Polițiștii din Cugir îl cercetează penal pe un bărbat care a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice. Din cauza stării avansate de ebrietate nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest. Din analiza probelor de sânge a rezultat o concentrație alcoolică de peste 2 %0.
La data de 24 august 2020, polițiștii din Cugir au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului,față de un bărbat de 56 de ani, din Cugir.
Acesta a fost depistat de polițiști, în seara zilei de 20 august, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Cugir, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din cauza stării avansate de ebrietate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit rezultatelor transmise poliției, bărbatul avea o concentrație alcoolică însânge de 2,39 grame/litru (prima probă), respectiv 2,25 grame/litru, (la cea de-adoua probă).
Poliția le reamintește conducătorilor auto:
Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.
Legea prevede o pedeapsă cu%închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut fără drept de circulaţie.
Concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI
