Acasă Actualitate Nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată...

Nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu ”crucea Sfântului Andrei”, fiind surprins de trenul de călători

0

ACCIDENT LA TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATA

La data de 8 septembrie 2020, în jurul orei 08,30, Poliţia oraşului Zlatna a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul localității Galați, a avut loc un accident.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locul incidentului a rezultat că un bărbat de 70 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu ”crucea Sfântului Andrei”, fiind surprins de trenul de călători Inter–Regio 970559-4,condus de un bărbat de 57 de ani, din Teiuș, județul Alba.

În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version