Seria de evenimente dedicate cărturarului născut la Făget, județul Alba, au început la Biblioteca Academiei Române din București. De altfel, ajuns la București, ardeleanul Ioan Bianu a creat Biblioteca Academiei.
Seria manifestărilor va continua în județul Alba, la Făget, comuna Valea Lungă, în zilele 5 septembrie: vor avea loc ceremonii religioase ortodoxe și greco-catolice, oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și de Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Programul va include și reuniunea intitulată „Întoarcerea la rădăcini” – prilej de rememorare, prin mărturiile locuitorilor și ale celor născuți, asemenea lui Ioan Bianu, în satul Făget. Printre vorbitori se vor afla și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române și membru de onoare al Academiei Române, și Dan-Florin Aldea, primarul comunei Valea Lungă.
Evenimentele se vor încheia în ziua de 6 septembrie 2026, în municipiul Alba Iulia, unde, la sediul administrativ al județului Alba – Atrium Centurionum, va fi organizată Sesiunea omagială „Ioan Bianu – personalitate a culturii române. 170 de ani de la nașterea sa”, urmat de Expoziția „Ion Bianu în documente”, realizată în colaborare cu Consiliul Județean Alba și de o sesiune de comunicări științifice. Vor lua cuvântul Nicolae Noica – membru de onoare al Academiei Române și Director General al Bibliotecii Academiei Române, Ion Dumitrel – președintele CJ Alba, Maria Buturugă – bibliograf la Biblioteca Academiei Române, istoricul Tudor Roșu.
Ioan Bianu s-a născut la Făget (comuna Valea Lungă, județul Alba), la 8 septembrie 1856.
Citește și:
170 de ani de la nașterea lui Ioan Bianu: Cărturarul născut în județul Alba, va fi omagiat la București, Făget și Alba Iulia (citește articolul)