„Între Alba și București, aleg mereu Alba!
Am avut posibilitatea să revin într-o funcție în Guvernul României, dar am ales să rămân acasă. Aici sunt oamenii alături de care am crescut, aici cunosc problemele comunităților și aici vreau să muncesc în continuare. Aș face această alegere oricând, fără ezitare.
Astăzi, am fost onorat să primesc votul de încredere al colegilor din Comitetul Politic Județean al PSD Alba pentru funcția de prefect al județului.
Le mulțumesc pentru susținere, cu atât mai mult cu cât vine din partea unor oameni care, prin activitatea lor în administrația locală și județeană, cunosc îndeaproape nevoile comunităților noastre.
Privesc această încredere ca pe o responsabilitate. Îmi doresc să fiu aproape de oameni, să le ascult problemele și să mă implic în găsirea soluțiilor. Cred într-o administrație care lucrează pentru cetățeni, nu într-una în care oamenii sunt nevoiți să alerge după instituții.
Dacă Guvernul va decide numirea mea, îmi doresc să fiu un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică, și un sprijin real pentru comunitățile pe care le reprezintă.
Tot astăzi, colegul meu Sandu Heler a primit votul de încredere pentru funcția de subprefect, având de partea sa experiența pe post și zeci de ani de administrație.
În cadrul ședinței am discutat și despre consolidarea organizațiilor locale, proiectele și investițiile din județ, precum și despre concluziile vizitei recente a ministrului Muncii, Florin Manole.
Pentru mine, Alba nu este doar locul în care m-am născut și am crescut. Este acasă. Iar alegerea mea este să rămân aici și să muncesc pentru oamenii acestui județ.”
Corneliu Muresan, președinte PSD Alba
Citește și:
Nicolae Albu și Andrei Vincze, interimari la Prefectura Alba, au participat la ceremonia de predare–primire a mandatului între fostul și actualul ministru de Interne (citește articolul)
