Rezistența armată anticomunistă s-a manifestat între 1944-1962 în aproape toatele zonele geografice ale României. Zeci de grupuri din Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Vrancea au activat cu precădere în zonele muntoase și împădurite.
Motivația lor a fost dată de refuzul supunerii față de puterea comunistă impusă, imediat după cel de al Doilea Război Mondial, exclusiv prin violență și fals. Adunând combatanți de toate orientările politice și stările sociale, de la țărani la foști militari sau notabilități locale, rezistența armată a devenit pentru aceștia mai degrabă o luptă pentru supraviețuire, deși au existat și unele încercări de coordonare a grupurilor și de lansare a unei insurecții generale. În primii ani ai regimului, mulți aveau speranța izbucnirii unui conflict armat între Occident și Uniunea Sovietică. Durata remarcabilă în timp a mișcării de rezistență s-a datorat sprijinului constant dat de populația zonelor în care activau grupurile.
În Maramureș, rezistența anticomunistă a fost determinată de mai mulți factori: zvonurile privind alipirea regiunii la Uniunea Sovietică, începutul procesului colectivizării agriculturii, limitarea abuzivă a libertății religioase.- Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. – Pentru a afla mai multe despre eroica rezistență a grupurilor din nordul țării, o vizită la crucea memorială de pe Vârful Țibleșului, poate fi asemănată cu o călătorie pe Golgota rezistenței anticomuniste.
Urcând pe piciorul sudic al Țibleșului, la granița dintre județele Maramureș și Bistrița Năsăud, Vârful Țibleș ți se dezvăluie treptat.
Uneori poți auzi sunetul clopotului tras de turiștii ajunși pe vârf. În jur, perspectivele sunt largi, muntele e curat, traseele marcate nu foarte multe.
