Turiștii și localnicii din comuna Pianu, județul Alba, se pot bucura, în weekendul 10–11 octombrie, de o nouă ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi la Pianu”, eveniment dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești.
Organizat de Primăria și Consiliul Local Pianu, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academia De Stiinte Agricole SI Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, Consiliul Județean Alba și Direcția pentru Agricultură Județeană ALBA, evenimentul va reuni producători autohtoni care își vor prezenta și comercializa produsele tradiționale, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi și cumpăra produse românești și de a se bucura de gusturi autentice.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de momente artistice și de un program dedicat întregii comunități, într-un cadru specific zonei.
Festivalul reprezintă un prilej de a celebra produsele agroalimentare românești și oamenii care le produc cu pasiune, contribuind la conservarea și promovarea tradițiilor locale.
Citește și:
Loman: Ion Dumitrel prezent la evenimentul Coborâtul oilor (citește articolul)
