În 2019 a ales calea europeană, adică s-a dus la Bruxelles după șeful său, Mircea Hava, baronul PDL de Alba, devenit europarlamentar PNL.
Cu toate acestea, Nicolaie Moldovan nu uită orașul unde a fost city manager și unde a avut loc Încoronarea celor doi regi ai întregirii: Regele Ferdinand și Regina Maria.
Este postarea/ declarația lui Nicolaie Moldovan un simplu joc nostalgic sau începutul unei campanii de imagine? Vom vedea…
„Pentru Franța există Reims, Londra e orașul în care monarhia britanică a traversat secole. Cu nimic mai prejos, pentru România, Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari. E încă un moment special pentru care Alba Iulia rămâne în manualele de istorie și, dincolo de ele, în sufletele noastre.
Indiferent unde m-au purtat pașii în lumea asta, Alba Iulia a fost, este și îmi va fi ACASĂ. E orașul nostru, al celor care trăim aici, e Orașul Unirii, e cel al Încoronării.
Dumnezeu mi-a îngăduit să pot face multe lucruri bune pentru albaiulieni și vă asigur că această misiune va continua. Nu peste multă vreme.
Gândesc și simt că Alba Iulia de acum trebuie privită, înțeleasă și administrată exact așa cum ne-a spus-o Regele Mihai, atunci când a vorbit despre România: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Respect, Alba Iulia!”, scrie pe facebook Nicolaie Moldovan, consilierul europarlamentarului PNL Mircea Hava.
Citește și:
Consilierul lui Mircea Hava conferențează la Ciugud (citește articolul)
