Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelorpandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă,în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 210 polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus șiau fost controlate 80 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 121 de mijloace de transport din care 76 mijloace de transport în comun și au fostlegitimate 2.702 persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 79 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat obligațiile care revindin măsura carantinării, urmare a faptului că a fost contact cu o persoană infectată. De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată în AlbaIulia, au fost verificate 51 de societăți comerciale, 57 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 369 de persoane.
Au fost depistate 13 persoane care nupurtau masca de protecție sanitară.
În perioada imediat următoare, vor fi intensificate verificările în locurile publice aglomerate, în zona piețelor și a supermarketurilor, în scopul respectării normelorde prelecție sanitară, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului