Zice povestea noastra ca exista undeva pe Pamant o tara tare mandra. Si tara asta e impartita intrun numar de vreo 40 de comitate, iar intrun comitat de frunte (din punct de vedere alfabetic) traieste un boier de o darzenie deosebita. Si cum toamna se asterne peste tara, locuitorii acesteia, conform obiceiului, se pregatesc pentru a-si duce copii la scoala. Dar sa revenim la omul nostru darz care, stiind acest lucru, s-a apucat sa umble prin mai multe scoli pentru a stabili el cine merita si cine nu sa conduca respectivele institutii. Si se apuca sa dea cu pumnul in masa, sa ameninte cu judecata pe ici-colo, caci de, darzenia ii permite. Nu conteaza ca nu mai are puterea de odinioara, nici faptul ca i-a criticat pe boierii din alta familie ca isi promoveaza rudele, el (darz din fire) a uitat ca a facut (si incearca sa mai faca) acealeasi lucruri. Vorba aceia: nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.
Dragi cititori nu stim inca deznodamantul povestii, dar vi-l vom aduce la cunostinta imediat ce-l vom afla. Povestea, oricum, trebuie considerata un pamflet si tratata ca atare.
Pe de alta parte trebuie sa va spunem ca de cate ori vom afla cate o poveste din popor despre oricare familie de boieri de „coloratura” (galbena, rosie, verde, albastra etc) noi o vom face cunoscuta: de la lume adunate si iarasi la lume date, zicea Anton Pann.
