Astăzi am făcut un nou pas în elaborarea Strategiei pentru Educație a Județului Alba 2027-2032, în cadrul unei ședințe de lucru la care au participat reprezentanți ai instituțiilor cheie din județ.
Nu construim o strategie a Consiliului Județean, ci o strategie a întregului județ Alba, ce va aborda educația de la primii pași făcuți la creșă sau grădiniță și până la formarea tinerilor pentru a răspunde nevoilor reale de pe piața muncii și ale companiilor locale.
Principalele concluzii și direcții discutate astăzi:
-Calitatea actului educațional pe primul loc: Condițiile tehnice și investițiile în infrastructură sunt esențiale, dar fără dascăli dedicați și atenție acordată fiecărui elev în parte, nu putem avea performanță.
-Stop abandonului școlar: Combaterea abandonului școlar și reducerea analfabetismului funcțional trebuie să devină priorități absolute. Fiecare copil din Alba merită o șansă egală, indiferent dacă învață în mediul rural sau la oraș.
-Parteneriat strâns cu mediul de afaceri: Continuăm și extindem dezvoltarea învățământului profesional dual. Companiile locale sunt parteneri activi în pregătirea tinerilor pentru viitor.
-Respect și modele pentru tineri: Școala are nevoie de dăscăli implicați, care să fie adevărate repere de conduită, dedicare și respect pentru elevi.
Această strategie nu va fi un simplu dosar uitat într-un sertar. Este un angajament ferm și un plan de acțiune pentru următorii ani, prin care ne adunăm toate forțele — administrație locală, școli, instituții și mediu privat — pentru a le oferi copiilor noștri un rost și o șansă reală în viață.
„Ai carte, ai parte!” – o deviză veche, dar mai actuală ca niciodată.
Citește și:
Un nou început, cu oameni, emoție și încredere – Consiliul Profesoral al Liceului Teoretic Teiuș (citește articolul)