Aseară, guvernul Bolojan a pus pe masă „planul 2 de măsuri de austeritate”. Nu contează ce scrie acolo, pentru că adevărul e altul: nota de plată a sosit. Și nu e o notă de plată pentru politicienii care au jefuit, mințit și manipulat 35 de ani la rând. Nu. Ei rămân bine-mersi, la vile, cu conturile pline și cu pilele intacte. Nota de plată a venit pentru români. Pentru cei care, timp de trei decenii și jumătate, au ridicat la rang de sport național prostia electorală, indiferența și obediența.
Acum medalia se întoarce. Și e grea. Și doare.
Am ales, iar și iar, aceeași mână de mizerabili politici, aceeași turmă de dejectii ordinare cu costume scumpe și discursuri ieftine. Niște indivizi care și-au construit cariere pe spinarea prostiei colective. Niște oameni fără coloană, fără caracter, dar cu o sete nesătulă de putere și bani. Ei nu au venit din altă parte. Nu i-au teleportat extratereștrii în Parlament. Nu i-a impus vreo dictatură externă. Noi i-am votat. Noi i-am tolerat. Noi i-am lăsat să fure, să mintă, să se îngrașe în timp ce România sărăcea.
Cine poartă vina?
De 35 de ani, românii au fost complici. Da, complici. Prin vot dat „că așa zice primarul”, „că dă o pungă cu ulei”, „că ăștia fură, dar măcar dau și la noi ceva”. Prin absenteism la urne, sub pretextul „oricum toți sunt la fel”. Prin tăcere în fața hoției evidente. Prin înjurături la colț de stradă și nimic mai mult.
Ignoranța asta a costat. Și acum costă cu vârf și îndesat.
Nu plătesc ei, cei care au semnat legile ticăloase și contractele cu dedicație. Nu. Nota se plătește din buzunarul celui care tace, rabdă și acceptă. Din salarii tăiate, taxe crescute, servicii publice prăbușite. Din viitorul copiilor care vor pleca, pentru că aici au rămas doar ruine și minciuni.
Românii au fost prea mulți și prea proști. Și acum li se servește consecința naturală a acestei prostii: austeritatea.
Nu există miracole. Nu există salvatori. Nu există „o să fie bine”. Există doar o realitate crudă: după 35 de ani de nepăsare și prostie colectivă, România a ajuns un stat condus de dejecții ordinare, pentru care cetățeanul e doar o vacă de muls. Și vaca, oricât ar rumega, tot ajunge la abator.
Asta e medalia care se întoarce. Și doare al naibii de tare.
