Ne uităm la ce se întâmplă în Franța, Italia și în alte țări europene și vedem proteste, furie, oameni nemulțumiți de taxe, prețuri și politicieni care par tot mai departe de realitatea cetățeanului. Și, să fim serioși, motive de nemulțumire există. Dar, dincolo de toate acestea, rămâne o întrebare: cine este mai antisocial? Omul care muncește, își plătește taxele și își respectă vecinii sau cel care îi sparge magazinul și apoi se declară victimă?
Poți să fii sărac, nedreptățit și furios. Poți să protestezi împotriva unui guvern care te ignoră. Dar nimic nu-ți dă dreptul să distrugi munca altuia. Magazinul devastat nu aparține politicianului pe care îl urăști, ci unui om care poate a muncit zeci de ani ca să-l ridice. Mașina incendiată nu este a guvernului, ci poate a unui om care încă își plătește ratele.
Și aici începe ipocrizia: îi acuzăm pe cei de la putere că nu respectă oamenii, dar ajungem să nu-i respectăm nici noi pe cei de lângă noi. Cerem dreptate, dar uneori o confundăm cu răzbunarea. Cerem solidaritate, dar distrugem bunurile celui care nu ne-a greșit cu nimic.
Iar Europa ar trebui să-și analizeze și propriile greșeli în privința migrației. În numele toleranței și al protejării minorităților, uneori a lăsat impresia că integrarea este o problemă secundară. Dar oamenii veniți din culturi diferite nu se integrează automat. Drepturile trebuie respectate, însă la fel și legile, libertățile celorlalți și regulile societății care te primește. Nu originea unui om este problema, ci comportamentul lui și măsura în care statul aplică aceleași reguli tuturor. Toleranța nu înseamnă să închizi ochii la abuzuri.
Sigur că politicienii au partea lor de vină. Când conduci prost, ignori problemele reale și le ceri oamenilor tot mai mulți bani, nu trebuie să te miri că furia crește. Dar nici greșelile puterii nu pot transforma orice distrugere într-un act de eroism și orice răufăcător într-o victimă a societății.
O societate nu se destramă doar atunci când oamenii nu mai au bani. Se destramă și atunci când dispare respectul pentru munca altuia, când legea devine negociabilă, iar responsabilitatea este mereu a altcuiva.
Poate că Europa are nevoie de o schimbare profundă. Poate că oamenii au nevoie să fie ascultați, nu doar taxați și certați. Dar înainte să cerem o societate mai dreaptă, ar trebui să ne întrebăm ce fel de societate construim atunci când justificăm distrugerea în numele dreptății.
Pentru că omul care muncește, își plătește taxele și își vede de viața lui nu este dușmanul celor nemulțumiți. Este unul dintre oamenii pe care ar trebui să-i apere orice societate normală.
Poți să te revolți împotriva puterii. Dar când îi distrugi viața omului de lângă tine, nu mai lupți pentru dreptate. Îl faci și pe el să plătească pentru nedreptatea de care te plângi.
