Acasă Blog Pagina 27

Alba Iulia: Au fost recepționate lucrările în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice a clădirilor Liceului Tehnologic „Dorin Pavel”

0

Au fost recepționate lucrările în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor de învățământ din Municipiul Alba Iulia – Liceul Tehnologic Dorin Pavel”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii, prin reducerea consumului de energie și diminuarea nivelului anual estimat al emisiilor de gaze cu efect de seră.

Lucrările au vizat reabilitarea termică a clădirii prin izolarea fațadelor, a șpaleților ferestrelor și ușilor, a soclului și a planșeului de la ultimul nivel, precum și prin înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă. Totodată, au fost modernizate instalațiile de încălzire, prin înlocuirea corpurilor statice, a ventilelor nefuncționale și a rețelei de distribuție a agentului termic.

În cadrul proiectului au fost realizate și lucrări de modernizare a instalațiilor de apă caldă de consum, inclusiv repararea armăturilor defecte, montarea de baterii cu consum redus de apă, cu senzor sau temporizator, înlocuirea conductelor și izolarea termică a acestora, precum și înlocuirea echipamentelor de preparare a apei calde cu echipamente moderne și eficiente. De asemenea, sistemul de iluminat a fost modernizat prin înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, înlocuirea cablurilor electrice și instalarea, acolo unde este necesar, a corpurilor de iluminat cu senzori de mișcare și prezență. Un element important al investiției îl reprezintă instalarea unui sistem de panouri solare fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile, contribuind la reducerea consumului de energie din surse convenționale și la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 8.315.716,58 lei, cu TVA.

Fiecare investiție într-o școală înseamnă, înainte de toate, grijă pentru oameni. Pentru elevii care își petrec aici o parte importantă din fiecare zi și pentru profesorii care îi îndrumă, îi formează și le dau încredere în viitor. Școala este un spațiu în care, pe lângă învățare, se construiesc prietenii, visuri și drumuri pentru mai departe. De aceea, elevii și profesorii au nevoie de condiții cât mai bune și de un mediu sigur, modern și confortabil. Prin reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Dorin Pavel”, facem un pas concret în această direcție. O clădire mai eficientă energetic înseamnă mai mult confort pentru cei care învață și lucrează aici, dar și mai multă responsabilitate față de resursele pe care le folosim și față de mediul în care trăim. Cred cu tărie că atunci când investim în școli, investim în oameni și în viitorul Albei Iulia. (Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia)

Citește și:

Alba Iulia: S-a făcut recepția lucrărilor în cadrul proiectului pentru creșterea eficienței energetice la Școala cu Clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu” (citește articolul)

Cupa Trascău 2026, scurt raport al unei competiții între prieteni

0

Nu știm cum au trecut anii dar dacă am ajuns la a XXII-a ediție înseamnă că au trecut și au trecut frumos. Adică ceva am făcut noi bine. Că de încăpățânați ne știe lumea. Acesta nu se vrea un comunicat de presă. Ci doar un mic raport despre prieteni care s-au întâlnit cu alți prieteni.

Anul acesta am ales ca locație o zonă dragă nouă, La Mărișcuța Citeră (zonă atestată documentar din 1833, iar cea mai veche căsuță de acolo a fost ridicată în 1849), situată sub Vârful Dâmbău, adică acasă. De acolo e relativ simplu să ajungi în zona Vârfului Dâmbău (cel mai înalt din Trascău), la Refugiul Săruni dar și la zona de cățărare Colțu’ lu’ Blaj. Ceea ce concurenți au și făcut, ghidați de voluntarii noștri.

Și am mai făcut o treabă. Am încercat să împăcam capra cu varza. În cazul acesta concursul cu botezul Karinei. Botezul trebuia făcut, concursul de asemenea. Plângeri multe nu am avut, dar unele lucruri se fac o singură dată în viață. Așa că în prima seară am avut de mâncare berechet, dancing în șură, iar a doua seară am continuat cu focul de tabără și cântecele la chitară.

Nu e ușor să faci chef în șură, că lucrurile pot scăpa de sub control rapid, de aceea am avut pompieri voluntari la fața locului și furtune trase până la gura șurii. L-au găsit și copii, noroc că la așa căldură se uscau tricourile instant.

Câți am fost? Păi nu prea am avut timp de numărat. După tricourile pe care le-a primit fiecare concurent – plus organizatorii, am fost 120 de persoane, de la mic la mare.

Păi și pruncii au participat la acțiune. Ne-au “tatuat”, au vânat comori, ba chiar unii dintre ei au urcat Dâmbăul și au participat la proba de alpinism.

Punem aici mai jos și rezultatele, ca să rămână, deși mai importantă a fost întâlnirea oamenilor de munte, decât concursul propriu-zis.

Proba de regularitate (deplasarea pe traseul montan Citeră – Masivul Dâmbău – Refugiul Săruni – Colțu’ lu’ Blaj – Citeră – plus proba de teorie)
Locul I U.A.V. Arad-Romsilva
Locul II Echipajul HODINĂ
Locul III C.TM. Someșul Sălaj

Proba de orientare turistică
Locul I C.T.M. Someșul Sălaj
Locul II Condor Club Arad
Locul III Avântu Prăbușirea

Proba de alpinism
Locul I Panda din Zlatna
Locul II Echipajul Hodină
Locul III Condor Club Arad

Proba culturală
Locul I C.T.M. Someșul Sălaj
Locul II Condor Club Arad
Locul III Echipajul Hodină

În consecință, clasamentul general a arătat așa:
Locul I C.T.M. Someșul Sălaj
Locul II Condor Club Arad
Locul III Hodină

Din cauza secetei, premiile au constat în tricouri personalizate pentru fiecare concurent, hărți tematice cu ariile protejate din județul Alba și volume cu “Alba Vernaculară. Traseul șurilor acoperite cu paie de pe Transapuseana”. (hărțile și cărțile au fost oferite de Consiliul Județean Alba).

Mulțumirile noastra se îndreaptă către:

Partenerilor de la Biblioteca Județeană Lucian Blaga pentru sprijin logistic (al 5-lea an la rând)
Alex și Rodica Doncuț pentru minunata pită de casă.
Alpinistului Dan Anghel pentru pregătirea traseului de alpinism de la Colțu’ lu’ Blaj.
Legendarului bucătar Mircea Ponoran și soției Mariana (care îl suportă, pardon, îl sprijină)
Primăriei Orașului Zlatna pentru eforturile în repararea drumului de acces
Pentru gazdele de La Mărișcuța Citeră (atente la detalii)
Prietenilor de la Erfatur/Dimap-hărți turistice, pentru realizarea hărții de concurs
Prietenilor de la World Wide Print pentru….printuri, desigur,

Participanților care, în mod neașteptat, continua să vină la Cupa “Trascău” și să ne onoreze astfel munca de promovare a zonei montane a județului Alba.

Și nu în ultimul rând, voluntarilor Trascău Corp (fără de care acest concurs ar fi fost imposibil de realizat) și a celor care au ales să doneze, într-un fel sau altul, sume modice către asociația noastră.

Tuturor, plecați până la pamant, vă multumim!

La anul, vom reveni cu ediția a XXIII-a, mai bătrâni (sau mai bogați) cu un an. (ATE Trascău Corp, raportul competiției)

Foto: Alin Oprișa

Citește și:

21-23 august: Cupa Trascău, concurs de turism montan. Programul evenimentului (citește articolul)

Alba Iulia: Cupa Rotary la Tenis de Câmp

0

În perioada 29–31 august terenurile de tenis Pro Linca Alba Carolina din Alba Iulia vor reuni sportivi din întreaga țară pentru trei zile de competiție.

Se vor disputa meciuri la categoriile de 10, 12, 14 și 16 ani, atât la băieți, cât și la fete, iar primele partide încep sâmbătă, de la ora 09.00.

Ajunsă la cea de-a XV-a ediție, Cupa Rotary continuă o tradiție construită în jurul sportului și al susținerii tinerilor jucători.

Evenimentul este organizat alături de Federația Română de Tenis, Rotary Club Alba Iulia și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis.

Citește și:

Alba Iulia pe bicicletă: Pedalăm pentru campioni speciali (citește articolul)

1 septembrie: Ziua Teatrului de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia

0

Teatrul de Păpuși „Prichindel” împlinește, în data de 1 septembrie 2026, 74 de ani. În toți acești ani, artiști de ieri și de azi: actori, regizori, scenografi, compozitori, s-au străduit să aducă povești frumoase, vesele, antrenante pe scena Prichindelului, povești care să cucerească inimile copiilor. Spectacole inspirate din literatura română sau din cea universală, creații originale, toate au constituit un univers cu identitate artistică, care ne-a reprezentat în fața publicului albaiulian, dar și în fața a mii de copii din alte zone geografice, în turnee sau festivaluri.

Fiecare aniversare aduce o nostalgie, firească vârstei, dar, în același timp aduce și bucuria durabilității, bucuria dezvoltării noastre ca instituție de cultură, prin proiectele și programele pe care le gândim și care contribuie la formarea și dezvoltarea culturală a comunității.

Pentru această zi specială am pregătit o expoziție de păpuși din spectacolele teatrului, care reflectă arta aceasta minunată a teatrului de păpuși. Expoziția va fi deschisă publicului larg și poate fi vizitată în 1 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 15:00. Și pentru că ne pregătim de premieră, vizitatorii pot intra în sala de spectacol și să urmărească, în liniște, cum decurge o repetiție.

„E important să nu uităm cum s-a creat acest teatru și să ne reamintim, de fiecare dată, de toți aceia care au contribuit la formarea și dezvoltarea lui. Dar, la fel de important este să privim înainte și să gândim, pentru a oferi publicului acestor vremuri, proiecte frumoase, atrăgătoare, care să cultive spiritul artistic al fiecărui copil. Suntem o echipă de oameni dedicați, care se străduiește, cu profesionalism și cu pasiune, să ducă mai departea această fascinantă lume a teatrului de păpuși, a teatrului de animație. La mulți ani! Prichindel.” – Ioana Bogățan, managerul Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia.

Cu această zi declarăm deschisă stagiunea teatrală 2026 – 2027 la Teatrul de Păpuși „Prichindel”.

Unul din proiectele de bază ale instituției este proiectul Spectacole noi pentru copii, programul SPECTACOLELE LUI PRICHINDEL, proiect prin care ne propunem realizarea de noi spectacole. Așadar, vă așteptăm în toamna aceasta la trei premiere, care aduc pe scenă noi povești, pentru copii și oameni mari.

De asemenea, continuăm seria EXPERIENȚELOR TEATRALE, proiectul Prichindel la festival, astfel că pe data de 5 septembrie, ora 10:00, vom fi prezenți pe scena din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul WONDERPUCK STREET FESTIVAL.

Iar în luna octombrie vă așteptăm la ALBA DIALOG FEST, un proiect care își propune, să unească artele și să le pună sub semnul dialogului. În cadrul acestui proiect vă vom invita, evident, la teatru. Cu detalii vom reveni la momentul potrivit.

Urmăriți pagina de facebook – www.facebook.com/teatruldepapusiprichindelalbaiulia sau site-ul teatrului – www.teatrulalba.ro și veți afla detalii despre programele și proiectele teatrului nostru.

Citește și:

Teatrul de Păpuși „Prichindel”: Reprezentații ale spectacolului „Elefănțelul curios” (citește articolul)

Ion Dumitrel: Ne apropiem de finalizarea lucrărilor pe drumul județean dintre Zlatna și Almașu Mare!

0

Este un proiect complex, o lucrare amplă, care a însemnat timp, efort și, inevitabil, disconfort pentru oamenii din zonă. Le mulțumesc pentru răbdare și înțelegere!

În curând, însă, aceștia se vor putea bucura de un drum modernizat, mai sigur și mai ușor de parcurs. Un drum către casă, către familie și către locurile frumoase din această parte a județului Alba.

Este unul dintre multele proiecte derulate în județul Alba prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care investim în infrastructura rutieră, în rețele de apă, canalizare și gaz.

Continuăm să investim în Alba, pentru oameni și pentru comunitățile noastre! (Ion Dumitrel, președintele CJ Alba)

Citește și:

Marius Hațegan: Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt (citește articolul)

Blaj: Alte două contracte de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale

0

Confort locativ crescut cu costuri reduse pentru locatarii a șapte blocuri din municipiul Blaj (comunicat ADR Centru)

Cu finanțare din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027,

Autoritățile publice ale municipiului Blaj au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 încă două contracte de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale. Astfel încă 7 blocuri, cu 219 de locuințe, se adaugă celor 12 ansambluri de locuințe colective pentru care se vor face lucrări de reabilitare pentru gestionarea eficientă a energiei. Contractele sunt finanțate în cadrul Priorității 3: „O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.

Contractul „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 4 componente – Cerere 1” are valoarea totală de12.170.172,23 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.286.947,55 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile de la Bugetul de stat este de 1.573.297,85 lei. Contractul vizează reabilitarea energetică a patru blocuri situate în Blaj pe strada Eroilor numerele 13, 14, 15 și strada Gării nr. 3, cu un total de 102 locuințe. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna iunie 2028.

Contractul „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 3” are valoarea totală de 12.758.077,67 lei din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.532.867,56 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile de la Bugetul de stat este de 1.610.909,14 lei. Contractul vizează reabilitarea energetică a trei blocuri situate în municipiul Blaj pe strada eroilor la numerele nr. 16A, str. Eroilor nr. 28 și str. Gheorghe Doja nr. 12, cu un total de 117 locuințe. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna iulie 2028.

Pentru ambele contracte, diferența între valoarea totală și valoarea finanțării nerambursabile o reprezintă contribuția beneficiarului.

„Prin semnarea acestor contracte, depășim pragul de 50% dintre blocurile de locuințe din municipiul Blaj reabilitate energetic. Este un procent important, care vorbește nu doar despre amploarea investițiilor realizate, ci și despre preocuparea noastră constantă pentru creșterea calității vieții și a nivelului de trai al blăjenilor. Reabilitarea energetică a blocurilor este un punct important în strategia noastră de dezvoltare a municipiului. Ne dorim să redăm blocurilor de locuințe construite înainte de 1989 aspectul, confortul și eficiența energetică pe care le merită, astfel încât acestea să răspundă cât mai bine nevoilor locatarilor. În același timp, aceste investiții au un obiectiv foarte concret pentru fiecare familie: reducerea consumului de energie și, implicit, posibilitatea ca blăjenii să beneficieze de facturi mai mici la întreținere, la un nivel rezonabil”, a declarat domnul Gheorghe Rotar, primarul municipiului Blaj.

Obiectivul general al celor două proiecte este asemănător și constă în creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale colective situate în municipiul Blaj și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, prin implementarea unor măsuri integrate de modernizare energetică. Aceste blocuri nu dispun de sisteme de izolație corespunzătoare sau sunt echipate cu soluții energetice depășite, ceea ce conduce la costuri ridicate pentru locatari și la un nivel scăzut de confort. Pe fondul evoluției tehnologice accelerate și a creșterii prețului energiei, aceasta inițiativă devine esențială pentru a aborda impactul consumului de energie neregenerabilă asupra mediului și sănătății publice.

„Schimbările climatice, accelerate de consumul de combustibili fosili, sunt o realitate cu care ne confruntăm zilnic. Tot zilnic ne confruntăm cu creșterea prețurilor energiei, fie că vorbim de gaze naturale, carburanți sau energie electrică. În efortul comun de reducere a poluării și costurilor cu energia, fără a sacrifica elementele de confort, eficientizarea energetică a fondului construit, cu accent pe imobilele construite înainte de 1990 este foarte importantă. În cadrul PR Centru 2021–2027, avem alocate aproape 100 de milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale. Contractele semnate acum cu Municipiul Blaj, ridică la șase numărul proiectelor cu acest obiectiv, din oraș și adaugă aproape 5 de milioane de euro la suma totală contractată de administrația «Micii Rome» prin Programul «Regiunea Centru» 2021–2027. Astfel, până în prezent, în ultimii doi ani, vorbim de aproape 30 milioane euro atrași pentru investiții europene la Blaj”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Principalele activități care se vor derula în cadrul celor două proiecte sunt: demontarea izolației vechi (dacă este cazul); termoizolarea fațadelor, a socului și a planșeului peste ultimul etaj; înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu tâmplărie modernă termoizolantă; montarea câte unei pompe de căldură aer-aer în fiecare apartament, instalarea de panouri fotovoltaice care să alimenteze instalațiile de iluminat comune de pe fiecare scară și pompele de căldură din fiecare unitate locativă; închiderea, cu tâmplărie termoizolantă a balcoanelor deschise și izolarea parapeților balcoanelor; realizarea de noi trotuare perimetrale pentru drenarea apei; reabilitarea instalației electrice și de iluminat în spațiile comune; reabilitarea șarpantei și înlocuirea învelitorii din țiglă ceramică.

Beneficiarii direcți ai proiectelor sunt proprietarii și locatarii celor 219 de unități locative din cele șapte blocuri reabilitate, dar va beneficia întreaga comunitate de îmbunătățirea esteticii urbane.

Citește și:

Blaj: Finanțare pentru alte trei blocuri care vor fi reabilitate energetic (citește articolul)

25 august: Armonii la Sebeș, în Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”

0

Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș găzduiește noi evenimente în cadrul Festivalului „Armonii în Sebeș”.

De la ora 18.00 are loc „Armonia artelor” – salon literar și întâlnire cu artele plastice. Eveniment realizat alături de artiștii locali.

Ora 20.30: Proiecție cinematografică – „PRIMAVERA”, Italia, 2025, dramă, povestea nașterii operei „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi (rating N-15).

Citește și:

21-30 august: Armonii în Sebeș (citește articolul)

25 august: Cod Galben de instabilitate atmosferică

0
Screenshot

ANM a emis o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru interval de valabilitate: 25 august, ora 16.00 – 26 august, ora 08.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ. Zone afectate: sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și Transilvaniei, nordul Munteniei, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei.

În sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și Transilvaniei, apoi mai ales noaptea și în nordul Munteniei, Maramureș și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…50 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 26 august, ora 08.00 – 26 august, ora 23.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ
Zone afectate: jumătatea de nord a Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane

În jumătatea de nord a Moldovei și în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.

Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Citește și:

Aproape 300 de locuri de muncă în județul Alba (citește articolul)

Premiile Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025

0

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, au acordat într-un cadru festiv premiile Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, pe anul editorial 2025. Evenimentul face parte din proiectul 10.8 Premiul „Scriitorul anului”, al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, un proiect cultural de recunoaștere și promovare a valorii operelor, scriitorilor și activității acestora, cu acordarea de premii și distincții, implicând după caz unul sau mai mulți colaboratori sau parteneri.

Evenimentul a avut loc în data de 22 august 2026, la sediul Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, în prezența domnilor: Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și Cornel Nistea, președintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Scriitorii premiați au fost jurizați de un juriu de specialitate format din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, după cum urmează: Monica Grosu, președintă; Ladislau Daradici, membru; Ironim Muntean, membru. În urma deliberărilor care au avut ca și criterii de departajare activitatea și cărțile publicate de scriitor în anul 2025, performanțele obținute de-a lungul anilor, promovarea revistei de cultură „Discobolul” la nivel național și internațional și promovarea valorilor culturale locale și naționale, juriul a stabilit următoarele:

-Premiul Cartea Anului a fost acordat pentru volumul „Cartea conflictelor”, autor Mircea Stâncel și volumului omagial „Marcel Anghelescu”, autor Ion Moldovan;
-Premiul „Opera Omnia” a fost acordat scriitorului Ion Hirghiduș;
-Premiul pentru debut a fost acordat autorului Răzvan Fugaciu;
-Premiul pentru traduceri a fost acordat traducătoarei Sonia Elvireanu;
-Premiul pentru critică literară a fost acordat Elisabetei Bogățan:
-Premiul pentru carte pentru copii a fost acordat scriitoarei Rodica Gabriela Chira;
-Premiul pentru eseu a fost acordat scriitorului Ion Popescu Brădiceni;
-Premiul pentru proză a fost acordat scriitorului Dumitru Augustin Doman;
-Premiul pentru scriere creativă a fost acordat scriitorului Mihai Barbu;
-Premiul pentru eseu a fost acordat scriitorului George Remete;
-Premiul pentru poezie a fost acordat poetului Constantin Stancu și poetului Marcel – Ionel Vișa.

„Premiul „Scriitorul anului” reprezintă un proiect și un demers cât se poate de firesc într-o societate normală și civilizată, reprezintă un semn, un simbol și un mecanism de recunoaștere din partea Consiliului Județean Alba prin intermediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, împreună cu partenerul nostru Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Alba – Hunedoara, un proiect de recunoaștere a calității și a valorii scriitorilor din județul Alba care sunt în centrul activității noastre de bibliotecă.

Această valoare a scriitorilor din județul Alba este recunoscută de forurile de specialitate, de specialiști iar desemnarea premianților s-a făcut de către un juriu de specialitate în baza unui regulament și a unor criterii de care s-a ținut cont la acordarea acestor premii. Noi ca bibliotecă județeană nu facem altceva decât să sprijinim prin mijloacele legale și prin resursele noastre implementarea acestui proiect intitulat Premiul „Scriitorul anului” care aduce recunoaștere scriitorilor dintr-o altă perspectivă și îl repoziționează din punct de vedere valoric în mijlocul comunității în care el trăiește”, a declarat la finalul evenimentului Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Citește și:

Profesorul Ioan Haplea lansează la Alba Iulia volumul „Despre cercetare și cunoaștere – atunci când semitonul este prea mare” (citește articolul)

Aproape 300 de locuri de muncă în județul Alba

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a anunţat oferta locurilor de muncă vacante pentru ziua de 25 august 2026.

Sunt doar 295 de joburi disponibile, multe fiind pentru muncitori necalificați sau cu pregătire profesională.

Iată oferta locurilor de muncă vacante în judeţ:

ABRUD SILINEL TURIST SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
ABRUD SILINEL TURIST SRL BUCATAR 1

AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA KINETOTERAPEUT 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA TERAPEUT OCUPATIONAL 1
AIUD ASOCIATIA UN PAS INAINTE ALEXANDRA PSIHOLOG ÎN SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 1
AIUD GEORGIA CATERING SRL DECORATOR PRODUSE COFETARIE 1
AIUD VANGAO S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 2
AIUD EXCELENT TRANS SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1
AIUD GALWAY SPORT SRL SECRETAR ADMINISTRATIV 1
AIUD GALWAY SPORT SRL TALPUITOR (CONFECTIONER-REPARATII ÎNCALTAMINTE) 3
AIUD LUK DE LUX SRL LUCRATOR COMERCIAL 1
AIUD DE LA GEORGIA SRL COFETAR 3
AIUD DE LA GEORGIA SRL DECORATOR PRODUSE COFETARIE 1
AIUD Maier Gradinaru SRL MUNCITOR PLANTATII SI AMENAJARE ZONA VERDE 1
AIUD MAGIC AGROJET SA LACATUS CONSTRUCTII METALICE SI NAVALE 1

ALBA IULIA CARBONDIS SEF SANTIER 1
ALBA IULIA CARBONDIS MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA IPEC SA PROIECTANT INGINER ELECTRONIST 1
ALBA IULIA LUKFOOD TEAM S.R.L. AJUTOR BUCATAR 11
ALBA IULIA TOSKANA LANDSCAPING ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1
ALBA IULIA ONTIME INSTAL SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA TAT TOTAL DISTRIBUTION SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
ALBA IULIA KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA CALAE LUCRATOR COMERCIAL 2
ALBA IULIA SC ALBA SPEDITION SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 2
ALBA IULIA TED ELECTRO S.R.L. ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL FAIANTAR 1
ALBA IULIA ALINVEST START CONSTRUCT SRL INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
ALBA IULIA DOMICA SRL ZIDAR PIETRAR 1
ALBA IULIA COSTUMANIA KIDS S.R.L. Comerciant vanzator marfuri nealimentare 1
ALBA IULIA FLANCO RETAIL SA LUCRATOR COMERCIAL 1
ALBA IULIA SOCIALDRIVE SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1
ALBA IULIA IMSAT-ALBA SA INGINER ELECTRICIAN 1
ALBA IULIA IMSAT-ALBA SA TEHNICIAN PENTRU SISTEME DE DETECTIE, SUPRAVEGHERE VIDEO, CONTROL ACCES 1
ALBA IULIA IMSAT-ALBA SA ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 2
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 1
ALBA IULIA MEGA IMAGE SRL CASIER 3
ALBA IULIA ADMIN BAZINALA DE APA MURES ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
ALBA IULIA NEW START ALBA S.R.L. PEDAGOG SCOLAR 1
ALBA IULIA BIO TERAPIA PLUS SRL FIZIOKINETOTERAPEUT 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. INGINER ELECTROENERGETICA 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 1
ALBA IULIA JUSTICE SECURITY SERVICES SRL AGENT DE SECURITATE 3
ALBA IULIA COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. BUCURESTI SUCURSALA BRASOV FACTOR POSTAL 2
ALBA IULIA COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. BUCURESTI SUCURSALA BRASOV CASIER TEZAUR 1
ALBA IULIA COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. BUCURESTI SUCURSALA BRASOV OFICIANT POSTA TELEGRAME 2
ALBA IULIA TRANSYLVANIA WORKFORCE SOLUTIONS SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA WORK TEAM TRANSYLVANIA SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA SC ELECTROFUSE SRL SECRETARA 1
ALBA IULIA SECURED SR S.R.L. AGENT DE SECURITATE 3
ALBA IULIA TRANSYLVANIA WORKFORCE SOLUTIONS SRL FEMEIE DE SERVICIU 2
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 3
ALBA IULIA WORK TEAM TRANSYLVANIA SRL ÎNGRIJITOR CLADIRI 2
ALBA IULIA MAXIMO PROPERTIES SRL DULGHER RESTAURATOR 2
ALBA IULIA MAXIMO PROPERTIES SRL FIERAR BETONIST 1
ALBA IULIA ONTIME INSTAL SRL SUDOR 1
ALBA IULIA TERRA ASTER SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA SKI ŞURIANU SA AJUTOR BUCATAR 1
ALBA IULIA ADRIAN COMSERVICE SRL AMBALATOR MANUAL 1
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL INSTALATOR APA, CANAL 1
ALBA IULIA BONTERM SRL MONTATOR SISTEME TÂMPLARIE TERMOIZOLANTA 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL FEMEIE DE SERVICIU 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 1
ALBA IULIA NICU ANI SRL COFETAR 1
ALBA IULIA TUDOR HEALTHCARE SYSTEM S.R.L. MASEUR 1
ALBA IULIA TED ELECTRO S.R.L. PROIECTANT INGINER INSTALATII 1
ALBA IULIA AUTO HELP ALBA SRL LUCRATOR GESTIONAR 2
ALBA IULIA URS CONSTRUCT ALBA SRL PAVATOR 1
ALBA IULIA DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. ELECTRICIAN PENTRU UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE 1
ALBA IULIA ADMIN BAZINALA DE APA MURES SEF SERVICIU 1
ALBA IULIA ALBATROS GOLD SRL INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA 1
ALBA IULIA BENETI SRL MANIPULANT MARFURI 1
ALBA IULIA URBAN BITES BISTRO & CAFE LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
ALBA IULIA TED ELECTRO S.R.L. INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 2
ALBA IULIA EUROPA GUARD SRL CONTROLOR POARTA 2

BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 1
BAIA DE ARIES ARIESUL CONF SA CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 2
BAIA DE ARIES ARIESUL PRODIMEX SRL LUCRATOR PENSIUNE TURISTICA 2
BAIA DE ARIES CONSTRUCT ARIESUL SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1

BLAJ I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4
BLAJ I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1
BLAJ I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4
BLAJ S.C.D.V.V ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
BLAJ S.C.D.V.V VINIFICATOR-PIVNICER 1
BLAJ IOBA CAMPING SRL OSPATAR (CHELNER) 2

CAMPENI ZAZA DURUM KEBAB S.R.L. AJUTOR BUCATAR 1
CAMPENI RIVALY C.H. SRL PREPARATOR DE SEMIFABRICATE SI PREPARATE CULINARE 2
CAMPENI S.C. RAPADA LINE S.R.L. LUCRATOR GESTIONAR 1
CAMPENI RIVALY C.H. SRL BUCATAR 1

CAMPU GOBLII ASOCIATIA CAMINUL SENIORILOR INFIRMIER/INFIRMIERA 1

CETATEA DE BALTA NAGY ANDREEA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AGRICULTOR ÎN CULTURI VEGETALE SI CRESCATOR DE ANIMALE 4

CIUMBRUD IOBA CAMPING SRL LUCRATOR COMERCIAL 2

CRICAU DE NIROS TRADE INTERNATIONAL ENTREPRISE SRL LUCRATOR COMERCIAL 2

CUGIR MRCHIC SRL PIZZAR 1
CUGIR VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 5
CUGIR STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10
CUGIR STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1
CUGIR COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA UZINA MECANICĂ CUGIR S.A. CONTROLOR DE CONFORMITATE ÎN INDUSTRIA DE MASINI 1

DAIA ROMANA GHERGHINEL SRL INGINER AGRONOM 1
DAIA ROMANA METAL DELUXE S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
DAIA ROMANA METAL DELUXE S.R.L. SUDOR 1

DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL GESTIONAR DEPOZIT 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL SPECIALIST IN ACHIZITII 1
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AMBALATOR MANUAL 7
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL CONFECTIONER CABLAJE AUTO 3
DRAMBAR PEMA ELECTROTEHNIC SRL REGLOR MASINI-UNELTE 2
DRAMBAR TRANSILVANIA NUTS SRL AGENT DE VÂNZARI 1
DRAMBAR MUREŞULDRÂMBAR SRL SAPATOR MANUAL 1

GALDA DE JOS SC ANNE BEATRICD BISTRO SRL AJUTOR BUCATAR 1
GARBOVA DE JOS AYO SPEED AUTO SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 5

JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA CONSILIER/EXPERT/INSPECTOR/REFERENT/ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1
JIDVEI CETATEA DE BALTA SRL Inginer horticultor 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA SUDOR 1
JIDVEI JIDVEI SRL FILIALA ALBA LACATUS MECANIC DE ÎNTRETINERE SI REPARATII UNIVERSALE 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1
JIDVEI MARIA TURISM SRL BUCATAR 1

LANCRAM PIC INTERLOGISTIC SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 5
LUNCA BISERICII POGAN CLAUDIA ANNABELLA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1
MUSCA TRAUST CONSTRUCT S.R.L. MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1

OARDA ELIT SRL OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE 1
OARDA ELIT SRL MECANIC UTILAJ 1
OARDA ELIT SRL INGINER MECANIC 1
OARDA ELIT SRL ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
OARDA AGRAS FOOD FACTORY SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1
OARDA AGRAS FOOD FACTORY SRL OPERATOR LA FABRICAREA MEZELURILOR 1
OARDA AGRAS FOOD FACTORY SRL SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
OARDA SCANDIA RETAIL SRL LUCRATOR COMERCIAL 3

OCNA MURES TECHNIQUE STAINLESS SRL MASINIST LA MASINI PENTRU TERASAMENTE (IFRONIST) 2
OCNA MURES KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. SEF DEPARTAMENT MARFURI ALIMENTARE/NEALIMENTARE 1
OCNA MURES KIK TEXTILIEN UND NONFOOD S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1

OIEJDEA ALBALACT SA OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI 4
OIEJDEA ALBALACT SA INGINER MECANIC 6

ORAS TEIUS Tonic Wash Luxury UCENIC 2

PETRESTI TOOLS RENT PRO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FAIANTAR 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL FIERAR BETONIST 2
PETRESTI CXN MEGALUX CONSTRUCT SRL DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 2
PETRESTI TECHNOCRAFT SYSTEMS SRL PROIECTANT INGINER MECANIC 1

RADESTI MOBILAIUD SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 7
SANTIMBRU SC REMAT PLUS SRL LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 5
SASCIORI SC Maier Technology Srl OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1

SEBES KLOOS DEAL S.R.L. MANIPULANT MARFURI 3
SEBES GOOD FOOD & HOSTING SRL AJUTOR BUCATAR 2
SEBES EUROSPEED MANY SRL Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
SEBES SAVINI DUE SRL ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
SEBES SAVINI DUE SRL LACATUS MECANIC 1
SEBES BOSFOR DONER SRL AJUTOR BUCATAR 1
SEBES SAVINI DUE SRL CONTROLOR CALITATE 1
SEBES BELLA ARTE ADDA SRL MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 5
SEBES SC SALV METAL SRL MASINIST LA MASINI SPECIALE DE ASCHIERE 1
SEBES TRIMODA SRL VÂNZATOR 1
SEBES CONSTRUCŢII ŞI SERVICII SRL ASISTENT MANAGER 1
SEBES MAG GABI LINE Conducător auto transport rutier de mărfuri 1
SEBES PNEU EXPERT S.R.L. ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1
SEBES SC URBAN GOLD SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN METALURGIE 1
SEBES DEVLY HUB S.R.L. CURIER 1
SEBES DOZA DE SĂNĂTATE FORTE S.R.L. OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE 1

VIDRA DRUMETII CASA IANCULUI S.R.L ÎNGRIJITOR SPATII HOTELIERE 2

VINTU DE JOS DANIEL IOANA SRL FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) 2
VINTU DE JOS RAPID GOOD FOOD SRL AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1
VINTU DE JOS RAPID GOOD FOOD SRL BUFETIER 1

ZLATNA PIVNITA DOMNEASCA OSPATAR (CHELNER) 2

Totalul locurilor de muncă în județul Alba: 295

Citește și:

Alba: Amenzi de 43.000 de lei date de inspectorii de muncă (citește articolul)