Ieri, în Broșteni, un oraș greu încercat de inundații, a apărut Călin Georgescu, însoțit de câțiva oameni și bodyguarzi, pentru a ajuta comunitatea lovită de ape. A luat o lopată, a scos nămol, a strâns moloz. Până aici, nimic ieșit din comun – doar un gest de solidaritate, cum ar trebui să facă orice cetățean.
Și totuși, ce a urmat arată exact boala cronică a societății românești.
Jumătate din presă aplauda: „Uite așa se face! Uite un om care pune mâna pe treabă! Georgescu președinte!”
Cealaltă jumătate scuipa cu năduf: „Mizerabilul își face campanie pe spatele necazului oamenilor!”
Dacă un român de rând deschidea televizorul sau Facebook-ul, vedea două filme complet diferite. Și nu mai știa ce să creadă. Așa se naște confuzia colectivă: când totul e transformat în propagandă pro sau contra, nu mai contează adevărul, ci tabăra din care faci parte.
Pentru prima dată ieri, am văzut oameni îndoctrinați care credeau cu adevărat în „salvatorul” lor. Nu era doar admirație – era credință oarbă, de tip cult. Numai pe vremea lui Nicu se mai vedeau priviri din astea, pline de „El ne va scăpa!”.
Și asta e partea cea mai tristă: am schimbat dictatorul cu „liderii providențiali” de carton. În loc să ne folosim mintea, am înlocuit rațiunea cu idolatria. Vai de noi… în ce rahat am ajuns să trăim: un popor rupt între ură și venerare, incapabil să mai gândească singur.
Adevărul e că România a ajuns aici din cauza a peste 30 de ani de manipulare constantă, de la așa-zisa Revoluție încoace. Politicienii – indiferent de partid – au folosit orice tragedie pentru capital electoral. Și pentru că am fost hrăniți cu scandal și circ, nu mai știm să vedem dincolo de spectacol.
Cum ar trebui să procedăm noi, oamenii de rând?
- Separăm fapta de intenție. Dacă cineva ajută, ajutorul rămâne ajutor. Poți să-i critici trecutul sau motivele, dar să recunoști și fapta bună.
- Nu ne lăsăm manipulați de extreme. Presa are agende. Nu te grăbi să crezi nici varianta „eroului providențial”, nici pe cea a „demonului absolut” fără să verifici.
- Păstrăm busola morală. Un gest bun e un gest bun, chiar dacă e făcut de cineva cu care nu simpatizezi. La fel, un gest josnic rămâne josnic, chiar dacă vine de la „favoritul” tău.
- Nu confundăm solidaritatea cu politica. Ajutorul real se vede și după ce camerele de filmat pleacă.
Dacă nu învățăm să gândim așa, vom rămâne blocați între aplauzele celor care cred orice și huiduielile celor care urăsc orbește. Iar politicienii vor continua să ne joace între aceste două extreme, în timp ce problemele reale rămân nerezolvate.
România nu are nevoie doar de lopeți în mâini, ci și de minți limpezi.
Și poate că, înainte de a striga „președinte” sau „mizerabil”, ar fi mai sănătos să întrebăm: Ce rămâne după ce se opresc camerele?
