie, motivat de disciplină, spiritul de echipă și de fairplay.

Dragi elevi, cea de-a doua etapă a Olimpiadei sportului militar liceal este o nouă oportunitate de a vă depăși limitele și de a arăta cât de mult ați progresat. Aveți încredere în voi, în fiecare întrecere evoluați cu determinare și bucurați-vă de fiecare moment al competiției! Nu uitați, indiferent de rezultat, rămâneți o echipă!

Mult succes! (Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Alba Iulia: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Bracovici, prăznuiți la seminarul teologic ortodox

0

Vineri, 24 aprilie a.c., de sărbătoarea Sfinților Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Începând cu ora 9.30, Arhipăstorul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta campusului școlar. La momentul rânduit din cadrul slujbei, arhidiaconul Emanuel Bercea a fost hirotonit preot pe seama parohiei Viișoara, protopopiatul Sighișoara.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Sfântul Mitropolit Simion Ștefan, înainte cu trei veacuri și jumătate, s-a dovedit un ilustru arhipăstor al creștinilor ortodocși din Transilvania. Înzestrat cu zel apostolic, abilitate și evlavie, el a apărat cu tenacitate Legea strămoșească și a ținut trează conștiința națională a păstoriților săi. De la Sfântul Mitropolit Simion Ștefan învățăm să prețuim Ortodoxia cu ale ei comori doctrinare, canonice și liturgice. Totodată, el ne îndeamnă să iubim Biserica Ortodoxă străbună, care, ca o Mamă spirituală, ne-a păstrat ființa etnică și unitatea sufletească, în vremuri de grea cumpănă pentru românii din Ardeal”.

La Dumnezeiasca Liturghie din ziua hramului au participat părinți profesori, oficialități județene și locale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Alba și ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, cei aproximativ 600 de elevi ai instituției de învățământ teologic preuniversitar și credincioși dreptslăvitori din Cetatea Marii Uniri. Slujirea arhierească din această zi a marcat, totodată, împlinirea a 35 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, ceremonia încadrându-se în seria evenimentelor cultural-religioase organizate de instituția teologică albaiuliană în perioada 23-30 aprilie 2026.

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia a fost înființat în anul 1991, reprezentând una dintre instituțiile de învățământ de elită ale orașului Marii Uniri. Având ca plan general de activitate formarea conștiinței duhovnicești a viitorilor preoți și profesori de Religie, Seminarul Teologic albaiulian urmărește, totodată, pregătirea de ansamblu a tinerilor teologi, planul de învățământ cuprinzând atât discipline teologice, cât și discipline laice. Începând cu data de 1 aprilie 2026, director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” este părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean.

Biserica din incinta campusului şcolar al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia a fost ridicată între anii 2008-2014. Lucrările s-au realizat cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei şi prin implicarea conducerii instituţiei de învăţământ teologic. Pictura în tehnica fresco a fost executată de către pictorul bisericesc Adrian Sicoe, între anii 2018-2020. Locaşul de rugăciune a fost înfrumuseţat şi înzestrat cu toate cele necesare cultului divin, fiind târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu în data de 23 septembrie 2021.

Text și foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

33 de cereri de atribuire a terenurilor soluționate și 16 litigii analizate în ședința lunară a Comisiei județene Alba de fond funciar

0

În cadrul ședinței desfășurate astăzi, 24 aprilie 2026, la Instituția Prefectului – Județul Alba, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a analizat 49 de puncte înscrise pe ordinea de zi, soluționând favorabil 33 de cereri de atribuire a terenurilor și stabilind poziția procesuală în 16 dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Ședința a fost prezidată de domnul Nicolae Albu, prefectul județului Alba, în prezența membrilor comisiei.

În prima parte a lucrărilor, au fost analizate cele 16 dosare în care comisia are calitatea de parte, fiind stabilite punctele de vedere ce vor fi susținute în fața instanțelor. Cauzele vizează, în principal, aplicarea prevederilor Legea fondului funciar nr. 18/1991, incluzând acțiuni privind nulitatea unor acte, plângeri împotriva hotărârilor comisiei, precum și o acțiune în contencios administrativ aflată pe rolul Tribunalul Cluj – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

De asemenea, comisia a analizat patru sentințe judecătorești pronunțate recent, apreciind că în trei cazuri nu se impune exercitarea apelului, iar într-un caz a fost aprobată formularea căii de atac.

Pe componenta administrativă, au fost analizate și aprobate 33 de cereri de atribuire de terenuri, transmise de comisiile locale de fond funciar din mai multe unități administrativ-teritoriale din județ.

Totodată, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 890/2005, comisia a dispus măsuri pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive, cu implicarea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba și a Direcția Silvică Alba.

Ședința face parte din activitatea curentă a comisiei județene, vizând aplicarea unitară a legislației fondului funciar și soluționarea cererilor formulate de cetățeni.

Prefectura Județului Alba

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își prezintă publicațiile în fața publicului din Cugir

0

Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Primăria Orașului Cugir și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir vă invită (în data de 29 aprilie, ora 17.30) la un eveniment cultural dedicat promovării unor noi apariții editoriale, apărute prin intermediul proiectului Producții editoriale. Evenimentul reunește reprezentanți ai administrației și ai instituțiilor de cultură, autori, membri ai comunității culturale și ai Cenaclului Cultural „Cugiria” și publicul iubitor de carte, într-un cadru deschis dialogului și creativității contemporane.

Programul manifestării culturale cuprinde lansarea publicațiilor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba: revistele „Discobolul”, „Viața bibliotecii” și „Metodica”, antologiile „Verbum”, „Povești de noapte bună” și „Pe țărmul poeziei” (volum bilingv româno-francez) și volumul „Biblioterapia”.

Un loc aparte în programul evenimentului îl vor avea lansarea revistei „Discobolul International” nr. 1 (revistă tradusă integral în limba engleză) și prezentarea volumului „Conferințele bibliotecii”, în prezența autorului Alin Tomuș.

Seara se va încheia cu un moment special al membrilor Clubului Cultural „Cugiria” și cu o sesiune de autografe, fotografii și socializare care oferă participanților oportunitatea de a interacționa direct cu invitații și autorii prezenți.

Prin acest demers, organizatorii își reafirmă rolul de promotori ai culturii scrise și al dialogului intelectual, susținând creația literară și accesul publicului la resurse culturale de calitate. Publicul este invitat să participe în număr cât mai mare și să se bucure de o experiență culturală deosebită. (comunicat)

Expoziție de gravură la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

0

Joi, 30 aprilie 2026, ora 16.00, la Muzeul Național va avea loc vernisajul expoziției Istorie gravată, cu lucrări semnate de artistul aiudean Stefan Balog.

Expoziție de gravură surprinde fragmente de istorie și identitate, și poate fi văzută în perioada 30 aprilie – 18 mai 2026.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Fundația Inter-Art Aiud.

Curatorul expoziției Anca Sas. Evenimentul va fi deschis de dr. Gabriel Rustoiu, director general.

În cadrul evenimentului elevul Paul Chiciudean va susține un microrecital de chitară clasică.

DSVSA Alba: Măsuri pentru prevenirea gripei aviare în gospodăriile populației

0

În contextul evoluției gripei aviare la păsările sălbatice – cu focare confirmate în județele Vaslui, Neamț, Ilfov, Constanța, Cluj, Bihor și Satu Mare – precum și la păsări domestice din județul Tulcea (într-o exploatație non-comercială), Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba recomandă populației aplicarea unor măsuri simple pentru prevenirea apariției bolii.

Pentru reducerea riscului de contact între păsările domestice și cele sălbatice, se recomandă:

-Separarea, pe cât posibil, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice

-Evitarea creșterii păsărilor în aer liber; acestea trebuie ținute în spații închise

-Dacă nu este posibilă închiderea completă, hrănirea și adăparea trebuie făcute în zone acoperite, inaccesibile păsărilor sălbatice

-Evitarea folosirii apei din surse de suprafață (lacuri, bălți, râuri), care pot fi contaminate de păsări sălbatice

-Limitarea accesului persoanelor în zona unde sunt crescute păsările, ideal la o singură persoană responsabilă

-Prevenirea contactului cu alte animale (rozătoare, animale de companie etc.)

-Folosirea unei încălțăminte dedicate în spațiul de creștere sau amenajarea unor puncte de dezinfecție

-Evitarea contactului direct sau indirect cu păsările sălbatice, în special cu cele de apă

Toate cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări (indiferent de specie) ori la mamifere din gospodărie trebuie anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit. De asemenea, orice cadavru de pasăre sau mamifer găsit în spații publice trebuie raportat imediat medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Gripa aviară este o boală infecțioasă virală care poate afecta peste 50 de specii de păsări, atât domestice, cât și sălbatice. Principala sursă de virus o reprezintă păsările migratoare, în special cele acvatice. Transmiterea bolii se face prin contact direct cu păsări infectate, cu cadavrele acestora, cu secrețiile și excrețiile lor, dar și indirect – prin apă, furaje, echipamente, adăposturi sau mijloace de transport contaminate.

DSVSA Alba

Pregătiri pentru Ziua Europei – luna dedicată Europei în Regiunea Centru

0

Pregătiri pentru Ziua Europei – luna dedicată Europei în Regiunea Centru
TINERII PENTRU TINERI – ÎN LUNA MAI REPREZINTĂ VOCEA EUROPEI!

”Vrem și trebuie să realizăm care e impactul sprijinului pe care-l oferă Uniunea Europeană comunității noastre, pentru fiecare cetățean din Regiunea Centru. Tinerii noștri deja nu mai pot face comparații între nivelul de trai și comunitatea ce a fost înainte de 2007 (anul aderării României la UE) și după. Adică mult înainte de libera circulație, înainte de posibilitatea de a beneficia de schimburile de experiență școlare și universitare Erasmus, de a beneficia de abonamente de telefonie ieftine și aceleași tarife de roaming în țările UE, dar și mult înainte de a vedea rezultatele investițiilor europene de miliarde de euro realizate în educație, sănătate, revitalizare urbană și în multe alte domenii. Beneficiile și drepturile noastre, dar și impactul apartenenței la spațiul UE reprezintă mult mai mult decât cele enumerate, iar recentele experiențe dovedesc faptul că există un risc să le pierdem și de aceea trebuie să le știm și să facem tot ce putem ca să le păstrăm” aceste este motivul pentru care, în luna mai, în parteneriat, mai multe instituții și organizații din Alba Iulia vor implementa un proiect ce implică peste 500 de elevi, studenți și cadre didactice în activități interactive cu tematică europeană.

EUROPE DIRECT Regiunea Centru alături de structura gazdă – Agenția pentru Dezvoltare Regională CENTRU și în parteneriat cu Liceul cu „Program Sportiv” Alba Iulia, Casa Corpului Didactic Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia vor derula în prima parte a lunii mai, proiectul ”EU Generation – Tinerii dau voce Europei”. În acest proiect, opt licee și colegii din Alba Iulia au implicat peste 35 de elevi, care alături de 10 studenții UAB, vor lucra împreună pentru a pregăti și susține 16 activități de prezentare, conștientizare și implicare dedicate pentru mai mult de 350 de elevi din 8 unități de învățământ. Activitățile interactive propuse vor avea în centrul discuției aspectele menționate anterior, pe teme europene și vor susține atât dezvoltarea competențelor civice ale elevilor, contribuind la creșterea gradului de informare privind drepturile și responsabilitățile cetățenilor europeni. Astfel, tinerii pot stimula alți tineri, în același timp, implicându-i activ în viața comunității județului Alba.

Proiectul propune, în contextul celebrării „Zilei Europei” (9 mai), o suită de activități educative derulate de tinerii din Alba Iulia pentru colegii lor, fiind coordonați de către reprezentanții partenerilor de proiect. Activitățile se vor desfășura în perioada 22 aprilie – 15 mai 2026 și vizează promovarea valorilor, principiilor și oportunităților oferite de Uniunea Europeană în rândul elevilor, printr-o abordare interactivă și participativă. Participanții la eveniment vor fi stimulați să se antreneze în discuții, să își dezvolte simțul civic, vor primi informații și resurse care le vor fi de ajutor în dezvoltarea lor personală.

Astfel, echipele mixte de elevi și studenți, sprijiniți de reprezentanții partenerilor de proiect, vor desfășura câte două activități educative la clase diferite de elevi. Prin utilizarea de prezentări, ateliere sau jocuri educative, activitățile se vor desfășura simultan sau consecutiv, formatul propus contribuind la transmiterea de informații într-un limbaj simplu pentru elevi, prin metode selectate tot de către elevi. Scopul este de a-și informa colegii cât mai clar despre impactul și proiectele cu finanțare europeană care au sprijinit din 2007 până în prezent dezvoltarea comunităților din regiune.

Prima întâlnire a elevilor și studenților ambasadori implicați în proiect a avut loc la sediul ADR Centru, cu scopul formării echipelor și a prezentării informațiilor ce trebuie preluate și apoi adaptate de aceste echipe, pentru a fi transmise într-un mod inovativ și original, celor 16 clase de elevi din Alba Iulia, de la clasa a III-a la a VII-a. După această primă întâlnire urmează ca echipele să lucreze împreună și să își pregătească propriile activități, iar săptămâna viitoare organizatorii vor fi primii care vor vedea și primi informațiile și formatul pregătit de ambasadorii europenei, urmând să fie oferit și un feed-back de îmbunătățire, dacă este cazul.

Proiectul a fost înscris și în Agenda de evenimente a Alba Iulia – Capitală a tineretului, precum și in European Youth Week. (comunicat ADR Centru)

Atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului

0
Screenshot

A.N.M. a emis o atenționare Cod Galben pentru intervalul 24 aprilie, ora 10:00 – 24 aprilie, ora 21:00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului.

Pe parcursul zilei de vineri, 24 aprilie, în nordul, estul și sud-estul Transilvaniei, nord-estul Moldovei și vestul Olteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor atinge 70…90 km/h.

Notă: Intensificări temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 40…45 km/h.

Atelier de conservare și restaurare la muzeul albaiulian

0

„Redescoperirea unui patrimoniu uitat” – ediția a III-a, modulul I – propune o abordare aprofundată a practicilor de conservare și restaurare a bunurilor culturale, adresată celor interesați de protejarea și valorificarea patrimoniului.

Locație: Laboratorul de Restaurare Piatră din cadrul Centrului de Ceramică Veche

Evenimentul este organizat de CNCRCV, în cadrul Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, și reunește o echipă de specialiști ai Centrului de Restaurare: dr. Dan Anghel, Sorin Șerban, Vali Deleanu, Radu Sebeni, Sorina Voju, Codruța Leahu, Dana Zudor, dr. Monica Druță, Marius Anghel, Maria Cernea, Elena Csifra, Emilia Morar și Sidonia Olea.

Participanții vor avea ocazia de a descoperi atât repere teoretice, cât și aplicații practice esențiale domeniului, într-un cadru profesionist, propice schimbului de experiență.

Continuarea programului: Workshopul va fi completat de un al doilea modul în toamna anului 2026, dedicat aprofundării cunoștințelor și competențelor dobândite.

Înscrieri: Cei interesați se vor putea înscrie odată cu deschiderea oficială a perioadei de aplicare, în luna mai 2026.

Vă invităm să luați parte la acest demers dedicat valorificarii patrimoniului cultural. (comunicat)

Întreruperi ale furnizării apei potabile în Alba Iulia

0

SC APA CTTA SA ALBA reamintește consumatorilor din Municipiul Alba Iulia că luni, 27 aprilie, la ora 00.00, vor începe lucrările de întreținere programate la rețeaua de distribuție a apei potabile.

Din această cauză, furnizarea apei potabile va f întreruptă în cartierele Partoș, Centru, Ampoi 1, 2, 3 și Bărăbanț, conform unui comunicat publicat anterior.

„Rugăm consumatorii să-și asigure rezerva de apă necesară pe perioada întreruperii. Pe parcursul desfășurării intervențiilor vă vom ține la curent cu stadiul lucrărilor”, anunță SC APA CTTA SA ALBA.

Comunicat:

SC APA CTTA SA ALBA anunță consumatorii că, începând cu data de 27 aprilie 2026, vor fi efectuate lucrări programate de întreținere la rețeaua de alimentare cu apă potabilă din municipiul Alba Iulia. Intervențiile sunt necesare pentru asigurarea funcționării în condiții optime a sistemului de alimentare cu apă și pentru menținerea calității serviciilor furnizate.

Pentru a diminua disconfortul consumatorilor, Operatorul a mobilizat 5 echipe care vor lucra concomitent, astfel să poată fi realizate toate lucrările într-o singură etapă, care presupun, înlocuirea mai multor vane și compensatoare, cât și înlocuirea unui tronson cca 6m, conductă Dn600 din beton cu alta din polietilenă.

Lucrările vor începe în data 27 aprilie 2026, ora 00.00 și având în vedere că durata lucrărilor o estimăm la aproximativ 48 de ore, perioadă în care furnizarea apei potabile va fi întreruptă, vă recomandăm să vă asigurați rezervele necesare de apă pe durata intervenției:

– Cartier: Partoș

–Cartier Centru străzile: Livezii, T. Vladimirescu, Grădini, Elena Văcărescu, Costache Negruzzi, Camil Ressu, Mihail Kogălniceanu, Reteag, Ionel Pop, Gheorghe Doja, Oituz, Petru Dobra, Morii, Mărășești, Ioan Buteanu, Simion Balint, București, Andrei Mureșanu, Barbu Lăutaru, Lipoveni, Pictor S. Henția, Mărăști, Regina Maria, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Trandafirilor, Augustin Bena, Florilor, Tribunalului, Primăverii, Teilor, Piața Iuliu Maniu, Călărașilor, Avram Iancu, Libertății, Simion Bărnuțiu, Olteniei, Ion Arion, Plevnei, Iașilor, Crișanei, Siretului, Moldovei, Dobrogei, Maramureșului, Bulevardul Încoronării (Tronson Octavian Goga – Gară), Piața Consiliul Europei, Banatului, Viilor, Bulevardul Ferdinand I, Take Ionescu, Octavian Goga, Decebal, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Traian, Munteniei, Lucian Blaga, Basarabiei, Mihai Viteazu, Piața Națiunii, Piața Ion I.C. Brătianu, Piața Alessandria, Nicolae Titulescu, Nicolae Bălcescu, Bucovinei, Calea Moților (tronson Nicolae Bălcescu – T. Vladimirescu), Avram Iancu, Piața Iuliu Maniu, Petru Dobra, Doinei, Vasile Alecsandri, Henri Coandă, Anghel Saligny, Gheorghe Șincai, Samuel Micu, Craivei, Rodnei, Negoiu, Lacului, Muzicanților, Ioan Budai Deleanu, Plopilor, Almașului, Arinilor, Heleșteului, Pârâul Hentei, Bulevardul Republicii (V. Alecsandri – T. Vladimirescu)

–Cartier Ampoi I, II, III străzile: Emil Racoviță, Lupeni, Victor Babeș, Istoric Ion Berciu , Nina Cassian, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, Cenade, Ipotești, Rășinari, Simion Mândrescu, Șiria, Humulești, Grigore Antipa, Arieșului, Ion Creangă, Jules Verne, Anton Pann, Panait Istrati, Constantin Daicoviciu, Alexandru Macedonski, Ampoiului, Orizontului, Tudor Vladimirescu, Bulevardul Republicii (Tronson Vasile Alecsandri – Tudor Vladimirescu)

–Cartierul Bărăbanț

De asemenea, este posibil ca la reluarea furnizării apei potabile să existe depășiri ale parametrului turbiditate, caz în care sfătuim consumatorii să folosească apa numai în scop menajer.

Eventualele perturbații, precum și zonele în care acestea apar, pot fi semnalate la numărul unic Call Center: 0377.900.400 (program L–J: 08:00–16:30, V: 08:00–14:00), iar în afara programului, la Dispeceratul Sucursalei Alba Iulia, la numerele de telefon 0258/810.463, în vederea intervenției.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Atenție! Se lucrează pe strada Vasile Goldiș și pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia

0

Vă aducem la cunoștință că vineri, 24 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, se vor desfășura lucrări de reparații la covorul asfaltic pe strada Vasile Goldiș și pe Bulevardul Transilvaniei (zona Schit).

Pentru a evita disconfortul și eventualele întârzieri, îi rugăm pe conducătorii auto să evite, pe cât posibil, aceste zone și să opteze pentru rute alternative.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin. Aceste intervenții sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic și siguranța tuturor participanților la circulație.

Inspectori școlari din Alba prezenți la Roma la cursul de formare profesională Digital Transformation

0

În perioada 13–17 aprilie 2026, un grup format din patru inspectori școlari și un director a participat la cursul de formare profesională „Digital Transformation”, desfășurat în Roma, Italia – o experiență valoroasă dedicată dezvoltării competențelor digitale în educație.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+ în domeniul Educației Școlare_2024-1-RO01-KA121-SCH-000230390, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Activitatea a oferit participanților oportunitatea de a explora, într-un cadru interactiv, principalele platforme și instrumente digitale utilizate în procesul de învățare, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor necesare pentru planificarea și implementarea transformării digitale în educație.

Experiența formativă a fost completată de vizite instituționale în unități de învățământ, unde participanții au avut ocazia să observe organizarea procesului educațional și aplicarea practică a soluțiilor digitale.

Proiectul de Acreditare, finanțat prin programul Erasmus+ cu nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000230390, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, reprezintă un exemplu relevant al modului în care acest program contribuie la îmbunătățirea calității educației, prin facilitarea schimbului de experiență și a bunelor practici la nivel internațional.

Operație dificilă realizată la Spitalul din Alba Iulia: pacient cu tumoră cerebrală gigant, salvat de medici

0

O echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, formată din doi medici neurochirurgi, un chirurg plastician și un medic anestezist, a salvat viața unui pacient diagnosticat cu o tumoră cerebrală de mari dimensiuni (10 × 10 cm), în urma unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat 7 ore.

Pacientul, cunoscut cu antecedente de tumoră cerebrală malignă operată în urmă cu cinci ani (meningiom anaplazic grad III), s-a prezentat la spital cu crize epileptice și hemipareză dreaptă. Particularitatea cazului a constat în apariția recentă a unei formațiuni tumorale de dimensiuni foarte mari, care a distrus parțial pielea scalpului și s-a extins în afara craniului.

Echipa operatorie a fost formată din medicii neurochirurgi Suciu Bogdan și Suciu Cristina, chirurgul plastician Coșeriu Andrei și medicul anestezist Țuhașu Ovidiu. Intervenția reprezintă o premieră pentru Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, fiind pentru prima dată când este extirpată o tumoră de asemenea dimensiuni, cu extensie extracraniană.

Operația a presupus o colaborare între specialitățile de Neurochirurgie și Chirurgie Plastică. În etapa neurochirurgicală s-a utilizat microscopul operator pentru îndepărtarea tumorii care invadase sinusul sagital superior (o venă esențială a creierului) și se extinsese până la ventriculul al III-lea. După excizia formațiunii tumorale, a rezultat un defect cutanat extins, care a necesitat reconstrucție prin chirurgie plastică. Au fost realizate plastii locale complexe, prin mobilizarea a două lambouri (de transpoziție și rotație), iar zonele donatoare au fost acoperite cu grefe de piele.

Pentru prevenirea fistulei de lichid cefalorahidian (LCR), un rol esențial l-a avut menținerea drenajului ventricular, urmat de drenaj lombar. Această abordare a permis obținerea unei vindecări etanșe a scalpului. Evoluția pacientului a fost favorabilă, acesta fiind externat în stare ameliorată.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Miniștrii PSD și-au depus demisiile din Guvern

0

Vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Muncii, Florin Manole, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, și-au depus demisiile și s-au retras astfel din Cabinetul condus de liberalul Ilie Bolojan, scrie TVR Info.

Într-un comunicat de presă, PSD a anunţat că demisiile miniştrilor social-democraţi reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul prim-ministrului Ilie Bolojan.

Cei șase miniștri ai PSD și vicepremierul Marian Neacșu au sosit la Palatul Victoria și după încheierea ședinței de Guvern și-au depus demisiile.

Vicepremierul PSD Marian Neacșu a declarat că la ora 14:00 își va da demisia din Guvern împreună cu toți miniștrii PSD. El a adăugat că secretarii de stat numiți de PSD în Guvern își vor da demisia „odată cu moțiunea de cenzură”. Întrebat când va fi depusă moțiunea de cenzură, acesta a spus: „Când va decide partidul”.

La finalul ședinței de guvern, premierul Bolojan le-a mulțumit miniștrilor susținuți de PSD. (sursa foto: Euronews)

23 aprilie: Ziua mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor

0

23 aprilie este despre cei care scriu. Despre cei care citesc. Despre cei care dau mai departe cărțile.

Este despre profesorul care a pus prima carte în mâna unui elev. Despre bunica care citea cu voce tare. Despre bibliotecarul care știa exact ce carte ai nevoie, înainte să știi tu.

Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Ziua Cărții și Ziua Bibliotecarului din România sunt un prilej să ne amintim că #lectura a format #generații, a păstrat identități și a deschis lumi pe care altfel nu le-am fi cunoscut niciodată.

UNESCO a ales 23 aprilie ca dată simbol în 1995, legând-o de memoria unor scriitori care au schimbat literatura universală: William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Inca Garcilaso de la Vega. Oameni care au pus pe hârtie gânduri atât de puternice, încât le citim și azi, la secole distanță.

În fiecare an, UNESCO desemnează o Capitală Mondială a Cărții. Pentru 2026, acest titlu revine orașului Rabat, capitala Marocului, un oraș cu 54 de edituri, cu unul dintre cele mai mari târguri internaționale de carte din Africa și cu un angajament concret față de tineri și față de comunitățile care au cel mai mult nevoie de acces la cunoaștere. Investiția în carte este, de fapt, investiție în oameni.

În România, 23 aprilie înseamnă și Ziua Bibliotecarului, recunoscută din 2005, și Ziua Cărții, instituită prin lege în 2014. Sunt zile dedicate celor care fac posibil accesul la cultură: bibliotecarilor din orașele mari și din satele mici, din bibliotecile cu zeci de mii de volume și din cele cu câteva rafturi, oamenilor care recomandă, păstrează, cataloghează și țin deschise porțile cunoașterii pentru oricine intră pe ușă. Munca lor nu face zgomot, dar lasă urme adânci.

Aceste repere se leagă de direcția asumată prin Legea-cadru a culturii, care pune accent pe acces real la cultură, pe susținerea creației și pe consolidarea rolului instituțiilor culturale în comunitate. Cartea rămâne un pilon central în această viziune, iar biblioteca rămâne locul în care viziunea devine realitate.

Ministerul Culturii susține lectura și celebrează astăzi, alături de toți românii, #cartea în toate formele ei: tipărită, digitală, citită cu voce tare unui copil sau redescoperită după ani de pauză.

La mulți ani tuturor bibliotecarilor din România! Și vouă, cititorilor, oriunde vă aflați.

Tradiții de Sf. Gheorghe: Borbolatița la Limba

0

Asociaţia Limbenii din Limba şi Primăria Comunei Ciugud vă invită joi, 23 aprilie 2026, să participaţi la Borbolatiță, obicei care se desfăşoară în fiecare an de „Sfântul Gheorghe” şi care este un ritual pentru dezlegarea ploii fertilizante.

Program:

17.00: Ceata de ficiori se adună în capul satului şi aleg pe cel care urmează să fie borbolatiţă, apoi îl îmbracă în fruze de soc

18.00: Formarea şi deplasarea alaiului pe la fiecare casă din sat – adunarea ouălor de la săteni

19.00: Se prepară păpărada din ouăle adunate şi începe petrecerea la Căminul Cultural din Limba.

22 aprilie: Noi informări meteorologice

0
Screenshot

ANM a emis o informare meteorologică pentru intervalul 22 aprilie, ora 10:00 – 24 aprilie, ora 10:00. Sunt vizate precipitații mixte la munte, în estul și sudul Transilvaniei, predominant ninsori la altitudini de peste 1400 m, intensificări ale vântului, vreme rece, brumă (zone afectate: conform textului).

Miercuri (22 aprilie), la munte și trecător în estul și în sudul Transilvaniei vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1.400 m, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă (în medie 5 cm). Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile vestice și sud-vestice, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40…45 km/h.

Joi (23 aprilie) intensificări ale vântului vor fi în toate regiunile, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar la munte și în regiunile nordice, estice și în centru, local de peste 55…60 km/h.

Miercuri și joi vremea va fi rece pentru această perioadă, astfel că în cursul nopților, pe alocuri, se va produce brumă, în special în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul teritoriului.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 23 aprilie, ora 09:00 – 23 aprilie, ora 22:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

Pe parcursul zilei de joi (23 aprilie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului, sud-vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h, iar în cea mai mare parte a zonei montane de 70…90 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 23 aprilie, ora 12:00 – 23 aprilie, ora 20:00
Fenomen vizate: intensificări puternice ale vântului
Zone avertizate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în județele Botoșani, Iași, precum și în zona joasă a județului Suceava temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h. Intensificări puternice ale vântului vor fi și în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1.600 m, cu rafale de 90…130 km/h.

22 aprilie: Ziua Internațională a Pământului

0

În fiecare an, pe 22 aprilie, întreaga lume marchează Ziua Planetei Pământ, un eveniment dedicat protejării mediului înconjurător și conștientizării problemelor ecologice cu care se confruntă planeta. În 2026, tema este „Puterea noastră, Planeta noastră” (#EarthActionDay), un apel global pentru acțiune în favoarea tranziției către energie regenerabilă și triplarea energiei curate până în 2030.

Sărbătoarea a fost inițiată în 1970, în Statele Unite, ca reacție la lipsa de interes a clasei politice față de problemele de mediu. Impulsul a venit după publicarea volumului „Silent Spring” al biologului Rachel Carson, carte care a generat un val de conștientizare asupra impactului poluării asupra sănătății umane și a echilibrului ecologic.

Senatorul Gaylord Nelson, alături de Pete McCloskey și un tânăr activist, a transformat ideea într-o realitate prin organizarea unui curs despre mediu în campusurile universitare, tocmai pe data de 22 aprilie.

Două decenii mai târziu, în 1990, peste 200 de milioane de oameni din 141 de țări s-au alăturat mișcării, transformând Ziua Pământului într-un eveniment global de amploare.

România marchează Ziua Pământului

Potrivit Ministerului Mediului, această zi „atrage atenția asupra importanței protejării și respectării mediului înconjurător. ONU își propune ca tot mai mulți dintre locuitorii planetei să devină conștienți de necesitatea dezvoltării durabile și să susțină tehnologiile și profesiile verzi”.

Ziua este însoțită anual de o temă centrală:

2020 – „Acțiune privind clima”

2021 – „Restaurăm Pământul nostru”

2022 și 2023 – „Investește în planeta noastră”

2024 – „Planeta versus Plastic”

2025 și 2026 – „Puterea noastră, Planeta noastră”

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba sărbătorește Ziua Bibliotecarului din România

0

Din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează la data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, având ca deviză „Lectura pentru toţi”.

Este o dată simbolică pentru literatura universală deoarece în această zi, în anul 1616, au murit doi importanți scriitori ai lumii: Miguel de Cervantes Saavedra şi William Shakespeare. Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a propus ca la aceeași dată de 23 aprilie, să fie sărbătorită în fiecare an și Ziua Națională a Bibliotecarului din România. Începând cu anul 2005, această sărbătoare a fost decretată legal prin HG nr. 293/14.04.2005 având posibilitatea ca fiecare bibliotecă să organizeze activități culturale menită să sărbătorească biblioteca și bibliotecarii.

Anul acesta, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează în data de 23 aprilie 2026, cu prilejul Zilei Bibliotecarului din România, câteva activități culturale dedicate acestei zile speciale. Programul pregătit de organizatori este următorul:

Ora 8:00-18:00 Ziua Bibliotecarului din România în colecțiile bibliotecii / Expoziţie de carte la Spațiul expozițional al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba;

Ora 8:00-18:00 Micul bibliotecar: fii colegul nostru pentru o zi! La Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba;

Ora 11:15 Lansări de carte: „Perspective și modele de bune practici pentru o proiectare didactică incluzivă” și „Dimensiuni ale educației incluzive”, prezintă prof. univ. dr. Teodora Popescu, la Sala de lectură – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba;

Ora 11:45 Reuniune științifică de profil: „Biblioteca, pilon esențial în procesul educativ” / Conferință susținută de prof. univ. dr. Teodora Popescu de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia la Sala de lectură – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba;

Ora 12:15 Lansarea publicațiilor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba;

Ora 12:30 Recunoașterea excelenței în bibliotecă la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba;

Ora 13:00 Bibliobuzul în povești / Lecturi interactive pentru micii cititori ai bibliotecii, la Bibliobuzul bibliotecii;

Ora 16:00 Ziua Bibliotecarului din România / Recomandare carte adulți (online)

Ora 17:00 Ziua Bibliotecarului din România / Recomandare carte copii (online)

Ora 18:00 Rolul bibliotecii și al bibliotecarului în comunitate (online)

Vă așteptăm să ne fiți alături în număr cât mai mare pentru a sărbători împreună biblioteca și bibliotecarul!

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – Comunicat

AJOFM: Aproape 400 de locuri de muncă disponibile în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 21 aprilie 2026.

Sunt doar 392 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

AIUD GOARNĂ TRANS SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 3
AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD GEORGIA CATERING SRL COFETAR 1
AIUD GALILEO TASTY SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD SC TIBERIUS&ELENA SPEED SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
AIUD LUK DE LUX SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
AIUD Maier Gradinaru SRL MUNCITOR PLANTATII SI AMENAJARE ZONA VERDE 1
AIUD ŞANDOR TRANS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
AIUD ŞANDOR TRANS SRL VÂNZATOR 1
AIUD SERANA DAILY CLEAN S.R.L. CURATATOREASA LENJERIE 1

AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 2

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 2
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 7
ALBA IULIA Smartfun Lab SRL PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOLOGIE EDUCATIONALA, CONSILIERE SCOLARA SI VOCATIONALA 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MANIPULANT MARFURI 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. SORTATOR PRODUSE 2
ALBA IULIA ASOCIATIA TRANSILVANIA SENIOR INFIRMIER/INFIRMIERA 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 2
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L MEDIC STOMATOLOG 1
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA INVENT INSTAL S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA JUSTICE SECURITY SERVICES SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA SC BUSINESS EXPERTIZA SRL CONTABIL 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
ALBA IULIA VITA NOVA CENTER SRL COSMETICIAN 1
ALBA IULIA SC KANI CLUB SRL AJUTOR OSPATAR 2
ALBA IULIA Rework One srl MANAGER DE INTREPRINDERE SOCIALA 1
ALBA IULIA BARDI AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 4
ALBA IULIA SC TARTAN ECO SRL OPERATOR LA PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL VÂNZATOR 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL MENAJERA 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. OPERATOR LA RECOLTAREA SI TOALETAREA ARBORILOR FORESTIERI 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL FASONATOR PRODUSE CERAMICE 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL DEBAVURATOR-RETUSOR LA PRODUSE DIN CERAMICA FINA 1
ALBA IULIA Infoservice Alba SRL TEHNICIAN ECHIPAMENTE DE CALCUL SI RETELE 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT SUDOR 2
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL/CUI ERONAT LACATUS-MONTATOR 2
ALBA IULIA NEW START ALBA S.R.L. PEDAGOG SCOLAR 1
ALBA IULIA TAT TOTAL DISTRIBUTION SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
ALBA IULIA ADMIN BAZINALA DE APA MURES MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA MANAGER 1
ALBA IULIA ARDEALUL STAR CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4
ALBA IULIA ARDEALUL STAR CONSTRUCT SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 4
ALBA IULIA FIRMAMENTUM SRL SAPATOR MANUAL 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA Power Green Wire S.R.L PRIMITOR-DISTRIBUITOR MATERIALE SI SCULE 1
ALBA IULIA RENEWMOB S.R.L. TÂMPLAR UNIVERSAL 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL SUDOR 1
ALBA IULIA BUCOVRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 2
ALBA IULIA YASIN SIMSEK TRANS SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA DTS UNIC PROIECT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. SOFER AUTOMACARAGIU 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA EUROPEXPRES SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 1
ALBA IULIA SC TAKKO FASHION INTERNATIONAL SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA ADAM’S SERVICES SRL MECANIC AUTO 1

BAGAU ROXI & HUGO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4

BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL LUCRATOR PENSIUNE TURISTICA 2
BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1

BARABANT KANGOOPACK S.R.L. OPERATOR LA PRELUCRAREA MASELOR PLASTICE 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ S.C.D.V.V INGINER DE CERCETARE ÎN TEHNOLOGIA PRELUCRARII PRODUSELOR AGRICOLE 1

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1
CAMPENI RIVALY C.H. SRL OSPATAR (CHELNER) 2
CAMPENI RIVALY C.H. SRL BUCATAR 2
CAMPENI RIVALY C.H. SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 1
CAMPENI CONCRETE LUX S.R.L. MANIPULANT MARFURI 1
CAMPENI RIVALY C.H. SRL SEF RESTAURANT 1

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD TIVAMI ACCENT SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL CAMERISTA HOTEL 1
COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL AJUTOR BUCATAR 1
COLTESTI DE COLȚEȘTI S.R.L. AMBALATOR MANUAL 1

CUGIR LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
CUGIR IVET SRL CASIER 4
CUGIR CC Cugir Market srl LUCRATOR COMERCIAL 1

DOBRA A N SERV TIME S.R.L. VÂNZATOR 2

DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 4
DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR MUREŞULDRÂMBAR SRL SAPATOR MANUAL 6

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL AJUTOR BUCATAR 1

GARBOVA DULGHERIA PFAFF ROBERT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 2

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1

MAGINA URBAN WOODS SRL VOPSITOR LEMN 1
MAGINA URBAN WOODS SRL FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) 3

MARTINIE TRANSALPINA FAN SRL FEMEIE DE SERVICIU 3
MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA ELIT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
OARDA BEGLI EVENT SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1

OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL ASISTENT MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL KINETOTERAPEUT 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL MECANIC AUTO 1
OCNA MURES MESTER AUTO AV CENTER SRL VULCANIZATOR DE PRODUSE INDUSTRIALE DIN CAUCIUC 1
OCNA MURES GRANO ART SRL PATISER 2
OCNA MURES GRANO ART SRL LUCRATOR COMERCIAL 3

PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI TOOLS RENT PRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 2
PETRESTI GENERAL UNLIMITED S.R.L. AJUTOR BUCATAR 4
PETRESTI GENERAL UNLIMITED S.R.L. OSPATAR (CHELNER) 4
PETRESTI GENERAL UNLIMITED S.R.L. LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 4

RACHITA MAK ATTITUDE BUILDINGS MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 1
RAHAU RAPEL SRL TEHNICIAN ELECTROMECANIC 1

SALCIUA DE JOS ANA ME INDUSTRIE S.R.L. MANIPULANT MARFURI 1
SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10
SASCIORI MIVO EXPERT CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 9

SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES DROKER SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 25
SEBES S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 25
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. PREGATITOR ARTICOLE MAROCHINARIE 1
SEBES DOZA DE SĂNĂTATE FORTE S.R.L. OPERATOR VÂNZARI PRIN TELEFON 3
SEBES S.S.H. HIDROSERV S.A. CONSILIER JURIDIC 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SPECIALIST IN ACHIZITII 1
SEBES ELECTROTIMEIA SRL INGINER GEODEZ 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SEF FORMATIE 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL SUDOR 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL LACATUS MECANIC 3
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3

SECASEL CASA MARIA&MANOLE SRL ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1
SUB PIATRA ARMEANU SRL BUCATAR 1

TURDAS OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

VAMA SEACA ARIESUL AGROLACT SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN AGRICULTURA 2
VARSI NELMAR SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
VINTU DE JOS ALPINA TEAM CONSULTING S.R.L. CONFECTIONER CABLAJE AUTO 15

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 392.

Judoka Lukas Potopea, locul I la Campionatul Național Școlar

0

Lukas Potopea, judoka legitimat la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia și la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, a obținut locul I la etapa finală a Campionatului Național Școlar, desfășurată în municipiul Onești, județul Bacău, în perioada 16-19 aprilie.

Competiția a avut loc în Sala de Sport Municipală „Nadia Comăneci” și a fost destinată sportivilor născuți în anii 2009, 2010 și 2011, legitimați la cluburi sportive școlare și licee cu program sportiv.

Elev al Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia, sportivul este pregătit de profesorul Dinu Cristian.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

Rezultatul confirmă forma bună a sportivului, care a obținut recent și medalia de bronz la Campionatul Național Individual U18.

CS Unirea Alba Iulia si L.P.S. Alba Iulia îi felicită pe Lukas Potopea și pe antrenorul său pentru performanță și le urează mult succes în competițiile viitoare.

Alba: Controale ale inspectorilor de muncă

0

I.T.M. Alba a continuat seria controalelor pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și
subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 14.04.2026-17.04.2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 27
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 275
-135 de femei
Număr deficienţe constatate:80
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor:4
-2 amenzi- 4.500 lei
-2 avertismente

Principalele deficienţe constatate în controale:

-angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;

-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;

-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;

-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;

-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;

-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;

-dosarele personale sunt incomplete;

-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;

-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;

-contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate: 10
Număr deficienţe constatate: 19
Număr de măsuri dispuse: 19
Angajatori sancționați: 10
Nr. sancţiuni aplicate: 19
-19 avertismente

Principalele deficienţe stabilite în controale:

-Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.

-Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.

-Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.

-Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.

-Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.

-Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.

-Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Cu stimă,
INSPECTOR ȘEF,
Calman Gabor Zsolt

Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge la Râmeț

0

Marți, 28 aprilie 2026, de la ora 12:00, la Biblioteca Comunală Râmeț va avea loc festivitatea de predare a unui nou Raft cu cărți al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, către biblioteca publică din comuna Râmeț. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba iar partenerii sunt Primăria Comunei Râmeț, Consiliul Local Râmeț și Biblioteca publică din Râmeț. Inaugurarea Raftului Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba la Râmeț va avea loc în prezența domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a doamnului Vasile Raica, primarul comunei Râmeț, a doamnei Emilia Sămăritean, directoarea Școlii Gimnaziale Râmeț și a domnului Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Totodată, activitatea se bucură de prezența preotului Claudiu Ursu, de la Mănăstirea Râmeț, și de prezența poetului Răzvan Fugaciu. Evenimentul cultural se va încheia cu un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Râmeț.

Proiectul 2.9 Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba are ca scop sprijinirea bibliotecilor în diversificarea fondului de carte și în implementare unor activități cultural- educative, totul în beneficiul comunităților locale. Obiectivele proiectului sunt constituirea, organizarea, administrarea și dezvoltarea unui fond de carte, oferit cu titlu de împrumut, de către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în scop de informare, consultare, cercetare sau petrecere a timpului liber. Implementarea proiectului deschide o importantă oportunitate de colaborare între biblioteca județeană și UAT-urile din județul Alba, în organizarea unor activități cultural-educative și în sprijinirea nevoilor de lectură din comunitatea respectivă.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – Comunicat

Corul Tempo, locul 2 la Olimpiada Națională Corală

0

În data de 17 aprilie 2026 la Hunedoara a avut loc Olimpiada Națională Corală – faza Zonală, unde au participat coruri din 5 județe iar corul de gimnaziu TEMPO, cor al Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia sub îndrumarea doamnei prof. pentru învățământ primar – Cristina Florea, a obținut Premiul II.

„Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia se mândrește cu rezultatele obținute de elevii săi”, transmite inspector școlar prof. Daniela Fivi Rus.

Foto: Ziarul Lumina

Consilierul lui Mircea Hava conferințează la Ciugud

0

Fondurile Uniunii Europene sunt, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți catalizatori pentru crearea condițiilor necesare unei dezvoltări economice sustenabile. Sunt la îndemâna oricărei administrații și, dacă sunt utilizate eficient, pot reprezenta o bază solidă pentru dezvoltarea unei comunități. Este un lucru demonstrat deja în foarte multe localități din România. A fost o realitate pe care am demonstrat-o și la Alba Iulia, nu cu mult timp în urmă.

Dincolo de cerere și ofertă, de inovație și de trenduri economice globale, o administrație eficientă poate crea condițiile necesare pentru ca dezvoltarea economică să devină realitate. Iar dezvoltarea economică este cheia bunăstării pentru orice comunitate.

Putem vorbi despre infrastructură, logistică sau digitalizare – domenii pentru care există resurse europene semnificative. Este responsabilitatea administrațiilor locale să se implice și să acceseze aceste finanțări. Nu este un proces complicat, dar necesită viziune, documentare și capacitate de implementare.

Odată create condițiile potrivite, dezvoltarea economică apare în mod natural.

Dar ce se întâmplă atunci când Uniunea Europeană pune la dispoziție 95,5 miliarde de euro pentru finanțări adresate în principal companiilor, iar cele din România nu se grăbesc să le folosească?

De exemplu, programul Horizon Europe nu finanțează „beton”, ci idei care devin businessuri „beton” sau adevărate motoare de competitivitate: tehnologii noi, produse inovatoare și soluții gata de piață, în domenii precum AI, sănătate, mobilitate inteligentă, biotehnologii sau materiale avansate. Cu toate acestea, doar câteva zeci de companii din România sunt implicate în acest program.

Una dintre marile provocări ale anilor următori va fi simplă: câți bani europeni reușim să aducem în economia României din finanțările directe de la Bruxelles, în complementaritate cu cele disponibile prin programele gestionate la nivel național.

Mâine voi participa la evenimentul Business Evolution – Creștere. Transformare. Adaptare, unde voi vorbi despre instrumentele și oportunitățile pe care companiile le au la dispoziție prin finanțările accesate direct de la Bruxelles, dar și despre rolul pe care administrația îl poate avea în sprijinirea acestui proces.

Nicolae Moldovan, fost city manager al Municipiului Alba Iulia

Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 1-1 în finala campionatului de volei feminin. Urmează o deplasare dificilă

0

Pierdem al doilea meci al finalei campionatului, iar scorul general devine 1-1!

Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 0-3 (20-25, 22-25, 23-25)!

Mulțumim, ca de obicei, galeriei și suporterilor prezenți și în această seară în Alba Blaj Arena, pentru atmosfera superbă!

Meciurile trei și patru vor avea loc la Voluntari, pe 27 (luni) și 28 aprilie (marți).

Hai Blaju’!

Lucrări de modernizare a infrastructurii pe câteva străzi din Alba Iulia

0

Odată cu încheierea lucrărilor realizate de SC APA CTTA în zona care cuprinde străzile Vasile Alecsandri, Henri Coandă, Doinei și Gheorghe Șincai (tronson Bd. Republicii – Vasile Alecsandri), am considerat oportun să intervenim suplimentar pentru modernizarea infrastructurii rutiere din acest perimetru.

Estimăm că lucrările realizate de SC APA CTTA vor fi finalizate în cursul acestei seri sau, cel târziu, mâine, moment în care se va debloca sensul giratoriu și străzile adiacente.

Astfel, am demarat lucrările de asfaltare pe strada Doinei, în zona sensului giratoriu, precum și pe aproximativ 75% din strada Henri Coandă, cu scopul de a asigura condiții de trafic optime.

Marcajele rutiere vor fi realizate la un interval de aproximativ două săptămâni de la finalizarea asfaltării, pentru a asigura durabilitatea și calitatea acestora.

Primăria Municipiului Alba Iulia

Volei Alba Blaj a câștigat primul meci al finalei campionatului național

0

Volei Alba Blaj a câștigat primul meci al finalei, dar nu a fost deloc ușor. CSO Voluntari a câștigat categoric primul set și a continuat să domine disputa în fața unei echipe care a părut că joacă temător, fără încredere. Ilfovencele au condus cu 23-20 și în setul 2 și au avut minge de 2-0 la 24-23, dar……. gazdele s-au impus cu 26-24.

Apoi, fetele antrenate de Guillermo Naranjo Hernandez au prins încredere și s-au dezlănțuit: scor final: 3-1.

Vittoria Piani 20 de puncte, Drussyla Costa 14, Ariana Pârv 12 și Jelena Delic 11 au fost principalele realizatoare ale echipei campioane. Pentru CSO Voluntari, cele mai multe puncte le-au reușit Nicole Van de Vosse 19 puncte, Nikola Radosova 14 și Sabrina Starks 11.

Urmează meciul 2, tot la Blaj, marți de la ora 18:00, în direct la TVR Sport. Apoi finala se va muta la Voluntari pentru meciurile 3 și 4, pe 27 și 28 aprilie.

Vittoria Piani (20 puncte, +13) a reușit cele mai multe puncte în primul meci al finalei campionatului, câștigat de campioana României, 3-1 (18-25, 26-24, 25-22, 25-16) ???? CSO Voluntari. Din echipa noastră s-au remarcat, la acest capitol, Drussyla Costa (14 puncte, +3), Ariana Pîrv (12 puncte, +3) și Jelena Delić (11 puncte, +9).

Volei Alba Blaj, antrenor Guillermo Naranjo Hernández: Charlotte Krenicky 5p. ( +5), Drussyla Costa (cpt) 14p. (+3) și 34 preluări (56% pozitive), Bianca Grama 1p. (1 blocaj), Vittoria Piani 20p. (1 as, +13), Evilania Martinez 1p. (1 blocaj), Jelena Delić 11p. (2 ași, 4 blocaje, +9) – Diana Vereș (libero) 8 preluări (50% pozitive). Au mai jucat: Ariana Pîrv 12 p. (2 ași, +3), Viktoria Trcol 7p. (2 ași, 3 blocaje, +7), Ana Escamilla 1p. și 3 preluări (33% pozitive) și Marja Milijević.

Meciul doi al finalei, care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide, va avea loc astăzi, de la ora 18:00, tot în Alba Blaj Arena. Partida va fi transmisă de TVR Sport.

Foto: Răzvan Rus

Ciugudul este o destinație serioasă de business

0

Ciugudul este o destinație serioasă de business, iar acest lucru nu îl spunem noi, ci investitorii care au ales să dezvolte aici afaceri de succes.

La Ciugud am găzduit, recent, vizita ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Irineu Darău, care a dorit să discute cu antreprenorii locali și să înțeleagă realitățile cu care se confruntă investitorii noștri.

Comuna Ciugud a mizat întotdeauna pe un dialog deschis și constructiv cu mediul de afaceri, considerându-l motorul principal al dezvoltării și modernizării comunității noastre.

Sunt zeci de companii care au avut curajul să investească sute de milioane de euro la Ciugud și care au în prezent aproape 2.000 de angajați. Este o adevărată comunitate de business care s-a dezvoltat pe principii sănătoase și care crește continuu.

Vă mulțumim!

Primăria Comunei Ciugud

România va trece prin turbulențe politice în săptămânile următoare

0
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, participa la evenimentul prilejuit de primirea unui grup de copii romani din diaspora, participanti la cea de-a XVI-a editie a Programului de Tabere „ARC” , care viziteaza Palatul si Gradina Cotroceni, in Bucuresti, luni, 28 iulie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.

Vremurile nu se anunță prea bune pentru România în perioada următoare. Președintele Nicușor Dan se așteaptă la turbulenețe politice dacă PSD va ieși de la guvernare.

Duminică, 19 aprilie 2026, Marian Neacșu, lider PSD și vicepremier, a declarat: „Începând de mâine vom porni o criză politică și ne asumăm acest lucru… dar sperăm că va fi pentru o perioadă scurtă”.

Președintele Nicușor Dan a comentat situația politică generată de referendumul intern din PSD privind retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful statului a admis că România ar putea intra într-o perioadă de turbulențe politice, dar a subliniat că există consens în privința PNRR și a menținerii traiectoriei financiare a țării.

Președintele României, Nicușor Dan: „Probabil că vom intra în turbulențe politice, însă există consens pe PNRR. Da, cele patru partide prooccidentale și minoritățile naționale au consens că toate legile și actele normative care mai sunt necesare pentru PNRR trebuie să treacă, astfel încât România să încaseze banii pe care îi are de primit din PNRR până la sfârșitul lunii august, când se închide acest program… Al doilea lucru este că există consens că România are buget și va rămâne în acest buget și că România își va păstra traiectoria financiară… Eu sper în continuare să găsim o formulă astfel încât să continuăm o guvernare prooccidentală pentru România și una solidă.”

Se răcește vremea în toată țara: revin ploile, iar la munte vor fi ninsori

0

A.N.M. a emis o informare pentru intervalul 20 aprilie, ora 10:00 – 23 aprilie, ora 10:00. Sunt vizate ploi moderate cantitativ, precipitații mixte în zona de munte, predominant ninsori la altitudini de peste 1.400 m, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua, pe parcursul zilei de luni și în noaptea de luni spre marți îndeosebi în Maramureș, nordul Crișanei, Transilvania și Moldova, marți și miercuri pe arii relativ extinse în regiunile sudice și centrale și local în rest. Vor fi mai ales averse, pe arii restrânse însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25…35 l/mp. Izolat va cădea grindină.

La munte, dar trecător și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte (averse de ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare), iar la altitudini în general de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…80 km/h.

Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată, astfel în timpul nopților, pe alocuri se va produce brumă, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului și în depresiuni.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 aprilie, ora 12.00 – 20 aprilie, ora 22.00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, vestul și sudul Transilvaniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În Munții Apuseni, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor atinge temporar 90…100 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 aprilie, ora 21.00 – 22 aprilie, ora 21.00
Fenomene vizate și zone afectate: ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă la munte, la altitudini în general de peste 1.400 m

Începând din seara zilei de luni, în Carpații Orientali, iar marți și miercuri în toată zona de munte, în general la altitudini de peste 1.400 m, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ (10…25 l/mp) și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm, iar în Carpații Meridionali de peste 20…25 cm.

Elevii din Alba Iulia la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele V-VIII

0

În perioada 14-17 aprilie la Tg. Mureș a avut loc Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală.

Rezultatele tinerilor muzicieni albaiulieni:

Ștefan Șulț – cls. a V-a, FLAUT – PREMIUL I, prof. Emma Damian
Andrei Bulac – cls. a VIII-a, VIOARA – PREMIUL I, prof. Rosiu Mihaela
Vlad Ștefănescu – cls. a VIII-a, PIAN – PREMIUL III, prof. Cecilia Simion

Alisa Cordoș – cls. a VI-a, FLAUT – MENȚIUNE, prof. Emma Damian
Teodor Dănulețiu – cls. a VII-a, CLARINET – MENȚIUNE, prof. Răzvan Ciorbea
Antonia Dogeanu – cls. a VII-a, PIAN – MENȚIUNE, prof. Cecilia Simion

Profesor corepetitor: Ovidiu Pârjol, pian.

Felicitări elevilor și dascălilor !

Transapuseana candidează la titlul Destinația Anului 2026

0

Votează Transapuseana la categoria „Tărămuri fermecate” până în 25 aprilie!

La doar un an de la darea în folosință a șoselei modernizate, Ținutul străbătut de Transapuseana își arată potențialul turistic, ajungând în finala competiției Destinația Anului 2026!

Știați că …

-în această zonă a țării se păstrează cele mai multe șuri și case cu acoperiș de paie, mare parte dintre acestea fiind încă funcționale?
-Transapuseana nu e doar o șosea, ci o punte de legătură menită să conecteze patrimoniul construit cu spectaculosul peisaj natural?
-este cea mai mare investiție a Consiliul Județean Alba prin care se pune în valoare un habitat cultural cu valențe identitare?

Cum votezi?

Accesează linkul https://destinatiaanului.ro/competitia/voteaza
Intră în categoria Tărâmuri fermecate
Selectează Ţinutul Transapuseana, introdu adresa de email în josul paginii și apasă „Trimite vot!”.
Confirmă votul prin accesarea linkului primit prin e-mail.

Fiecare vot contează pentru promovarea destinaţiilor turistice din judeţul Alba!

Descoperă Alba, Visit Alba, susţine promovarea turismului din judeţul Alba!, anunță Museikon Alba Iulia.

De notat!

La categoria „Tărâmul Cunoașterii” candidează Muzeul Național al Uniriii din Alba Iulia.

La categoria „Sanctuare ale istoriei”, doritorii pot vota Cetatea Alba Iulia

Băile Ocna Mureș candidează la categoria „Stațiuni balneare”.

De notat că Alba Iulia nu se numără printre finalistele categoriei „Orașe care inspiră”, dar nici Rimetea nu se află la categoria „Sate de poveste”.

Deputatul Florin Roman: În acest an, Alba Iulia va avea două spitale noi

0

În mai și august, Alba Iulia va avea practic două spitale noi, construite de la zero, o premieră a ultimilor 35 de ani, pentru care m-am implicat mult să fie finanțate.

La sfârșitul lunii mai vom putea inaugura noua secție de Psihiatrie, unde pacienții vor avea pe lângă asistență necesară de specialitate, un corp de clădire nou și modern, inclusiv o terasă în aer liber.

În proporție de aproape 70% este finalizat și noul spital de radiologie, oncologie și cardiologie intervențională. Am fost azi prezent pe cele două șantiere ca să mă asigur ca avem constructori mobilizați. Îi felicit pentru calitatea lucrărilor, inclusiv la noua pistă de heliport, deja funcțională cu sistem de semnalizare pentru zboruri de zi, noapte, ceață. Lucrările vor fi finalizate în luna august.

Sunt lucruri pe care le-am promis și care se fac, investiții de circa 70 milioane de euro, pentru sănătatea oamenilor din Alba. Sunt cele mai importante proiecte de infrastructură după autostrada Sebeș – Turda, în care m-am implicat direct ca parlamentar. Le mulțumesc celor de la spitalul județean și președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel pentru bună colaborare și echipa.

Sănătate, că-i mai bună decât toate!

Florin Roman., deputat liberal de alba

Ovidiu Guleș și Marian Avramescu expun la Museikon Alba Iulia

0

Ovidiu Guleș, absolvent al Academiei de Arte Plastice din Cluj-Napoca (1995), cu numeroase prezențe în expoziții din țară și străinătate, este astăzi o figură importantă a sculpturii românești. Arta sa îmbină minimalul cu monumentalul și romantismul tradiției cu austeritatea expresiei contemporane, amintind de Brâncuși în aceeași măsură în care filtrează corporalitatea statuilor renascentiste.

Marian Avramescu, laureat a numeroase premii, și-a început prestigioasa carieră artistică cu o expoziție de icoane pe sticlă. Artist cu vocația portretului celui mai greu de digerat și mai fidel personalității fiecăruia dintre cei care au devenit subiecții lucrările sale, este fără îndoială un ilustrator desăvârșit al celor mai ascunse ispite ale gândului și al celor mai controversate sentimente care agită sufletul.

Cei doi ajung la Museikon prin mijlocirea Asociației Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România, un ONG dedicat protejării și valorificării patrimoniului cultural sub patronajul căruia vom organiza două expoziții-eveniment, la a căror deschidere vă invităm în 23 aprilie 2026, la ora 16:00. (comunicat Museikon)

17 aprilie: Atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică

0
Screenshot

ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântul pentru intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 20:00.

În intervalul menționat, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.

Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă (18 aprilie) în est, sud-est, la munte și local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 12.00 – 17 aprilie, ora 21.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 09:00 – 18 aprilie, ora 20:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h.

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare mare pentru credincioșii greco-catolici și ortodocși

0

Vineri, 17 aprilie 2026: Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârșit apoi multe minuni. Această Biserică se mai vede și astăzi în Istanbul.

În această zi de sărbătoare, preoții săvârșesc slujbe de sfinţire a apei, care poartă numele de „sfințirea mică”. (Aghiasma Mică)

Credincioșii folosesc această apă sfințită pentru a stropi animalele din gospodărie și încăperile din casă, pentru îndepărtarea bolilor și a relelor.

Totodată, toate recoltele din câmp sunt stropite cu apă sfințită, astfel încât să fie protejate de grindină.

Continuă lucrările pe șantierul de la Centrul de Abilitare și Reabilitare din Galda de Jos

0

Lucrările pe șantierul de la Centrul de Abilitare și Reabilitare (CABR) Galda de Jos sunt în desfășurare și avansează într-un ritm bun. Este unul dintre cele mai importante proiecte din domeniul social la nivelul județului Alba, iar progresul este vizibil de la o etapă la alta.

Transformarea fostului Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Galda de Jos într-un centru modern de abilitare și reabilitare presupune intervenții complexe, menite să asigure condiții la standarde actuale.

Implementat de Consiliul Județean Alba, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, proiectul are ca obiectiv crearea unui spațiu modern, sigur și eficient, destinat persoanelor adulte cu dizabilități, cu o capacitate de 50 de beneficiari.

Prin această investiție, continuăm să dezvoltăm infrastructura socială a județului Alba și să oferim servicii de calitate, adaptate nevoilor reale ale comunității. (comunicat CJ Alba)

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice recuperate vor fi prezentate într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie a României

0

„Guvernul României anunță repatrierea coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate. Este un moment de mare bucurie, care aduce în prim-plan nu doar valoarea excepțională a acestor artefacte, ci și semnificația profundă a revenirii lor acasă, în România.

Mulțumim tuturor celor implicați (instituții, experți și autorități din țară și din străinătate) pentru profesionalismul și cooperarea care au făcut posibil acest rezultat.

Pentru prima dată de la revenirea lor în țară, coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi revăzute la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul unui eveniment organizat în data de 21 aprilie, la ora 19:30. Momentul va fi prezentat și prin intermediul presei, iar ulterior artefactele vor deveni accesibile publicului larg, atât la sediu, cât și în regiunile țării, prin intermediul unei campanii dedicate.

Reîntoarcerea acestor piese de patrimoniu este un moment de reparație simbolică. Dincolo de valoarea lor istorică și arheologică, ele poartă cu sine fragmente esențiale din trecutul nostru și din memoria culturală pe care avem datoria să o protejăm și să o transmitem mai departe”. (comunicat Ministerul Culturii)

Reamintim: În ianuarie 2025, de la Muzeul din Drents, Țările de Jos, au fost furate câteva bunuri de patrimoniu românesc: un coif de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur. Ele făceau parte dintr-o expoziție despre Dacia, în care erau prezentate mai multe obiecte de patrimoniu aduse din România. În ziua de 2 aprilie 2026, procurorii olandezi au anunțat găsirea coifului de aur și a două din cele trei brățări de aur furate în urmă cu un an de zile.

Premieră națională: Masterclass de gravură la Penitenciarul din Aiud

0

În perioada 3-10 aprilie 2026, în cadrul proiectului Arta în Penitenciar, la Aiud a avut loc un masterclass de gravură, o premieră pe plan național.

Au participat Emanuel Alexandru Budi, Sergiu Cosmin Burkaș, Marius Viorel Cervinsche, Ștefan Paul Munthiu și Cristian Sabou, persoane private de libertate.

Coordonator artistic al proiectului: Stefan Balog, artist plastic, organizator de evenimente culturale.

Proiectul a fost coordonat de Ciprian Sabău, directorul adjunct al Penitenciarului Aiud, și Zoltan Balog, vicepreședinte al Fundației Inter-Art Aiud, asistent Mircea Mustață.

Organizatorii proiectului sunt Penitenciarul Aiud și Fundația Inter-Art Aiud, în parteneriat cu Direcția pentru Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, cu susținerea Rotary Club Aiud.

Reamintim, în ultimii ani Fundația Inter-Art Aiud și partenerii săi culturali au organizat multe proiecte la care au luat parte persoanele private de libertate din Penitenciarul Aiud: expoziții artistice, tabere de artă, cursuri diverse, simpozioane, creații literare, realizarea unor publicații culturale.

Foto: Zoltan Balog

Ministrul Economiei în vizită de lucru la Cugir

0

Viitorul economic al orașului Cugir a fost tema centrală a unei întâlniri desfășurate la sediul Primăriei cu ministrul Economiei, domnul Irineu Darău. Discuțiile au vizat direcțiile strategice ale orașului și oportunitățile de finanțare prin programul european SAFE – Security Action For Europe.

În cadrul dialogului, administrația locală a prezentat principalele proiecte de dezvoltare, cu accent pe consolidarea industriei locale și modernizarea infrastructurii publice și de agrement.

Printre prioritățile discutate se numără:

-dezvoltarea și modernizarea capacităților industriale, inclusiv cele două fabrici din Cugir, cu accent pe tehnologizare și eficientizare;

-extinderea spațiilor industriale prin realizarea unui nou parc industrial în sistem contractual, pentru atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă;

-preluarea în administrarea autorităților locale a unor obiective de interes public, respectiv Stadionul Nou, cabana Prislop și complexul Mistrețul, în vederea integrării acestora și a valorificării lor în conformitate cu prioritățile de dezvoltare ale comunității;

Programul SAFE, cu finanțare europeană dedicată consolidării capacităților economice și industriale, este considerat o oportunitate importantă pentru dezvoltarea orașului.

Întâlnirea de astăzi reconfirmă faptul că viitorul Cugirului se construiește prin parteneriat instituțional, investiții strategice și continuitatea unei tradiții industriale care trebuie dusă mai departe la standarde europene. (comunicat)

Important: Operatorul de salubritate preia gratuit de la cetățeni deșeurile voluminoase

0

Operatorul de salubritate preia gratuit de la cetățeni deșeurile voluminoase și textile în cadrul campaniei sezoniere.

Program zilnic: 8:00-16:00

Ordine în gospodării, curățenie în Alba Iulia!

Detalii: 0374 885 694 (Luni – Vineri 07:00 – 19:00) sau pe pagina RER Vest. (comunicat)

Alba Iulia: Compartimentul Registrul Agricol se mută în sediul Direcției de Venituri

0

Pentru că ne dorim ca lucrurile să se rezolve mai simplu, mai repede și mai aproape de nevoile dumneavoastră, Primăria Municipiului Alba Iulia face un nou pas pentru îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

Începând in data de 16 aprilie, Compartimentul Registrul Agricol va funcționa în sediul Direcției de Venituri, iar serviciile oferite de Biroul Unic vor fi disponibile aici, pentru ca dumneavoastră să puteți rezolva mai multe solicitări într-un singur loc.

Am luat această decizie pornind de la sesizările primite privind timpii mari de așteptare și din dorința de a face interacțiunea cu serviciile Primăriei cât mai ușoară și eficientă.

Ce aduce nou această schimbare?

-timp mai scurt pentru clarificarea situației fiscale;
-reducerea perioadei de așteptare pentru programările online;
-mai puține drumuri între sediile Primăriei;
-acces mai simplu la serviciile Direcției de Venituri, Registrului Agricol, Biroului Unic și Biroului de Registratură;
-servicii mai bine organizate și mai aproape de cetățeni;
-un plus de confort și eficiență în rezolvarea solicitărilor.

Ne dorim ca fiecare cetățean să găsească soluții rapide, într-un singur loc, fără timp pierdut și fără deplasări inutile.

Rămânem permanent orientați spre nevoile comunității și continuăm să facem schimbări care să aducă mai multă eficiență și mai multă satisfacție în relația cu administrația locală.

Primăria Alba Iulia – mai aproape de oameni, cu servicii mai simple și mai rapide.

Comunicat Primăria Municipiului Alba Iulia

Blaj: Bilete pentru primele două meciuri ale finalei campionatului de volei

0

CSM Volei Alba Blaj pune în vânzare astăzi, joi 16 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj și la casa de bilete Alba Blaj Arena, biletele pentru meciurile 1 și 2 ale finalei DA1F, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, programate luni și marți, 20-21 aprilie 2026, ambele de la ora 18:00, în Alba Blaj Arena. Biletele se vor vinde separat, pentru fiecare meci în parte.

ATENȚIE: Deținătorii de abonamente și cei care își vor achiziționa bilete pentru ambele meciuri vor primi tricouri negre, inscripționate cu sigla Volei Alba Blaj, care vor putea fi ridicate începând de luni, 20 aprilie, de la ora 14:00, de la casa de bilete Alba Blaj Arena.

Prețul biletelor
15 lei/meci (Sectoare A, B, C)
100 lei/meci (Sector Oficial)

Programul casei de bilete (16-21 aprilie 2026)
Joi, vineri, sâmbătă, duminică: 14:00 – 18:00
Luni, marți: 16:00 – 19:00

Vă așteptăm în număr cât mai mare, să încurajați campioana României în marea finală a campionatului! Împreună luptăm pentru al 9-lea titlu național! Hai Blaju’! (comunicat CSM Volei Alba Blaj)

Deputatul Florin Roman: Premierul Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de președintele PSD

0

Deputatul liberal de Alba Florin Roman a recunoscut în câteva rânduri că nu este un susținător necondiționat al premierului Ilie Bolojan. Cu toate acestea, Roman rămâne un soldat fidel PNL-ului, Guvernului condus de Ilie Bolojan și premierului liberal.

Deputatul Florin Roman a luat atitudine în apărarea premierului Ilie Bolojan: „România este aruncată în instabilitate politică de arogantul premier NORDIS al PSD, cel care a mizat pe faptul ca PNL nu face scut în jurul premierului Ilie Bolojan. Grindeanu împinge și PSD într-o fundătură politică din care nu are scăpare.

Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de Grindeanu. Bolojan este parte a soluției, Grindeanu este parte a problemei. În aceste condiții, miniștri PSD vor fi retrași săptămâna viitoare și vom avea timp de 45 de zile un guvern interimar. Asta, în timp ce toată lumea strânge rândurile în fața dificultăților economice, piromanul NORDIS dă foc României. Cu costul politic de rigoare, Grindeanu va îngropa și PSD, pentru ca lumea este sătulă de circul lui.

Prin urmare, Grindeanu nu poate scăpa de Bolojan decât dacă votează o moțiune de cenzură alături de AUR. Nu știm ce va face apoi, pentru ca își închide orice colaborare cu PNL și USR, dacă votează o moțiune împotriva lui Bolojan, dar a și anunțat ca nu susține un guvern PSD-AUR. Așadar, dl Grindeanu nu a prevăzut și finalul acestui film grotesc.

Ce înseamnă pentru România asta? Risc major de pierdere a 10 miliarde euro din PNRR, împrumuturi mai scumpe, inflație, adică ne întoarcem la „mierea” lui Ciolacu. Pentru mediul privat va fi și mai greu, la fel pentru omul de rând. De ce? Pentru ca Grindeanu nu dă doi bani pe România condusă asumat de Bolojan”.

Curtea Constituțională: Spor de stres de 2.300 de euro pe lună

0

Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul…

Aflăm de la TVR Info că angajații Curții Constituționale a României, inclusiv judecătorii instituției, primesc un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la aproximativ 2.300 de euro pe lună, echivalentul a 25% din indemnizație. Nici mai mult, nici mai puțin.

Potrivit informațiilor prezentate în emisiunea „Cine face Legea” (moderată de Marinela Mititelu), președintele Curții Constituționale beneficiază de o indemnizație de peste 47.000 de lei, la care se adaugă sporul de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică, în valoare de aproximativ 11.769 de lei.

În cazul judecătorilor CCR, indemnizația depășește 45.000 de lei, iar sporul ajunge la aproximativ 11.315 lei, adică peste 2.000 de euro lunar, spun cei de la TVR Info.

Acest spor este acordat pentru „risc și suprasolicitare neuropsihică”, fiind justificat prin nivelul ridicat de responsabilitate și stres al activității. (foto: Ziarul Financiar)

Grupul Skepsis marchează împlinirea a 24 de ani de activitate pe scenă cu spectacolul Nepoata-soție

0

Celebrăm 24 de ani de la înființarea companiei noastre cu un spectacol de comedie construit pe baza unei piese într-un singur act semnată de Eugen Ionescu.

„Nepoata-soție” (marți, 21 aprilie, ora 19.00) este un spectacol recomandat minorilor sub 12 ani doar cu acordul părinților!

„Nepoata-soție” prezintă o situație absurdă iscată de un moft excentric al unui Viconte care vrea să își transforme Vicontesa în nepoată legitimă. Această decizie este contestată de Baron, un prieten de familie care are interese proprii de urmărit.

Disputa celor doi este întreruptă de alte personaje pitorești care apar exact când nu e nevoie de ele, fiecare având probleme importante de rezolvat. Justiția, reprezentată prin avocatul Pipistrelle, încearcă să medieze situația încadrând conflictul în legislație.

„Împlinim 24 de ani de activitate și sărbătorim invitând publicul la un spectacol în care paradoxurile și neașteptatul fiecărei scene amuză, intrigă și ne provoacă să descoperim farmecul aparte al acestui gen de teatru pe care noi, cei din Skepsis, îl îndrăgim foarte mult. În cele peste două decade de viață, grupul nostru s-a transformat dintr-o simplă trupă studențească într-o companie de teatru independent și o organizație profesionistă care desfășoară proiecte culturale și artistice, formează tineri actori și promovează Alba Iulia la nivel național și internațional. Mullțumim tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul anilor, mulțumim publicului care ne ține în viață!”

Vă invităm alături de noi la o seară dedicată teatrului absurdului, abordat cu Skepsis!

Biletele (30 lei pentru adulți, 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de joi, 16. 04. 2026, între orele 10.00-15.00 sau în ziua spectacolului până la ora 18.30 – fondurile obținute sunt direcționate spre susținerea proiectului cultural „Stagiunea cu Skepsis 2026”.

Evenimentul este prezentat sub egida #yoUthNITED Alba Iulia Capitala Tineretului 2026 – fiind pregătit și organizat prin proiectul cultural „Stagiunea cu Skepsis 2026!” – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socio-culturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează anual tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Partenerii Skepsis sunt Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Fundaţia „Inter-Art” Aiud, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Noutăți și detalii despre companie și proiectele și evenimentele pe care le desfășoară compania de teatru Skepsis se pot găsi accesând site-ul oficial: www.teatrulskepsis.ro .

Cursuri de caligrafie medievală la Biblioteca Batthyaneum

0

O nouă finanțare acordată de Fondul Științescu Alba 3.0, prin Fundația Comunitară Sibiu, o nouă oportunitate pentru a învăța lucruri cu totul interesante!

În acest an vom acorda șansa unui număr de 60 de elevi, între 11-18 ani, de a participa în cadrul Bibliotecii Batthyaneum la cursuri de caligrafie medievală, interacțiune cu manuscrise și cărți vechi și tehnologie modernă prin care vom înțelege mai bine importanța și valoarea manuscriselor și a cărților. Dacă ne-am obișnuit, poate prea mult, să butonăm pe telefoane, proiectul din acest an – De la Pergament la Pixel – Scriptorium reimaginat – își propune să ne reamintească arta scrisului, exercițiul atenției la detalii, profitând de beneficiile tehnologiei, dar mai ales de arta înțelegerii. O artă subtilă, dar complexă și, pentru unii dintre noi, pe cale de dispariție.

Cursurile vor fi organizate în interiorul Bibliotecii Batthyaneum, iar știința caligrafică ne va fi predată de Academia de Caligrafie, prin Carmen Nistor.

Pe parcursul a 3 zile, vom avea 3 grupe a câte 20 de elevi. Începând cu data de 30 mai și terminând cu 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, copiii vor avea ocazia să vadă manuscrise și cărți vechi, să folosească tehnologie explicată de experți și să scrie ca într-un scriptoriu medieval, dar reimaginat, idei, sentimente și cuvinte cu greutate.

Îi rugăm pe toți cei interesați, elevi (între 11 și 18 ani), profesori și părinți, să ne scrie la adresa: batthyaneum@bibnat.ro .

Locurile sunt limitate! Perioada de înscrieri este 16 aprilie – 25 mai! Dacă locurile se ocupă până atunci, vă vom anunța din timp! Detaliile întâlnirii le vom comunica prin email, ulterior.

Proiectul „De la Pergament la Pixel – Scriptorium reimaginat” este finanțat prin Fondul Științescu Alba 3.0, fond implementat de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu FFCR – Federația Fundațiile Comunitare din România, împreună cu partenerul local Fundația Bosch România, cu sprijinul ISJ Alba.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale non-formale, care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor de 6-19 ani. (comunicat Biblioteca Batthyaneum)

Proiect pentru reabilitarea termică a unor blocuri din Alba Iulia

0

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia a finalizat proiectul “Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Alba Iulia – Bloc 25 SC A+B”, cod proiect C5-A3.1-55–BLOC 25 A+B.

În acest sens, la data de 18.01.2023, s-a semnat de către Municipiul Alba Iulia, Contractul de finanțare nr. 144236/20.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și UAT Municipiul Alba Iulia, în calitate de Beneficiar.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A3.1/1, runda 1, componenta 5 — Valul renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, operațiunea A.3 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale.

Prin investiția propusă s-a urmărit creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50% (conform Recomandării Comisiei privind renovarea clădirilor nr. 2019/786, renovarea moderată presupune economii de energie primară cuprinse între 30-60%) în comparație cu situația anterioară renovării și respectarea Comunicării Comisiei – Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (2021/C58/01).

Punctăm câteva dintre lucrările care au fost realizate:

Lucrări de reabilitare/modernizare termică – Termoizolarea suplimentară a pereților exteriori cu un strat de polistiren expandat, de 10 cm grosime, montat pe fața exterioară a pereților, protejat de o tencuială subțire armată cu plasă din fibră de sticlă (termosistem);
Termoizolarea planșeului de la ultimul nivel cu un strat suplimentar la exterior termoizolant din polistiren extrudat de 15 cm grosime, în soluția cu îndepărtarea tuturor straturilor existente până la stratul inițial și refacerea acestora; Înlocuirea tâmplăriei existente din lemn de pe fațade, cu tâmplărie termoizolantă etanșă tratate Low-e și cu un strat de argon.

Lucrări pentru reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum – demontarea și spălarea corpurilor pentru încălzire; – îndepărtarea corpurilor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către încăpere; – schimbarea racordurilor cu pierderi la obiectele sanitare; – utilizarea de dispersoare de duș economice.

Activități pentru echiparea clădirilor cu stații de încărcare pentru mașini electrice: 1 stație de încărcare pentru mașini electrice (conform ghid PNRR).

Activități pentru alte tipuri de lucrări: – repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocului de locuințe; – construirea acoperișului tip șarpantă, inclusiv sistemul de evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă; – demontarea instalațiilor şi a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție; – repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii; – refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.

„La finalul acestui proiect, beneficiile lucrărilor de reabilitare termică se reflectă în mod direct în viața de zi cu zi a cetățenilor Municipiului Alba Iulia. Într-un context în care costurile energiei au reprezentat o preocupare constantă pentru fiecare familie, investițiile realizate au contribuit la crearea unor locuințe mai călduroase iarna, mai confortabile pe tot parcursul anului și mai eficiente din punct de vedere energetic.“, apreciază Gabriel Codru PLEȘA, primarul Municipiului Alba Iulia.

Valoarea totală a proiectului a fost de 2.823.373,25 lei cu TVA.

Condu prudent! Alege viața! – deschiderea sezonului moto la Alba Iulia

0

Rotaract Alba Iulia, în parteneriat cu Apulum Bikers, organizează ediția a II-a a proiectului „Condu prudent! Alege viața!”, un eveniment dedicat siguranței rutiere și responsabilității în trafic, care va avea loc în data de 18 aprilie 2026, începând cu ora 12:00, la Carolina Mall din Alba Iulia.

Evenimentul face parte dintr-o campanie de conștientizare ce își propune să educe participanții – șoferi, motocicliști și pietoni – cu privire la importanța unui comportament preventiv în trafic.

Programul evenimentului este următorul:

12:00 – Deschiderea oficială
13:00 – Paradă moto (Apulum Bikers)
14:00 – Demonstrație ISU
14:30 – Concurs Moto 1
15:00 – Tombola 1
15:30 – Demonstrație ISU
16:00 – Concurs Moto 2
17:00 – Tombola 2
17:30 – Concurs Moto 3
18:00 – Închiderea evenimentului
19:00 – Afterparty – Sediul Apulum Bikers (Emil Racoviță, nr. 68, Alba Iulia)

Pe toată durata zilei vor avea loc activități permanente, printre care simulatorul de impact de tip CRASH, simulatorul VR de conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor, expoziția moto și auto, sesiuni de test drive, poligon moto realizat împreună cu Defensive Autosim, atelier de prim ajutor susținut de ISU, precum și zona dedicată tombolei și Spin & Win.

Participanții pot achiziționa bilete atât pentru tombolă, cât și pentru zona Spin & Win, disponibile la standul de la intrare. Spin & Win oferă premii instant, în funcție de culoarea extrasă pe roată, printre care se regăsesc vouchere Carolina Mall, vouchere Stay Fit, vouchere Solina, accesorii moto, produse promoționale precum stickere sau pin-uri, precum și alte surprize, în limita stocului disponibil.

În cadrul tombolelor organizate pe parcursul zilei vor fi oferite premii puse la dispoziție de sponsori, dar și premii suplimentare cu tematică moto, achiziționate special pentru acest eveniment.

Evenimentul este susținut în primul rând de Carolina Mall, care ne este și gazdă, și de parteneri care contribuie activ la experiența participanților.

Printre sponsorii principali se numără Monster Energy, care susține energia evenimentului și se implică prin suport logistic și elemente de identitate vizuală, Exclusiv Auto, care ne este și partener de mobilitate și oferă o mașină de închiriat, cu titlu gratuit, pentru un weekend. Stay Fit Gym oferă 200 de vouchere pentru abonamente de o lună, Solina oferă 100 de vouchere de 25% reducere valabile în magazinele lor, precum și pachete cu produse Apollo Food, Inspire Cinema oferă 5 invitații duble la film, Zone X Airsoft oferă un pachet pentru 10 persoane pentru o zi de airsoft, Defensive AutoSim oferă 3 vouchere de 10% și 3 vouchere de 5% pentru școala auto sau moto. Sandre Moto contribuie la tombola evenimentului cu premii dedicate pasionaților de moto, printre care o cască moto, un kit complet de ungere a lanțului moto și o geantă pentru rezervor.

Pizzano asigură suport pentru voluntarii implicați în organizare, Lida Print susține evenimentul prin realizarea materialelor publicitare și de print, iar Slow Design, The One Agency și Andrei Metter pentru promovarea evenimentului.

Evenimentul are și o componentă caritabilă importantă: fondurile strânse vor contribui la dotarea secției de Recuperare a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia cu echipamente medicale esențiale, în valoare de aproximativ 10.000 de euro. Edițiile anterioare au adunat peste 800 de participanți, au oferit peste 50 de premii, au implicat peste 15 parteneri și au inclus peste 350 de simulări, confirmând impactul real al proiectului în comunitate.

Totodată, Rotaract Alba Iulia pregătește un nou proiect dedicat comunității, Cursa de Rățuște – ediția a III-a, care va avea loc la finalul lunii mai, tot la Carolina Mall, continuând seria evenimentelor cu scop caritabil și implicare comunitară.

Le mulțumim, de asemenea, partenerilor și autorităților locale care susțin și se implică în acest proiect: Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Local Alba Iulia, Poliția Locală Alba Iulia, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Poliția Rutieră Alba Iulia din cadrul IPJ Alba și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba.

Invităm reprezentanții presei locale din Alba Iulia, precum și întreaga comunitate, să participe la acest eveniment dedicat siguranței rutiere și implicării civice.

Contact presă:

Cioran Monica – Project Manager – 0741 972 185
Furdui Paul – Președinte Rotaract Alba Iulia – 0755 862 047
Email: alba@rotaract.ro

Volei Alba Blaj s-a calificat în finala campionatului național

0

O nouă reușită pentru echipa din Mica Romă. După un meci fără emoții, Volei Alba Blaj s-a calificat într-o nouă finală a Diviziei A1 (Feminin)!

Rezultatul întâlnirii: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-0 (25-17, 25-18, 25-23)!

Cu 2-1 la general, CSM Volei Alba Blaj a trecut de Corona, calificându-se în Marea Finală a Campionatului.

Echipa din Blaj va întâlni CSO Voluntari în marea finală, cu primele două meciuri la Blaj, cel mai probabil luni și marți, 20 și 21 aprilie.

„Mulțumim din inimă senzaționalului nostru public și în special galeriei, care au fost, ca de obicei, al șaptelea jucător al campioanei României”, sună mesajul echipei din Blaj.

Rezultatele elevilor din județul Alba la Olimpiada Națională de Limba Engleză

0

În perioada 5-9 aprilie 2026 la Brașov s-a desfășurat la Brașov Olimpiada Națională de Limba Engleză, județul Alba fiind reprezentat de următorii elevi:

Aldea Dragoș-Vasile, a VII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” – Blaj, prof. Popa Lucia Adriana
Răchieriu Andrei, a VIII-a, Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Alba Iulia, prof. Drăgușin Lorena
Rusan Medeea Maria, a VII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” – Blaj, prof. Seicean Daiana
Zbutea Carina, a IX-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – Alba Iulia, prof. Zbutea Raluca
Albu Rareș-Andrei, a IX-a, Liceul „Horea, Cloșca Si Crișan” – Abrud, prof. Oproiu Mihaiela
Roșu Andrada, a IX-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca Și Crișan” – Alba Iulia, prof. Goția Ioana
Silaghi Amalia Maria, a IX-a Colegiul Național „Titu Maiorescu” – Aiud, prof. Mărginean Mariana
Szilagyi Karla, a IX-a, Colegiul Național „Avram Iancu” – Câmpeni, prof. Selyem Alexandru
Ștefănescu Anamaria, a X-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – Alba Iulia, prof. Goția Ioana și prof. Muntean Aida
Vesa Alex-Constantin, a X-a, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” – Abrud, prof. Oproiu Mihaiela
Țupu Ioana Miruna, a X-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – Alba Iulia, prof. Gligor Liliana
Buzdugan Daria Teodora, a XI-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – Alba Iulia, prof. Zbutea Raluca
Bunea Andra Ioana, a XI-a, Colegiul Național „Titu Maiorescu” – Aiud, prof. Hamorszki Andreea
Dahinten Anastasia, a XI-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” – Sebeș, prof. Dreghiciu Lucia
Laszlo-Munteanu Marc, a XII-a, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” – Alba Iulia, prof. Ranca Aureliana
Ștef Adelina Maria, a XII-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” – Sebeș, prof. Dreghiciu Lucia.

Lotul s-a întors acasă cu distincții meritorii:

MENȚIUNE – Răchieriu Andrei, a VIII-a, Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Alba Iulia, prof. Drăgușin Lorena
PREMIUL II și calificarea la OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ – eleva Bunea Andra Ioana, a XI-a, Colegiul Național „Titu Maiorescu” – Aiud, prof. Hamorszki Andreea
MENȚIUNE – Silaghi Amalia Maria, a IX-a Colegiul Național „Titu Maiorescu” – Aiud, prof. Mărginean Mariana

Felicitări elevilor pentru performanță, profesorilor pentru dăruire și părinților pentru susținere!

Mulțumiri cadrului didactic Raluca Zbutea de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, care a însoțit lotul în această perioadă!

Rezultatele acțiunilor DSVSA Alba organizate pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale

0

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a organizat, în perioada Sărbătorilor Pascale, o serie de acțiuni specifice pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și pentru protejarea drepturilor și intereselor consumatorilor.

Acțiunile s-au concentrat pe trei direcții majore: verificarea condițiilor igienico-sanitare în unitățile din domeniul alimentar, controale în trafic pentru prevenirea transporturilor ilegale de animale și produse de origine animală, precum și sacrificarea mieilor în condiții de siguranță alimentară.

Astfel, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost verificate 138 de unități înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Principalele nereguli depistate au fost:

-nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și a echipamentelor de lucru;
-ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
-nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare;
-manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor de siguranță alimentară;
-încălcarea cerințelor generale de igienă aplicabile produselor alimentare.

În urma acestor verificări, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 79.200 de lei, precum și 9 avertismente. Totodată, au fost confiscate 9 kg de carne și produse din carne improprii pentru consum.

Au fost verificate toate categoriile de unități din domeniul alimentar, controalele fiind intensificate în Săptămâna Mare, inclusiv în sâmbăta dinaintea Paștelui.

O atenție deosebită a fost acordată monitorizării circulației și sacrificării mieilor, cu respectarea normelor privind bunăstarea animalelor și siguranța alimentară, precum și controlului transportului și comercializării produselor de origine animală (carne, ouă, lapte, pește etc.).

Pentru transportul animalelor fără documente de mișcare, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.400 de lei.

La nivelul celor șase abatoare autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor pentru sacrificarea mieilor au fost sacrificate 8.338 de capete de tineret ovin.

Reamintim că, la nivelul județului Alba, funcționează șase abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor: TransEuro SRL Ighiu, ACA Cugir, Luca Prod Carn SRL – Mirăslău, Montana Popa SRL – Blaj, Ovin Prest Carn SRL – Mesentea (comuna Galda de Jos) și SC Andrei Măcelaru SRL – Veseuș. Carnea obținută în aceste unități este destinată comercializării prin unități înregistrate sanitar-veterinar, precum magazine, supermarketuri, hipermarketuri și carmangerii.

La nivelul județului Alba a fost autorizat un singur centru temporar de sacrificare a mieilor, situat în municipiul Sebeș, la solicitarea primăriei și a crescătorilor de animale. Aici au fost sacrificați 190 de miei.

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale nu a fost înregistrat niciun caz de toxiinfecție alimentară.

DSVSA Alba

Praznic, expoziție de artă plastică la Alba Iulia

0

Vineri, Galeria Municipală din Alba Iulia va găzdui vernisajul expoziției de grup „Praznic”.

Expoziția „Praznic” aduce împreună artiști remarcabili într-un eveniment ce promite o experiență vizuală și simbolică aparte.

Cu acest prilej expun artiștii plastici Crinela Antonescu, Alexandru Antonescu, Mihai Ariciu, P. Teofil Băra, Ioan Bogdan, Dan Crecan, Horațiu Lăpușan, Vasile Lefter, Angela Petruța, P. Radu Roșu.

Curatorul expoziției este Mihai Ariciu. Vernisaj are loc la ora 18.00.

Vă așteptăm să descoperiți lucrări care îmbină tradiția, simbolul și expresia contemporană într-un dialog artistic autentic, astfel sună invitația organizatorilor.

Cărpiniș: Au început lucrările de construire a noului pod de pe DN 74A

0

Prefectul județului Alba: „Au început lucrările de construire a noului pod de pe DN 74A, Cărpiniș. Nu mai accept întârzieri – siguranța cetățenilor este prioritară.”

Astăzi, la Roșia Montană, în zona Cărpiniș, pe DN 74A, a avut loc o întâlnire de lucru în teren privind demararea lucrărilor de desființare a podului existent și construire a unui pod nou, după ce acesta a fost grav afectat de fenomenele hidrometeorologice din anul 2021.

La verificările din teren au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul Sandu Heler, primarul comunei Roșia Montană, domnul Eugen Furdui, șeful Secției de Drumuri Naționale Alba, domnul Andrei Cârja, reprezentanții constructorului, precum și dirigintele de șantier.

În cadrul vizitei la fața locului, prefectul județului Alba a transmis un mesaj ferm și fără echivoc către toți factorii implicați:

„Am dispus reprezentanților SDN Alba și dirigintelui de șantier să trateze această lucrare cu maximă responsabilitate și să respecte strict termenele asumate. Nu mai accept întârzieri sau blocaje administrative. Cetățenii din zonă au așteptat prea mult. Siguranța și accesul rutier nu sunt negociabile.”

Totodată, prefectul a subliniat că lucrările au fost demarate efectiv chiar astăzi, odată cu mobilizarea în teren a utilajelor și echipelor de execuție.

Instituția Prefectului – Județul Alba tratează această investiție ca o prioritate majoră, având în vedere impactul direct asupra siguranței cetățenilor și asupra conectivității rutiere din zonă. Monitorizarea implementării lucrărilor se va realiza în mod constant, pentru a asigura respectarea termenelor și a standardelor de calitate. (comunicat Prefectura Alba)

Blaj: Meci decisiv pentru finala campionatului național de volei feminin

0

Miercuri, 15 aprilie 2026, pe arena din Blaj este zi de meci. CSM Volei Alba Blaj întâlnește Corona Brașov în cea de-a treia întâlnire (decisivă) a semifinalei dintre cele două echipe.

Meciul începe la ora 18:00, scorul dintre Volei Alba Blaj și Corona Brașov fiind acum 1-1.

În cealaltă semifinală a Diviziei A1, CSM Voluntari a trecut de Dinamo București. Scorul din întâlnirea decisivă a fost 3-2 (25-17, 17-25, 23-25, 25-22, 15-9).

Întâlnirea poate fi văzută pe https://frv-web.dataproject.com/MainStreaming.aspx .

Biletele sunt disponibile pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj și la casa de bilete Alba Blaj Arena.

În urmă cu o săptămână, voleibalistele din Blaj au câștigat Cupa României în fața echipei Dinamo București.

Reprezentațiile Gărzii Apulum vor fi reluate la Alba Iulia

0

Vineri, 17 aprilie 2026, la ora 18.00, pe esplanada Porții a IV-a a Cetății Bastionare Alba Iulia, Garda Apulum începe sezonul spectacolelor de reconstituire istorică, anunță Muzeul Național al Unirii.

„Spectacolele de reconstituire istorică organizate de Garda Apulum au devenit un reper cultural constant al orașului, desfășurându-se în mod regulat în sezonul aprilie – septembrie și atrăgând, de fiecare dată, un public numeros. Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică apărută în urma unui proiect inițiat de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în anul 2012 și este compusă din patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.

Anul acesta, Garda Apulum va împlini 14 ani de activitate, perioadă în care a susținut sute de reprezentații și a devenit un adevărat brand cultural al municipiului Alba Iulia, reunind zeci de voluntari pasionați de istorie.

Evenimentul din 17 aprilie 2026, care va deschide al XIII-lea sezon de reprezentații cu Garda Apulum LA Alba Iulia, va aduce în fața publicului demonstrații militare, echipamente autentice și momente spectaculoase inspirate din viața soldaților romani și a civilizațiilor antice. Participanții vor putea descoperi, într-un mod interactiv, istoria locului unde a funcționat odinioară unul dintre cele mai importante centre ale Daciei romane.

Reprezentația este organizată de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul Cultural Palatul Principilor cu sprijinul ELIT S.R.L. contribuind la promovarea patrimoniului istoric și turistic al orașului Alba Iulia”. (sursa foto: Garda Apulum)

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei

0

Arta este sărbătorită în fiecare an pe 15 aprilie. Ziua Mondială a Artei a fost instituită în 2012 la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a 17-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic.

Data de celebrare a fost aleasă în memoria lui Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian, născut în data de 15 aprilie 1452.

În Grecia antică au fost stabilite 6 forme ale artei: arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul. Acestora li s-a adăugat în 1911 cinematografia, considerată cea de a șaptea artă – arta lumii moderne.

În această zi nu sunt celebrate doar artele, ci și creatorii artei – cei care contribuie la îmbogățirea culturii și spiritualității universale: artiștii.

Asociația Internațională de Artă, inițiatoarea proiectului Zilei Mondiale a Artei, a fost formată în anul 1952, la inițiativa a 23 de guverne și 48 de asociații din 19 țări. În 1954 a avut loc prima Adunare Generală la Veneția, în care s-au stabilit obiectivele și structura organizației. Uniunea artiștilor Plastici din România este membră a Asociației Internaționale de Artă.

Inflația în luna martie 2026 este de 9,9 la sută

0

Indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional

Indicele preţurilor de consum în luna martie 2026 comparativ cu luna februarie 2026 a fost 100,78%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 2,3%.

Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 a fost 9,9%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 – martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 – martie 2025) a fost 8,5%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna martie 2026 comparativ cu luna februarie 2026 a fost 100,92%.

Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,0%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 – martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 – martie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Sursa: INS

15 aprilie: Restricții de circulație în Municipiul Alba Iulia

0

Primăria Municipiului Alba Iulia aduce la cunoștința publicului faptul că, în urma solicitării formulate de Sucursala Regională CF Brașov – Secția L9 Alba Iulia, a fost emis un acord favorabil pentru executarea lucrărilor de „asigurare a planeității drumului la trecerea la nivel cu calea ferată”, amplasată la km CF 410+133, Linia 200, în zona drumului județean DJ 107C, la intersecția cu strada Mărășești.

În vederea desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată în data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 08.00 – 16.00, pe strada Mărășești, pe sectorul cuprins între intersecția cu strada București și traversarea căii ferate până la sensul giratoriu din Șoseaua de Centură, în conformitate cu avizul Poliției Rutiere.

Acordul emis este condiționat de respectarea strictă a următoarelor obligații:

-adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea degradării elementelor constructive ale drumului public (partea carosabilă, borduri, trotuare, marcaje rutiere, indicatoare, guri de scurgere etc.); eventualele degradări vor fi remediate integral pe cheltuiala executantului;

-asigurarea, pe întreaga durată a lucrărilor, a condițiilor de siguranță a circulației rutiere și pietonale, inclusiv prin realizarea unei semnalizări rutiere corespunzătoare, în conformitate cu legislația în vigoare și avizele structurilor competente ale Poliției Municipiului Alba Iulia și ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba;

-respectarea prevederilor legale aplicabile, inclusiv cele ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recomandăm participanților la trafic să manifeste prudență sporită în zonă și să utilizeze rute alternative pe perioada instituirii restricțiilor. (comunicat Primăria Alba Iulia)

Amenzi de 41.500 de lei date de inspectorii ITM Alba

0

ITM Alba continuă activitatea speifică pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 06.04.2026-09.04.2026, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 29
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 231
-128 femei
Număr deficienţe constatate:66
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor:3
-2 amenzi- 41.500 lei din care o amendă în cuantum de 40.000 lei, pentru muncă nedeclarată (1 persoană)
-1 avertisment

Principalele deficienţe constatate în controale :

primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
dosarele personale sunt incomplete;
nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:13
Număr deficienţe constatate:21
Număr de măsuri dispuse: 21
Angajatori sancționați:13
Nr. sancţiuni aplicate :21
-o amendă în valoare de 4.000 lei
-20 avertismente

Principalele deficienţe stabilite în controale:

Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. 1425/2006 – Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Acțiunea SPEED: Vitezomanii, luați în vizor de polițiștii din județul Alba

0

În perioada 13-19 aprilie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară acțiunea „SPEED”, conform calendarului ROADPOL, derulată la nivel european.

Principalul scop al acțiunii este impunerea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.

În perioada amintită, polițiștii rutieri acționează pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.

De asemenea, în data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 00.00 – 24.00, se va desfășura operațiunea „Speed Marathon”, în cadrul căreia controalele vor fi intensificate pe toată durata zilei.

Mesajul polițiștilor: „Reamintim participanților la trafic că respectarea regimului legal de viteză poate face diferența dintre viață și moarte. Conduceți responsabil!”

14 aprilie: Oferta locurilor de muncă în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 14 aprilie 2026.

Sunt doar 347 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD INTERFACE LOGISTIC S.R.L. DIRECTOR OPERATII TRANZACTII 1

AIUD GOARNĂ TRANS SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 3
AIUD GEORGIA CATERING SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD GEORGIA CATERING SRL COFETAR 1
AIUD GALILEO TASTY SRL AJUTOR BUCATAR 2
AIUD MAGIC AGROJET SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL ZIDAR PIETRAR 1
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL SEF SANTIER 1
AIUD KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL ZUGRAV 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD SC TIBERIUS&ELENA SPEED SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
AIUD LUK DE LUX SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
AIUD Maier Gradinaru SRL MUNCITOR PLANTATII SI AMENAJARE ZONA VERDE 1
AIUD ŞANDOR TRANS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1

AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
AIUDUL DE SUS LUCA CONSTRUCT SRL ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 2

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA BUCATAR 2
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
ALBA IULIA MAŞINI DE CUSUT ONE SRL MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE 1
ALBA IULIA Smartfun Lab SRL PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOLOGIE EDUCATIONALA, CONSILIERE SCOLARA SI VOCATIONALA 1
ALBA IULIA GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA CONSILIER VÂNZARI ASIGURARI 5
ALBA IULIA MAȘINI DE CUSUT ALBA S.R.L. MECANIC ÎNTRETINERE SI REPARATII MASINI DE CUSUT INDUSTRIALE 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MANIPULANT MARFURI 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. SORTATOR PRODUSE 2
ALBA IULIA ASOCIATIA TRANSILVANIA SENIOR INFIRMIER/INFIRMIERA 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL AMBALATOR MANUAL 2
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L MEDIC STOMATOLOG 1
ALBA IULIA DR. CIULEA DENTAL CLINIC S.R.L ASISTENT MEDICAL GENERALIST 1
ALBA IULIA S.C. WAGONS MAINTENANCE SRL INGINER MECANIC 2
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA DOMICA SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL LACATUS MECANIC 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL Confectioner produse textile 4
ALBA IULIA RO.DE.X FASHION SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 4
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN AGRICULTURA 10
ALBA IULIA INVENT INSTAL S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA JUSTICE SECURITY SERVICES SRL AGENT DE SECURITATE 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL MECANIC AUTO 1
ALBA IULIA SC BUSINESS EXPERTIZA SRL CONTABIL 1
ALBA IULIA PEMONT LENJERIE SRL CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 7
ALBA IULIA KINETOFIT S.R.L. MASEUR 1
ALBA IULIA PRIMATO SRL ELECTRICIAN AUTO 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN PENTRU UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE 5
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 2
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN EXPLOATARE RETELE ELECTRICE 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN EXPLOATARE CENTRALE SI STATII ELECTRICE 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. INGINER ELECTROENERGETICA 1
ALBA IULIA SC SOCIAL FURNITURE SOLUTIONS SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 2
ALBA IULIA SC PRO CLEANER KOVACS SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 2
ALBA IULIA VITA NOVA CENTER SRL COSMETICIAN 1
ALBA IULIA SC KANI CLUB SRL AJUTOR OSPATAR 2
ALBA IULIA Rework One srl MANAGER DE INTREPRINDERE SOCIALA 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE 1
ALBA IULIA BARDI AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 4
ALBA IULIA SC TARTAN ECO SRL OPERATOR LA PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL VÂNZATOR 1
ALBA IULIA CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL MENAJERA 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
ALBA IULIA AIDA BEST CONSTRUCT S.R.L. OPERATOR LA RECOLTAREA SI TOALETAREA ARBORILOR FORESTIERI 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL FASONATOR PRODUSE CERAMICE 1
ALBA IULIA AXA PORCELAINE SRL DEBAVURATOR-RETUSOR LA PRODUSE DIN CERAMICA FINA 1
ALBA IULIA Infoservice Alba SRL TEHNICIAN ECHIPAMENTE DE CALCUL SI RETELE 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL DIRECTOR MAGAZIN 1
ALBA IULIA PATIPAN GRUP SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA ASOCIATIA AS 2001 ALBA IULIA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL SUDOR 2
ALBA IULIA AZ BUILDER SRL LACATUS-MONTATOR 2
ALBA IULIA NEW START ALBA S.R.L. PEDAGOG SCOLAR 1
ALBA IULIA FLOREA GRUP SRL OSPATAR (CHELNER) 2
ALBA IULIA TAT TOTAL DISTRIBUTION SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
ALBA IULIA VIVA SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA ADMIN BAZINALA DE APA MURES MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA MANAGER 1

BAGAU ROXI & HUGO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4

BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 6
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL LUCRATOR PENSIUNE TURISTICA 2
BAIA DE ARIES CRIS AUTOSERVICE SRL MECANIC AUTO 1

BARABANT KANGOOPACK S.R.L. OPERATOR LA PRELUCRAREA MASELOR PLASTICE 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL SEF SANTIER 1

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2
CIUMBRUD TIVAMI ACCENT SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL BUCATAR 1

COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL CAMERISTA HOTEL 1
COLTESTI CONACUL SECUIESC RURAL SRL AJUTOR BUCATAR 1

CUGIR LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2

DOBRA A N SERV TIME S.R.L. VÂNZATOR 2

DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 5
DRAMBAR SC ELCON SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 3
DRAMBAR MUREŞULDRÂMBAR SRL LUCRATOR COMERCIAL 1

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL AJUTOR BUCATAR 1

GARBOVA HANCIU IOAN CRISTIAN PERSOANA FIZICA AUTORIZATA ÎNGRIJITOR ANIMALE 2
GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 2

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1

LUPSA LIVIANA SELECT S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

MAGINA URBAN WOODS SRL VOPSITOR LEMN 1
MAGINA URBAN WOODS SRL FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) 1

MIRASLAU SC MIACARN JUNIOR SRL MANIPULANT MARFURI 3
MIRASLAU SC MIACARN JUNIOR SRL MECANIC AUTO 1

MODOLESTI ÎNTREGALDE WILD TOUR S.R.L MUNCITOR NECALIFICAT LA ÎNTRETINEREA DE DRUMURI, SOSELE, PODURI, BARAJE 1

MUSCA TRAUST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA ELIT SRL LUCRATOR COMERCIAL 2

OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL ASISTENT MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE 1
OCNA MURES MEDICAL BAILE SARATE SRL KINETOTERAPEUT 1

PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2

RACHITA MAK ATTITUDE BUILDINGS MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

RAHAU RAPEL SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 5
RAHAU RAPEL SRL TEHNICIAN ELECTROMECANIC 1

SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 10

SEBES LIBRA GUARD SRL AGENT DE SECURITATE 2
SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA AGENT DE VÂNZARI 1
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES DROKER SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 25
SEBES S.C. SERGIANA RETAIL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES AUTO TOTAL PREST SRL MANIPULANT MARFURI 25
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. Confectioner produse textile 5
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. CUSATOR ARTICOLE MAROCHINARIE 1
SEBES PELLETTERIE FIORENTINE S.R.L. PREGATITOR ARTICOLE MAROCHINARIE 1
SEBES DOZA DE SĂNĂTATE FORTE S.R.L. OPERATOR VÂNZARI PRIN TELEFON 3
SEBES S.S.H. HIDROSERV S.A. CONSILIER JURIDIC 1

SECASEL CASA MARIA&MANOLE SRL ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1
SUB PIATRA ARMEANU SRL BUCATAR 1

TURDAS OPTIM MNMARKET S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

VAMA SEACA ARIESUL AGROLACT SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN AGRICULTURA 2
VARSI NELMAR SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
VINTU DE JOS ALPINA TEAM CONSULTING S.R.L. CONFECTIONER CABLAJE AUTO 15

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 347.

Europarlamentarul Victor Negrescu despre rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria

0

„Rezultatul alegerilor din Ungaria arată ceva mai profund decât o simplă schimbare de guvern, este semnalul clar că regimurile iliberale și curentele anti-europene încep să își atingă limitele. Prezența mare la vot demonstrează cât de importante sunt democrația și libertățile. Cetățenii sunt cei care au mereu puterea să decidă, iar votul lor trebuie respectat.

Ani la rând, acest model a fost construit, conform analizelor independente, pe control politic, retorică anti-UE, corupție, supunere față de regimul de la Moscova și promisiunea unei false „suveranități” care, în realitate, a adus izolare, pierderi economice și blocaje în interiorul UE și în relația cu partenerii europeni.

Dar realitatea nu poate fi ignorată la nesfârșit. Fără investiții, fără încredere, fără bani europeni și fără cooperare europeană, dezvoltarea stagnează. Oamenii au înțeles un lucru esențial: nu poți construi prosperitate durabilă cu scandal și falși inamici externi. Este o înfrângere și pentru partidele extremiste din România care folosesc o retorică similară.

De aceea, acest rezultat nu este doar o veste bună pentru Ungaria, ci pentru întregul proiect european. Pentru că slăbirea curentelor anti-europene înseamnă mai multă stabilitate în regiune, decizii mai coerente la nivel european și șanse reale de avans pentru dosare esențiale, multe de interes pentru România, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE pe clustere pentru Republica Moldova.

Este șansa unui nou început, pe care sper ca cei care au câștigat alegerile din Ungaria să nu îl rateze. Așteptările sunt foarte mari, iar condițiile nu sunt tocmai ușoare. Uniunea Europeană nu este perfectă, dar rămâne singurul cadru real de dezvoltare, securitate și solidaritate pentru statele noastre”.

Eurodeputat Victor Negrescu, vicepreședinte al PE

În Ungaria, opoziția de centru-dreapta a câștigat în fața FIDESZ (populiști anti-europeni), formațiunea care e la putere de 16 ani.

Rezultatele alegerilor din 12 aprilie 2026 din Ungaria:

1.TISZA – 138 mandate
2.FIDESZ – KDNP – 55 mandate
3.MI HAZANK – 6 mandate

Viitorul premier, Péter Magyar, are 46 de ani și vine din partidul lui Viktor Orban, FIDESZ.

Șugag, Alba: Statu’ la vase în Lunea Paștelui

0

În inima tradiției, acolo unde obiceiurile se păstrează cu respect și bucurie, vă invităm să luați parte la un eveniment cu adevărat special: Statu’ la vase în Lunea Paștelui, un moment de suflet al comunității din Șugag, care aduce împreună credința, familia și valorile autentice românești.

Luni, 13 aprilie 2026, vom celebra împreună tinerii căsătoriți din ultimul an, într-un cadru tradițional, alături de părintele spiritual Marius Moga Senior într-un obicei păstrat cu grijă din generație în generație.

În același spirit al valorilor familiale, vom marca un moment cu totul aparte: aniversarea doamnei Cernat Ioana care împlinește venerabila vârstă de 100 de ani. Născută în anul 1926, soție a lui Grosu Paștiu Petru, mamă a 8 copii (4 băieți și 4 fete), bunică a 26 de nepoți, străbunică a 44 de strănepoți și stră-străbunică a 6 stră-strănepoți, doamna Cernat Ioana este un adevărat simbol al familiei trainice și al continuității peste generații. Un destin care spune, simplu și profund, ce înseamnă rădăcina și dăinuirea.

Evenimentul va continua cu un spectacol folcloric susținut de:

Grupul instrumental tradițional Fluierașii din Șugag
Cornelia și Lupu Rednic

Un moment aparte va fi dedicat și cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, un simbol al statorniciei și al iubirii durabile.

Statu’ la vase este o lecție despre comunitate, respect și continuitate. Este dovada vie că tradițiile noastre încă trăiesc, prin oameni și pentru oameni.

Vă așteptăm cu drag să fim împreună parte din această sărbătoare a sufletului românesc! (comunicat Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba)

Hristos A Înviat, spun astăzi creștinii ortodocși și cei greco-catolici

0

Zi mare pentru credincioșii ortodocși și cei greco-catolici, care sărbătoresc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – cea mai mare sărbătoare creștină.

Credincioșii se adresează unii altora cu vestea cea mare: „Hristos a Înviat!”, iar răspunsul vine din inimă: „Adevărat a Înviat!”. Este mai mult decât un salut pascal. Este o mărturisire de credință, un legământ reînnoit cu Cerul, o chemare la iubire, iertare și unitate.

Această zi ne reamintește că, indiferent de greutățile vieții, lumina biruie întunericul, și că fiecare răstignire este urmată de o înviere. Să păstrăm în suflete această taină vie și să ne bucurăm de ea împreună, în comuniune, în familie, în rugăciune.

E bine să nu uităm să mulțumim pentru darul vieții, pentru iubirea Mântuitorului care S-a jertfit pentru noi și pentru pacea care, oricât de firavă pare uneori, își găsește izvorul în Înviere.

Lumina acestei zile sfinte să vă umple casele cu liniște, inimile cu pace și viețile cu sens. Să ne bucurăm și să ne veselim, căci Domnul a biruit moartea și ne-a dăruit viața veșnică.

Tuturor, vă dorim Lumină, Liniște și Pace, alături de familie și toți cei dragi! Paști Fericite, tuturor!

În zilele următoare, în satele din Transilvania, băieții și bărbații vor merge cu udatul (cu stropitul), iar gazdele îi vor răsplăti cu ouă vopsite, cozonac. În plus, bărbații vor primi un pahar de vin.

Bilete pentru meciul decisiv al semifinalei DA1F dintre Volei Alba Blaj – Corona Brașov

0

Începând de sâmbătă 11 aprilie 2026, ora 12:00, pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj, au fost puse în vânzare biletele pentru meciul Volei Alba Blaj – Corona Brașov, contând pentru semifinalele DA1F ca meci decisiv.

Programat miercuri, 15 aprilie 2026, de la ora 18.00, pe Alba Blaj Arena, meciul va stabili cine merge în finala DA1F.

De asemenea, biletele vor fi disponibile, începând de marți, 14 aprilie, de la ora 14:00, și la casa de bilete Alba Blaj Arena.

Prețul biletelor:
15 lei (Sectoare A, B, C)
100 lei (Sector Oficial)

Programul casei de bilete (14-15 aprilie 2026):
Marți: 14:00 – 18:00
Miercuri: 16:00 – 19:00

Rezultatele primelor două întâlniri din semifinalele Cupei DA1F:

Primul meci: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-2 (22-25, 22-25, 25-20, 25-18, 15-12)

Meciul doi: Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2 (25-16, 25-21, 18-25, 20-25, 15-13)!

Foto: Volei Alba Blaj

Pastorală la Învierea Domnului a Arhiepiscopului de Alba Iulia, Irineu

0

† IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

În Cartea Înțelepciunii lui Solomon, citim că „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu Se bucură de pieirea celor vii” (1, 13). Existența morții nu este consecința intenției Creatorului, ci ea a intrat în lume ca urmare a păcatului neascultării de Dumnezeu, săvârșit de strămoșul Adam. Din momentul căderii acestuia, „moartea a trecut la toți oamenii” (Rom. 5, 12), adică la întreg neamul omenesc. De acum, moartea este „vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit” (I Cor. 15, 26).

Dumnezeu, în marea Sa milostivire față de creatura Sa, în general, și față de om, în special, L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să o mântuiască (cf. In. 3, 16). Prin moartea și Învierea Sa, Răscumpărătorul dumnezeiesc a transformat blestemul în binecuvântare. Deci, prin El, Care a biruit moartea, „a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viață” (Rom. 5, 18). Învierea Mântuitorului este temelia învierii universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii până la sfârșitul ei.

Dreptmăritori creștini,

Supremul Creator, Cel Care a adus omul din nimic la ființă, Cel Care învie, în fiecare primăvară, bobul de grâu semănat în glie, ne va ridica și pe noi din mormintele noastre, în primăvara învierii de obște. Minune a fost creația Universului, minune va fi învierea morților care este intim asociată cu A Doua Venire a lui Hristos (cf. I Tes. 4, 16). Atunci, la sunetul trâmbiței dumnezeiești, vor învia toți cei adormiți, de-a lungul vremii, pe suprafața acestui glob pământesc. În Evanghelia după Ioan, citim: „Vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui (n.n. al Fiului Omului). Și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (In. 5, 28-29).

Învierea noastră, a tuturor, la sfârșitul veacurilor, este necesară, deoarece „trebuie ca acest trup muritor să se îmbrace în nemurire” (I Cor. 15, 53). Sfântul Ioan Damaschin zice cu fermitate: „Dacă moartea se definește ca o despărțire a sufletului de trup, atunci, cu siguranță, învierea este unirea sufletului cu trupul”. Învierea trupului înseamnă că după moarte nu va exista numai viața sufletului nemuritor, ci înseși trupurile noastre muritoare vor redeveni vii, vor redobândi viață (cf. Rom. 8, 11). Convins de această realitate, Sfântul Iustin Martirul afirmă: „Noi așteptăm să primim înapoi și trupurile noastre care au murit și au fost așezate în mormânt”. Însă, învierea universală nu este un fenomen natural, ci este darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu pentru toți oamenii care „pe pământ sunt străini și călători” (cf. Evr. 11, 13).

Noi, creștinii, credem în înviere, pentru că „Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii” (Mc. 12, 27). De asemenea, credem în înviere, pentru că Hristos este „Cel Întâi-Născut din morți” (Apoc. 1, 5) și „începătură a învierii celor adormiți” (I Cor. 15, 20). Toată Evanghelia răsună de ecourile învierii, toată originalitatea ei constă în nădejdea veșniciei. Chiar îndrăznim să spunem că însăși Întruparea Fiului lui Dumnezeu n-a avut alt scop decât acela de a ne dărui înfierea (cf. Gal. 4, 4-5) și a izbăvi ceea ce era biruit de moarte, precum Însuși Domnul nostru ne încredințează: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26). Credința în învierea morților este un element esențial al credinței creștine. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră” (cf. I Cor. 15, 14).

Învierea celor ce au murit trebuie să aibă loc „în ziua cea de apoi” (In. 6, 40), fiindcă Dumnezeu Cel drept a rânduit o zi de judecată, când binele va fi răsplătit, iar răul va fi pedepsit. Atât binele, cât și răul au fost săvârșite în trup. Deci, și sufletul și trupul trebuie să primească negreșit răsplata sau pedeapsa. Destinul veșnic al omului depinde de seriozitatea cu care el tratează pe Iisus Hristos, Evanghelia Lui și Biserica Lui, în această unică viață. Existența fericită sau nefericită a fiecărui om depinde de libertatea acestuia de a săvârși fapte bune sau fapte rele. Sfântul Apostol Pavel, în anul 57, scrie corintenilor: „Noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).

După cum Mântuitorul nostru a înviat cu trupul Său, dar nu S-a întors la o viață pământească, la fel, întru El, toți oamenii vor învia cu trupul pe care îl au acum. Dar acest trup va fi transfigurat în „trup de slavă” (cf. Filip. 3, 21), în „trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 44). Scriitorul bisericesc Origen (†253) afirmă: „Precum grăuntele descompus al grâului nu revine la grăuntele grâului, ci la un spic, tot așa și trupul nu revine la firea sa de la început, ci va exista în trup o rațiune din care se ridică trupul întru nestricăciune”. De aceea, defectele fizice pe care le au drepții în viața aceasta nu vor mai exista în viața viitoare, ci ele vor fi îndreptate prin mila bunătății lui Dumnezeu. În atotputernicia Sa divină, El va reda, în mod definitiv, viață incoruptibilă trupurilor noastre, umplându-le de putere, frumusețe și strălucire.

Iubiți credincioși,

Anul 2026 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ al Sfintelor femei din calendar. Noi ne gândim astăzi, îndeosebi, la Sfintele femei românce, care au înmiresmat spațiul autohton cu aroma sfințeniei. Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc la București, în luna februarie, când li s-a adus prinos de cinstire pentru modul exemplar în care L-au mărturisit pe Hristos prin cuvânt și prin fapte. Dăltuindu-și ființa după chipul Lui, ele și-au onorat pe pământ demnitatea baptismală de fiice adoptive ale Tatălui ceresc și L-au slăvit pe Dumnezeu în trupul lor și în duhul lor (cf. I Cor. 6, 20). La capătul timpurilor, trupurile lor vor ieși din morminte ca să se îmbrace în nemurire. Ajunse deja cu sufletele lor pe tărâmul veșniciei, Sfintele femei românce parcă ne spun acum: „Aici e mai frumos decât vă puteți închipui și chiar decât v-ați putea dori!”.

Noi, creștinii, credem că moartea este sfârșitul drumului pământesc al omului și sfârșitul timpului de har și de milă pe care Domnul ni-l oferă spre dobândirea desăvârșirii și a sfințeniei. Având în vedere condiția vieții noastre muritoare, trebuie „să lucrăm la mântuirea noastră cu frică și cu cutremur” (cf. Filip. 2, 12). Fericit este omul care trăiește conform Evangheliei și împlinește marea poruncă a iubirii (cf. Mt. 22, 36-40). Trecând prin poarta morții, el se va naște la viața din cer. Iar la sfârșitul lumii, trupul său înviat se va reuni cu sufletul propriu spre a primi, apoi, răsplată eternă, în Împărăția Sfintei Treimi. Bucurați-vă, astăzi și întotdeauna, de „Paștile cele sfințite, care ne-au deschis nouă ușile Raiului!”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

Primarul Gheorghe Damian, mesaj de Paște

0

Cu inimile deschise și cu sufletele curate primim Lumina Sfântă a Învierii și ne mărturisim dragostea pentru Cel care S-a jertfit pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Vă doresc ca aceste clipe binecuvântate să le petreceți alături de cei dragi, în armonie, liniște și iubire.

Sărbători fericite și binecuvântate, cu pace în suflete și în case!

Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud

Liceul Tehnologic Sebeș, locul II la Olimpiada Națională de Industrie Textilă și Pielărie

0

În perioada 07-10 aprilie 2026, a avut loc Olimpiada Națională, Domeniul Industrie textilă și pielărie, care s-a desfășurat la Iași, unde Liceul Tehnologic Sebeș a fost reprezentat de doi elevi din clasa a XII-a D – GHENESCU NICOLA ALEXANDRA și GĂLĂȚAN NICOLAE MUGUREL – și o elevă din clasa a XI-a D – LUCAN VALENTINA.

GĂLĂȚAN NICOLAE MUGUREL a reușit performanța deosebită de a obține LOCUL AL II-LEA, o realizare care reflectă nu doar talentul său, ci și orele de muncă, dedicarea și atenția la detalii.

În spatele acestor rezultate remarcabile se află dna prof. CÎMPEAN DIDINA, un dascăl dedicat, care, prin profesionalism, răbdare și pasiune, a reușit să transforme potențialul elevilor în performanță.

Felicitări elevilor, profesorului îndrumător și părinților pentru toată susținerea!

Prof. Daniela Maniu

Alex Damian: Terasă amenajată impropriu la Alba Iulia

0

A venit primăvara. și, odată cu ea, nu doar natura înverzește, ci și „inițiativa” de a amenaja terase. Uneori fără acorduri, fără autorizații și, mai grav, fără respect pentru ceea ce ne ține în viață – natura.

Ne bucurăm de apropierea sărbătorilor Pascale și de un nou început, dar asta nu înseamnă că putem transforma spațiul public într-un loc al improvizațiilor. În imagine avem un exemplu în care un copac este, practic, condamnat să fie sufocat de o astfel de amenajare.

Poate merită să ne amintim că rolul nostru nu este să ocupăm natura, ci să o respectăm. și, uneori, să fim recunoscători că încă ne mai suportă.

Astfel de intervenții nu doar că sunt neconforme, dar pot pune în pericol pietonii și afectează imaginea orașului. Iar dacă ne gândim puțin, nu este deloc dificil să obții actele necesare, dacă există intenția de a face lucrurile corect și dacă planifici din timp această intenție.

Locația nu este la prima abatere – iarna trecută, fosta structură acoperită a cedat sub greutatea zăpezii. Noroc că atunci nu au fost victime.

Poate că perioada aceasta este un moment bun de reflecție, inclusiv asupra locurilor în care alegem să ne petrecem timpul liber. De săptămâna viitoare, ar fi de dorit să alegem mai multă responsabilitate, mai mult respect pentru natură și pentru orașul în care trăim.

Alex Damian, arhitectul-șef al Municipiului Alba Iulia

În Vinerea Mare, primarul Gabriel Pleșa a vizitat bisericile din Alba Iulia

0

Astăzi, în Vinerea Mare, am pornit spre lăcașele de cult din Alba Iulia cu inima deschisă, purtând în mâini flori simple, dar pline de semnificație. Le-am așezat cu grijă la altar, ca pe o rugăciune nerostită. În liniștea adâncă a acestei zile, am simțit mai puternic ca oricând jertfa și iubirea fără margini.

În această Zi Sfântă, ne reamintim că dincolo de durere există speranță, iar dincolo de tăcere, o lumină care nu se stinge niciodată.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia

Vinerea Mare pentru credincioșii ortodocși și pentru cei greco-catolici

0

10 aprilie 2026: Vinerea Mare este ziua cea mai sobră, cea mai tristă, din timpul ultimei săptămâni înainte de Paște.

Credincioșii greco-catolici și ortodocși au parcurs Săptămâna Mare, ajungând într-un punct culminant: Crucificarea pe Golgota a Mântuitorului.

Vinerea Mare (sau Vinerea Patimilor ori Vinerea Seacă) – în această zi credincioșii țin post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea nimic pe parcursul întregii zile.

Denumirea de Vinerea Neagră vine de la faptul că este ziua în care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Christos, moartea Sa fiind doar un pas (e adevărat trist) către Înviere, momentul suprem al creștinismului. După ce a trecut pe Via Dolorosa, Iisus a urcat Golgota păzit de soldații romani. Și-a cărat crucea, fiind răstignit alături de doi tâlhari.

În această zi gospodinele nu fac mâncare în cuptor, nu spală. De asemenea, nu se înroșesc ouăle (pentru că roșul amintește de sângele Mântuitorului), nu se folosește oțet sau mâncare de urzici (pentru cei care nu postesc), pentru că Mântuitorul a fost bătut cu urzici și i s-a dat să bea oțet în loc de apă.

În Vinerea Patimilor (Vinerea Mare, Vinerea Neagră), seara la biserică se ține Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Christos.

Conform tradiției bisericești, în Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului.

Realizat din pânză de in, mătase sau catifea, Sfântul Epitaf are imprimat sau pictat pe el icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii, care poartă flori sau crenguțe cu flori, sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaful şi trec de trei ori pe sub masă. Trecerea pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor.

După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

După două zile de doliu (după moartea Mântuitorului), în noaptea de sâmbătă spre duminică are loc punctul culminant al Săptămânii Mari: Învierea Mântuitorului, momemntul care arată biruința Vieții și Luminii asupra Morții și Întunericului.

Alba Iulia: De Ziua Romilor, primarul Gabriel Pleșa a dansat cu o tânără din comunitate

0

8 aprilie 2026: Primarul municipiului Gabriel Pleșa s-a simțit de minune la Sărbătoarea Romilor. După ce Gabriel Pleșa a spart gheața și a luat la joc o tânără de etnie romă, prefectul de Alba, Nicolae Albu, a ieșit și el curajos la dans.

„Astăzi, la Alba Iulia am sărbătorit Ziua Romilor. Ei nu reprezintă doar o comunitate, ci ne arată, prin povești reale de viață, că sunt talentați, creativi și că pot deveni modele care inspiră. Elevii premiați astăzi sunt dovada vie că talentul, ambiția și dedicarea pot deschide orice drum. Fiecare dintre ei poartă cu sine nu doar reușita personală, ci și speranța unui viitor mai bun.

Atmosfera a fost completată de momente muzicale și artistice tradiționale care au adus în prim-plan frumusețea și forța culturii rome. Ritmurile, vocile și energia artiștilor ne-au reamintit cât de important este să ne păstrăm rădăcinile vii și să le transmitem mai departe cu mândrie.

Alba Iulia confirmă, prin astfel de evenimente, că este și un spațiu al deschiderii, al respectului și al incluziunii. La Centrul Multifuncțional „Gheorghe Șincai”, un proiect dedicat sprijinirii comunităților vulnerabile, am văzut cum tradițiile devin punți între oameni și cum diversitatea ne aduce mai aproape unii de alții.

Astăzi am sărbătorit identitatea, am aplaudat performanța și am simțit, încă o dată, că fiecare voce contează. La mulți ani! But bars angle!”, a scris pe Facebook Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.

Din păcate, primarul Gabriel Pleșa a postat multe poze de la eveniment, dar nici una când dansează cu fetele rome. O fi de vină fotograful oficial al Primăriei? Sau Gabriel Pleșa?

Sursa foto: Cosmin Székely

Pastorala Arhiepiscopului Claudiu, liderul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din România, la Sărbătoarea Învierii

0

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos 2026

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.
Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sărbătoarea Sfintelor Paști ne pune în fața adevărului existenței noastre: noi, creștinii, suntem prin harul lui Cristos „fii ai lui Dumnezeu” și „fii ai învierii” (Lc. 20,36). Aceasta este identitatea și înalta noastră demnitate, fiindcă suntem renăscuți în Cristos pentru a trăi ca „fii ai Luminii” (In. 12,36). Sfântul Grigore de Nissa spunea că Învierea Domnului a inaugurat o nouă viață și un nou mod de a trăi. Cine este fiu al Învierii va trăi în lumină, iubire și speranță, iar nu în întuneric, nedreptate sau resemnare. Va fi liber și nu prizonier al păcatelor, al fricii sau al morții, așa cum ne încredințează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.

Cum să nu înțelegem, atunci, că faptul de a fi creștini se împlinește în misiunea de a deveni martori și vestitori ai lui Cristos? Să urmăm, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Petru de a fi mereu pregătiți să răspundem oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (cf. 1Pt. 3,15)! Iar mărturia noastră va fi cu adevărat convingătoare în măsura în care cei din jur vor putea vedea că nu doar vorbim despre lumină, ci că însăși lumina lui Cristos cel Înviat strălucește în gândurile și în faptele noastre.

O asemenea misiune, în lumea de astăzi, pare imposibil de îndeplinit. Cum am putea să mai dăm mărturie despre dragostea lui Dumnezeu într-un ceas al istoriei în care lumea, pe care Papa Francisc o numea „casa noastră comună”, pare mistuită de ură și de violență? Cum să vorbim despre lumină când întunericul se strecoară pretutindeni, invadând fiecare spațiu al vieții și așternându-se peste conștiințe, ca o umbră care nu mai vrea să se îndepărteze? Și, mai ales, cum și-ar mai putea croi drum speranța într-o lume sfâșiată de războaiele din jur și de cele dinlăuntrul nostru, de crizele economice, morale și existențiale, de neliniștile adânci și de o tot mai apăsătoare lipsă de perspectivă? Sub ochii noștri se desfășoară zilnic o litanie a deznădejdii, care este amplificată, pe toate ecranele, de imagini și de știri care ne pot ispiti să gândim că răul ar avea ultimul cuvânt. Cu toate acestea, Biserica ne învață că puterea luminii nu poate fi nimicită de întuneric deoarece Dumnezeu ne este alături chiar și atunci când totul pare pierdut. El aprinde flacăra speranței tocmai în ceasul încercărilor!

Dacă lumina unor stele demult apuse străbate nemărginirea universului pentru a străluci pe cerul nostru și a ne aduce bucurie, și dacă lumina înțelepciunii și a faptelor înaintașilor noștri ajunge peste veacuri până la noi pentru a ne inspira și călăuzi, cu atât mai mult lumina dumnezeiască a lui Cristos se va revărsa asupra noastră și va risipi orice umbră. De aceea, pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru frații noștri din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rugăciunea noastră trebuie să se înalțe neîncetat, pentru ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască puterea de a nu ceda disperării și să-i ajute să întrezărească, printre norii negri ai suferinței, licărirea firavă a speranței.

Iubiți credincioși,

Dacă vrem ca mărturia noastră despre Cristos cel Înviat să fie credibilă, atunci este necesar ca noi înșine, în adâncul sufletului, să purtăm candelele speranței mereu aprinse. „Nimeni nu poate da ceea ce nu are”, obișnuia să repete Preafericitul Părinte Cardinal Lucian pentru a ilustra acest principiu al vieții creștine, fiindcă nimeni nu poate împărtăși altora lumina, dacă el însuși nu s-a făcut părtaș luminii, și nimeni nu poate aprinde în inima fratelui flacăra credinței, dacă inima sa nu arde de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, cântarea „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” trebuie să se înalțe azi de pe buzele noastre cu sfântă bucurie, dar mai ales să fie ecoul bisericii din sufletul nostru. În acel sanctuar lăuntric, unde Dumnezeu ne așteaptă, suntem invitați să coborâm în fiecare zi. Acolo, la căldura rugăciunii curate, la lumina neînserată a Sfintei Scripturi și sub adierea de viață făcătoare a Spiritului Sfânt, flacăra credinței primite la botez va crește și va străluci tot mai puternic pentru a ne încălzi inimile. Iar atunci când inimile noastre vor arde de acest foc sfânt, ni se vor lumina și ochii minții, pentru a vedea mai limpede ceea ce adesea scapă privirii omenești. Vom putea cunoaște planul mântuitor pe care Dumnezeu îl are cu noi și cu lumea întreagă, dincolo de orice amăgire și de toate perdelele de fum care încearcă să ascundă și să sufoce adevărul.

În acest pelerinaj sufletesc, care ne conduce la frângerea pâinii din Sfânta Liturghie, vom putea simți prezența mângâietoare a Mântuitorului și vom descoperi că niciodată nu suntem singuri. Aceasta a fost și experiența ucenicilor de la Emaus, care L-au întâlnit pe Cristos cel Înviat. Atât pentru ei, cât și pentru noi, Învierea a avut loc, însă depinde cu ce ochi o privim. În fața aceleași realități putem fi lipsiți de speranță și să spunem, asemenea celor doi ucenici, „noi nădăjduiam…” (Lc. 24,21). Aceste cuvinte, însă, exprimă povara unei speranțe rămase în trecut și care face prezentul atât de trist! Dar există și o altă cale, aceea de a asculta glasul Domnului care ne vorbește prin Sfintele Scripturi și de a lăsa ca Vestea cea Bună să ne atingă inima. Atunci și inimile noastre vor arde de bucurie (Lc. 24,32), iar la frângerea Pâinii, ochii sufletului vor ajunge să recunoască prezența tainică, dar reală, a lui Isus în mijlocul nostru. El ne va elibera din lanțurile descurajării și ne va dărui harul de a porni din nou la drum, plini de credință și de speranță.

Aceeași realitate și, totuși, două moduri diferite de a o vedea: una cu ochii lumii, cealaltă cu ochii Cerului. Iată marea provocare în fața căreia ne aflăm și noi: cu ce ochi alegem să îl privim pe Cristos? De această alegere depinde mântuirea noastră!

Dragii mei,

Poate cea mai frumoasă și prețioasă moștenire a Anului național dedicat Cardinalului Iuliu Hossu este această lecție a privirii ridicate dincolo de încercările lumii și ațintite asupra lui Cristos cel Înviat! Tocmai această perspectivă l-a ajutat pe Fericitul Martir să își păstreze speranța neclintită, chiar și atunci când în jurul său se adunau suferința, nedreptatea și întunericul. Tăria lui venea din faptul că nu își sprijinea inima pe cele trecătoare, pe această vale de lacrimi, ci pe dragostea lui Dumnezeu care îi deschidea Împărăția Cerurilor. Cu ochii credinței, el vedea dincolo de umbrele acestei lumi, încredințându-se total iubirii lui Dumnezeu care niciodată nu dezamăgește. Fericitul Iuliu Hossu știa că Mântuitorul nu-și abandonează niciodată Biserica și, de aceea, speranța lui trecea dincolo de timpul prezent și se așeza în lumina veșniciei. În cuvinte simple, dar atât de profunde, el mărturisea un adevăr care poate aduce pace și în sufletele noastre: „perspectiva o dă Domnul”, Domnul și nu oamenii! Nici nu putea să gândească altfel un vrednic fiu al Maicii Sfinte, cea care s-a încredințat pe deplin planului tainic al lui Dumnezeu, fără să ceară explicații și fără să pretindă garanții, rostind cu smerenie și desăvârșită ascultare: „fie mie după Cuvântul Tău” (Lc. 1,38).

Acum este rândul nostru să ne însușim această perspectivă divină, care ne schimbă modul de a privi viața, suferința și viitorul! Celebrarea Învierii Domnului din acest an să devină pentru fiecare dintre noi un pas mai conștient și mai plin de speranță pe calea Veșniciei, pentru care am fost creați și în care se împlinește viața noastră.

Vă încredințez pe toți ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirii Fericiților Episcopi Martiri, dorindu-vă tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători în pace și să rămâneți pururi în lumina Domnului!

Cristos a înviat!

Cu arhierească binecuvântare,

Claudiu
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Cugir: Păștenii din Miercurea Mare, o tradiție de peste șapte decenii

0

În Miercurea Mare, oamenii din Cugir au dus mai departe obiceiul de peste șapte decenii al „Păștenilor”.

Cei care împlinesc vârsta de 60 de ani devin păștenii acelui an și continuă această tradiție cu o semnificație aparte. Îmbrăcați în costume populare specifice zonei, pornesc de la casa parohială spre Biserica ,,Sfânta Treime”, într-un gest de unitate și credință.

Aici pregătesc împreună pâinea și vinul care vor fi oferite credincioșilor în noaptea de Înviere, un moment important pentru întreaga comunitate.

Obiceiul „Păștenilor” de la Cugir și Vinerea îmbină tradiția și credința și rămâne una dintre cele mai cunoscute manifestări ale Săptămânii Mari din Transilvania, dusă mai departe din generație în generație.

Ion Dumitrel, președintele CJ Alba

Barbu Ștefănescu Delavrancea va fi evocat la Alba Iulia

0

Sâmbătă, 11 aprilie 2026 de la ora 13:00, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, va avea loc un moment de evocare a vieții și activității literare al celui care a fost prozatorul, dramaturgul, gazetarul, avocatul și oratorul Barbu Ștefănescu Delavrancea. Cu acest prilej vor fi depuse flori la bustul scriitorului și vor fi lecturate fragmente din opera sa.

Evenimentul cultural este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia prin Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia și ONG-urile culturale din municipiul Alba Iulia.

Pentru mai multe informații privind viața și opera lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, cei interesați pot accesa pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, unde pe parcursul zilei de 11 aprilie 2026 vor fi postate fotografii din expoziția de carte organizată cu acest prilej, recomandare de carte din opera scriitorului și un medalion literar care evocă viața și opera sa.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București – d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost scriitor, orator, avocat, membru al Academiei Române, deputat, ministru și primar al Bucureștiului.

În viața profesională elocința sa a jucat un rol esențial. S-a remarcat printr-un dar oratoric de excepție, pentru care Maiorescu l-a numit „cel mai strălucit orator al României contemporane”, iar Nicolae Iorga a afirmat că în timpul proceselor și la tribuna politică Delavrancea avea „glasul cel mai zguduitor, iar privirile ochilor îi ţâşneau ca două fosforice flăcări”.

În ceea ce privește creația sa literară, Barbu Ștefănescu Delavrancea este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și dramaturgi din literatura românească, opera sa fiind tradusă în străinătate. Este foarte cunoscută trilogia dramatică formată din Apus de soare (1909), Viforul (1910) și Luceafărul (1910), dar opera sa numără zeci de nuvele și povestiri, dramaturgie și publicistică. George Călinescu aprecia că „în «Apus de soare» dezlănţuirea oratorică este extraordinară” şi că „piesa conţine părţi de înaltă, sublimă truculenţă, la nivelul poeziei lui Victor Hugo şi a lui Eminescu”.

Pe lângă darul său oratoric și opera remarcabilă prin frumusețea și stilul ei, Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost și un mare patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat. În discursul de la Academia Română intitulat „Patrie și patriotism” a spus: „Suntem un singur popor. Carpaţii sunt şira spinării poporului românesc. De-o parte şi de alta se întind coastele aceleiaşi fiinţe.” […] Să întindem mâna celor care au mai rămas, să formăm o fiinţă, una şi nedespărţită, ca să împlinim taina misiunii noastre istorice pe pământ”.

Bustul scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost dezvelit la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a fost dezvelit în data de 11 aprilie 2022, fiind opera sculptorului Ovidiu Protopopescu din Cluj Napoca.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba – comunicat

Joia Mare pentru credincioșii ortodocși și pentru cei greco-catolici

0

În toate bisericile ortodoxe se oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută și drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului și despre Răstignirea Mântuitorului.

Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstignește pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviți din robia păcatului. Calendarul evreiesc sărbătorea Paștile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflăm, așadar, la începutul primăverii anului 30, conform documentelor vremii. Dacă Paștile evreilor a fost sâmbătă, 15 nisan (8 aprilie), atunci Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea să înceapă duminică, 2 aprilie, anul 30.

Prima evanghelie rânduită de Biserică a se citi în Joia Mare ne aduce în fața Mântuitorului și a apostolilor la Cina cea de Taină. Iuda Iscarioteanul tocmai ieșise din foișorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preoților un grup de ostași, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea seară. Cunoscând că momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunată cuvântare de învățătură, de despărțire și de îmbărbătare, un reazem pentru încercările ce vor urma. Cu toții primeau o poruncă nouă, porunca supremă a iubirii: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”. I-a anunțat că peste doar câteva ore Se va fi dat în mâinile celor ce voiau să-L prindă. La auzul acestor vorbe, apostolii făgăduiau că-L vor urma până la moarte, însă El știa ce va urma: din doisprezece, unul avea să-L vândă, unul se va lepăda de trei ori de El, nouă se vor ascunde de teama mulțimilor și doar unul Îi va fi alături, lângă Sfânta Cruce. Apostolilor le-a făgăduit că le va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care „de la Tatăl purcede” și Care va mărturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatăl: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli și pentru Biserică, adică pentru toți creștinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mântuitorul Hristos arată că porunca nouă, a iubirii, biruiește trădarea, lepădarea, părăsirea și singurătatea. Iubirea Sa îndelung răbdătoare crește chiar în mijlocul suferinței, iar pe cei ce L-au părăsit în aceste grele încercări nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”.

Încheind cuvântarea, Iisus a ieșit împreună cu apostolii locul Său preferat pentru rugăciune. Iuda Iscarioteanul cunoștea acel loc și se apropia, cu oameni înarmați, pentru a-L preda pe Mântuitorul. Iisus avea să accepte suferința, până la capăt, oprind chiar pe Petru a se împotrivi. Pe Iuda, vânzătorul, îl întâmpină cu aceeași dragoste, oferindu-i chiar șansa de a se pocăi în ultima clipă. Deși cunoștea că Îl trădează, Mântuitorul l-a întrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?”. Și, dorind a-l îndrepta chiar în ceasul vânzării, continuă: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului?”. Cu blândețe în glas, cu dragoste în privire, nici o urmă de ranchiună față de Iuda în momentul trădării, așa continua Iisus să-Și iubească ucenicii. Când Malhus, unul dintre slugile venite să-L prindă, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia și i-a tăiat urechea. Hristos n-a îngăduit, însă, vreo vătămare și a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a băgat-o la locul ei.

Aceeași iubire în fața slăbiciunii omenești o va primi și Petru, căruia Iisus îi spusese că nu va cânta cocoșul până ce nu se va lepăda de El de trei ori. Învățătorul era prins, apostolii fugiseră, doar Ioan și Petru urmau îndeaproape grupul ce-L purta spre judecată. La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostașii și membrii Sinedriului. Acolo avea Petru să se lepede de trei ori de Mântuitorul și îndată a cântat cocoșul. Cu numai câteva ceasuri în urmă, se grăbise să facă făgăduieli de care nu știa dacă se putea ține: „Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui”, după cum amintește Marcu, sau: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte”, potrivit versiunii lui Luca, sau, în sfârșit: „Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”, conform mărturiei lui Matei. Sfântul Evanghelist Luca notează că, după ce a cântat cocoșul, „întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru”. O clipă doar, o privire plină de mustrare, dar și de duioșie, de tristețe și poate și de îmbărbătare. Tradiția spune că Petru a plâns până în ziua Învierii Domnului. După Înviere, Mântuitorul îl reașază din nou păstor, printr-o întreită mărturie a dragostei Sale. Urmează judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat și pedeapsa definitivă pentru „regele iudeilor”: Răstignirea.

Toate acestea sunt relatate în primele cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar și așezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, și așezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieșirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască și venirea Sa, în istorie, în lume.

Crucea Domnului și mormântul Său s-au multiplicat, la nesfârșit, în toate bisericile creștine, în chipul Sfintei Mese și al Crucii aflate în altarele bisericilor din toată lumea. Oamenii aflați în fața altarului bisericesc devin, astfel, pelerini la mormântul Domnului. Cântarea bisericească din Joia Mare numește pe Hristos „Mirele Bisericii”, întrucât Biserica ia naștere prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului și devine vizibilă în ziua de Rusalii, prin Pogorârea Duhului Sfânt, după făgăduința făcută apostolilor la Cina cea de Taină. Între Sfânta Cruce și sfântul altar există o strânsă legătură: crucea este altarul jertfei dureroase a Mântuitorului, în timp ce altarul este locul de jertfă nesângeroasă a Fiului lui Dumnezeu, prin Sfânta Euharistie. Crucea este izvorul prin care a pornit harul mântuirii către noi, în timp ce altarul împărtășește acest har credincioșilor. Sfânta Cruce a vorbit o singură dată, pentru totdeauna, atunci când a fost înfiptă pe Golgota, predică pe care o vor auzi și asculta toate popoarele, până la sfârșitul lumii.

Pe drumul către locul Căpățânii – Golgota – fața Mântuitorului a fost ștearsă cu o mahramă, de către o tânără al cărei nume a fost păstrat de tradiție drept Veronica. Mahrama Sfintei Veronica este prima icoană, „nefăcută de mână” a Mântuitorului, întrucât chipul Său a rămas imprimat pe pânză întinsă de tânără. În continuare, Hristos a mângâiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase care plângeau pentru El. Ajuns la locul Căpățânii, soldații L-au răstignit.

Lângă Cruce, la picioarele lui Iisus, stăteau Sfânta Fecioară Maria, femeile mironosițe și Ioan, ucenicul cel iubit. Șapte cuvinte de iertare, iubire și rugăciune au rămas de la Mântuitorul către Maica Sa și apostolul Ioan: „Femeie, iată fiul tău!” și „Iată mama ta!”. Nu Și-a dat sufletul până ce nu Și-a încredințat Maica unui fiu adoptiv. Din nou, iubirea Sa îndelung răbdătoare.

Iar înainte de a muri, a cerut iertare în fața Tatălui Ceresc, pentru cei ce-L osândeau: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” Era răstignit între doi tâlhari, dintre care unul L-a hulit, iar celălalt s-a convertit. De altfel, cuvintele tâlharului din dreapta Sa au fost ultimele cuvinte din lumea aceasta auzite de Mântuitorul înainte de a-Și da duhul! Și nu a fost un simplu cuvânt, ci primul „pomelnic” al Bisericii: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta!”. Un cuvânt pentru o mântuire în ultima clipă, căci, făgăduiește Mântuitorul, în aceeași zi aveau să fie, împreună, în rai.

Mergând la Denia celor douăsprezece Evanghelii, vom retrăi, în cântări duioase, întregul episod al pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și ne vom ruga către Cel Ce S-a dat morții, pentru ca noi să fim înviați: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te și cu sulița împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție.”

După cum explică Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în volumul „Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului” (2008), evangheliile din această seară ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos nu a încetat să iubească pe Dumnezeu și pe semeni, pe oameni, chiar și în mijlocul suferinței. Iubirea Sa este acum verificată prin durere, prin suferință. Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia după Ioan, în capitolul 13, ne spune că: „Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Săi cei din lume, i-a iubit până la sfârșit”. Iubirea Lui față de Dumnezeu se vede în aceea că nimic nu-L poate îndepărta de la împlinirea voii Tatălui ceresc. În fața morții, în rugăciunea din Ghetsimani, Mântuitorul Se roagă și spune: „Părinte, dacă se poate, să treacă paharul acesta de la Mine”, adică paharul suferinței și al morții. Ca orice om care se teme de moarte și de suferință, Mântuitorul săvârșește rugăciunea aceasta, dar îndată adaugă: „dar nu după cum voiesc Eu, ci precum voiești Tu”. Voința Lui umană urmează voinței divine, care este în acord cu Tatăl Cel veșnic.

În momentul în care Iuda Îl trădează, Iisus îi spune: „Prietene, ceea ce faci, fă mai curând” sau „De ce, prietene, vinzi tu pe Stăpânul Tău cu o sărutare?” Dar nu se vede nici o urmă de ură față de Iuda, nici un dram de răutate, ci în mijlocul acestui eveniment al trădării, Mântuitorul continuă să iubească pe toți ucenicii.

Când Petru, cuprins de prea multă frică, se leapădă în fața slujnicii și spune: „Nu-L cunosc pe El (pe Iisus)”, Mântuitorul nu încetează a-l iubi pe Petru. De aceea, după Înviere, îl cheamă, spunând femeilor mironosițe: „Mergeți și spuneți ucenicilor și lui Petru că voi merge în Galileea”.

Iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului Hristos se vede față de Dumnezeu-Tatăl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Morții Sale, când a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”, iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”.

Această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, a iubirii lui Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai tare decât orice părăsire și orice singurătate impusă Lui, precizează Patriarhul Daniel, este taina Crucii și în ea se găsește sămânța Învierii. Pentru că la această iubire îndelung răbdătoare a umanității lui Hristos răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morți, pentru că El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi înviat de puterea dumnezeiască, pentru că a iubit mai mult decât cineva poate cuprinde taina aceasta.Iubirea lui Hristos, pentru că este mai tare decât moartea, trece prin moarte și biruiește moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii și taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată, este preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite și îndelung răbdătoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Paști..

Predarea amplasamentului unui foarte așteptat sens giratoriu din Sebeș

0

Am predat amplasamentul pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele, investiție menită să fluidizeze traficul și să crească siguranța rutieră.

Lucrările vor începe după data de 14 aprilie, în funcție de condițiile meteorologice. În prima etapă vor fi demolate 3 imobile, urmate de relocarea utilităților, iar apoi vor demara lucrările de construcție propriu-zisă.

Pe durata lucrărilor, recomandăm utilizarea rutelor alternative:

-Strada Mureșului
-Strada Ștefan Cel Mare
-Strada Transilvaniei
-Strada Ion Creangă

Pentru traficul greu se va utiliza autostrada.

Rugăm participanții la trafic și locuitorii din zonă să manifeste înțelegere și să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Vă mulțumim pentru intelegere!

Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș, 7 aprilie 2026

Programul Asocierii RETIM – RER Vest în Județul Alba de Sărbătorile Pascale 2026

0

Alba, 7 aprilie 2026

Colectarea deșeurilor se va desfășura conform calendarelor anunțate. Birourile pentru relații cu clienții vor fi închise în zilele libere legale.

Asocierea RER Vest – Retim informează clienţii din zonele 1 și 2 ale Județului Alba că, în perioada sărbătorilor de Paște, colectarea deșeurilor se va realiza conform programului normal. Operatorul de salubritate roagă clienții să scoată cât mai devreme deșeurile colectate separat, pe fracții, în recipientele stabilite prin contract, pentru ca acestea să fie colectate conform calendarului.

În plus, în Municipiul Alba Iulia și în Ocna Mureș, va avea loc o colectare a deșeurilor de la punctele fixe în plus față de programul normal, în ziua de sâmbătă, pentru ridicarea cantităților suplimentare care se generează, de regulă, în această perioadă.

Toate birourile pentru relații cu clienții din Alba Iulia, Cugir, Aiud, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș vor fi închise în intervalul 10 – 13 aprilie 2026. Din 14 aprilie, acestea revin la programul normal de lucru: luni-vineri, deschis între orele 8:00 și 16:00.

Asocierea RER Vest-RETIM reamintește tuturor clienților, persoane fizice sau juridice, că își pot activa factura electronică în mai puțin de un minut, pe site-ul www.rervest.ro, în secțiunea „Solicită e-factura”, reducând impactul asupra mediului, prin reducerea consumul de hârtie și a resurselor pentru transport și distribuție. Pentru plata facturilor e recomandată utilizarea cu precădere a instrumentelor de plată electronice disponibile pe site-ul www.rervest.ro, a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, Self-Pay sau a aplicației mobile Pago.

Operatorul de salubritate rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website rervest.ro, email sesizari@rervest.ro și pagina oficială de Facebook. De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +0374 885 694, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

8 aprilie: Actualizarea informărilor meteorologice

0
Screenshot

Administrația Națională de Meteorologie a venit cu noi date privind evoluția vremii în intervalul 8-10 aprilie.

Interval de valabilitate: 8 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 10:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, vreme deosebit de rece; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Zone afectate: conform textului

Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h.

Îndeosebi în centrul, estul și sudul țării vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp.

Vremea va continua să se răcească, astfel că va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 aprilie, ora 10:00 – 8 aprilie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului, sud-vestul, estul și nord-estul Munteniei

În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului, precum și în sud-vestul, estul și nord-estul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 8 aprilie, ora 10:00 – 8 aprilie, ora 21:00
Fenomen vizate: viscol puternic și vizibilitate sub 50 m
Zone avertizate: Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mai mari de 1.600 m

Local în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mai mari de 1.600 m va fi viscol puternic cu rafale de 110…130 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 aprilie, ora 21:00 – 9 aprilie, ora 10:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite
Zone afectate: Carpații Meridionali

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 8 aprilie, ora 21:00 – 9 aprilie, ora 10:00
Fenomen vizate: viscol puternic și vizibilitate sub 50 m
Zone avertizate: Carpații Meridionali, la altitudini mai mari de 1.600 m

Local în Carpații Meridionali, la altitudini mai mari de 1.600 m va fi viscol puternic cu rafale de 100…120 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Marele antrenor Mircea Lucescu a murit

0

În seara zilei de 7 aprilie 2026, Mircea Lucescu s-a stins. Marele antrenor era internat la Secția ATI a Spitalului Universitar de Urgență din București.

În ultimii doi ani, Mircea Lucescu a condus România, încercând calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA. Ratarea calificării la Mondial pare că i-a agravat starea de sănătate, acesta fiind internat după pierderea barajului de calificare cu echipa Turciei.

Mircea Lucescu s-a născut în ziua de 29 iulie 1945, la București. După o copilărie cu multe lipsuri, Lucescu a luptat o viață întreagă să răzbată, să se dezvolte profesional și personal, să fie cel mai bun.

De-a lungul carierei, Lucescu a jucat la echipele Dinamo București, Știința (devenită Sportul Studențesc), Corvinul Hunedoara, Dinamo București.

Antrenoratul l-a început la Corvinul Hunedoara, unde a evoluat ca jucător – antrenor.

În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, Franța 1984.

Echipe antrenate de Lucescu, povești dedicate fotbalului ca sport gândit, calculat, ca sport intelectual:

1978-1982 Corvinul Hunedoara
1981-1986 România
1985-1990 Dinamo București
1990-1991 Pisa
1991-1995 Brescia
1995-1996 Brescia
1996 Reggiana
1997-1998 Rapid București
1999 Inter Milano
1999-2000 Rapid București
2000-2002 Galatasaray
2002-2004 Beșiktaș
2004-2016 Șahtior Donețk
2016-2017 Zenit
2017-2019 Turcia
2020-2023 Dinamo Kiev
2024-2026 România

Ca jucător la Dinamo București, Mircea Lucescu a câștigat șapte titluri de Campion al României… în edițiile 1963–64, 1964–65, 1970–71, 1972–73, 1974–75, 1976–77 și 1989–90.

În Turcia, Mircea Lucescu a antrenat Galatasaray și Beșiktaș, reușind câștigarea campionatului cu ambele formații.

În calitate de antrenor al ucrainienilor de la Șahtior Donețk, Lucescu a câștigat Cupa UEFA în 2009, aceasta fiind ultima ediție a competiției înainte de transformarea sa în UEFA Europa League. Cu Șahtior Donețk a reușit să cucerească 8 titluri de campion și 5 cupe ale Ucrainei.

După 12 ani petrecuți la Șahtior, Lucescu a refuzat prelungirea contractului, alegând selecționata Turciei.

Un practician al fotbalului intelectual

Dornic de autodepășire, de autoperfecționare, Mircea Lucescu a învățat din tinerețe șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa.

Cunoscut ca un antrenor care punea preț pe calitatea intelectuală a jucătorilor săi, în perioada în care a antrenat în România, Lucescu își ducea frecvent jucătorii la teatru și le recomanda lectura, în detrimentul ieșirilor la restaurante sau alte distracții facile, încurajându-i totodată să urmeze cursuri universitare.

În cadrul unui interviu din anii 70, Mircea Lucescu spunea că pregătirea psihologică (mentală) a jucătorilor pentru un meci este mai importantă decât cea fizică sau tactică.

Adio, Domnule Antrenor! Mulțumim pentru tot ce ai oferit Fotbalului!

De Florii, bikerii cugireni au făcut cadouri pentru câteva familii nevoiașe

0

Așa cum se întâmplă în fiecare an, bikerii din Cugir au pus mână de la mână, au strâns alimente de strictă necesitate pentru cei cu care soarta este mai puțin darnică.

„Tradiția a mers mai departe anul acesta de Duminica Floriilor! În prag de sărbători, am încărcat desagii și am vizitat 15 familii din comunitatea noastră și le-am oferit alimentele necesare pentru masa de Paște.

Fiecare pachet pe care îl vedeți în imagini a fost posibil datorită vouă, celor care ați avut încredere în noi și ne-ați susținut demersul.

Vă mulțumim că ne ajutați să ducem un strop de bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie!

Sărbători cu liniște tuturor și nu uitați că Sărbătorile Pascale sunt despre mai mult decât tradiții; sunt despre solidaritate și bucuria de a dărui!”, spun reprezentanții asociației Lupii Singidavei din Cugir.

Ministerul Apărării Naționale va realiza un exercițiu de mobilizare în județele Alba și Hunedoara

0

În perioada 11-15 mai 2026 în județele Alba și Hunedoara, se va desfășura primul exercițiu din acest an pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare.

Intitulat MOBEX AB-HD-26, exercițiul este organizat de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autoritățile publice locale, instituțiile publice și operatorii economici cu atribuții în domeniu.

„Activitățile de tip MOBEX se desfășoară periodic și urmăresc verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.

Rezerviștii cu domiciliul în județele Alba și Hunedoara vor fi chemați la unitățile stabilite pentru a participa, pe durata unei zile, la secvențe de pregătire specifice. Totodată, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va desfășura activități de evaluare a autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice și operatorilor economici din județul Alba.

Exerciții similare au mai avut loc în județul Alba în anul 2016 și în județul Hunedoara în anul 2018.

MOBEX este organizat în baza prevederilor Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.

Rezerviștii vor fi convocați prin ordin de chemare a rezerviștilor pentru exerciții și antrenamente de mobilizare, transmis prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar activitățile de evaluare a autorităților administrației publice locale și a operatorilor economici sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

În anul 2026 sunt planificate trei exerciții MOBEX: AB-HD (mai), NT-SV-BT (septembrie) și Buc-IF (octombrie).

Pentru a evita dezinformarea și răspândirea știrilor false, subliniem că aceste activități au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune. Recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale”, anunță Biroul de presã al MApN.

Foto: Euronews

DSVSA Alba: Sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

0

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba informează cetățenii că sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale trebuie realizată, cu prioritate, în abatoare autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea tuturor normelor privind igiena, bunăstarea animalelor, trasabilitatea și controlul oficial.

La nivelul județului Alba funcționează șase abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor: TransEuro SRL Ighiu, ACA Cugir, Luca Prod Carn SRL – Mirăslău, Montana Popa SRL – Blaj, Ovin Prest Carn SRL – Mesentea (comuna Galda de Jos) și SC Andrei Măcelaru SRL – Veseuș.

Carnea obținută în aceste unități este destinată comercializării prin unități înregistrate sanitar- veterinar, precum magazine, supermarketuri, hipermarketuri și carmangerii.

În situații excepționale, sacrificarea mieilor poate fi permisă și în centre temporare special amenajate, cu condiția ca acestea să fie autorizate de DSVSA Alba, să funcționeze legal și să respecte toate cerințele privind igiena, bunăstarea animalelor, eliminarea deșeurilor și gestionarea subproduselor de origine animală.

La nivelul județului Alba a fost autorizat un singur centru temporar de sacrificare a mieilor, situat în municipiul Sebeș. Astfel de centre pot funcționa doar în baza unor solicitări scrise din partea primăriilor, asociațiilor profesionale, crescătorilor sau proprietarilor de animale și numai dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale în vigoare, inclusiv cele privind gestionarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman (SNCU). Carnea provenită din centrele temporare de sacrificare poate fi valorificată de către crescători exclusiv către consumatorii finali.

Totodată, reamintim că sacrificarea mieilor în gospodărie este permisă doar pentru consum propriu, fiind interzisă comercializarea cărnii rezultate în aceste condiții.

Consumatorii trebuie să evite achiziția de carne provenită din sacrificări clandestine sau din surse în care nu poate fi demonstrată supravegherea sanitar-veterinară.

Animalele destinate tăierii trebuie să provină numai din exploatații care respectă cerințele sanitare veterinare în vigoare, iar operatorii implicați în procesare, depozitare, transport, distribuție și comercializare trebuie să dețină autorizație sau înregistrare sanitară veterinară valabilă. Pentru consumul public pot fi admise numai animale identificate conform legislației, cu stare de sănătate corespunzătoare, provenite din exploatații și zone fără restricții sanitare veterinare generate de boli transmisibile.

Transportul animalelor trebuie efectuat cu mijloace auto autorizate sanitar – veterinar, în condiții care să respecte normele privind sănătatea și bunăstarea animalelor. Este obligatoriu ca animalele să fie identificate, iar transportatorii să dețină documente de mișcare.

DSVSA Alba – Comunicat

Atenționări meteorologice pentru intervalul 6-9 aprilie

0
Screenshot

A.N.M. a emis o Informare Meteorologică pentru intervalul ora 10:00 – 9 aprilie, ora 10:00: vor avea loc intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol.

Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze, în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h.

Începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 6 aprilie, ora 12:00 – 6 aprilie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei, cea mai mare parte Moldovei și a zonei de munte

În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 6 aprilie, ora 21:00 – 7 aprilie, ora 10:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Carpații Meridionali și Carpații de Curbură

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vântul va avea intensificări cu viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m vor fi rafale de 90…100 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 7 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Zone afectate: Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și a Maramureșului, sud-vestul și nord-estul Munteniei și în nordul Dobrogei și la munte

În intervalul menționat, în Transilvania, Oltenia, Moldova, local în Maramureș, în sud-vestul și nord-estul Munteniei și în nordul Dobrogei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 100…120 km/h.

Screenshot

Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României 2026

0

Alba Blaj Arena. Duminică, 5 aprilie 2026, s-a scris un nou episod în istoria echipei de volei din Mica Romă. CSM Volei Alba Blaj a câștigat a șasea Cupă a României – Loteria Română.

Meci de infarct în finala Cupei României Loteria Română, la feminin: Blajul a condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, dar bucureștencele au egalat de fiecare dată și s-a intrat în setul decisiv.

În ultimul set, Dinamo a condus cu 8-3 și deznodământul părea fără să vină firesc.

Blăjencele s-au trezit la timp, reușind să egaleze la 10. De aici s-a mers cap la cap, dar Dinamo a ratat trei mingi de meci.

Susținute frenetic de publicul de acasă, blăjencele au fructificat a doua minge de meci: 19-17 în decisiv.

Pe teren au intrat:

Dinamo București: Marinova 18p (+9), Milenko 18p (+8), C. Miron 11p (+6), Hrusecka 8p (+3), Badiu Savu 6p (+1), Skrypak 5p (+3), Gajic 0p (0), R. Rus 0p (0), Ricci 0p (0), Velikonja Grbac 0p (0), Mirosavljevic 0p (0), Cojocaru (libero), Pamfil (libero). Antrenor: Milos Gavrilovic.

Volei Alba Blaj: Vittoria Piani 19p (+13), Felix Costa 16p (+8), A. Pîrv 14p (+1), Delic 7p (+3), Evilania 6p (+5), Krenicky 5p (+4), Trcol 4p (0), Miljevic 1p (+1), Escamilla 1p (-1), Otcuparu 0p (0), Grama 0p (-1), Vereș (libero). Nu au jucat: R. Ioan, Vizitiu (libero). Antrenor: Guillermo Naranjo Hernandez.

Pe seturi, s-au înregistrat următoarele rezultate:

CS Dinamo București – CSM Volei Alba Blaj:
13-25
25-15
14-25
25-21
17-19

Palmaresul național al echipei Volei Alba Blaj

Cupa României: 2017, 2019, 2021, 2022, 2025, 2026
Campionatul Divizia A1: 2015, 2016, 2017, 2019, 2020, 2022, 2023, 2025
Supercupa României: 2021, 2023

Lotul Volei Alba Blai pentru sezonul 2025/ 2026!

Vittoria Alice Piani (Italia) – universal/fals
DianaVereș (România) – libero
Hyke Lyklema (Țările de Jos) – coordonator
Dariya Ivanova (Bulgaria) – extremă/secund
Raisa Ioan (România) – centru
Bianca-Maria Grama (România) – centru
Eva Vizitiu (România) – libero
Viktoria Ana Trcol (Croația) – centru
Ariana Pîrv (România) – extremă/secund
Charlotte Krenicky (Belgia) – coordonator
Jelena Delić (Serbia) – centru
Drussyla Costa (Brazilia) – extremă/secund
Evilania Martinez (Cuba) – extremă/secund
Mihaela Otcuparu (România) – universal/fals

Componența staffului tehnic:

Guillermo Naranjo Hernández (Spania) – antrenor principal
Marco Chiodini (Italia) – antrenor secund
Mihai Bulbuc (România) – antrenor secund
Matteo Angiolini (Italia) – preparator fizic
Petre Ban (România) – fizioterapeut
Ognjen Marković (Serbia) – statistician

Cristos a Înviat! celor care celebrează Paștele

0

Săptămâna Mare a credincioșilor romano-catolici, evanghelici-lutherani și protestanți s-a încheiat cu slujba de Înviere, celebrată în seara de sâmbătă, 4 aprilie.

Duminică, 5 aprilie 2026, este prima Zi de Paște pentru aproximativ 1.500.000 de cetăţeni din România – unguri, români, germani, polonezi, bulgari, cehi, slovaci etc.

În judeţul Alba trăiesc câteva mii de romano-catolici (maghiari, polonezi, cehi, germani şi români), evanghelici lutherani (saşii), unitarieni şi calvini (maghiari), bulgari catolici, dar şi neo-protestanţi.

Pentru credincioșii greco-catolici și ortodocși urmează Săptămâna Mare, care se va încheia cu Paștele, duminică, 12 aprilie.

Tuturor celor care sărbătoresc Paștele în această zi le dorim Sărbători Fericite, cu lumină și pace!

Sărbători Fericite! Boldog Ünnepeket!
Paște Fericite! Kellemes Húsvéti Ünnepeket!

Happy Easter!
Joyeuses Pâques!
Frohe Ostern!
Felices Pascuas!
Buona Pasqua!
честит Великден (čestit Velikden)

În Transilvania, Sărbătoarea Învierii este urmată de câteva zile în care se merge cu stropitul – cu udatul -, un obicei din păcate aproape uitat. În general, merg cu stropitul mai ales tinerii și copiii. Aceștia merg în vizită la cunoscuți și le udă cu parfum pe fetele și doamnele din casă. Ca răsplată, copiii primesc ouă, cozonac, iar tinerii și bărbații un pahar de vin.

Creștinii occidentali (romano-catolici, evanghelici-lutherani, protestanți) și cei răsăriteni (ortodocși, greco-catolici) sărbătoresc Paștele în zile diferite, situație care datează din anul 1582. Biserica Catolică are ca reper calendarul Gregorian, în timp ce ortodcșii respectă varianta calendarului Iulian.

Sinodul de la Niceea, desfășurat în anul 325 la inițiativa împăratului Constantin I, a stabilit clar că Paștele trebuie sărbătorit la aceeași dată de către toți creștinii. Ulterior s-a stabilit, printr-o hotărâre adesea atribuită Sinodului, că Paștele va avea loc în… prima duminică după prima lună plină a primăverii (după echinocțiul de primăvară, care are zi stabilă: 20 martie).

Foto: Monitorul de Cluj

Cluj-Napoca: Elevii Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare Muzicală pentru Învățământul Liceal

0

„Rezultate excepționale la Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală pentru învățământul liceal obținute de elevii Liceului de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia!

Astăzi s-a încheiat Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală pentru învățământul liceal, care s a desfășurat, la Cluj-Napoca, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026.

Cu această ocazie, elevii Liceului de Arte ,, Regina Maria” din Alba Iulia au obținut următoarele premii:

Felix Constantinescu, cls. a X-a, LOCUL 1 pian, profesor coordonator Cecilia Simion.
Sergiu Geogean, cls. a X-a, LOCUL 1 nai, profesor coordonator Aurelian Trif și profesor corepetitor Oliviu Paul
⁠David Tudor, cls. a IX-a, LOCUL 1 chitară clasică, profesor coordonator, Dragoș Tudor
Tudor Bogdan Stanciu, cls. a XI-a, LOCUL 3, canto clasic, profesor coordonator Ioan Chiciudean
⁠Petra Pașca, cls. a Xl-a, MENȚIUNE, flaut, profesor coordonator Emma Damian
Darius Buțuțui, cls. a Xl-a, MENȚIUNE, taragot, profesor coordonator Alin Oltean și profesor corepetitor Oliviu Paul.

Felicitări tuturor elevilor olimpici, profesorilor îndrumători și părinților pentru participare și pentru obținerea acestor rezultate deosebite!”, spune Daniel Fonoage, directorul Liceului de Arte din Alba Iulia.

Reamintim, peste două săptămâni, elevii albaiulieni vor participa la Târgu-Mureș la faza națională a Olimpiadei de Muzică pentru Învățământul Gimnazial (clasele V-VIII).

S-a stins Alexandru Borca, conducătorul grupului instrumental-folcloric Crai Nou din Alba Iulia

0

„Folclorul muzical tradițional autentic românesc și noi, cei care am rămas, am pierdut un valoros artist-instrumentist și un foarte bun orchestrator, cu un talent și o ureche muzicală înnăscute, cum rar putem întâlni, dar și un om, coleg și prieten de o modestie deosebită, foarte sociabil și cu un umor nativ permanent, manifestat indiferent de stare și de situație – Alexandru Borca – dedicat în totalitate familiei sale și muzicii…

A fost conducătorul grupului instrumental-folcloric „Crai Nou” din Alba Iulia, colaborând timp de 40 de ani, în nenumărate concerte, spectacole, filmări și înregistrări cu Nicolae Furdui Iancu – cel care a și înființat grupul Crai Nou – însă a acompaniat cu acordeonul său, cu ușurință și la prima vedere, și pe alți zeci de soliști din diverse zone etno-folclorice ale României…

Nouă ne-au rămas amintiri multe și frumoase, mai ales tatălui meu, cu care a colaborat încă de la începutul carierei lui artistice, în lungi și nenumărate turnee în țară și în străinătate, pe care le-au avut împreună o viață întreagă, am putea spune!

Mie mi-au rămas o parte din cântecele pe care le cânt deja în prezent, dar și pe care le voi lansa în viitor, pentru că avea și un talent de compozitor, astfel că a compus pentru mine câteva linii melodice autentice ardelenești, foarte frumoase, pentru care îi mulțumesc.

Nu în ultimul rând, Alexandru Borca a fost și un exemplu, o dovadă vie că anumite prejudecăți pe care le avem unii dintre noi, referitoare la etnie, rasă sau studii mai mult sau mai puțin înalte, nu se adeveresc, pentru că talentul și inteligența lui native au fost mai presus decât orice prejudecată, astfel că din orice cuvânt pe care îl spuneam noi, îi ieșea imediat o glumă foarte bună, având și o capacitate de autoironie, care făcea ca orice glumă bună să devină mult mai bună și să ne binedispună pe toți.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, înconjurat de muzica bună armonizată perfect, așa cum a auzit-o, a trăit-o și a interpretat-o la acordeonul său, întreaga lui viață!”, scria pe 1 aprilie 2026 interpretul Nicolae Furdui Iancu, un foarte bun prieten al lui Alexandru Borca.

O nouă școală se construiește la Ciugud

0

Ciugud – comunitatea rurală din România care își construiește prin forțe proprii o școală a viitorului

Comuna Ciugud a lansat oficial, sâmbătă, proiectul „Școala Viitorului” prin care administrația locală și comunitatea vor construi împreună o nouă școală modernă, care se dorește să fie un reper pentru dezvoltarea și reforma educației în zona rurală. Acesta este cel mai important proiect din istoria comunei, iar Ciugudul începe o investiție majoră prin forțe proprii, fără bani europeni sau guvernamentali. Investiția se ridică la peste 10 milioane de euro, fiind o investiție esențială pentru viitorul Ciugudului.

Peste 500 de oameni, elevi, părinți, bunici și cadre didactice, au participat, sâmbătă, la momentul simbolic prin care comunitatea din Ciugud a lansat proiectul de construire a noii școli, o școală care va fi smart (deschisă predării digitale), verde (independentă energetic), adaptată oricărei persoane cu dizabilități, dar mai ales orientată spre dezvoltarea unor noi metode de predare pentru învățământul din mediul rural.

Participanții s-au adunat pe pășunea din centrul comunei, un spațiu de 15 hectare pe care va fi construit un complex educațional și sportiv: școală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot și un parc cu arbori autohtoni. Cu toții au îmbrățișat simbolic conturul clădirii, iar copiii au clădit un zid din cărămizi, acestea urmând să se regăsească în zidurile viitoarei școli.

Sub sloganul „Pune o cărămidă pentru școala de la țară!”, administrația locală, școala și comunitatea din Ciugud își propun să strângă, printr-o campanie publică, o mare parte din suma necesară construcției noii școli.

„Am pus simbolic primele cărămizi la noua școală din Ciugud, locul unde ne dorim să crească frumos copiii noștri. Este o investiție necesară și esențială pentru viitorul comunității noastre, deoarece actuala școală a devenit neîncăpătoare, iar numărul de elevi crește de la un an la altul. Primele cărămizi le punem noi, administrația și comunitatea, iar apoi ne dorim să atragem alături de noi donatori care cred în viitorul școlii din satul românesc. Fără să fim lipsiți de modestie, Ciugudul a demonstrat, în 2019, că se poate face excelență și în școala de la țară prin deschiderea primei școli smart din mediul rural din România. Prin noua școală vrem să facem mai mult: să oferim un spațiu modern pentru educația copiilor noștri, să stimulăm implicarea mediului privat în proiecte publice, dar mai ales să construim un model de școală pentru viitorul învățământului din mediul rural. Educația este temelia societății și niciodată nu este prea mare o investiție în educație deoarece, în timp, se întoarce în comunitate înzecit”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

„La Ciugud avem mare nevoie de o nouă școală, deoarece spațiul a devenit insuficient pentru numărul tot mai mare de elevi. O comunitate în continuă dezvoltare are nevoie de o astfel de școală pe care o construim pentru a fi utilă generațiilor viitoare. Practic, astăzi, construim un edificiu care va modela viitorul în următorii 50 sau 100 de ani. Noua școală vrem să fie locul unde curiozitatea crește, prieteniile se dezvoltă, iar viitorul prinde un contur al educației împlinite pentru copiii noștri. „Școala Viitorului” ne dorim să nu fie doar un loc de studiu, ci un spațiu în care copiii să se simtă în siguranță, apreciați, respectați și inspirați. Ne dorim o școală în care, la fel ca și în comunitatea noastră, fiecare voce contează, creează, redefinește, se implică responsabil”, a spus prof. Ana Matiș, directorul Școlii Gimnaziale Ciugud.

„În fiecare zi, pășesc pe aceleași holuri unde, acum mulți ani, mergeam sfioasă cu ghiozdanul în spate și cu sufletul plin de visuri. Școala din Ciugud nu este pentru mine doar un loc de muncă, ci este locul unde m-am format ca om, este rădăcina mea și este o parte importantă din sufletul meu. De aceea știu cât de importantă este această școală pentru comunitate. O școală nouă nu înseamnă doar ziduri mai înalte sau dotări moderne, ci este promisiunea pe care comunitatea noastră o face pentru viitor. Este dovada că ne prețuim copiii și că vrem să le oferim șansa de a învăța acasă, la standarde moderne. Construim împreună o nouă școală și va fi darul nostru pentru fiecare copil din Ciugud care îndrăznește să viseze că poate schimba lumea pornind de aici, din satul românesc”, a spus Mihaela Lungu, fostă elevă și, în prezent, profesoară la Școala Gimnazială Ciugud.

În 2019, înainte de pandemie, Comuna Ciugud a devenit cunoscută în întreaga țară pentru deschiderea primei școli smart din mediul rural din România. Unitatea de învățământ, o mică școală veche modernizată, a devenit studiu de caz pentru Ministerul Educației în timpul pandemiei, dar și ulterior, pentru dezvoltarea educației digitale. Datorită acestei școli, numărul elevilor a crescut exponențial (de la aproximativ 80 în 2019 – la 375 în 2025), iar unitatea de învățământ a devenit neîncăpătoare, administrația locală fiind nevoită să găsească alte spații pentru mutarea unor clase de elevi. În paralel, administrația locală din Ciugud a lansat și o campanie publică, „Nu lăsăm să moară școala de la țară!”, prin care a oferit suport și mentorat pentru sute de comunități rurale în dezvoltarea educației digitale, reorganizarea învățământului sau construirea unor școli smart.

Comunicat Primăria Comunei Ciugud

Interviu VASILE STRUGARI- ”Pe viitor vreau să devin tot mai bun și să mă bucur de poker”

0

Ciugudeanul: Cateva cuvinte despre tine sa te cunoasca si cititorii www.ciugudeanul.ro ?

Salut! Eu sunt Vasile Strugari… m-am născut în orașul Năsăud, iar de un an locuiesc în Cluj-Napoca. Am 28 de ani și sunt jucător profesionist de poker!

Ciugudeanul: Cum a ajuns pokerul la tine Vasile… sau tu la el ?

Poker-ul l-am descoperit imediat după terminarea liceului. Am avut șansa ca pe plan local (la Năsăud) să fie un grup de oameni pasionați de acest sport al minții, care jucau constant si care au avut amabilitatea să mă accepte și pe mine în cercul lor. Așa am avut șansa să descopăr cu adevărat tainele pokerului și să-mi dau seama că vreau să devin jucător profesionist.

Ciugudeanul: Ce iti place cel mai mult sa joci cash sau turnee?

CASH-ul este specialitatea casei! Aici am aprofundat jocul cu adevărat și am mai multă experiență, dar în ultimii 3 ani am început să studiez tot mai mult și strategia de turneu, ca recompensă au început să se vadă și rezultatele.

Ciugudeanul: De ce este nevoie pentru a ajunge la nivelul acesta la care esti tu astazi? Banuiesc ca nu este chiar asa de usor sa traiesti din poker indiferent ce zice lumea sau….?

In primul rând (ca si în alte sporturi), este nevoie de multă muncă/studiu pentru a ajunge departe, de multă disciplină, răbdare, ambiție, perseverență… și o permanentă luptă cu tine pentru a fi mai bun! Evident este nevoie și de puțin talent spre acest domeniu… nu-i ușor deloc dar merită unele sacrificii!
Libertatea și bucuria pe care ți-o oferă acest joc, sunt cu adevărat deosebite!

Ciugudeanul: Cu siguranta iti amintesti de primul turneu castigat sau primul cash mai consistent ne spui te rog cateva cuvinte ?

Primul cash mai consistent a fost la prima iesire din țară, am jucat 4 zile cashgame la King’s Casino din Rozvadov și am făcut mai mulți bani decât bankroll-ul strâns în peste 2 ani de poker în țară! Acela a fost un moment deosebit, care mi-a dat curajul să merg în afara țării și să muncesc mai mult pentru a fi mai bun… pentru visul meu.

Ciugudeanul: Cand a spus Vasile gata de azi inainte asta fac pokerul e ceea ce trebuie sa fac ?

Aici am o amintire interesantă, pe care nu o voi uita niciodată!
Cu primii bani din poker mi-am deschis la Năsăud un salon de coafura-frizerie (VasyStudio) La băieți am tuns eu cateva luni iar seara/noaptea în paralel jucam poker! Cu acest program eram tot mai obosit si dormeam puțin… într-o zi a venit un preot la tuns dintr-un sat din apropiere, iar înainte să-mi termin treaba m-am tăiat destul de serios cu foarfeca la un deget… după ce am terminat cu greu si a plecat preotul de la frizeria mea, am zis gata! De acum o să mă ocup exclusiv de poker! Salonul l-am închiriat, apoi închis… și m-am ținut de promisiune!

Ciugudeanul: Cum vad cei din familia ta pasiunea asta pentru poker ?

La început au fost foarte pesimiști, mai ales pentru că poker-ul nu are o imagine extraordinară în ochii celor care nu stiu ce înseamnă cu adevărat… dar cu timpul s-au convins că acesta este drumul meu și apoi m-au susținut.

Ciugudeanul: Ce sfaturi ai sa le dai celor care vor sa traiasca din poker si sa se implice 100 % in asa ceva ?

În primul rând ar trebui să fie conștienți și să ia in calcul tot ce presupune a fi un jucător profesionist de poker. Trebuie să se analizeze foarte bine cum stau la capitolul autocontrol, răbdare, disciplină… dacă sunt gata să muncească suficient și să o ia pas cu pas pentru a ajunge departe. Nimic nu e întâmplător iar pe termen lung, norocul ține cu cei mai buni!

Ciugudeanul: .Planuri de viitor sunt?

Pe viitor vreau să devin tot mai bun și să mă bucur de poker, de libertatea și locurile din lume unde merg la evenimente.
Am și câteva idei de business, pe viitor sigur voi lua o decizie în sensul ăsta, dar momentan mă bucur de ceea ce fac acum.

Ciugudeanul: Eu iti multumesc tare mult bafta in tot ceea ce faci si ramane sa ne auzim la alte mari performante ale tale care sunt sigur ca vor veni !

Mulțumesc mult!
Eu sunt optimist și încrezător, știu că tot ce e mai bun de acum urmează!

Va asigur ca incepand de astazi ,o sa urmarim evolutia lui Vasile in poker. Si de fiecare data cand o sa avem ocazia, o sa il contactam pentru a ne spune cateva cuvinte despre turneul,masa de cash sau jocul in care a fost implicat.Ieri sa incheiat turneul de poker de la CLUJ dotat cu premii in valoare de 300.000 lei . In ultima zi a turneului au ajuns 185 de jucatori iar prietenul nostru a luat locul 4 si 25.077 Lei .Felicitari !

Ion Dumitrel: Investițiile românești construiesc viitorul județului Alba!

0

Astăzi am vizitat, la Pianu, una dintre cele mai noi investiții ale companiei Albatros Gold, o companie cu capital românesc, care continuă să investească în dezvoltarea și modernizarea sectorului agricol.

Am văzut un șantier în plină desfășurare, echipamente de ultimă generație aflate în curs de instalare și, mai ales, determinarea unor antreprenori locali de a construi și de a se dezvolta aici, în județul Alba.

Într-o perioadă în care mediul economic se confruntă cu numeroase provocări, astfel de investiții demonstrează că există în continuare încredere în potențialul economiei românești.

Avem nevoie de capital românesc puternic, de investiții în tehnologie, de locuri de muncă și de companii care aleg să își reinvestească resursele în dezvoltare.

Felicitări echipei Albatros Gold pentru curaj, viziune și pentru contribuția la dezvoltarea economiei județului Alba!

Respect pentru cei care investesc, construiesc și creează valoare aici, acasă!

Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba

Citește și:

Ion Dumitrel promovează Transapuseana și micile afaceri din zonă (citește articolul)

8 octombrie 1922: Sfințirea Bisericii Încoronării de la Alba Iulia

0

La 8 Octombrie 1922 era târnosită biserica ansamblului Încoronării, un proiect de succes al României Mari, finalizat în doar un an și jumătate (martie 1921 – octombrie 1922).

Ceremonia sfințirii bisericii, începută cu privegherea din seara de 7 octombrie, conform rânduielii liturgice răsăritene, a avut loc în dimineața duminicii de 8 octombrie, prin târnosirea de către un sobor de clerici, în frunte cu mitropolitul Ardealului – Nicolae Bălan, alături de ierarhii – Gurie Grosu al Basarabiei, Vartolomeu Stănescu al Râmnicului și Nicolae Ivan al Clujului.

Din partea Bisericii Greco-catolice a asistat protopopul de Alba Iulia – Vasile Urzică – o personalitate marcantă a orașului, lider în 1918 al Consiliului National Român local, alături de protopopul Ioan Teculescu, participant și el, de asemenea, la ceremonia sfințirii.

Hrisovul Catedralei:

„Cu vrerea Tatălui, prin dragostea Fiului și cu tainica lucrare a Duhului Sfânt, sfințitu-s-a biserica aceasta a Încoronării primului Rege al tuturor românilor, în ziua de 25 Septembrie st.v / 8 Octombrie st. n. anul mântuirii 1922 de cătră I. P. Sfințitul Nicolae, arhiepiscop de Alba-Iulia și Sibiu și mitropolit al românilor ortodocși din Ardeal, Bănat, Crișana și Maramureș, însoțit de I. P. Sfințitul Gurie, arhiepiscopul Chișineului și Hotinului, de Prea Sfințitul Vartolomei episcop al Râmnicului, Noului Severin și de P. Sf. Nicolae episcop al Vadului, Feleagului și Clujului. În al 8-lea an de glorioasă domnie a M. S. Regelui Ferdinand I și a soției sale M. S. Regina Maria, fiind prim ministru al Țării Ionel. I. C. Brătianu, ministru al cultelor Constantin Banu, prefect al județului dr. Camil Velican, protopop al Albei-Iulii Ion Teculescu și primar al orașului dr. Aurel Sava”.

Dragoș Ursu, istoric albaiulian

Citește și:

Episcopul Emilian Birdaș omagiat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 100 de ani de la naștere (citește articolul)

Alba Dialog Fest: „Numele lor rămân”, concert comemorativ dedicat victimelor Holocaustului

0

După recitalul susținut de Fanfara Județului Alba pe Esplanada Sălii Unirii, acțiunile muzicale din cadrul Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană va continua cu acțiunea „Numele lor rămân”, concert comemorativ dedicat victimelor Holocaustului.

Organizat cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, evenimentul propune un necesar exercițiu de memorie și responsabilitate. În fața tragediilor istoriei, cultura nu poate rămâne indiferentă: ea are datoria de a păstra mărturia vie, de a educa și de a așeza demnitatea umană mai presus de ură, intoleranță și uitare.

Alegerea Sinagogii „Mareh Yezekiel” din Alba Iulia conferă concertului o semnificație aparte. În acest spațiu al credinței și al memoriei comunității evreiești, muzica devine reculegere, mărturie și punte între generații.

Sub titlul „Numele lor romantice”, concertul îi reunește pe Ioan Chiciudean – tenor, Ruben Morar – pian și Nicolas Bogdan Velicea – tenor, alături de prezentarea istorică realizată de prof. Andreea Rotche.

Prin această acțiune, Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană reafirmă rolul culturii ca spațiu al cunoașterii, al reflecției și al dialogului.

Sinagoga „Mareh Yezekiel” din Alba Iulia
Vineri, 9 octombrie 2026
Ora 17:00

NUMELE LOR RĂMÂN

Memoria este una dintre cele mai profunde forme ale dialogului.

Citește și:

Alba Iulia: Continuă seria evenimentelor culturale din cadrul Alba Dialog Fest (citește articolul)

Două cărți privind Şcoala Ardeleană vor fi lansate la Alba Dialog Fest

0

Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană dedică ziua de duminică, 11 octombrie, importantei mișcări culturale și intelectuale din istoria Transilvaniei, Şcoala Ardeleană.

La 11 octombrie 1754, Episcopul Petru Pavel Aron decreta: „să ne apucăm de deschiderea învățăturilor și de chivernisirea într–însele a acelor lipsiți”, această dată fiind mai apoi proclamată ca Ziua Școlii Ardelene – un omagiu adus reprezentanților de seamă ai acestei mișcări naționale, oameni remarcabili care au susținut rolul culturii și al educației, al școlilor și al învățământului în viața românilor din Transilvania și au promovat oportunitățile oferite de educație atât pe plan personal, social și politic, Școala Ardeleană fiind exprimarea Iluminismului în Transilvania.

Ziua Școlii Ardelene va fi marcată prin prezentarea și lansarea a două volume: „Disertația Canonică. Despre căsătorie după învățătura Bisericii Greco-Orientale”, de Samuil Micu, și „Cuvinte de lămurire”, de dr. Ioan Coltor.

Programul cuprinde și un recital susținut de Cvartetul de Coarde al Județului Alba.

Atrium Centurionum, Sediul Administrativ al Județului Alba
Duminică, 11 octombrie, ora 17:00

Citește și:

Alba Iulia: Continuă seria evenimentelor culturale din cadrul Alba Dialog Fest (citește articolul)

La împlinirea vârstei de 100 de ani, albaiulianul Aurel Mărginean a fost felicitat de primarul Gabriel Pleșa

0

Astăzi, ne oprim cu respect și emoție în fața unei aniversări cu totul speciale: domnul Aurel Mărginean împlinește 100 de ani. Un secol de viață, o poveste scrisă în timp, cu oameni dragi, cu bucurii și încercări, cu amintiri care au rămas în suflet și cu o mulțime de zile care au construit, pas cu pas, o viață.

La 100 de ani, fiecare amintire devine o filă de istorie, iar fiecare an poartă în el o parte din povestea comunității noastre.

Îi dorim domnului Aurel Mărginean multă sănătate, liniște și zile senine, petrecute cu bucurie alături de familie și de cei dragi! (Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Omagiu adus veteranilor de război la Alba Iulia (citește articolul)

De pe Everest la Alba Iulia: Exploratorul David Neacșu vine la Alba Dialog Fest

0

De pe cele mai înalte vârfuri ale lumii, David Neacșu vine la Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană!

Sunt oameni care cuceresc munți. Sunt oameni care dincolo de vârfuri descoperă povești, emoții și suflete. David Neacșu le-a făcut pe amândouă.

Explorator, alpinist și liderul primei expediții românești pe Everest, David Neacșu vine la Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană pentru a ne invita într-o nouă călătorie. Nu doar prin munții lumii, ci și prin poveștile oamenilor întâlniți de-a lungul drumului său.

Luni, 12 octombrie, vă invităm la două întâlniri cu David Neacșu și o mulțime de povești de descoperit!

Atrium Centurionum, ora 11:00

Ne întâlnim cu David Neacșu pentru lansarea celei mai noi cărți a sale, „Cartea inimilor. De la munții lumii la sufletele oamenilor”, o ocazie de a-l cunoaște pe autor și de a afla povestea din spatele cărții.

Chez In La Vizitiu, ora 18:00

Continuăm întâlnirea într-un cadru mai relaxat, unde David Neacșu ne va povesti cum a apărut ideea celei de-a doua cărți, pe unde a mai călătorit, ce aventuri a trăit și ce oameni sau întâmplări i-au rămas în suflet. Va fi o discuție deschisă în care fiecare va avea ocazia să pună întrebări și să afle lucruri mai puțin cunoscute despre experiențele sale.

La ambele întâlniri, Librăria Humanitas va fi prezentă cu un punct de vânzare a volumului „Cartea inimilor”, iar David Neacșu va oferi autografe.

Vă așteptăm să descoperim împreună omul din spatele exploratorului!

Citește și:

Alba Iulia: Continuă seria evenimentelor culturale din cadrul Alba Dialog Fest (citește articolul)

Octombrie 1441: Victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor

0

VICTORIA LUI IANCU DE HUNEDOARA ASUPRA TURCILOR – OCTOMBRIE 1441 (comunicat Muzeul Castelul Corvinilor)

În toamna anului 1441, înainte de 8 octombrie, Iancu/Ioan de Hunedoara a putut interveni din nou, pe teatrul de luptă din Serbia, unde Ishak, begul de Semendria, neliniştea împrejurimile Belgradului şi valea fluviului Sava.

La rândul său, pentru a pune capăt incursiunilor acestuia, Iancu a pătruns cale de trei zile cu armata lui în teritoriul sârbesc, ocupat de turci. La întoarcere este atacat de Ishak-beg. Fiind pregătit, Iancu de Hunedoara îl înfruntă astfel: își așeză la mijloc pedestrimea, lăncieri şi arcaşi, ce era sprijinită de cavaleria grea înarmată. Pe aripi, el a dispus cavaleria uşoară, iar în rezervă a ţinut o bună parte a cavaleriei grele, precum şi arcaşii călări. Izbânda lui a fost deplină. Turcii se retrag, urmăriţi de creștini până aproape de Semendria, dintre aceștia doar puţini reuşind să scape.

Învingătorul, acoperit cu glorie și încărcat de pradă, se întoarse la Belgrad. Faima lui Iancu de Hunedoara sporeşte. La Buda, regele Vladislav îi serbează victoria, îi mulţumeşte printr-o scrisoare şi îi dăruieşte cu o nouă moşie în Hunedoara.

Voievodul are însă durerea de a pierde în aceste lupte pe fratele său mai tânăr, Ioan, tovarăşul credincios din anii tinereţii, cu care împreună urcase treptele trudnice ale primelor slujbe şi demnităţi. Îl înmormântează cu cinstea cuvenită în biserica episcopală din Alba Iulia, unde i se va alătura 15 ani mai târziu.

Bibliografie: “Ioan de Hunedoara şi vremea sa” de Camil Mureşan, Editura Tineretului, 1957.

Portret realizat de Vasile Brânzan

Citește și:

Exponatul lunii octombrie la muzeul albaiulian: Gravura lui Ioan de Hunedoara (citește articolul)

Primarul Gabriel Pleșa: Baschetul revine cu energie nouă la Alba Iulia!

0

Astăzi am avut bucuria să particip la lansarea CSM-CSU Alba Iulia, noua echipă de baschet a municipiului, care duce mai departe o tradiție frumoasă. Alba Iulia are o istorie importantă în baschetul feminin, fosta echipă CSU Alba Iulia reușind, în perioada sa de glorie, să devină o forță în baschetul românesc și să aducă în Cetatea Unirii două trofee europene (Liga Europei Centrale).

Astăzi, această tradiție primește un nou început, construit în jurul unei generații tinere, ambițioase și dornice să crească. CSM-CSU Alba Iulia va evolua în Liga 1 de baschet feminin (al doilea eșalon valoric), iar lotul este alcătuit în special din tinere talentate din Alba Iulia și din zonă. Obiectivul este unul firesc și sănătos: să construim pas cu pas, să formăm jucătoare, să creștem valoric și să facem performanță.

Este un proiect în care credem și pe care îl susținem împreună: Municipiul Alba Iulia, prin Clubul Sportiv Municipal Unirea, Universitatea „1 Decembrie 1918”, prin Clubul Sportiv Universitar, și Liceul cu Program Sportiv. Mulțumesc instituțiilor locale și județene care sprijină acest proiect, dar și sponsorilor care sunt alături de Echipa CSM-CSU Alba Iulia. În egală măsură, mulțumesc doamnei Carmen Tocală, președinta Federației Române de Baschet, pentru întreaga susținere.

Pentru noi, sportul înseamnă mai mult decât competiție. Înseamnă educație, disciplină, echipă, ambiție și șansa pentru copiii și tinerii orașului nostru de a-și descoperi și valorifica talentul. Din aceste motive, proiectul unei săli polivalente la Alba Iulia, cu o capacitate de cca. 3.000 de locuri, este foarte important pentru noi și facem demersuri susținute pentru a-l realiza.

Primul meci este sâmbătă, de la ora 15.00, la Sala de Sport a Universității. Le ținem pumnii fetelor și îi invit pe albaiulieni să fie alături de ele. O echipă nouă are nevoie, înainte de toate, de încredere, energie și suporteri în tribune!

Hai, Alba Iulia! Hai, CSM-CSU! (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Credit foto: Bogdan Ștef

Citește și:

Rugby feminin: CSM Unirea CSU Alba Iulia, câștigătoare la United World Games 2026 (citește articolul)

Marius Hațegan: Tur de forță pentru întâlniri cu toți cei 67 de primari de comună din județul Alba

0

Scopul a fost acela de a stabili toate reperele pentru operaționalizarea și aplicarea uniformă a Legii 169/2026, privind Codul Amenăjarii Teritoriului, Urbanismului și Autorizării, care a intrat în vigoare începând cu data de 25 august 2026.

Întâlnirile pe care le-am avut cu primarii de comune, alături de Amalia Mărginean, Arhitectul-șef al Județului Alba, s-au desfășurat zonal la Alba Iulia, Aiud-Ocna Mureș, Câmpeni, Sebeș-Cugir și Blaj.

Redau câteva aspecte, deosebit de importante, privitoare la prevederile acestei legi care are un impact deosebit asupra fiecărei comunități:

-Structurile de specialitate numite Instituția Arhitectului-sef se vor organiza la nivel de comune ca servicii sau compartiment, iar conducătorul structurii de specialitate este arhitectul-șef.
-Până la organizarea propriilor structuri de specialitate, primarii pot adera la o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară ori pot înființa consorții administrative.
-De asemenea, edilii se pot adresa Consiliului Județean Alba pentru emiterea de certificate de urbanism și autorizații, pe o perioadă limitată, prin încheierea unei convenții.
-De asemenea, actualizarea PUG-urilor și transpunerea acestora în GIS se va face până cel târziu la finalul anului 2029. ⁠PUD-ul nu mai este plan urbanistic, ci Proiect Urbanistic de Detaliu. Aceste documente se vor aproba pe baza dispozițiilor primarilor sau, dupa caz, a presedintelui Consiliului Județean, iar avizele se vor obține prin intermediul CAU.

IMPORTANT! De reținut că ⁠amenzile au fost mărite, ajungând până la de 10 ori în situațiile în care se constată realizarea unor lucrări fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia. Sancțiunea minimă pentru astfel de abateri este de 50.000 lei.

O altă informație utilă e aceea că locuințele din mediul rural, care teoretic s-ar putea ridica fără autorizație de construire, doar pe baza Notificării prealabile se pot realiza doar în condiții foarte clar prevazute în CATUC.

Le mulțumesc tuturor primarilor de comune din județ pentru prezența la aceste întâlniri deosebit de importante și le solicit seriozitate în implementarea prevederilor Legii la care am făcut referire.

Tuturor numai bine!

Marius Hațegan, vicepreședinte al CJ Alba

Citește și:

Vizite de lucru ale conducerii Consiliului Județean Alba la 14 primării conduse de reprezentanți ai PSD, AUR și UDMR (citește articolul)

Un autobuz pentru elevii din Abrud

0

Dragi părinți, elevi și locuitori ai orașului Abrud!

Mă bucur să vă anunț că Primăria Orașului Abrud a achiziționat un autobuz, destinat transportului elevilor.

Este o investiție importantă pentru elevii noștri, pentru familiile lor și pentru întreaga comunitate. Ne dorim ca aceștia să beneficieze de un transport sigur și în condiții cât mai bune, atât în deplasarea către școală, cât și atunci când participă la activități educaționale, concursuri sau alte proiecte.

Educația este una dintre prioritățile noastre și un pilon esențial pentru dezvoltarea orașului Abrud.

Cred cu tărie că investiția în copii și în educație înseamnă, de fapt, investiție în viitorul comunității noastre.

Continuăm să investim în copii, în educație și în viitorul Abrudului! (Radu Tuhuț, primarul Orașului Abrud)

Citește și:

Victor Negrescu, europarlamentar: Straiele populare fac parte din identitatea noastră (citește articolul)