M-am bucurat să primesc astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Alba, un grup de studenți ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, din anul al II-lea de la Drept și din anul I de la Administrație publică, însoțiți de doamna Lect. univ. dr. Albu Maria Angela și de domnul dr. Asociat Dumitru Liviu Gabriel.
Alături de subprefectul Andrei Vincze, secretarul general Nelu Fleșer și colegii din cadrul instituției și ai serviciilor publice comunitare, le-am prezentat activitatea noastră și responsabilitățile pe care le avem în serviciul cetățenilor.
Am ținut să îi încurajez să folosească acești ani pentru a învăța temeinic, pentru a pune întrebări și pentru a descoperi cum se aplică, în practică, ceea ce studiază la facultate. Indiferent de drumul profesional pe care îl vor alege, pregătirea, integritatea și respectul față de oameni le vor fi repere esențiale.
Pentru mine, astfel de întâlniri sunt un prilej de a le vorbi tinerilor despre administrație, dar și de a le asculta perspectivele și așteptările. Avem nevoie de oameni bine pregătiți, implicați și dornici să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte.
Le mulțumesc studenților și însoțitorilor lor pentru vizită! Le doresc mult succes la studii și încredere în propriile puteri. Ușile instituției noastre rămân deschise pentru cei care vor să învețe și să înțeleagă mai bine ce înseamnă responsabilitatea față de comunitate. (Nicolae Albu, prefect interimar al Județului Alba)

Citește și:
Nicolae Albu și Andrei Vincze, interimari la Prefectura Alba, au participat la ceremonia de predare–primire a mandatului între fostul și actualul ministru de Interne (citește articolul)