AcasăActualitateArtistul plastic Horea Paștina a primit titlul de Cetățean de Onoare al...

Artistul plastic Horea Paștina a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia în cadrul unei expoziții speciale

Există momente în care un oraș are șansa de a se întâlni cu arta. Și există momente, mai rare, în care orașul are șansa de a se întâlni cu un artist și cu omul din spatele operei sale.

Astăzi, Alba Iulia a trăit un astfel de moment, la Palatul Principilor Transilvaniei, care alături de Asociația Eleon a organizat vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii”. O expoziție cu o semnificație aparte pentru Alba Iulia, pentru că aici s-au născut cei doi frați, de aici au pornit două destine artistice diferite, iar acum, pentru prima dată, lucrările lor sunt reunite într-o expoziție în orașul natal. O întâlnire peste timp, pentru că Ovidiu Mircea Paștina a plecat dintre noi în 2020, lăsând în urmă o mărturie artistică bogată.

Astăzi am avut toți privilegiul să fim alături de maestrul Horea Paștina, care la 80 de ani continuă să creeze, pentru contemporani și memoria culturală. Pictura lui a fost și este aproape o formă de rezistență prin liniște, o liniște care înseamnă profunzime, nu absență și unde lumina, memoria și credința construiesc un univers al liniștii și al contemplației.

Alba Iulia este un oraș care își prețuiește istoria. Dar un oraș nu înseamnă doar monumentele sale, zidurile sale și trecutul său. Un oraș înseamnă și oamenii pe care îi recunoaște, valorile pe care le apără și cultura pe care o transmite mai departe.

De aceea, pentru Alba Iulia, acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” domnului Horea Paștina este mai mult decât o formalitate, mai mult decât o recunoaștere a valorii operei sale, a contribuției la cultura română. Este un gest de recunoștință. Este un privilegiu. Este felul nostru de a spune unui mare artist: vă prețuim, vă respectăm și suntem mândri că v-ați început drumul aici, la Alba Iulia.

La mulți ani, Horea Paștina! Bine ați revenit acasă.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia

Foto: Ionuț Văidean

Citește și:

In Memoriam, expoziție de artă plastică la Alba Iulia (citește articolul)

RELATED ARTICLES
- Advertisment - Publicitate pe site

STIRI