Planul Național de Redresare și Reziliență trebuia să fie cel mai mare program de modernizare a României din ultimele decenii. În schimb, astăzi discutăm despre bani pierduți, investiții eliminate și proiecte întârziate.
România a pornit în 2021 cu un PNRR de aproximativ 29 de miliarde de euro. Astăzi, în urma modificărilor propuse, acesta se reduce la aproximativ 20 de miliarde de euro. Am pierdut deja aproape jumătate de miliard de euro din cauza reformelor întârziate sau neîndeplinite, iar investiții de miliarde de euro sunt în pericol din cauza întârzierilor în implementare.
Este important să privim și faptele. În cei peste cinci ani de implementare a PNRR, România a avut șase premieri, dintre care cinci din partea PNL, iar aproape patru ani ministerul responsabil de fondurile europene a fost condus de miniștri ai PNL sau USR. Cei care au redactat PNRR și au gestionat cea mai mare parte a implementării trebuie să își asume responsabilitatea și să vină cu soluții.
Din păcate, România nu își mai permite ca PNRR să fie o victimă a crizei politice. Fiecare zi de blocaj înseamnă proiecte întârziate și riscul de a pierde investiții esențiale pentru dezvoltarea țării.
De aceea cred că este momentul pentru un Pact Național pentru marile proiecte, precum PNRR. Toate partidele pro-europene, alături de autoritățile locale, partenerii sociali, mediul academic și societatea civilă, trebuie să stabilească un calendar clar pentru adoptarea reformelor și finalizarea investițiilor, dar și pentru încheierea actualului exercițiu financiar și pregătirea viitorului buget pe termen lung al UE. Fondurile europene trebuie scoase din logica războiului politic și transformate într-o prioritate națională.
În calitate raportor al Parlamentului European pentru implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, am contribuit la obținerea unor soluții care permit salvarea unor investiții prin transferul lor către alte programe europene și prin flexibilizarea regulilor. Acum este rândul autorităților de la București să folosească aceste oportunități.
Încă mai putem salva o parte importantă din PNRR. Dar pentru acest lucru este nevoie de responsabilitate, dialog și de o ieșire rapidă din actuala criză politică. Sprijin demersurile colegilor mei din Partidul Social Democrat care și astăzi discută cu partenerii sociali pentru identificarea celor mai bune soluții. România nu mai are timp de pierdut.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD
Citește și:
Guvernul PSDan – Veștea a picat la votul de încredere din Parlament (citește articolul)
