Guvernul a găsit o nouă soluție pentru administrațiile locale: comasarea voluntară a comunelor. Oferta sună tentant: minimum 4 milioane de lei pentru investiții și impozite pe locuințe și terenuri reduse la jumătate, timp de cinci ani, pentru comunitățile care acceptă unirea.
În România există 429 de comune cu cel mult 1.500 de locuitori. Pentru ele, propunerea poate reprezenta o oportunitate. Dar dincolo de bani, asfalt și promisiuni, apare o întrebare mult mai importantă: ce se întâmplă cu identitatea unei comunități?
O comună nu este doar o primărie, câteva birouri și un buget. Este o istorie, o identitate, o comunitate de oameni care și-au construit viața într-un anumit loc.
Iar eficiența administrativă nu se măsoară doar în câte primării desființăm sau câți funcționari mutăm.
Poate că unele comasări sunt necesare. Poate că altele vor fi benefice. Dar cine garantează că, peste câțiva ani, promisiunile financiare de astăzi nu vor deveni economii făcute tocmai pe seama comunităților care au acceptat unirea?
La Ciugud, în județul Alba, discuția merită urmărită cu atenție. Nu pentru că localitatea ar fi în situația comunelor mici vizate cu prioritate, ci pentru că orice reformă administrativă schimbă felul în care înțelegem autonomia locală.
Și poate cea mai importantă întrebare este aceasta:
Dacă statul ne oferă patru milioane de lei ca să renunțăm la independența administrativă, înseamnă că până acum independența noastră a fost prea scumpă sau că administrația a fost prea scumpă pentru noi?
Reforma poate fi necesară. Dar nu orice schimbare înseamnă automat progres.