Sfantul Andrei este celebrat in fiecare an pe data de 30 noiembrie. Se spune ca el este cel care a crestinat poporul nostru fiind primul care a propovaduit evanghelia la geto-daci.
Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Isus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” (Ioan 1,36) i-a urmat lui Isus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt , apostolii au mai rămas câțiva ani , începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare.
În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.
La multi ani Andrei !