În cadrul celei de-a patra ediții a Galei Sportului Albaiulian (joi, 25 iunie, începând cu ora 17.00) vor fi premiate performanțele obținute de sportivii legitimați la structurile sportive din municipiul Alba Iulia, cei care au obținut rezultate deosebite la acțiuni sportive naționale și internaționale oficiale 𝐢în anul calendaristic 2025, precum și antrenorii acestor sportivi, toți trebuind să fie eligibili conform Regulamentului de premiere.
Ce trebuie să facă structurile sportive din municipiu?
Pentru aceasta, structurile sportive din Alba Iulia sunt rugate să trimită până cel târziu luni, 15 iunie, ora 12.00, pe email gsa@apulum.ro, următoarele:
1.O adresă oficială cu rezultatele din anul calendaristic 2025 eligibile și propuse pentru premiere, realizată folosind modelul din link-ul de mai jos.
2.Diplomele ce atestă performanța (fotografiate sau scanate). Dacă nu s-au acordat diplome, se trimite LINK-ul spre pagina de web a federației naționale sau internaționale unde sunt consemnate aceste rezultate.
Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0723-336511.
https://drive.google.com/…/1U-ekQoVSbGyd8S_z…
Regulamentul de premiere se găsește în linkul de mai sus. Principalele lui prevederi sunt:
Se premiază performanțele deosebite obținute, în anul precedent, de către sportivi legitimați la structurile sportive din Municipiul Alba Iulia (înregistrare în Registrul Sportiv și care posedă certificat de identitate sportivă) la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale, precum și antrenorii acestor sportivi.
Prin performanță deosebită, în sensul regulamentului, se înțelege:
-locurile I – VI obținute la competiții internaționale oficiale, inclusiv la cele organizate pentru persoane cu nevoi speciale (Jocurile Olimpice și Paralimpice, Campionate mondiale, Campionate europene, Festivalul Olimpic al Tineretului, Jocuri mondiale sau europene, Jocurile Francofoniei, Jocurile INVICTUS, Campionate balcanice);
-locurile I – III obținute la competiții naționale oficiale, inclusiv la cele organizate pentru persoane cu nevoi speciale (Campionate naționale).
Sportivilor care au obținut performanțe deosebite la sporturi în echipă, precum și antrenorilor acestora, li se vor acorda premii la valoarea celor care se acordă la nivel individual.
Unui sportiv i se va acorda un singur premiu, pentru performanța obținută individual sau în echipă și încadrabilă într-una din situațiile de la Art. 7 din regulament.
Unui antrenor i se va acorda un singur premiu, egal cu premiul obținut de sportivul său sau cu cea mai mare valoare dintre premiile obținute de sportivii săi.
„Municipiul Alba Iulia susține mișcarea sportivă și performanța în domeniul sportiv, fiind alături de sportivii și antrenorii care, prin strădania lor, duc numele Celeilalte Capitale pe podiumurile naționale și internaționale. Prin premierea sportivilor și antrenorilor se răsplătește efortul acestora în realizarea de performanțe deosebite la nivel național și internațional, oferindu-se atât o motivație pentru noi performanțe, cât și inspirarea în practicarea sportului a altor locuitori ai municipiului și în special a tinerei generații”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia. (comunicat)
Citește și:
A murit Nicolae Nistor, fostul director al Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia (citește articolul)