Acasă De pe ulita ! Se împlinesc astăzi 4 ani de la moartea îndrăgitului Maestru Dumitru Fărcaș

Se împlinesc astăzi 4 ani de la moartea îndrăgitului Maestru Dumitru Fărcaș

0

În semn de respect și recunoștință pentru tot ce ne-a oferit Dumitru Fărcaș, noi cei de la ziarul on line, am ales astăzi să vă îndemnăm să ascultați cateva dintre cantecele lui absolut uimitoare. 5 minute sau 30, 1 oră sau două, credem că merita să ne amintim astăzi de el. Doamne mulțam că avem cu ce….

Dumitru Fărcaș este unul dintre cei care au reusit cu ajutorul instrumentului să ne facă pe noi cei care l-am ascultat să intelegem că muzica nu este numai sunet, ea ne face să ne depasim de multe ori conditia umană și să trecem dincolo de granitele simțămintelor dacă am putea spune asa.

Dumitru Fărcaș s-a nascut la 12 mai 1938 in comuna Grosi, judetul Maramures. Face parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Evocându-l în „Dumitru Fărcaş – metamorfozele taragotului”, criticul literar Petru Poantă a scris: „…omul şi instrumentul se contopesc într-un fel de fluid vital (…); melodia se naşte parcă din simbioza acestor corporalităţi. Ea singură prinde atunci consistenţă: imitând diafanitatea materială a nesfârşitului sau febrile „sintaxe ale fulgerului”; e pură, de o transparenţă absolută ori plină de arabescuri subtile (…). Desigur, nu avem de-a face numai cu un interpret. Dumitru Fărcaş este în primul rând un creator prin faptul că a zămislit un imaginar muzical original cu un stil imediat identificabil. Muzica sa, în ceea ce are mai bun, este o transubstanţializare a unui fond arhaic, o stilizare în sens metafizic a acestuia…”

Artistul a decedat, la vârsta de 80 de ani, în data de 7 august 2018, la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj, în urma unui infarct.

Literele sunt în plus am spune noi, asa că vrem să mai scriem doar atat: HODINĂ USOARĂ MAESTRE!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version