Acasă Actualitate BNR: Evoluția inflației în ultimele 6 luni

BNR: Evoluția inflației în ultimele 6 luni

0

După ce a înregistrat o ușoară reducere în primele două luni din 2026, rata anuală a inflației IPC a consemnat un salt în martie, până la 9,87 la sută (+0,18 puncte procentuale față de luna decembrie). Atât tendința de atenuare, cât și revenirea ulterioară au fost imprimate de componenta energetică a coșului de consum, impactul dezinflaționist exercitat de reducerea tarifelor medii pentru energia electrică și gazele naturale de-a lungul întregului trimestru fiind contracarat în luna martie, pe fondul declanșării conflictului din Orientul Mijlociu; primele efecte ale acestuia au fost vizibile rapid la nivelul prețurilor combustibililor. Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a coborât ușor până la 8,2 la sută în martie 2026, tendința dezinflaționistă fiind determinată atât de factori de cerere (restrângerea consumului), cât și de ofertă (scăderea dinamicii anuale a costurilor cu forța de muncă)

În cazul energiei electrice, ulterior celor două șocuri majore din trimestrul III 2025 (liberalizarea pieței de profil și majorarea impozitelor indirecte), prețurile medii au înregistrat constant, începând cu luna octombrie, variații lunare negative, piața fiind deschisă, după liberalizare, competiției între furnizori pentru cota de piață. Această tendință a continuat și în prima parte a anului 2026, reflectându-se și la nivelul noilor contracte pentru serviciul universal, care s-au resetat la prețuri mai mici. În plus, actualizarea anuală a ponderii furnizorilor a generat un efect favorabil asupra tarifelor medii, reflectând migrarea anterioară a consumatorilor către furnizorii cu prețuri mai mici.

Pentru gazele naturale, dincolo de unele reduceri ale tarifelor de transport și înmagazinare, componenta de achiziție pentru unul dintre principalii furnizori a înregistrat o scădere semnificativă în luna martie. Mișcarea reprezintă, probabil, o devansare a efectelor noii legislații care reglementează tarifele gazelor naturale pentru consumatorii casnici de la 1 aprilie 2026. Noul cadru de reglementare plafonează prețul la producător la un nivel mai mic decât cel anterior și creează premisele pentru a asigura acoperirea consumului casnic preponderent din resurse interne.

În sens puternic inflaționist au acționat prețurile combustibililor, debutul conflictului armat din Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie și blocarea Strâmtorii Ormuz generând un șoc amplu pe piața petrolului. Astfel, cotația Brent a înregistrat un salt de la circa 60 dolari SUA/baril în decembrie, respectiv 70 dolari SUA/baril în februarie, până la peste 100 dolari SUA/baril în a doua jumătate a lunii martie3 (și chiar peste 110 dolari SUA/baril în unele zile). Efectul imediat al acestui salt a constat în reacția rapidă a prețurilor carburanților, dar se va transmite gradual și în alte componente ale coșului de consum. Prețul mediu al benzinei a înregistrat în martie o variație lunară de 11 la sută, iar cel al motorinei a urcat cu 15 la sută, dinamica anuală a inflației pe segmentul combustibililor majorându-se la 12,9 la sută (de la 4,0 la sută în decembrie 2025).

Războiul din Golful Persic nu a afectat doar piața internațională a petrolului, ci și pe cea a gazelor naturale, blocarea Strâmtorii Ormuz și avarierea severă a facilităților de producere și procesare a gazului natural (South Pars, Iran; Ras Laffan, Qatar) conducând la creșterea cotației cu circa 60 la sută în martie comparativ cu februarie 2026, respectiv cu aproape 90 la sută față de decembrie 2025, cu consecința previzibilă a unor mișcări similare la nivelul îngrășămintelor și al materiilor prime necesare pentru producerea acestora. Chiar dacă impactul direct al evoluției cotației gazelor naturale asupra IPC va fi considerabil atenuat de noua schemă de protejare a populației, efectele indirecte vor fi resimțite pe parcursul anului, în contextul liberalizării pieței pentru consumatorii noncasnici începând cu luna aprilie și încetarea activității celui mai mare producător local de îngrășăminte.

În trimestrul I 2026, o contribuție inflaționistă, însă de amploare mult mai mică, a generat și grupa alimentelor cu prețuri volatile, ca urmare a scumpirii legumelor, după o serie de reduceri consistente de preț în a doua jumătate a anului precedent.

Totuși, trebuie precizat faptul că amplitudinea majorărilor lunare este în linie cu mediile sezoniere. Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a întrerupt traiectoria ascendentă în trimestrul I 2026, coborând ușor până la 8,2 la sută în luna martie 2026 (-0,3 puncte procentuale față de decembrie 2025), cu aportul substanțial al componentei alimentare (unde variația anuală a prețurilor s-a temperat până la 7,9 la sută în martie, față de 8,5 la sută cu trei luni în urmă); o ajustare descendentă, dar mult mai redusă, a consemnat și segmentul serviciilor de piață (până la 10,4 la sută, -0,2 puncte procentuale față de finele lui 2025), dinamica sa menținându-se însă peste nivelul indicelui agregat.

Traiectoria descendentă a inflației de bază a fost susținută de declinul cererii de consum, dar și de contextul în general benign de pe piețele materiilor prime din ianuarie-februarie 2026 (perspectiva s-a modificat brusc odată cu declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, turbulențele de pe piețele de petrol și gaze naturale fiind de așteptat să afecteze prețurile bunurilor și serviciilor incluse în coșul inflației de bază începând cu trimestrul II).

În plus, a devenit vizibilă scăderea variației anuale a costurilor unitare cu forța de muncă în sectoare relevante (preponderent în industria alimentară, dar și în serviciile de piață). Dinamica anuală a prețurilor bunurilor nealimentare incluse în inflația de bază a înregistrat o cvasistagnare în trimestrul I 2026 (6,9 la sută în martie față de 6,8 la sută în decembrie), influențele dezinflaționiste de pe latura cererii fiind estompate, la nivelul acestei categorii, de presiuni pe filiera importurilor pentru unele mărfuri (detergenți, încălțăminte).

Anticipațiile pe termen scurt privind evoluția prețurilor s-au ajustat în primele două luni ale trimestrului I; în luna martie însă acestea au crescut considerabil, pe fondul efectelor generate de războiul din Orientul Mijlociu. Așteptările privind rata inflației peste un an ale analiștilor bancari au reacționat și ele la acest șoc, majorându-se în aprilie după evoluția descendentă din trimestrul I. Cele pe termen de doi ani au rămas similare, în linii mari, celor de la finele anului anterior. Rata medie anuală a inflației și-a menținut parcursul ascendent și în trimestrul I 2026, indicatorul determinat pe baza metodologiei naționale atingând 8,5 la sută în martie, iar cel calculat conform structurii armonizate, 7,6 la sută (+1,2 puncte procentuale, respectiv +0,8 puncte procentuale comparativ cu finele trimestrului anterior)

Astfel, ecartul față de media europeană s-a extins la 5,2 puncte procentuale, inclusiv pe fondul unei ușoare reduceri a celei din urmă.

Comparativ cu valoarea prognozată în ediția din luna februarie 2026 a Raportului asupra inflației, rata anuală a inflației IPC la sfârșitul trimestrului I 2026 a înregistrat un nivel efectiv superior cu 0,7 puncte procentuale. Diferența a survenit pe fondul creșterii peste așteptări a prețurilor carburanților, determinată de declanșarea conflictului militar dintre Israel, SUA și Iran. (comunicat BNR)

Citește și:

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost de 10,7% (citește articolul)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version