AcasăActualitateBIBLIOBUZUL ÎN JUDEȚUL ALBA

BIBLIOBUZUL ÎN JUDEȚUL ALBA

Unul dintre cele mai atractive proiecte ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în rândul preșcolarilor și așcolarilor, este proiectul 3.12 Bibliobuzul în județul Alba. Bibliobuzul a poposit de-a lungul timpului în aproape toate comunitățile din județul Alba ducând cu el nu numai lumina cărții ci și bucuria copiilor de a fi parte a unui proiect care îi implică în jocuri educative și lecturi interactive, împletite cu râsete și voie bună și cu întâlniri directe cu scriitorii și personalitățile culturale care au însoțit activitățile derulate prin acest proiect.

Bibliobuzul a intrat în patrimoniul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba în urma unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Alba și departamentul Manche din Franța. „Biblioteca pe roți”, cum l-au denumit cu ofericire nedisimulată copiii care i-au trecut pragul, a avut încă de la început scopul de a atrage preșcolarii și școlarii, într-un mod inedit, înspre lectură. În cadrul deplasărilor cu Bibliobuzul în diverse localități din județ sauîn diverse locații din municipiul Alba Iulia au fost organizate acțiuni de promovare a cărții și activități deanimație culturală cu un mare impact în rândul celor prezenți.

De-a lungul timpului, Bibliobuzul a găzduit numeroase activități culturale derulate de Consiliul Județean Alba șide Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu școli și grădinițe, cum ar fi Târgul de carte Alba Transilvana, Caravana literară scriitori în școală, Descoperă biblioteca, Ateliere educative, Bibliovacanța etc.

Toate aceste evenimente au făcut ca din 3.12 Bibliobuzul în județul Alba un proiect așteptat cu bucurie și nerăbdare de copiii dornici să-și aleagă singuri cărțile din raft sau jucăriile din cutiile cu jucării, pentru că înafară de funcția sa de bibliotecă ambulantă, Bibliobuzul ține loc și de ludotecă, adică acel spațiu destinat jocului pentru amuzament sau învățării prin joc.

Anul 2020 a stopat deplasările în teritoriu ale Bibliobuzului dar el este așteptat în continuare de micuții lui beneficiari, să-și reia drumurile prin județ și să găzduiască noi proiecte culturale menite să dezvolte gustul pentru citit și imaginația creativă a tuturor celor care trecându-i pragul pășesc într-o altă lume, lumea minunatăa lecturii și a copilăriei.

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI