Acasă Actualitate Primarul Gabriel Pleșa: Autobuzele circulă din nou în Alba Iulia

Primarul Gabriel Pleșa: Autobuzele circulă din nou în Alba Iulia

0

După lupte seculare care au durat aproape două luni, la Alba Iulia a fost reluat transportul public cu șoferii STP.

Războiul dintre Gabriel Pleșa (primarul Municipiului Alba Iulia) și Stelian Nicola (directorul STP Alba) a fost suspendat, vedem până când. Deocamdată este un armistițiu…

Autobuzele CIRCULĂ din nou în Alba Iulia! După o perioadă lungă, în care albaiulienii au fost lipsiți de acest serviciu public esențial, lucrurile au reintrat în normal.

Colegii mei au fost astăzi în mai multe stații de autobuz din municipiu, au vorbit cu albaiulienii și au verificat să nu existe disfuncționalități în reluarea curselor pe traseele din Alba Iulia.

Le mulțumesc șoferilor de autobuz pentru că au înțeles că interesul municipiului și al călătorilor trebuie să primeze. Sper că, în acest timp, conducerea societății de transport se va ține de cuvânt și le va plăti oamenilor salariile restante. Sunt familii care depind de acest salariu și care au făcut eforturi mari în această perioadă pentru a-și asigura traiul zilnic.

Ceea ce pot să vă asigur eu este că Primăria Municipiului Alba Iulia va respecta obligațiile din convenția semnată săptămâna trecută și va fi la zi cu plățile stabilite în grafic.

În numele municipalității, îmi cer scuze încă o dată cetățenilor care au fost privați de transportul public, chiar dacă această criză nu a fost generată de administrația locală. Lucrurile s-ar fi putut rezolva în aceeași formă încă din luna iunie, când am dorit inițierea unui dialog corect și am înaintat o propunere similară pentru plata compensațiilor către societatea de transport.

E important că, după multe negocieri grele, partenerii noștri au înțeles că în acest contract trebuie să fim și unii, și alții de partea albaiulienilor. Așa cum i-am criticat cu alte ocazii, nu pot să nu apreciez că și-au respectat angajamentul asumat, astfel încât, de astăzi, autobuzele sunt pe trasee.

Dragi albaiulieni, în încheiere, vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și vă rog să ne sesizați dacă în această perioadă vor apărea sincope sau disfuncționalități în transportul public din Alba Iulia!, scrie Gabriel Pleșa pe facebook.

Citește și:

Primarul Gabriel Pleșa: Astăzi am făcut un pas important pentru reluarea transportului public în Alba Iulia (citește articolul)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version