Referitor la dezbaterile apărute în spațiul public în legătură cu situația din Secția ATI-COVID
Sibiu dorim să facem următoarele precizări:
1.Contenționarea (limitarea mobilității) pacientului, mecanică (prin legare) și/sau
medicamentoasă (sedare) sunt procedee recunoscute, recomandate și legiferate atât la nivel
internațional cât și în România, iar statisticile arată că între 50% și 90% dintre pacienți sunt
imobilizați prin cel puțin una dintre metode în cursul sejurului la terapie intensivă.
Utilizarea acestor procedee urmărește limitarea mișcărilor pacienților cu delir organic
sau toxic care le pot produce leziuni involuntare, le pot agrava patologia sau cauza daune
colaterale. Aceste proceduri se efectuează la indicația unui medic, cu mijloace dedicate care să
limiteze disconfortul sau leziunile suplimentare. Rudele pacienților trebuie să fie informate cu
privire la scopul, modul de aplicare și beneficiile metodei. Afirmațiile conform cărora numai în România se aplică proceduri de contenționare sunt mincinoase, fiind făcute fie cu bună știință, fie cu deplină ignoranță.
- De mai mult de un an de zile, personalul secțiilor ATI (medici, asistente, infirmiere
etc.) duce greul luptei cu pandemia COVID-19 si îngrijește zilnic, cu abnegație și onestitate, în
condiții dificile din punct de vedere fizic și psihic, cei mai gravi și mai vulnerabili pacienți, stare
de fapt documentată jurnalistic onest de nenumărate ori.
Deși România este pe ultimul loc în Europa în ce privește procentul din PIB alocat
sănătății si numărul de medici raportat la populație, țara noastră se regăsește în treimea superioară
a țărilor europene cu cea mai mică mortalitate la milionul de locuitori în cursul pandemiei COVID
19, performanță care se datorează și dedicației profesioniștilor din ATI.
Cu toate acestea, a fost suficient ca o persoană cu instrucție, experiență medicală și
credibilitate foarte limitate să lanseze niște acuzații grave dar nemaiauzite, puțin plauzibile, total
neverificate, pentru ca multe canale mass-media să le preia și să se lanseze într-o campanie
virulentă de acuzații la adresa colegilor de la ATI Sibiu și a medicilor din România în general. Categorisirea unor persoane sau grupuri de personae ca fiind sigur vinovate de fapte abominabile, de asociere în scop criminal, precum și instigarea populației impotriva unui grup profesional, amenințările cu expulzarea sau chiar cu moartea a unor colegi sunt metode josnice de intimidare și culpabilizare la care instituțiile statului nu pot rămâne insensibile.
Folosirea în unele organe de presă a unui limbaj inadmisibil, asemănător celui folosit în trecut în
campaniile de imagine a unor organizații extremiste de inspirație fascistă sau comunistă nu își are
locul într-o societate democratică, europeană din anul 2021.
Cerem ferm stoparea acestei campanii, în paralel cu continuarea cercetărilor pentru
stabilirea adevărului. Alături de întreaga societate românească, condamnăm orice abuz sau
comportament inadecvat din spitale, care fac rău atât pacienților cât și personalului medical onest
și dedicat. Considerăm însă inacceptabilă judecarea și execuția publică, cu cruzime și vulgaritate,
a unor oameni, exclusiv pe baza unor alegații și fără a aștepta stabilirea adevărului.
- Pentru covârșitoarea majoritate a personalului medical, alinarea suferinței și salvarea
vieții pacienților noștri reprezintă principala motivație pentru care practicăm această profesie.
Ar fi regretabil ca o campanie de denigrare agresivă, exagerată și nedreaptă să distrugă puntea
nobilă care leagă pacientul de medic. În această perioadă atât de grea, dureroasă pentru noi toți,
facem apel la echilibru, responsabilitate, respect și dialog deschis, critic si constructiv, în interesul
tuturor.
Avem multe de îndreptat – începând cu importanța acordată Sănătății în România – dar suntem
convinși că împreună, oamenii de bună credință din corpul medical și din societatea românească,
vom reuși!