Sfântu Ilie îi sfântul care aduce ploi cu tunete și trăznete, nu să mere la fân că te trăznește – se spune în popor.
Numele Ilie provine din ebraică Elijahu, adică: „Dumnezeul meu este Jahve”.
Sfântul Ilie se sărbătorește în fiecare an pe data de 20 iulie. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă și de Biserica Greco-Catolică, cât și de Biserica Romano-Catolică.
În Biblie este numit Tesviteanul, (adică din localitatea Tișbe), pentru a-l deosebi de celelate trei persoane din Vechiul Testament cu numele de Ilie.
Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.
Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun că Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.
Este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice, și alături de patriarhul Enoh este singurul om care încă nu a murit, conform teologiei și pseudoistoriei, deci conform pseudoistoricilor nu i se pot pune o dată și un loc ale decesului. Din punct de vedere istoric, Ilie a murit circa 850-849 î.Hr.
Alți istorici și teologi confirmă faptul că Ilie a murit, ei văd ideea că Ilie a fost ridicat la cer drept o metaforă poetică. Exegetul medieval Radak era de părere că Enoh și Ilie au murit ca orice alți oameni obișnuiți, chiar dacă au reînviat în Grădina Edenului.
În tradiția populară românească…
În spiritualitatea poporului român, puțini sfinți au exercitat o influență atât de puternică asupra obiceiurilor populare precum Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Personalitatea sa biblică impresionantă, marcată de râvna pentru Dumnezeu, de minunea coborârii focului din cer pe Muntele Carmel (III Regi 18, 36-38), de puterea rugăciunii prin care întâi a încuiat, apoi a deschis cerul (III Regi 17-18; Iacov 5, 17-18) și de ridicarea sa la cer într-un car de foc (IV Regi 2, 11), a făcut ca, în tradiția populară, Sfântul Ilie să fie perceput drept stăpânul tunetelor, al fulgerelor și al ploilor.
Iisus Hristos îl descoperă pe Sfântul Proroc Ilie nu ca pe o simplă personalitate a Vechiului Testament, ci ca pe un martor viu al iconomiei dumnezeiești, așezându-l în însăși lucrarea Sa mântuitoare, ca proroc al pocăinței. Totodată, prezența lui alături de Moise pe Tabor, la Schimbarea la Față (Matei 17, 1-8), confirmă că Ilie este unul dintre marii profeți ai Vechiului Legământ, chemat să dea mărturie despre dumnezeirea lui Hristos, despre împlinirea Legii și a Prorocilor în Persoana Sa.
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Ilie Tesviteanul, însă nu ca pe un „sfânt meteorolog”, ci ca pe unul dintre cei mai însemnați proroci ai Vechiului Testament, model de credință neclintită, de rugăciune fierbinte, de luptă împotriva idolatriei. Sfântul Apostol Iacov îl prezintă ca pe un exemplu al puterii rugăciunii: „Ilie era om asemenea nouă și s-a rugat cu stăruință să nu plouă, și n-a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Și iarăși s-a rugat și cerul a dat ploaie” (Iacov 5, 17-18). Minunea nu izvora dintr-o putere proprie asupra fenomenelor naturii, ci din ascultarea lui Dumnezeu față de ruga dreptului.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că Sfântul Ilie nu era puternic prin sine însuși, ci pentru că își unise întreaga viață cu voia Domnului. Adevărata lui măreție nu consta în faptul că oprea ploile, ci în curăția trăirii, în puterea rugăciunii. La rândul său, Sfântul Efrem Sirul îl numește „chip al râvnei dumnezeiești”, iar Sfântul Ambrozie al Milanului îl prezintă pe profetul Ilie drept model al ascezei și al încrederii depline în purtarea de grijă a Tatălui Ceresc.
În multe zone ale țării, în ziua de prăznuire a Sfântului Ilie se retează primii faguri de miere, iar fagurii și merele sunt aduse la biserică spre binecuvântare, iar apoi împărțite celor săraci sau întru pomenirea celor adormiți. Obiceiul exprimă recunoștința față de Dumnezeu pentru roadele pământului și dorința de a transforma începutul recoltei într-o jertfă a mulțumirii.
O practică întâlnită în unele regiuni ale țării vorbește despre culegerea plantelor medicinale în zorii zilei de Sfântul Ilie, după stropirea acestora cu sângele unui cocoș sacrificat deasupra lor. Cercetările etnologice au arătat că ritualul nu are origine creștină, ci provine din vechi credințe magice păgâne. Învățătura Bisericii noastre strămoșești respinge categoric astfel de practici.
De asemenea, au circulat numeroase superstiții meteorologice. Se spunea că dacă tună în ziua Sfântului Ilie, merele și alunele vor fi viermănoase, iar dacă plouă atunci va ploua încă douăzeci de zile. Toate acestea provin din experiența empirică a țăranului, care încerca să anticipeze mersul vremii și evoluția recoltelor.
La Mulți Ani celor care poartă numele…
Dintre cei aproape 130.000 de români sărbătoriţi de Sfântul Ilie, peste 110.000 sunt bărbaţi, iar peste 15.000 sunt femei.
În această zi îi aniversăm pe cei care poată numele Ilie, Ilinca, Lică, Iliuță, Ilia, Lia, Elias, Eliana, Eliade, Ilieș, Iliuș, Iliev, Liana.
De asemenea, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul spiritual al slujitorilor zborului. Așadar pe 20 iulie sărbătorim Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Citește și:
Poetul comunist Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba (citește articolul)
